777 matches
-
încăierare - și-a spus Dumitru gândul. Frânți de oboseală, au ajuns la baterie. Cu ultimele puteri, Dumitru, ajutat de comandantul grupei de avangardă, a raportat totul în amănunțime. Căpitanul Coasă îi asculta fără să intervină în firul raportului, devenind din ce în ce mai posomorât. ― Înseamnă că divizia se află în mâinile rușilor și ordinul către noi a fost transmis sub amenințarea armelor - a gândit cu voce tare căpitanul... ― Și noi ce facem, domnule căpitan? - au întrebat Dumitru și comandantul grupei de avangardă într-un
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
îngustă cu fundul plat și vâslește să-l așeze în fața locului de tragere. Nu ne vor omorî? o întreabă pe tânăra hijra, care se tot chinuie cu vâslele, ce se încurcă mereu în plantele din apă. — Foarte posibil, zice Yasmin posomorâtă. Amina Begum nu țintește bine. Iar Zia Begum țintește prea jos, pentru că așa vrea. Asta nu are darul să-l încurajeze, însă nu prea mai apucă să reflecteze, pentru că se aude un fluierat peste lacuri și hăituitorii încep zarva de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
segmenta lumea, de a repartiza și ordona spațiul. Fiecare familie are un mic teritoriu rozaliu desenat pe harta gării din Amritsar. Par morți de foame și vrednici de plâns. Copiii atârnă de gâtul mamelor cu buzele strânse, ale căror fețe posomorâte sunt expresia înfrângerii, a disperării, supuse efectelor deshidratării de zile întregi, într-o stare sanitară precară, cu teama permanentă de moarte. Dar văzuți de aproape, ochii femeilor strălucesc. Sub stratul gros de murdărie, ceva din chipul acestor memsahib este înălțător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
încet, abia perceptibil, se un sunet de clopoței. O voce de copilă, întreruptă de tuse, iese din gâtlejul doamnei Pereira. — Tra, la, la! Eu sunt! Cei din jurul mesei rămân în tăcere. — Hey, la! Ce distracție! Așa de întunecați, așa de posomorâți, de ce sunteți supărați? Domnul Shvipuri vorbește cu glas tremurat. — Spirite! Cine ești? — Cine sunt? Cine sunt? Eu sunt, prostuțule! Te întreb din nou, cine ești? — Mi se spune Mica Orhidee, prostuțule, am rămas tânără de la începutul lumii! Îmi place să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Gittens, vorbește fără oprire despre căldura umedă și căldura uscată, despre lei și fotbal, despre rege și inconvenientele pe care le prezintă Persia, care, fără îndoială nu ajung nici la jumătate din ce-i așteaptă în Fotseland. Latrinele, zice el posomorât. Este mai mult sau mai puțin problema latrinelor. O dată sau de două ori, Gittens îl întrerupe ca să corecteze vreun fapt sau să mai potolească comentariile lăudăroase. — Evident, oftează Gittens la un moment dat, să faci harta unui loc fără hartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
dos. În loc să izbucnească de mânie, devine calm. Pare să fie cu adevărat afectat de vorbele mele. Expresia i se aseamănă opera unui sculptor în lut lipsit de pricepere, care intenționează să facă o față veselă, dar face în schimb una posomorâtă. Majestatea Sa se așază încetișor pe marginea patului și îmi face semn cu mâna să vin lângă el. Mă supun. Sunetele care vin din yoo-hoo-loos de afară sunt puternice, dar nu neplăcute. Lumina lunii aruncă pe podea umbra unei magnolii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
înaintează cu greu, în timp ce gărzile patrulează pe ponei mongoli. Psalmodiul cărăușilor a fost înlocuit de o tăcere adâncă și chinuitoare. Nu mai aud târșâitul picioarelor în sandale peste pietrele instabile. În schimb văd, durerea dată de bătături întipărită pe chipurile posomorâte și pline de sudoare. Deși am intrat în ținutul sălbatic, toată lumea e încă îngrijorată în legătură cu posibila urmărire de către barbari. Procesiunea devine din ce în ce mai lungă în fiecare zi, precum un șarpe colorat țipător care se târăște de-a lungul unei cărări înguste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
draperia și privesc cum Li Lien-ying dispare în noapte. Simt cum se prăbușește asupra mea o greutate insuportabilă. Îmi simt stomacul ca și cum s-ar umple cu pietre. N-a mai rămas nimic din fata care a venit la Peking în lumina posomorâtă a unei dimineți de vară, acum zece ani. Ea era naivă, încrezătoare și curioasă. Era plină de tinerețe și de sentimente calde și gata să încerce viața. Anii petrecuți în Orașul Interzis au format o cochilie deasupra ei, care cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
mă paralizează. Mâna mi se duce parcă singură să ridice perdeaua, și zăresc chipul său. Poartă magnifica uniformă de ceremonie și se ține drept pe cal. Mi-au plăcut darurile, zice el. A fost foarte frumos din partea dumneavaostră. Pare mai posomorât. Buzele îi sunt uscate și în ochi lui nu întrezăresc nici o sclipire. Sunt hotărâtă să îmi înving emoția, așa că spun: — Mă bucur. — Vă așteptați de la mine să spun că vă înțeleg sacrificiul și că sunt recunoscător? Aș vrea să spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
El nu există, e un simplu figurant, condamnat să asiste neputincios, strivit de împrejurări sau de demonul său interior, la spectacolul afirmării celorlalți. În centrul atenției era colegul nostru Nasea, cel care protestase că teza e prea grea. Arăta foarte posomorît: era un băiat ambițios și părea deprimat că nu-i ieșiseră bine toate soluțiile. ― Dumneata ai copiat, mi-a spus apoi la ora următoare profesorul cu obișnuitul său sâsâit disprețuitor, oprindu-mi teza. ― De la cine, domnule profesor? l-am întrebat
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
care, tristă, vremea‐mbătrânește Prin cimitirul cu alei pustii. Când vara veștedă s‐ apleacă‐n toamnă, Un aprig dor de adâncimi mă‐ndeamnă Să vin spre‐această temniță ciudată În care toți vom fi închiși odată. Trec iarăși printre cruci posomorâte, Printre cavouri bine zăvorite și lespezi care sunt atât de grele Pentru nimicul îngropat sub ele. Cu morții greu ne împrietenim! Îi ducem cu alai la țintirim, Cât mai departe din oraș afară, și îi ascundem bine în pământ și
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
să plouă, drumurile vor deveni dificile. Ar fi bine să mai pregătim câteva făclii în plus! strigă altul. Chipurile tuturor samurailor erau la fel de mohorâte ca și cerul nopții. Aveau ochii plini de furie, de lacrimi, de amărăciune sau de nemulțumire posomorâtă. Foarte curând, glasul lui Mitsuhide se auzi, în timp ce se îndepărta de intrare, împreună cu un grup de călăreți: — Sakamoto aproape se vede de-aici. Ar trebui să ajungem acolo curând, chiar dacă plouă. Auzind glasul neobișnuit de vesel al stăpânului lor, vasalii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sonore. Nu era deloc genul de primire la care se așteptaseră cei doi generali. Veniseră grăbiți să se alieze cu Hideyoshi și să-l lovească pe Mitsuhide. Ukon părea jignit, cu o expresie cam îndârjită pe față, iar Sebei stătea posomorât. Arșița apăsătoare a verii le sporea nemulțumirea. De-acum, anotimpul ploios ar fi trebuit să se apropie de sfârșit, dar atmosfera era din ce în ce mai uscată. Pe cer, norii se mișcau încoace și-ncolo, neliniștiți, parcă reflectând starea națiunii. Din când în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un cocor din hârtie în mâna lui Samboshi. Urechea lui Geni era salvată. Ochii tuturor generalilor reuniți se ațintiră asupra nevinovatului copil. Unii surâdeau vag, în timp ce alții vărsau, în tăcere, lacrimi. Numai Katsuie privea peste sala uriașă cu o mutră posomorâtă. Părea că tare ar mai fi vrut să bombăne ceva despre un „deranj“. Aflându-se în fruntea întrunirii și, totodată, demn și solemn vorbitor, ar fi trebuit să deschidă ședința, luând, cel dintâi, cuvântul. Acum, însă, tuturor le zburase atenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
coborât din nou ochii spre farfuria sa pe care odihnea un munte de gulii, cartofi și cotlete. Tu pentru ce ești internat? l-am întrebat eu. Mi s-a părut că așa era politicos. Sunt cartofor, mi-a răspuns el posomorât. — Pentru alcool, a spus bărbatul de lângă Davy, cu toate că nu-l întrebasem nimic. —Alcool, a spus și bărbatul de lângă el. Pusesem în mișcare un adevărat mecanism. Din clipa în care întrebai pe cineva pentru ce a fost internat, declanșai un efect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
noi am trecut prin așa ceva, a spus Vincent într-un fel ciudat, lipsit de agresivitate. Și cu toții am detestat situația asta. —Așa-i, a chicotit dulce Misty. Așa merg chestiile aici. Nu și în cazul meu, m-am gândit eu posomorâtă. —Și nu se poate spune că nu ne-a folosit. Uite cât de bine și de normali suntem acum, a spus Misty arătând spre ea, spre Vincent și spre Mike. îA întins mâna înspre John Joe, apoi a șovăit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
să spună oamenii ăia fermecători? Cum o chema pe una dintre persoanele alea? Helenka? —Helenka? am țipat. Nu, ea zice lucruri îngrozitoare despre toată lumea. Nu mă mai interesează. Câteva secunde mi-am savurat sentimentul acela de eliberare, apoi am spus posomorâtă: — Nu, am probleme cu nenorocitul de Luke Costello și cu nenorocita de Brigit Lenehan. Va trebui să te întorci, a zis Misty cea înțeleaptă. începuse să mă calce pe nervi. Va trebui să te împaci cu ei. N-o să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
suntem aici, o să rămânem! Așa că, ofticată, am comandat fasole prăjită de mai multe ori cu garnitură de fasole prăjită de mai multe ori. — Și încă o porție de fasole prăjită? a propus Helen cu pixul pregătit. —Ei, hai, am zis posomorâtă. Cât de rău poate să fie? —OK, a spus Helen îndepărtându-se. Muchos gracias, amigos, a adăugat ea întorcându-se. Ce vreți să beți? Pot să vă fur niște tequila fiindcă e așa de ieftină și dezgustătoare încât nu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
era palpabil. Ca să nu mai bat așa de tare la ochi, m-am așezat pe niște scări jegoase din fața unui bloc care arăta ca după război. Dar o femeie cu mai mulți copii a ieșit afară și mi-a spus posomorâtă: —Ridică-te! M-am ridicat. Frica a spart baricada nebunească pe care mi-o construise nevoia de droguri. Femeia aia era dură, acră și înfricoșătoare și probabil că mai erau și altele ca ea. Auzisem că în zone ca aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
West Village. Rahat! Am știut imediat de ce mă sună - se mai întâmplase o dată, înainte de Crăciun, când, pur și simplu, n-am putut să-ntind banii din salariu în toate direcțiile în care trebuiau făcute plăți. — Bună ziua, domnule Lew, am răspuns posomorâtă. — Claire, îmi pare rău, dar ce s-a întâmplat cecul tău pentru plata chiriei? S-a dovedit că n-a avut acoperire. Nu e nici o problemă, Claire, dar trebuie să știu când o să poți plăti. Mi-am cerut scuze și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
atâția ani în urmă - și, în sfârșit, se împlinise! Îmi venea să alerg pe strada mea amărâtă și să urlu din fundul plămânilor și... — Înțeleg dacă ai nevoie de ceva timp ca să reflectezi la asta, mi-a spus Randall oarecum posomorât. Hopa! Uneori uiți să bărbații nu pot citi gândurile. — și eu te iubesc, Randall! am spus aruncându-mă de gâtul lui și sărutându-l. și sigur că mi-ar place la nebunie să locuiesc cu tine. Pe bune, la ce naiba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Luke, chiar dacă nu mă uitam în direcția lui. Aș fi vrut să nu fim nevoiți să plecăm așa de repede, s-a lamentat Bea. Aș fi vrut să nu am trei sute de pagini de editat la întoarcere, am adăugat eu posomorâtă. Harry și Luke plecaseră să facă o plimbare înfofolită prin natură, în vreme ce eu, Bea și mama am rămas în halatele de baie și-am discutat, în noua bucătărie de culoare verde-mentă. Nu mă mai simțisem așa de fericită și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
de a câștiga o pâine, a plictiselii și a nesfârșitelor certuri meschine cu Eva, a jocului de bridge de sâmbătă seara cu familia Mottram și a excursiilor cu mașina de fiecare duminică, împreună cu Eva. Lângă el, cufundat într-o tăcere posomorâtă, inspectorul Flint își pierduse farmecul său simbolic. Acum el nu mai era mentorul încrederii în sine proaspăt cucerite de Wilt, nici potrivnicul insignifianței sale, ci devenise un tovarăș de suferință în încleștarea cu viața, aproape o reflexie în oglindă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
ce-am avut și ce-am pierdut. Dinții scrâșnesc în carnea pufoasă, vegetală, privirea e sus, în tavanul opac. Plouă și vineri, toarnă cu găleata. Recepționerul Vancea părăsește hotelul sub o uriașă umbrelă neagră. Orașul diminuat, jilav. Un vuiet ruginit, posomorât, carcasele lungi și reci ale tramvaielor. Lume, uriașul trup gros, înnodat al trupurilor înlănțuite într-unul singur. În fiecare stație se rup alte fragmente, se reface altfel aderența. Între cotul vecinului din stânga și broboada femeii din față se deschise o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
încă bântuită de lucrul oribil care i se făcuse, nu mai tânjea decât după un respiro calm și fără evenimente, o șansă de a-și recăpăta puterile. Tom mi-a vorbit despre coșmaruri, crize bruște cu suspine, tăceri prelungite și posomorâte. Cu toate acestea, își amintea de lunile petrecute cu ea ca de o perioadă fericită, o vreme a solidarității și afecțiunii reciproce; acum că își regăsise sora, trăia plăcerea necontenită de a putea să își asume din nou rolul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]