532 matches
-
pe care-o făcusem. Dar atunci am plâns degeaba. Cu mâinile îndoite la spate și legate cu un fir de ață, Zizi stătea în fața noastră, dreaptă, sprijinită de zid. Toate ne strâmbam la ea și întindeam ghearele s-o zgâriem. Posacă, Garoafa ne-a poruncit să rostim învinuirile. La fiecare învinuire, focul răbufnea violent, iar Zizi parcă se chircea, cu părul măciucă. Prima a ieșit în față Balena, care arătînd-o cu degetul pe Zizi a strigat la ea: "Ești mică, ești
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
vârât în cap prostiile, arătă Aglae cu disprețcătre Simion. El, bolnav de inimă! Mănâncă toată ziua ca un trântor. Poate ai citit mult - arză-l-ar focul de citit - și ți s-a pus un junghi. Amândouă femeile fricționară pe posacul tânăr cu alcool camforat pe la tâmple și pe piept, și hipocondriacul începu să se lase convins. Titi redeveni din nou comunicativ și asiduu la industriile lui. Totuși, într-altă zi declară la toți, dezolat și cu un zâmbet amar în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Sohațchi, eu nu pot să las pe băiatul meu să fieinsultat. Ana să vie să stea aici cu el, că se găsește loc. Într-adevăr, Ana veni, primită de Titi cu o tresărire de satisfacție, repede înăbușită de o uitătură posacă. Reînfipt în solul lui, Titi nu făcea decât să copieze note, să deseneze după ilustrate, să stea nemișcat. Aglae o înțepa pe Ana fără să vrea, punîndu-i întrebări supărătoare: "Tu nu știi să gătești? Tu stai așa îmbrăcată toată ziua
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
un pretext oarecare, pe urmă doctorul. Nimeni nu bănuiește nimic. Asta am vrut să te-ntreb. Care profesor de la facultate, psihiatru, s-ar preta mai bine și cum am putea să-i propunem fără să riscăm nimic? Dacă omul e posac, mai rău ne-ncurcă socoteala. Poate cunoști pe asistent, poți să-i strecori o vorbă. Felix ascultă pe Stănică gânditor. Își aminti de vizita lui Vasiliad, de examinarea forțată a lui moș Costache. Afacerile lui Stănică i se părură curioase
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
vigilent în toate actele lui. Felix dădu informații foarte deprimante asupra severității proverbiale a profesorului de specialitate de la universitate. Era un savant pierdut în câmpul microscopului, incapabil de a se coborî la asemenea combinații, și de altfel bogat. Stănică deveni posac. - Mă surprinde ce-mi spui. Poate nu-l cunoști încă bine.Cu bani, primește azi oricine. O să mai culeg informații. G. Călinescu - Comedia asta cu doctorii, observă Otilia după plecarealui Stănică, mă pune pe gânduri. Pascalopol avea dreptate. În fond
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Pascalopol e un omnobil. L-a amețit Otilia. - Unde sunt bani la mijloc, nu există noblețe! declară Aglae. - Cum, mamă, adăugă Aurica, o fată de categoria Otilieisă intre în familia noastră? E-ngrozitor. - Intră, dacă sunt oameni fără cap! mormăi posacă Aglae șicăzu pe gânduri, mâncând fără gust. Simion întrerupse tăcerea: - Am o poftă de mâncare admirabilă. Mă simt ca dedouăzeci de ani. Ce bucate mai aveți? Tot timpul înghițise lacom, nedând nici cea mai mică atenție discuției. Aglae îl privi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pese de ochirile celorlalți, aprobată de zâmbetul cordial al generalului. Felix era, în chip învederat, distrat. Generalul găsi că ar fi potrivit ca Felix să se retragă și, cu aprobarea recunoscătoare a acestuia, cei trei se ridicară. Moș Costache declară posac că vine și el. Familia Iorgu se arătă mîhnită: - Puteai să stai, măcar la prăjituri. Într-adevăr, chelnerii aduceau pe tăvi lungi de argint mormane de prăjituri și de fructe. Pe fața lui moș Costache se dădu o scurtă luptă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
adevărat că nu era vina lui și că o femeie trebuie să aibă zestre, însă nici vina ei nu era vina că avea părinți denaturați. Câtă deosibire între fetele din familia lui și cele din familia Tulea! Sărăcia te face posac, acru. Biata Olimpia! O trăsură să fi avut și facea din ea regină. Cu aceste sentimente generoase, Stănică intră pe poarta "proprietății" lui, înlăturînd, pe cât cu putință, privirile de pe fațada strâmbă, culcată pe-o rână, a casei. Voi să intre
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Însă cum nu se poate, și domnișoara Otilia e născută, profit și eu de ocazie și-i arăt și eu micile mele paternități de om ratat în viața familială. Și dumneata mi-ești simpatic, adaugă moșierul, văzîndu-l pe Felix cam posac. Însă Felix era întunecat dintr-o obscură gelozie. Nu-i plăceau demonstrațiile acestea de simpatie față de Otilia, nici măcar sub forma paternității. Se temea că, în fond, G. Călinescu Pascalopol acoperea cu eufemisme pasiuni de altă natură. Prins în discuție, își
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-l mai țină sub regimul arestării. Titi, Aurica, Olimpia plecară, Aglae mai aruncă o întrebare: - Cum te simți tu, Costache, să stau aici să-ți ajut? Trebuie să te îngrijești, Marina asta nu se pricepe la nimic. Moș Costache răspunse posac: - N-am nevoie de nimic, las', că are cine sa vadă de casă!Stănică, dezamăgit, simulă entuziasmul: - Bravo, moș Costache, ura, să îngropi toți doctorii, carenu știu nimic. Doctorii mi-au omorât pe îngerașul meu! Dumneata și bolnav! A fost
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nedumerit. Era sigur c-o să-i rămână toată ziua pe cap, și-acum, văzând-o cum se îndreaptă greoaie spre ușă, cu țoașca în mână, dă să spună ceva, dar nu-i vine în minte nimic. Merge doar în spatele ei, posac, și-și strânge tare degetele în palmă ; nu-i place să îndrepte lucrurile niciodată și nici n-ar avea vreun rost, la urma urmei, el n-are azi timp de ea... Dacă vrea să stea, n-are decât să stea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
încât ne-o transmisese... Semnul pe care îl aștepta nu s-a dat, guvernul român, Regele au acceptat laș, nu s a reacționat la ordinul dictat de la Viena ! Dar atunci, pentru prima oară, în acest bărbat corpolent, cu o fire posacă și care toată copilăria nu știuse să se apropie de mine, l-am întrezărit pe generalul Ioaniu, despre care auzeam vorbindu-se cu respect în cercurile militare... — Nu se poate, dragă Vica, nici asta să nu-ți mai amintești ! O
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
află și bunul prieten al lui Cioran, poetul Henri Michaux, care în momentul acela avea 80 de ani. Friedgard e așezată la masă alături de Michaux, cu care începe o discuție aprinsă despre Freud, în timp ce Cioran devine din ce în ce mai neliniștit și mai posac, dând cât se poate de repede tonul plecării. Când Friedgard îi reproșează gelozia, el se grăbește s-o explice ca pe o specie a "vampirismului balcanic". Lucrurile devin cu adevărat dramatice când, invitat de Friedgard în luna august, împreună cu Simone
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de moarte. M-am cufundat În montajul celor trei mii de metri de peliculă pe care Îi adusesem din Canare. Seara, acasă, cînd Delphine și fetele dormeau, mă gîndeam la al doilea roman și redactam fraze care datorau mult delectării posace, acel păcat grav, servindu-mă de stiloul din aur al Ilustrísimei eminențe, folosind În scopuri pernicioase o peniță care servise să i se scrie papei. Dacă aș fi avut telefon acasă, l-aș fi sunat oare pe tata? Ca să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
într-un târziu pe strada Liteinaia. Încă mai era moină; un vânt deprimant, călduț, jilav șuiera pe străzi, echipajele își afundau roțile în noroi, trăpașii și gloabele tropăiau sonor, înfundându-și potcoavele prin bălți și lovind cu ele caldarâmul. Mulțimea posacă și plouată a pietonilor rătăcea pe trotuare. Nu lipseau nici bețivii. Vedeți aceste mezanine luminate? întrebă generalul. Aici locuiesc toți foștii mei camarazi, iar eu, cel mai merituos și mai prigonit dintre ei, merg pe jos spre Teatrul Mare, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Toțki și Ivan Feodorovici Epancin; amândoi erau amabili, însă amândoi încercau o anume neliniște tăinuită, provocată de îngrijorarea pe care și-o ascundeau destul de prost, cu privire la anunțul promis despre Ganea. Pe lângă ei, firește, era de față și Ganea - tot foarte posac, foarte îngândurat și chiar aproape deloc „amabil“; se ținea mai mult deoparte, izolat, tăcând. Nu se putuse hotărî s-o aducă pe Varia, iar Nastasia Filippovna nici nu pomenise de ea; în schimb, de îndată ce se salutase cu Ganea, adusese vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de care acum sunt absolut sigur, un lucru pe care, de altminteri, prințul mi l-a mărturisit singur. Toată această frază Ganea o rosti cu un ton extrem de serios, fără nici cea mai mică urmă de glumă, o rosti chiar posac, ceea ce păru întrucâtva ciudat. — Nu v-am făcut mărturisiri, îi răspunse prințul roșind, doar v-am răspuns la întrebarea pe care mi-ați pus-o. — Bravo, bravo! strigă Ferdâșcenko. În tot cazul, răspunsul e sincer, șiret și sincer! Toți izbucniră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fi instalat tăcut aici, cu o soție ascultătoare, care nu zice nici pâs, ai fi vorbit rar și cu asprime, n-ai fi avut încredere în nimeni, de fapt nici n-ai fi avut nevoie de așa ceva, pentru că, tăcut și posac, n-ai fi făcut altceva decât să agonisești bani. Și tare ai mai fi lăudat cărțile vechi, te-ai fi interesat de semnul crucii făcut cu două degete, însă asta ar fi venit mai târziu, la bătrânețe... — N-ai decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
măritându-se cu tine, se-aruncă în mod conștient în apă sau se bagă singură sub cuțit. Crezi că e posibil așa ceva? Cine se-aruncă în apă cu bună știință sau se bagă sub cuțit? Parfion ascultă cu un zâmbet posac vorbele înflăcărate ale prințului. Convingerea lui părea de nezdruncinat. — Cu ce privire grea mă fixezi acum, Parfion! lăsă prințul să-i scape, cu un sentiment apăsător. — În apă sau sub cuțit! rosti, în sfârșit, acesta. He! Se mărită cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
a retezat beregata prietenului dintr-o mișcare, ca unui berbec, și i-a luat ceasul. Rogojin pufni în râs. Hohotea de parcă ar fi fost apucat de o criză. Chiar te simțeai ciudat văzând acest râs după dispoziția lui atât de posacă de acum câteva clipe. — Uite, asta îmi place! Nu, asta-i cea mai grozavă chestie! striga el convulsiv, aproape sufocându-se. Unul nu crede deloc în Dumnezeu, iar altu-i atât de credincios, că înjunghie oamenii după ce-și face rugăciunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ieși ca toată lumea. Nu puteam suferi mulțimea care umbla de colo-colo, agitată, veșnic îngrijorată, posomorâtă și temătoare, care forfotea împrejurul meu pe trotuare. La ce bun veșnica lor tristețe, veșnica lor îngrijorare și agitație; la ce bun veșnica lor răutate posacă (pentru că sunt răi, răi, răi!)? Cine-i de vină că ei sunt nefericiți și nu știu să trăiască, având dinaintea lor șaizeci de ani de viață? De ce Zarnițân s-a lăsat să moară de foame, având la dispoziție șaizeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de situația mea de atunci. După ce, acum vreo opt luni, boala mi-a devenit foarte gravă, am sistat toate relațiile pe care le aveam și i-am părăsit pe toți foștii mei tovarăși. Întrucât am fost întotdeauna un om destul de posac, tovarășii m-au uitat ușor; firește, m-ar fi uitat și dacă n-aș fi ajuns în această situație. Și acasă, adică «ân familie», eram tot însingurat. Acum vreo cinci luni m-am încuiat pentru totdeauna pe dinăuntru și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
n-am fost niciodată primul la nimic. Toți colegii îl iubeau, cu o singură excepție: a mea. De câteva ori, în acești câțiva ani, a dat să se apropie de mine; dar eu i-am întors de fiecare dată spatele, posac și iritat. Acum nu-l mai văzusem de vreun an; era la universitate. Când, pe la opt și ceva, am intrat în casa lui (cu mare ceremonie: am fost anunțat), m-a întâmpinat mai întâi cu uimire, chiar deloc prietenos, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se touchent* (asta i-am explicat-o rusește), așa că, se prea poate ca nici el să nu fie chiar atât de departe de «ultima mea convingere», cum ar putea să pară. La asta mi-a răspuns cu o grimasă, foarte posacă și acră, s-a ridicat, mi-a căutat el însuși șapca, lăsând să se-nțeleagă că aș fi pe picior de plecare și, pur și simplu, m-a scos afară din casa lui sinistră sub pretextul că mă conduce din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
victoriei... Bătrânul se oprește din ronțăit. Îi face semn din bărbie să con tinue. Ianuarius reia: De când au trecut în seama pretorilor, tot din tezaurul pu blic sunt luate fondurile alocate în acest scop... — Și ce-ai vrea? îl întrerupe posac împăratul. Gesticulează iritat. — Nu-i normal să ofer jocuri pentru fiul meu adoptiv, Tibe rius Nero? După ton, Iulius Ianuarius își dă seama că a reușit să-l ener veze. Vocea cezarului se înalță mânioasă. — Mai ales că e vorba
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]