4,565 matches
-
gândirii muzicale postmoderne, așa cum le prezintă Célestine Deliège în monografia lui Cinquante ans de modernité musicale: de Darmstadt a l'IRCAM<footnote Editions Madraga, 2003. footnote>. În opinia lui Deliège, Sinfonia reprezintă unul dintre rarele momente în care conceptul de postmodernism își dezvăluie prezența la modul explicit, pe când opera lui Pousseur atrage atenția prin contribuția adusă la apariția unui adevărat cult al citatului/citarii<footnote Béatrice Ramaut-Chevassus notează diferența specifică între aceste două lucrări: "Berio utilizează citarea în calitate de Traumdeutung și cu
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
serialismului integral. Tot astfel se întâmplă și în cazul lui Karlheinz Stockhausen sau a lui Louis Andriessen, o următoare și ipotetica etapă reprezentând “revenirea” la gândirea tributara de substanță tonala (neoromantica). Astfel, putem vorbi despre cazul acestor trei compozitori drept postmodernism de infiltrare, pe când în cazul lui Wolfgang Rihm valorile neoromantismului tonal se prezintă de la bun început drept program de acțiune. footnote>. Într-un al doilea sens, nici aceasta din urmă lista nu oferă un algoritm, o cheie de lectură care
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
să vorbim nu atât în termeni de complexitate ierarhică a definițiilor, cât în termeni de alteritate. Este clar că nu putem continua expunerea noastră fără a fi explicitat până la nivelul unei clarități acceptabile un șir de probleme legate de legitimarea postmodernismului muzical în termenii proprii acestuia, deoarece devine evidență nevoia unei sau mai multor chei hermeneutice specifice, care ne-ar permite vizualiza imaginii fenomenului artistic-muzical postmodern în calitatea lui de ansamblu organic de evenimente, sensuri, concepții și artefacte culturale și nu
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
vizualiza imaginii fenomenului artistic-muzical postmodern în calitatea lui de ansamblu organic de evenimente, sensuri, concepții și artefacte culturale și nu drept confuzie, eroare și sfârșit al artei. Este vorba aici despre algoritmul sau, eventual, despre un ansamblu de principii intrinseci postmodernismului muzical care l-ar putea, spre exemplu, explică și legitimă deopotrivă în calitatea lui de consecință logică și coerentă atât ca succesor, cât și ca moștenitor al modernismului<footnote Optam aici pentru ideea conform căreia postmodernismul muzical reprezintă mai întâi
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
ansamblu de principii intrinseci postmodernismului muzical care l-ar putea, spre exemplu, explică și legitimă deopotrivă în calitatea lui de consecință logică și coerentă atât ca succesor, cât și ca moștenitor al modernismului<footnote Optam aici pentru ideea conform căreia postmodernismul muzical reprezintă mai întâi de toate consecință logică a evoluției interne a modernismului muzical (pe durata desfășurării celor trei avangarde), dar și, implicit, ca posibilitate unică a înaintării evolutive. Considerăm a fi nelucrative imaginile în care postmodernismul muzical reprezintă un
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
ideea conform căreia postmodernismul muzical reprezintă mai întâi de toate consecință logică a evoluției interne a modernismului muzical (pe durata desfășurării celor trei avangarde), dar și, implicit, ca posibilitate unică a înaintării evolutive. Considerăm a fi nelucrative imaginile în care postmodernismul muzical reprezintă un "accident", o eventuală "direcție greșită" sau o continuare "ineficientă" a proiectului modernist (Habermas). footnote>, în pofida "distorsiunilor" de interpretare pe care le induc o sumă de imagini privind caracterul emergent, dublul discurs al implicării deconstructive, fragmentarea că incoerenta
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
reprezinte o disfuncționalitate funciară a discursului, precum și a imaginarului artistic postmodern. Nu ar putea semnifică imposibilitatea sau inutilitatea unei abordări care ar urmări convergență și sinteză argumentelor în cadrul articulat al unei imagini clare. Desincronizarea ideologică și estetică între modernism și postmodernism o putem reprezenta în limitele esteticii rupturii<footnote Fenomenul rupturii reprezintă o trăsătură distinctă a ultimei modernități (a treia) prin care aceasta se diferențiază de valorile estetice-stilistice ale romantismului muzical la început de secol XX. Același algoritm al rupturii definește
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
reprezenta în limitele esteticii rupturii<footnote Fenomenul rupturii reprezintă o trăsătură distinctă a ultimei modernități (a treia) prin care aceasta se diferențiază de valorile estetice-stilistice ale romantismului muzical la început de secol XX. Același algoritm al rupturii definește și diferențierea postmodernismului de modernism la nivelul anilor '60 ai aceluiași secol. Însă, chiar dacă vorbim despre același mecanism prin care noul se detașează de vechi, în fapt este vorba despre două fenomene diferite. În termenii modernismului ruptură se impune ca o departajare exclusivista
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Însă, chiar dacă vorbim despre același mecanism prin care noul se detașează de vechi, în fapt este vorba despre două fenomene diferite. În termenii modernismului ruptură se impune ca o departajare exclusivista radicală și totală de valorile trecutului, pe când în termenii postmodernismului ruptură este văzută drept una convențională, procedura de "rupere" constând în reinterpretarea imaginii trecutului în scopul incorporării și nu a excluderii acestuia. footnote>, amândouă văzute că dominante culturale, fiecare cu perioada să istorică-temporală. Așa cum am arătat mai sus, o ipotetica
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
care le oferă în plan conceptual deja la nivelul istoric al postmodernității. Putem presupune că amândouă tradițiile (tonala, precum și cea atonala) depășesc limită anului '68 și își continuă existența prin reprezentanții săi marcanți, insă deja în contextul emergentei progresive a postmodernismului că ideologie, estetică și nouă concepție dominantă a gândirii artistice, o concepție radical diferită de conținutul și, în egală măsură, de consistentă celor două tradiții anterioare „conviețuitoare”. Concluzia este evidentă și se rezumă la ideea că (a) nu toate tipurile
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
consistentă celor două tradiții anterioare „conviețuitoare”. Concluzia este evidentă și se rezumă la ideea că (a) nu toate tipurile de practici muzicale existente în perioada postmodernă răspund și corespund ideologiei și esteticii postmoderne (compozitori „neconvertibili” și până la urmă „neconvertiți” la postmodernism că Olivier Messiaen, Pierre Boulez, John Cage, Dimitri Șostakovici, Benjamin Britten sau Morton Feldman) în aceeași măsură în care (b) nici compozitorii considerați a fi postmoderni nu pot fi comparați între ei (Louis Andriessen, Wolfgang Rihm, Brian Ferneyhough sau Maxwell
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Wolfgang Rihm, Brian Ferneyhough sau Maxwell Davis) și (c) nici chiar lucrările unui singur compozitor (postmodern) nu se supun unei sistematizări coerențe în limitele unui ansamblu omogen de parametri (fie că este vorba despre compozitori „convertiți” de la modernismul avangardist la postmodernism - George Rochberg, Luciano Berio, György Ligeti, Mauricio Kagel, Karlheinz Stockhausen, Luigi Nono sau John Adams, fie despre concepția componistica „multifațetată” a lui John Zorn). Altfel spus, nici un compozitor din cei enumerați mai sus nu se conformează decât parțial criteriilor formulate
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
sus nu se conformează decât parțial criteriilor formulate în lista lui Kramer sau în lista lui Mahnkopf. Este vorba aici nu atât despre o simplă diferențiere (tonal-atonal sau modern-postmodern) și nici măcar de una dublă (modern-postmodern, cu o diferențiere ulterioară în interiorul postmodernismului muzical), cât despre o diferențiere triplă în interiorul aceleiași perioade (postmoderne), iar ambele liste nu pot fi considerate drept totalizante și pe deplin relevante, de vreme ce criteriile pe care acestea le conțin corespund unui sau altui compozitor doar într-un mod selectiv
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
canonizare sau, altfel spus, re-inventare a clasicismului vienez în termeni de referent legitimator depus de către romantici. Diferența între aceste două contexte ar putea fi rezumata la importanța acordată termenului de privilegiu, fetișizat în cazul clasicismului vienez și deconstruit în cazul postmodernismului. Această atitudine de privilegiere prin acordarea unui statut exclusiv în sens valoric reprezintă un coeficient al procesului de canonizare, normativa, spre exemplu, în imaginea romantică asupra lui Beethoven și total eludata în atitudinea postmodernismului muzical față de tot trecutul stilistic al
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
clasicismului vienez și deconstruit în cazul postmodernismului. Această atitudine de privilegiere prin acordarea unui statut exclusiv în sens valoric reprezintă un coeficient al procesului de canonizare, normativa, spre exemplu, în imaginea romantică asupra lui Beethoven și total eludata în atitudinea postmodernismului muzical față de tot trecutul stilistic al muzicii europene. 2. Muzică postmodernă: între dezmembrare și resuscitare În consecință, imaginea evoluției istorice-stilistice a practicilor muzicale nu poate fi reprezentată la modul liniar, drept o simplă concatenare de perioade stilistice, întreaga succesiune fiind
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
fi reprezentată la modul liniar, drept o simplă concatenare de perioade stilistice, întreaga succesiune fiind orientată, evident, sub forma unei progresii orientată înspre viitor. În termenii acestei imagini "metonimice", postmodernitatea ar trebui să reprezinte o următoare verigă a lanțului istoric, postmodernismul ar fi un stil de actualitate privilegiat, iar celelalte s-ar confirmă unei legitime „pensionari” și ar intra, logic, în muzeul stilistic. Însă lucrurile se prezintă într-o ordine totalmente opusă, toata suma de ambiguități postmoderne precum confuzia cu periodizarea
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
muzicale, cumulul atingând punctul critic la care se produce o reconexiune calitativa care pune în imposibilitate definițiile, imaginile și reprezentările tradiționale atât asupra funcțiilor și conținuturilor artei, figurii artistului, statutului operei, cât și asupra rolului exercitat de cultură în general. Postmodernismul muzical se prezintă că o „simplificare” și „detensionare” deziderativa deopotrivă prin ignorarea definițiilor totalizatoare cu valoare universalizantă, dar și prin refuzul legitimării obligatorii a valabilitații creative prin birocrația instanțelor evaluative tradiționale precum gen, forma, stil. Altfel spus, daca prima avangardă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
totalizatoare cu valoare universalizantă, dar și prin refuzul legitimării obligatorii a valabilitații creative prin birocrația instanțelor evaluative tradiționale precum gen, forma, stil. Altfel spus, daca prima avangardă „pulverizează” sistemul tonal „eliberând” înălțimile și conferindu-le o relativă autonomie, atunci în postmodernismul muzical este reluată aceeași procedură, însă de această data aplicând-o ierarhiei tipologice (sunet muzical, sisteme de organizare sonoră, forma, gen, stil, canon), toate componentele acesteia fiind compromise prin statutul lor de metanarațiuni muzicale. Sunetul muzical (definit strictamente prin unitatea
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
știința, arta. În cadrul ultimei modernități (muzicale) deosebim trei etape ale curentelor avangardiste: 1. Prima avangardă - 1890-1918 - antebelica, 2. A doua avangardă (1918-1940-'45) - interbelică și 3. A treia avangardă (1945-anii '60) - postbelică. footnote>. În această imagine postmodernitatea în general, precum și postmodernismul (muzical) în particular, se relevă că un nor de fragmente "răcite" provenite din destrămarea unui grup de "asteroizi" sau chiar "comete" (ansamblul filoanelor stilistice) orientate năvalnic pe o traiectorie progresista de expansiune a volumului și masei și suportând într-un
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
realizabila și în consecință realizată nu atât că determinare a acestei tranziții mutative sau proclamare a unui nou curent, ci de relevare a unei posibilități rațional-filosofică de asimilare a fenomenelor în plină derulare. Altfel spus, chiar dacă postmodernitatea în general, si postmodernismul muzical în particular reprezintă consecință logică a sfârșitului ultimei avangarde, ele amândouă reprezintă în același timp deja un „altceva” calitativ diferit de modernismul anterior, ajungând în consecință să fie definibile în imaginea unei alterități radicale.. În egală măsură devine mult
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
și ideologică deopotrivă a celor două stări stilistice paradigmatice în esență lor care sunt clasicismul și romantismul că "blazoane" istorice ale proceselor de cristalizare și dispersie<footnote Ideea relaționării modern/postmodern după logică binomului clasic/romantic se regăsește în articolul "Postmodernism" (The New Grove Dictiionary of Music and Musicians, 2nd edition, London: Macmillan, 2000) aparținând muzicoloagei americane Jann Pasler: "... the modern/postmodern dialectic is an alternating aesthetic cycle like classic/romantic...". footnote>. În egală măsură, putem asocia clasicismul că tensiune obiectivizantă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
principiu (modernist) semnifică, într-un mod sincron, relevarea coagulanta a celuilalt (postmodernist). Iar situația cu periodizarea se prezintă drept una de o extremă complexitate, deoarece (a) vorbim despre dispersia ultimei avangarde și, împreună cu ea, a întregului modernism muzical și (b) postmodernismul muzical se naște din această dispersie, însă, surprinzător, adoptând starea dispersata drept condiție sine qua non, fără a sugera posibilitatea vreunei "cristalizări", "sedimentari", "clasicizări" sau, în orice caz, "clarificări" a stării de fapt. Ineditul situației pune în imposibilitate funcționarea binomului
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
complexității imaginii și, implicit, a confuziei ale cărei grade avansate intenționăm să le reducem până la nivelul unei comprehensibilități și plauzibilitate acceptabile. Rămâne de realizat alegerea între imaginea cercetătorului canadian în care barocul este plasat sub semnul excesului, marca distinctă a postmodernismului muzical, si a considera conceptul și perioada istorică a barocului muzical drept coeficienți ai principiului romantic în sensul amplificării, diversificării, hiperbolizării și în final dispersării conținuturilor elaborate și standardizate în limitele principiului clasic. În articolul său din New Grove Dictionary
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
istorică a barocului muzical drept coeficienți ai principiului romantic în sensul amplificării, diversificării, hiperbolizării și în final dispersării conținuturilor elaborate și standardizate în limitele principiului clasic. În articolul său din New Grove Dictionary of Music and Musicians<footnote Jann Pasler, Postmodernism, în: The New Grove Dictiionary of Music and Musicians, 2nd edition, London: Macmillan, 2000, pp. 213-216; deasemenea, la adresa: www.grovemusic.com footnote>, muzicoloaga americană Jann Pasler (Universitatea din Sân Diego) formulează imaginea mai multor stări modale ale postmodernității pornind din
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
la adresa: www.grovemusic.com footnote>, muzicoloaga americană Jann Pasler (Universitatea din Sân Diego) formulează imaginea mai multor stări modale ale postmodernității pornind din anii '60 și până la nivelul anilor '80, atunci când sfârșitul modernismului avangardist a devenit vizibil: 1. Un prim postmodernism, de reacție, constă în respingerea nevoii constante de transformare și originalitate (criteriu modernist), dificultatea crescândă și abordarea (pur) intelectuală a moderniștilor determinând revenirea la o muzică mai tradițională și accesibilă: George Rochberg - forme și sintaxa tradițională, David Del Tredici și
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]