4,003 matches
-
ape tulburi din ea se vor limpezi. Iată dovada: „Dar, oare, nu mă văicăresc doar?, își zicea ea. Ce tot sunt cu atâtea mofturi la mine? Poate că gărgăunii aceștia ai mei vor trece! Trebuie să fac cumva să-mi potolesc sufletul și să mi-l liniștesc din zbuciumul lui. De fapt, nici măcar nu-mi pot închipui viața fără slujba mea de acum. Ce mă tot frământ atât, ce pot schimba eu? Poate că lucrurile sunt orânduite așa, pentru că așa trebuie
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
căci era neputincioasă - lucru care s-a văzut -, își pusese în gând ca, sinucingându-se, s-o înșele și, astfel, tot s-o învingă! În sufletul ei, din zi în zi, era o neliniște tot mai sălbatică și mai greu de potolit. Lucrul acesta nu trebuie să fie, însă, de mirare pentru nimeni, căci, în ființa sinucigașilor, întotdeauna se învârt gânduri și sentimente dintre cele mai tari și mai neobișnuite unei inimi ușoare. Continuu, și tot mai haotic, în Adriana erau arderi
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
picioare de istovire. De altfel, foarte des ea începuse a-și muta greutatea întregului său corp, de pe un picior, pe celălalt. Din când în când, își ducea și mâna în partea stângă a pieptului, masând ușor locul și încercând să potolească ceva ce părea a fi o mare durere, ca un junghi. Deja, de câteva minute bune, ea răsufla foarte din greu și neobișnuit de șuierător. Șerban era mai conștient decât oricine altcineva că, nu peste prea mult timp, ceva din
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
mea albă, șosete și săndăluțe? Am adormit cu dorința și speranța că se va găsi o rezolvare și totul va fi minunat, asemenea unui vis de o rară frumusețe. A doua zi, dimineața, s-a oprit ploia. Vântul se mai potolise, după ce toată noaptea a fost furios, rupând crengile copacilor și trântind la pământ o grămadă de fructe. Ceva mai la vale de casa noastră, peste drum, locuia prietena mea, Lora. Eram de aceeași vârstă, născute În același an. Ne jucam
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
că prudent este cuvântul cel mai potrivit ( așa mi se pare). În fiecare noapte, Înainte de a adormi, pornesc Într o lungă și minunată călătorie alături de tine. Tu ești lumina nopților mele de singurătate, izvorul de apă vie la care-mi potolesc setea de dragoste și tandre mângâieri, raza de bucurie reaprinsă În dosul unei lacrimi. Nu te supăra dacă aștern pe hârtie prea-plinul inimii mele. Rezerva ta mă intimidează de atâtea ori, Îmi oprește mărturisirile pe buze, mă tulbură. Îți scriu
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
oamenilor să-mi pară mai luminoase, mai pline de iubire și cântec! De-ai ști cum inima-mi vibrează, gândindu-mă la ceasul acela de taină! Tu ești lumina nopților mele de singurătate ... Izvorul de apă vie, la care-mi potolesc setea de dragoste, Raza de bucurie reaprinsă În dosul unei lacrimi. Îți mărturisesc, chiar dacă ai să zâmbești! N-ai zâmbit! mi-ai spus mai apoi. Ai fost atât de fericit! Uite! Mai e puțin până la primăvară, când cireșii vor Înflori
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
casa se născuse imediat în sufletul meu. Nu o mai simțisem nicicând altădată. Hotărâsem să nu mai amân, ci să mă apuc imediat. Dar, când să încep, nu găseam nimic din cele de trebuință. Dorința și ardoarea mea s-au potolit. Întristată, m-am așezat din nou pe pat. Cineva parcă-mi șoptea: - Nu te neliniști și nu-ți fă griji, vei începe de mâine, sau din altă zi! A trecut o zi, a mai trecut și alta, au mai trecut
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
dar nu reușea nimeni să-i descopere pe acei hoți sau să le dea de urmă. Oamenii erau foarte preocupați, iar cei care plecau, dis-de-dimineață la muncă, erau chiar înfricoșați. Așa trecură câteva săptămâni. Zvonurile despre hoți parcă se mai potoliră, însă oamenii continuau să fie vigilenți. În acea dimineață, Nadea, ca de obicei, se ducea la muncă. Pentru a ajunge la timp, lua mereu primul autobuz. Făcea acest lucru de ani de zile și deja se cunoștea cu unele dintre
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
găsea fântâna care avea apa cea mai bună din tot satul. Era numită „fântâna bulgarului”. Prin voia lui Dumnezeu, fântâna rămase neatinsă de alunecările de teren. Oamenii, când se duceau la muncă pe câmp și treceau pe lânga ea, își potoleau setea și își umpleau cu apă vasele pe care le luau cu ei. Seara, când se întorceau de la câmp, făceau același lucru, ducând și pe la casele lor apă din acel izvor. Casa noastră se afla cam la hotarul dintre ponoară
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
dintre fete a început să râdă: Aide nu vrea să se mărite cu Gelu". În clipa aceea, Aide a sărit printre bănci, a aruncat o privire ucigașă spre povestitor și a părăsit sala de curs. Profesorul a așteptat să se potolească furtuna și și-a expus cursul ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Dar nu s-a mai plimbat prin sala de curs, cuvintele lui nu mai aveau incandescența știută, fiorul din ideile Profesorului îl luase Aide cu ea. Studenții
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
să știți că aceste văpăi, cum le-ați zis, nimeni nu le poate stinge, decât tot noi, țiganii. Nu există o altă nație pe pământ să-și hrănească focul ce arde în ființa oamenilor săi cu atâtea vise; să le potolească sau să le dea aripi. Ei își oglindesc chipul în lumina lunii și culeg stelele de pe bolta înaltă și când bântuie furtuni, își iau țigăncile, le duc în cort și le pun sub perne stelele adunate în taină, în nopțile
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
-l înțeleg ce vrea să spună. - Și la școală? - Și la școală se întâmplă, nu prea des, dar mai scapă câte un termen din vocabularul deprins în anii petrecuți în șatră. - Și copiii, copiii ce zic? - Se distrează, dar se potolesc repede pentru că intervin profesorii care le cer să fie înțelegători, că nu e nimic de râs în ceea ce spune. El face progrese vizibile în fiecare zi și ei, ca buni colegi, trebuie să-l ajute. * Tergiversarea procesului prin stabilirea mai
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
de ierburi, de tufișuri și flori nemuritoare ce îmbătau împrejurimile cu mirosurile lor tari. În afară de ei, lumea nu mai exista. Aveau impresie că se aflau în paradis. Vișinel o luă în brațe pe Voica, o sărută prelung. Deși nu-și potolise setea și ar fi vrut ca acest sărut să țină până în zorii zilei, lăsă ființa dragă încet, pe pământ, cu grijă ca pe un bibelou de preț, de frică să nu-i producă vreo stricăciune. Își dădură mâna și începură
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
hi-hi-hi...așa-i spuneam noi) Își trimise mai Întâi burta În recunoaștere, apoi Își făcu și el apariția Însoțit de Umfla (umflata de directoare adjunctă pe care noi o bănuiam implicată Într-o relație dubioasă cu Pătrățilă), gălăgia se mai potoli. Multașteptata lor apariție deveni ținta unor glume de-a dreptul porcoase, pe care, cu unele ezitări, le-aș fi putut reproduce aici, dar consider infinit mai important să vă vorbesc despre Otilia. Așa o chema pe colega nou venită În
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
bătrân. Libelula s-a rănit la genunchi, iar eu mi am găurit haina, la capătul mânecii. Nu mai conta. Eram murdari din cap până-n picioare de pământ și frunze. Și uzi până la piele. Goanță se văieta de foame (l-a potolit Libelula repejor cu o eugenia). Zău, măi Goanță, nu știu cum de-ți vine să mănânci și acum!, Îl mustră fata scurt. Groapa a fost, totuși, reușită. Destul de adâncă și de Încăpătoare. L-am așezat ușor, tremurând de emoție. Libelula plângea. S-
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
-i trimite pe toți la naiba cu toate anunțurile lor împuțite și vindecările lor de rahat. Rupse nervoasă hârtia cu chenar auriu și se cuibări în brațele lui Dan cu tot sufletul ei necredincios. El ar fi vrut să se potolească ca să poată gândi singur în liniște, însă bretonul ei era așa de atrăgător și sexy, iar buzele ei se mișcau lent sub același breton, încât pentru Dan anunțul nu mai specifica decât ce mult îl iubește Corina. Amândoi voiau să
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
întreabă niciodată așa ceva un copil. Copiii sunt sensibili, nu știu ce înseamnă să iubești. Mama își ținea strâns de mână copilul, atât de strâns, că acesta urla ca din gură de șarpe. Atunci mama îl scutură puțin și îi spuse să se potolească. Acum copilul plângea și mai tare. Noi ne uitam la modul în care mama își arăta afecțiunea și la copilul care nu putea înțelege de ce dragostea doare așa de tare; apoi ușile se închiseră în urma lor. În stație mama îl
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
noapte lucra la un plan al răfuielii. Cum, în ce fel nu știa încă, dar având de partea ei pe Cel care nu îndeamnă oamenii la bine, nu se putea să nu poată găsi o soluție care i-ar fi potolit setea de răzbunare. În mod voit, Olga arăta o grijă sporită față de sarcina prietenei sale, asigurând-o tot timpul că va fi lângă ea chiar și în momentele cele mai grele, mai ales când Ina îi mărturisea : Mi-e teamă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
care să-i ospăteze pe cei doi bărbați ai ei. Curăță în grabă niște cartofi pe care îi tăie julienne, scoase câteva antricoate de porc, condimentate din ajun, ce așteptau în frigider, și cu o salată proaspătă, spera să le potolească foamea. Tocmai când totul era aproape gata, Alex deschise ușa și-i înmână soției sale un buchet mare de frezii, florile ei preferate. La scurt timp veni și Mihăiță. Masa decurse în liniște, fiindcă protagoniștii aveau o foame de lup
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
cu ei priveliști înfricoșătoare și metafizice pe care nimeni nu putea să le vadă; pomeți proeminenți, frunte înaltă, sprâncene subțiri și împreunate, buze cărnoase, întredeschise - ai fi zis că un lung sărut arzător tocmai le abandonase, însă fără să le potolească. Părul negru, dezordonat Îi încadra fața palidă; o șuviță i se lipise de tâmplă. Delicatețea picioarelor și impasibilitatea eternă a mișcărilor spuneau mult despre existența Ei trecătoare și fragilă, numai o dansatoare dintr-o pagodă indiană putea avea mișcările Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Nu ajunsese la o concluzie, dar alternativele lui erau chimismul sau atitudinea". "Chimismu' sau atitudinea!? Hai că m-ați spart!", râse cu buzele suflecate până-n gingii madam Săvulescu. "Măi, fată, da' știu că sunteți tari", adăugă ea când se mai potoli din criza de ilaritate. Milena nu comentă nimic, dar se înroșise binișor în obraji. Profesoara continuă pe același ton insinuant, însă completându-l cu un aer pedagogic: "Adică despre d-astea vă conversați voi?". "Printre altele", zise sec asistenta. "Măi
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
măăă...", făcu ea mai ceva ca o porumbiță. Domnul Ciucurel se cam blocase și căuta cu disperare o replică. Norocul lui fu că în clipa următoare apăru în restaurant Pârvuleasca și flirtul senzual al doamnei ministru secretar de stat se potoli. Nou-sosita se proțăpi lângă masă: "Bună, Nuțico! Vai, dragă, da' ce bine arăți! Ai fost la salon, nu?", o trânti amica cu un zâmbet nonșalant, nepărând să-l zărească și pe domnul Ciucurel. "Da, Mariano, d-acolo viu", recunoscu acru
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
în prima fază este să avem intenția și curajul necesar pentru a dărâma zidul vechilor credințe și să trecem dincolo de limitele impuse de aceste credințe, dar pentru a avea o viziune de felul acesta, trebuie în primul rând să-ți potolești lumea interioară, acele infinite gânduri care îți vin în cap încă de la primele secunde ale dimineții. Inundarea minții cu aceste gânduri vitezomane, nu face decât să eclipseze practic intuiția, creativitatea și viața, inițial eram supărată mereu pe toți, atunci când nu
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
să susțină dezvoltarea noastră ca ființa totală spirituală. Totul depinde de noi și trebuie să ne asociem conștient cu acest echilibru, inimă-creier, în așa fel încât să ne fie de folos. Mai trebuie din când în c=nd să mai potolim mintea încărcată cu imagini persistente, mari, zgomotoase, apropiate și grele, despre vremuri grele și să mai facem loc și timp și inimii să se mai exprime, așa încât să putem crea acel echilibru vital și să nu mai fim deprimați. Calea
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
un nechezat abia murmurat. M-am mirat mult de faptul că nu a avut nici o tresărire de frică la revederea mamei, ci de fiecare dată o primea cu același nechezat, mai mult un murmur abia auzit... Vifornița nu s-a potolit nici când a început să amurgească. Geana roșie de la asfințit, era semn că gerul nu va slăbi peste noapte. Toată noaptea, mama a tot mers să vadă ce face armăsarul și se întorcea vorbind de una singură: „Îi cuminte, băiatul
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]