1,577 matches
-
această lume fără Dumnezeu, În care nu mai putem fi decât ființe scindate, dar trebuie să ne gospodărim această scindare. Aș spune că e o schimbare de atitudine față de propria interioritate, fragmentaritate, sursă de suferință pentru modernist, administrată pragmatic de postmodernistul care caută soluții pentru propriile fracturi. Oricum, ideea era că, poate, ar trebui mai multă atenție la distincția aceasta, pentru a vedea momentul În care apare subiectul multiplu. Eu cred că apare mult mai devreme decât În postmodernism. Ștefan Borbély
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
de ele, dar totuși Încep. Ei, În cartea asta probabil că sunt 80-90% lucruri care sunt luate de la alții și un pic de tot deja există niște mize care sunt numai ale lui, cu precizarea că mie, din perspectiva spectatorului postmodernist, textul mi se pare Îngrozitor de fragil și mă Întreb Încă o dată dacă publicul va avea capacitatea să suporte fragilitatea acestui text Încercând să vadă ce vrea el să spună sau dacă publicul va concedia, din start, acest text pentru că Horea
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
eșecul filosofiei, mai ales În fenomenologia franceză din ultimele decenii, ca să nu mai vorbesc despre cel poststructuralist, de la Foucault și Derrida Încoace. Și În același timp, dintr-o observație la care n-am putut renunța În toată perioada mea de postmodernist (cum bine zicea Cornel Vâlcu) și care este plenaritatea sau forța experienței estetice. Pornind de aici, cartea mea Încearcă să construiască o teorie care, firește, nu mai poate fi una strict filosofică, deși ea, mimetic cel puțin, vrea să fie
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
aparține. Debutând la nici douăzeci de ani, afirmat la începutul anilor ’80, R. întruchipează - se poate spune - opusul spiritului optzecist. Nicidecum ludic, cultivând, cu intermitențe, (auto)ironia, dar într-o cheie cu totul diferită de cea canonic optzecistă, de loc postmodernist, poet reflexiv, învederând o miză filosofică, preocupat de transcendență și de problemele etice, el pare să fi fost - în generația sa - ultimul modernist, dar un modernist profund, autentic, neafectat de mode. Investigarea rosturilor ultime, aproximate și captate în textura cotidianului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289304_a_290633]
-
starea de boală a stăpânei vs bulimia și trândăvia lui Tartuffe) și sfârșește prin a declara: "Azi, bine sunt amândoi deplin;/ Și-alerg să dau de știre și doamnei, chiar îndată,/ Ce mult vă bucurarăți că-i bine și-ntremată."37 Postmoderniștii au conceput ironia nu doar ca un atribut al textului, ci și ca pe unul al lecturii unui text, capabil să exprime și altceva decât intenția conștientă a autorului. Lingușitorul ziarist care a fost Donneau de Visé motiva astfel, în
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în care paradigma literară era în curs de schimbare constituia, în sine, un pariu. Cum aveau să reziste singurătatea, cinismul, brutalitatea, romantismul și, de ce nu, neliniștea metafizică a unui personaj produs de cu totul altă lume și civilizație decât isteria postmodernistă a deceniului nouă al veacului trecut? Mai reprezentau acestea repere în tumultul existenței tot mai politizate a planetei amenințate de fatale confruntări între superputeri și subcivilizații? Firește că nu acestea erau întrebările din mintea moștenitorilor lui Chandler. Și - n-avem
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
care posedă capacitatea de a fi receptivă la influențele educative ale mediului realizând acumulări progresive concretizate În structuri de personalitate. Concepția despre om și educație a evoluat necontenit odată cu progresul societății, În prezent, teoria și practica educațională fiind tributară paradigmei postmoderniste dezvoltată În filozofie, arhitectură, muzică, dans, În arta și teoria literară. Din perspectivă postmodernistă, cunoașterea este un produs al interacțiunii dintre ideile și experiențele despre lume și viață. Este necesară apropierea elevului de lumea reală, de complexitatea, contradicțiile și deezechilibrele
Ad-Studium Nr.1 2 by Ana Rotaru [Corola-publishinghouse/Science/786_a_1745]
-
progresive concretizate În structuri de personalitate. Concepția despre om și educație a evoluat necontenit odată cu progresul societății, În prezent, teoria și practica educațională fiind tributară paradigmei postmoderniste dezvoltată În filozofie, arhitectură, muzică, dans, În arta și teoria literară. Din perspectivă postmodernistă, cunoașterea este un produs al interacțiunii dintre ideile și experiențele despre lume și viață. Este necesară apropierea elevului de lumea reală, de complexitatea, contradicțiile și deezechilibrele ei. Cum se realizează această apropiere? Prin educația nonformală (activități educative școlare și extrașcolare
Ad-Studium Nr.1 2 by Ana Rotaru [Corola-publishinghouse/Science/786_a_1745]
-
de avântul capitalismului liberal prin care a fost eliminată posibila impunere a alternativei comuniste în Occidentul individualist. Viziunea postmodernă are aici caracteristicile renunțării la ideea de "fir narativ" atotcuprinzător în care trecutul este bine definit și viitorul este predictibil. "Teza postmodernistă vizează [...] schimbările dramatice ale structurilor societății moderne târzii, deja consacrate, schimbări ce se distanțează în mod esențial de formele timpurii ale modernității" (id., p. 68). În acest context, este necesar să distingem între modernitate și modernism și, implicit, între postmodernitate
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
Nicolae Breban (1994) trasează un dialog viu, în care P. știe să țină ritmul vivace și imprevizibil al dificilului său interlocutor. Darul acestei veri (2001) este o culegere de „texte”de factură parabolică și cu o vădită intenție de scriitură postmodernistă, exploatând concomintent elementul istoric și pe cel ficțional. Literatură și numai literatură este la P. doar romanul Eu și maimuța mea, scris încă din 1984. Cazul de dezorientare al personajului Ben Bernea, trimiterea lui într-un sanatoriu sau ospiciu, scenele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288744_a_290073]
-
modernității. De fapt, problema realității a provocat apariția la nivelul epistemologiei a relativismului. Realismul 17 nu a mai făcut față nici noilor teorii fizice și nici societății de la sfârșitul secolului trecut. "Universul trebuie privit ca reprezentare", aceasta este marea provocare postmodernistă. Realul devine doar imagine a realității și prin aceasta își pierde materialitatea și relația directă cu imediatul. Manifestându-se ca o formă subiectivă sau contextuală ceea ce încă mai numim realitate și-a pierdut puterea explicativă. Indiferent în care curent filosofic
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
constituie, într-o descriere sintetică, un ansamblu de manifestări artistice, care ar putea fi încadrate într-o diversitate de tendințe tradiționale și novatoare, în ansamblu, putând fi identificate, în mod simultan, expresiile culturale ale unei direcții moderniste și ale uneia postmoderniste. Având la dispoziție diferite posibilități de afirmare, "creatorul postmodern și artistul conservator nu reprezintă decât extremele frontului creator al artei contemporane: între aceste extreme există numeroase nuanțe ale concepției creatoare în artă, îmbinând în proporții variate lecția marilor maeștri de
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
percepția vizuală, Editura Meridiane, București, 1979. Augustin, Ioan, Arhitectura sacră contemporană, Editura Noi Media Print, București, 2003. Bartos, M. J., Compoziția în pictură, Editura Polirom, Iași, 2009. Bartos, M. J., Structuri compoziționale, Editura Artes, Iași, 2005. Bastovoi, Savatie, Ortodoxia pentru postmoderniști, Editura Cathisma, București, 2007. Bejan, Petru, Hermeneutica prejudecăților, Editura Fundației AXIS, Iași, 2004. Bell, Julian, Oglinda lumii : o nouă istorie a artei, Editura Vellant, București, 2007. Belting, Hans, Image et culte, Une historie de l'art avant l'époque de
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
mai accentuat amprenta asupra fizionomiei revistei (Aurel Pântea, Mircea Popa, Octavian Schiau, Iacob Mârza, Cornel Tatai-Baltă, Vasile Moga, Ion Buzași, Ileana Ghemeș, Stelian Obiziuc, Rodica Chira ș.a.). Revista începe să-și contureze un profil puternic ancorat în fenomenul literar contemporan postmodernist (colaborări de la Angela Marinescu, Al. Mușina), cu largă deschidere spre fenomenul românesc și european (Vintilă Horia, Paul Goma, Yves Broussard, Henri Michaux, Pierre Emmanuel) și spre recuperarea critică a unor momente și figuri literare oarecum eclipsate. Poezia este reprezentată de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286793_a_288122]
-
și metaforic, care îndepărtează punctul său de vedere de orice aplicare sociologică și istorică. Limbajul său vag și neprecizat a făcut poate ca ele să fie apreciate de cei care au încercat să le interpreteze ca pe o eventuală „etică postmodernistă”. Persoană, sociologie, economie Noțiunea de „persoană” a fost în mod constant corelată cu manifestarea, expresivitatea, comunicarea, afirmarea individului uman ce stă „față în față” cu altul sau, în general, cu alții. Dezvoltarea sociologiei are în vedere acest aspect al manifestării
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
definirea societății ca sistem unitar în teoriile sociologice a fost mereu supusă unor critici majore sub presiunea evoluțiilor teoretice, a perspectivelor ei multiple de abordare, care au subliniat pe rând pluralismul teoriilor explicative, de la cele clasice până la cele funcțional-structuraliste și postmoderniste. În această dinamică a înțelegerii sistemului social, formele de solidaritate socială, rețelele de ajutor și protecție socială au primit accepții dintre cele mai diferite. Astfel, frica față de dezordinea socială, cu efectele ei nocive, necesitatea unui control social al factorilor de
[Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
2000 i s-a acordat Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Volumele Cântece de drum (1982), Revenire (1990), Vitrina manechinelor (1992), Cetatea de Sus (1994), Dincolo de vârstă (1996), Poem bucovinean (1998), Cronograme în piatră (2003) conțin o poezie expresionistă, cu atitudini postmoderniste. Mesajul ei aparține unui glas ce îndrăznește să se exprime într-un imperiu al tăcerii: „Și se tăcea pretutindeni / nu cumva să iasă / din malul de piatră / cu ochii de bronz - troglodiții / adevărații stăpâni ai acestor meleaguri” (Sare amară). Ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285825_a_287154]
-
fundal care ne ajută să înțelegem mai bine semnificația și miza unor controverse ale prezentului, alteori prin examinarea lor ca puncte de plecare și sprijin ale unor orientări ale gândirii filosofice contemporane. În acele cercuri intelectuale dominate fie de relativismul postmodernist, fie de nostalgia transcendentului, raportarea permanentă la rațiune și la puterea de judecare, pe care ne-o recomandă Kant, poate să apară agasantă sau plictisitoare. Convingerea mea este, dimpotrivă, că ea rămâne resursa noastră cea mai sigură. Și tocmai acesta
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Babiță. Cert e că la Urmuz avem de a face cu o falsă dilemă, fiindcă nimic nu garantează că Pelicanul și Babița sunt alternative, încât alegerea să aibă sens. Din acest punct de vedere, Urmuz, în plină avangardă, era mai "postmodernist" decât contemporanii noștri, căci el avea conștiința absurdului, deci și a unui absurd al alegerii. Și dacă avangardistul Urmuz poate avea amestec în postmodernismul de azi, Daniel Corbu ne invită, de fapt, să alegem deopotrivă între avangarde, modernism și postmodernism
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
precădere texte poetice din literatura națională, optzeciștii descoperindu-și ca principali precursori pe Bacovia (poeții) și pe Caragiale (prozatorii), nemaivorbind de înaintemergători mai recenți, cum ar fi grupul oniriștilor și "Școala de la Târgoviște". Cel mai "național", ca să zic așa, dintre postmoderniști devine Mircea Cărtărescu. Din acest punct de vedere, îi putem da dreptate poetului când pretinde că Levantul este singura mare creație postmodernistă românească, opul constituindu-se ca o epopee lirică a întregii poezii naționale, de la Dosoftei și Bolintineanu până la Eminescu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
mai recenți, cum ar fi grupul oniriștilor și "Școala de la Târgoviște". Cel mai "național", ca să zic așa, dintre postmoderniști devine Mircea Cărtărescu. Din acest punct de vedere, îi putem da dreptate poetului când pretinde că Levantul este singura mare creație postmodernistă românească, opul constituindu-se ca o epopee lirică a întregii poezii naționale, de la Dosoftei și Bolintineanu până la Eminescu, Arghezi și Nichita Stănescu. În atare perspectivă, Levantul transcende chiar capcanele neoavangardei și ridică parodicul la condiția lui pură, cu o invenție
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Dosoftei și Bolintineanu până la Eminescu, Arghezi și Nichita Stănescu. În atare perspectivă, Levantul transcende chiar capcanele neoavangardei și ridică parodicul la condiția lui pură, cu o invenție verbală uluitoare, în consonanță cu geniul limbii române. Dar tocmai fidelitatea față de canonul postmodernist, care elimină din artă dimensiunea profunzimii, exersându-se exclusiv ca invenție verbală (dincolo de care tronează nimicul), face din Levantul o operă intraductibilă, într-un context cu mult mai acut decât sunt "intraductibili" Eminescu sau Creangă. Faptul rezultă din condiția exclusivă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
exersându-se exclusiv ca invenție verbală (dincolo de care tronează nimicul), face din Levantul o operă intraductibilă, într-un context cu mult mai acut decât sunt "intraductibili" Eminescu sau Creangă. Faptul rezultă din condiția exclusivă de experiment la care invită canonul postmodernist. Interesant că și colegul său de generație, Daniel Corbu, e nevoit să constate: "Din păcate, experimentul a fost aplicat cu predilecție poeziei române scrise până la el. fie-mi permis să spun că e vorba de un experiment postmodernist limitat, spectaculos
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
invită canonul postmodernist. Interesant că și colegul său de generație, Daniel Corbu, e nevoit să constate: "Din păcate, experimentul a fost aplicat cu predilecție poeziei române scrise până la el. fie-mi permis să spun că e vorba de un experiment postmodernist limitat, spectaculos, ce-i drept, la nivel tehnic, dar fără șansa universalității"5. Să înțelegem de aici că dacă Mircea Cărtărescu și-ar fi extins parodia la marii poeți din literatura universală, el ar fi devenit, automat, "universal"? Mi se
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
sensul neșansei de a accede în alte limbi. Cauza vine din credința că maniera poate înlocui stilul. Eroarea aceasta pare a izvorî dintr-o lectură greșită atât a lui Caragiale, cât și a lui Gilles Deleuze, bunăoară, autori pe care postmoderniștii au jurat. Doar că maniera nu e niciodată stil, iar simulacrul deleuzian nu e niciodată copie a identicului 6. Pastișa, oricât de strălucită ar fi, ascunde întotdeauna, dincolo de cuvinte, nimicul. Wittgenstein spunea că pentru a contempla catedrala trebuie să dai
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]