420 matches
-
a reușitei integrării psihice. Același sentiment va ornamenta rapid locul natal cu varii mitologii și simboluri sacre. Pentru Dan Damiano nu mai există România, ci Dacia Felix, sub puterea lui Zamolxis. Situarea retractila a țării de origine într-o vîrstă precreștina, cu o soliditate simbolică greu de zdruncinat, oferă totodată fundament pentru refuzul noii paradigme existențiale. Inadaptarea se constituie treptat în teza, deseori e cultivata, si un oarecare eroism pare să marcheze rezistență. Deși, din punct de vedere social, se va
Literatura exilului si exilul literaturii by Alexandru Stefan () [Corola-journal/Journalistic/17948_a_19273]
-
care a publicat o carte pe această temă îl vede pe Arghezi drept un veritabil poet religios. în ordine strict creștină, e de părere Lazăr Popescu, Arghezi e mai curînd nereligios, făcînd excepție figura sa "franciscană". Deși într-un orizont precreștin, "păgîn", s-ar putea glosa la rigoare pe subiectul religiozității poetului, el întreține cel mult relații cu o "divinitate de piatră", ținînd de un sacru primordial, al idolatriei care, sub condeiul său ambiguu, e mai curînd o formă de polemică
Arghezi prin grila Girard by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9182_a_10507]
-
sunt creștini absoluți. Altminteri, creștinismul, gândit real, e inaplicabil tocmai pentru că e absolut. Suveran față de natură, supus Divinității, nemuritor și liber prin depășirea extramundană a condiției sale — acesta este omul creștin. Nimic nu poate înlocui creștinismul; nici toată cultura antică precreștină. Eu sunt de părere că apogeul Europei nu e la Atena, ci în Evul Mediu, când Dumnezeu umbla din casă în casă. Eu definesc strălucirea epocilor istorice în funcție de geniul religios al epocii, nu în funcție de isprăvi politice. CRISTOS Isus Cristos este
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
Ea este încă asociată cu apa vieții, cu izvoare miraculoase tămăduitoare, cu florile, fructele și recoltele. Este pură, puternică și dreaptă. Ea este încă Marea Mamă.” 3 Din zeitățile feminine ale Europei Vechi descind, desigur, și mamele bune din stratul precreștin al tradiției românești: Sf. Miercuri, Sf. Vineri și Sf. Duminică. Poetul va fi fost marcat de acest tip de personaje tutelare, înscriindu-se într-o tradiție ilustrată și cu două milenii în urmă de latinul Lucretius, 3 Marija GIMBUTAS, Civilizație
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
Ea este încă asociată cu apa vieții, cu izvoare miraculoase tămăduitoare, cu florile, fructele și recoltele. Este pură, puternică și dreaptă. Ea este încă Marea Mamă.” 3 Din zeitățile feminine ale Europei Vechi descind, desigur, și mamele bune din stratul precreștin al tradiției românești: Sf. Miercuri, Sf. Vineri și Sf. Duminică. Poetul va fi fost marcat de acest tip de personaje tutelare, înscriindu-se într-o tradiție ilustrată și cu două milenii în urmă de latinul Lucretius, 3 Marija GIMBUTAS, Civilizație
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
a unei alte teme, cea a întemeierii construcției pe locul și din lemnul unui copac din care au fost alungate, pe cale magică, duhurile malefice (103). 5. Toaca lui Noe și Toaca lui Dumnezeu Obiceiul de a bate toaca este, probabil, precreștin. El a fost preluat și încorporat ceremonialului creștin-ortodox în exclusivitate, fiind complet necunoscut la catolici. În limbile vest-europene nici nu există termeni care să desemneze acest instrument. La jumătatea secolului al XVII-lea, arhiepiscopul catolic Marcus Bandinus era contrariat de
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
în peștera-chilia sa, pentru a-l consulta în privința unor probleme critice (ducerea unor războaie, întemeierea noilor mănăstiri etc.) (vezi 65, pp. 454- 475). Daniil era adeptul unei practici-doctrine cunoscute sub numele grecesc Hesychasma (de unde derivă rom. sihastru), cu puternice filoane precreștine, „o doctrină și o practică de tip pythagorician” (91, p. 313). Sihastrul trăia solitar, „în liniște” (gr. hesychia), la fel cum (chiar cu același termen, hesychia) era prezentat modul de viață al preoților geto- misieni (Strabon, Geografia, VII, 3, 3
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
574). Este inutil să detaliez aici valorile simbolice universale ale scării, prin excelență ascensionale. Dar trebuie să menționez faptul că motivul „scară către zei” (Scala Dei) nu este neapărat de proveniență creștină. În spațiul tracic, motivul este atestat din perioada precreștină. Polyaenus (secolul al II-lea e.n.) consem- nează o informație privitoare la un preot și rege trac (Kosingas) care își amenință supușii că se va plânge zeiței Hera, al cărei mare preot era, urcându-se la ea în cer, „pe
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
alte variante, copacul nu e înlocuit, ci doar dublat de Maica bătrână (Sf. Maria, în formă creștină) care, stând la poalele copacului (măr, paltin), îndrumă sufletele pe calea cea bună : „Călători câți mai trecea [...] Drumurile le-arăta” (33). Statutul arhaic, precreștin, de daimon al vegetației al acestui personaj rezultă și din unele subtile ambiguități de reprezentare teo/ fitomorfă : Sama să mi-ț iei, Iestă o buruiană Șî nu-i buruiană, îi Maica Precestă D’e iea să tse ro’i, Tot
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
pe] mâna dreaptă Și să mi tse ducă în mijloc dze rai, C-acolo-i dze trai ! (86, p. 274). Așa cum am văzut că se întâmplă lucrurile în cântecele cere- moniale de „petrecere a mortului” - cântece cu fond evident mitologic precreștin, pe care Constantin Brăiloiu le presupunea ca fiind „cele mai arhaice din literatura noastră populară” (80) -, în punctele nodale ale „marelui drum” se află câte un copac care fie indică un topos anume al drumului (bifurcare, loc de odihnă, fântâna
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Sfântului Duh”. * Fragmentele au ca tematică principală păcatul și iertarea. Înainte de a intra în dezbaterea teologică propriu-zisă, se impune o incursiune de ordin filologic, fără a pune însă total între paranteze teologia. Mă voi opri asupra câtorva termeni-cheie. Hamartanein Contexte precreștine • Sensul inițial este acela de „a greși ținta”; în Iliada există un compus, aphamartano (5,287). O săgeată ori o suliță este deviată, fără a se menționa cauza: intervenție divină cel mai des, dar și eroare umană, provocată însă tot
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dar cu circumstanțe atenuante. Comentând un pasaj din Retorica lui Aristotel, Moulinier notează: „hamartemata sunt greșelile comise din calcul, dar fără nici o răutate, în timp ce adikemata implică și calcul, și răutate; atychemata nu comportă nici calcul, nici răutate”. În context grecesc precreștin, greșeala nescuzabilă, penală se numește hybris: orgoliu al omului și rătăcire dorită de zei. Aceștia din urmă sunt posedați de phthonos, „gelozie” față de muritori. Hybris este tentația permanentă a ființei umane de a transgresa limita impusă de însăși natura sa
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cu grije, îngropîndu-le și mai tare într-însul sau le să-răcește înadins. Nebună ispravă! Aceste funduri sunt bogăția, demonia naturii noastre și greutatea e numai să le găsim adevăratul rost. De ce n-ar fi Poezia rostul, domeniul acestor forțe obscure, precreștine? Lumea cârmuită de cetele îngerești e sigur mai dreaptă și mai sfântă decât lumea Fabulei. Dar cea din urmă e mai poetică decât cea dintâi. În tinerețe am aruncat discuției cuvântul de lirism absolut. Mulți l-au întîmpinat cu potrivnicie
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
celelalte religii, creștinismul a reînnoit într-adevăr experiența și conceptul de Timp liturgic, afirmând istoricitatea persoanei lui Cristos. Pentru un credincios, liturghia se desfășoară într-un Timp istoric sfințit prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. Timpul sacru, periodic reactualizat în religiile precreștine (mai ales în cele arhaice) este un Timp mitic, un Timp primordial, care nu poate fi identificat cu trecutul istoric, un Timp originar, care s-a ivit "dintr-o dată", care nu era precedat de un alt Timp, pentru că nici un Timp
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
fapt legea oricărui simbolism: ansamblul simbolic valorizează diferitele semnificații ale hierofaniilor. "Apele Morții", de pildă, nu-și dezvăluie sensul profund decât în măsura în care structura simbolismului acvatic este cunoscută. Istoria exemplară a botezului Părinții Bisericii n-au pregetat să folosească anumite valori precreștine și universale ale simbolismului acvatic, pe care le-au îmbogățit cu semnificații noi, legate de existența istorică a lui Cristos. Pentru Tertulian (De Baptismo, III-V), apa a fost prima în care "s-a aflat Duhul Sfânt, care o socotea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Roma, "ziua și noaptea ne arată învierea; se duce noaptea, se arată ziua; se sfârșește ziua, vine noaptea".19 Simbolurile erau, pentru apologeții creștini, încărcate de mesaje; ele arătau sacrul cu ajutorul ritmurilor cosmice. Revelația adusă de credință nu ștergea semnificațiile precreștine ale simbolurilor, ci le adăuga o valoare nouă. Pentru credincioși, aceasta le eclipsa fără îndoială pe celelalte: era singura care valoriza simbolul, făcând din el o revelație. Importantă era învierea lui Cristos, și nu "semnele" care se puteau citi în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
clasice.1 Este adevărat că aceste populații rurale din Europa au fost în cea mai mare parte creștinate acum mai bine de o mie de ani. Ele au reușit însă să integreze în creștinism o mare parte din moștenirea religioasă precreștină, datând din cele mai vechi timpuri. Ceea ce nu înseamnă nicidecum că țăranii din Europa nu sânt creștini. Trebuie spus însă că religiozitatea lor nu se reduce la formele istorice ale creștinismului, ci păstrează o structură cosmică din care lipsește aproape
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
practic, parcurgeau periplul privirilor acelor pretendenți, dar și ai admiratorilor ei, care colectaseră o mulțime de bani în contul caselor de toleranță din acea vreme, pentru a întreține altarele templelor ei, ale zeiței-locul unde cerul cobora pe pământ în antichitatea precreștină. Eram fericit de reușită, de faptul că, odată lipite cele trei fragmente de corp, reușisem să reprezint zeița în picioare, adică în poziție verticală. Aproape de victorie! Chiar fără cap și gât, zeița începea să domine camera, începea să lumineze masa
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
să mă căsătoresc, iar a doua nu mă lasă să gândesc la rece, să fiu un lucid. Ce vorbești, domnule? Vezi să n-o iei cumva pe ulei - sună vocea de bas a domnului Ilea Hera, ca toate zeitățile antichității precreștine, e o închipuire a oamenilor din acea societate. Atât, nimic mai mult. E o concretizare a ideilor, a credințelor, e o antropomorfizare specifică gândirii grecești, dar e numai o simplă modalitate a omului antic elen-timpuriu de a percepe imperceptibilul. Așa cum
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
locuitori și apariția unor noi comunități a fost opera unui misionarism de contact, direct, "celular" de la un nucleu daco-roman la altul în care erau implicați credincioși și slujitori locali. Acest mod de convertire a păgânilor explică conservarea unor elemente antice (precreștine) în creștinismul românesc. Bisericile daco-romane din nordul Dunării nu erau izolate, ele se aflau în contact cu comunitățile din Imperiu, mai ales din eparhiile Moesia Prima și Dacia Ripensis, a căror jurisdicție se extindea și în nordul Dunării-ceea ce susținea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pentru a zugrăvi starea creștinilor din nordul Dunării. Întregul context istoric-politic-cultural a favorizat, în spațiul nord-dunărean (viitor românesc), însușirea unui creștinism mai puțin riguros, cu multe elemente străine de dogma sa, în care s-au infiltrat idei și tradiții vechi, precreștine (necreștine), așadar, un creștinism popular, spontan, mai aproape de sufletul oamenilor. Întrebare: printre creștinii din nordul Dunării au pătruns și erezii ale secolului al IV-lea? Petre Ș. Năsturel, într-un studiu despre Creștinismul românesc în epoca invaziilor, ajungea la concluzia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
erau: Nașterea, Boboteaza, Paștele, Înălțarea, Cincizecimea. Ritul funerar în Dacia nord-dunăreană, universul funerar al credincioșilor locali erau dominate de numeroase elemente păgâne, pe care ierarhii, sinoadele și Imperiul creștin încercau zadarnic să le elimine din comportamentul supușilor. Dar moștenirea antică (precreștină) era prea puternică pentru a fi ușor eliminată. Prezența în limba română a termenilor "priveghea", "priveghere", priveghi", proveniți din latinul pervigilare ("a veghea toată noaptea") și a "comânda" ("a da de pomană"), "comând" ("pomană") provenite din lat. commendare (a încredința
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
doua jumătate a secolului al X-lea, au reprezentat un interval de timp suficient de lung pentru a înlesni abandonarea sau estomparea unor aspecte ale credinței, săvârșirea aproximativă a actelor de cult sau reactivarea unor atavisme (păgânisme) ale lumii vechi, precreștine. Desenele rupestre de la Basarabi-Murfatlar, semne simbolice păgâne și creștine, figuri geometrice, semne alfabetiforme duc la concluzia că aici se vehicula un sincretism de tradiții creștine primare cu practici cultuale păgâne de sorginte romană, slavă și alte origini. Ipoteza aceasta aparține
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
adorarea Sylvanelor, Geniilor, Nimfelor, la fel și la geți (daci), înainte și după Zalmoxe. La fel ca și semidivinitățile cu nume slave drăgaicele (drag), milostivele (milostiv), sfintele (sfânt), ele se integrează marii "familii" de personificări originare din spațiul religios autohton (precreștin), cunoscute în credințele populare ale românilor, sub numele de "iele" (din thr.-dc. elle sau preindoeur. ellai), din care fac parte zânele (zână), din lat. Diana, sânzienele (sânziana), vântoasele (vânt), lat. ventus, frumoasele (frumos)-lat. formosus, măestrele (măestru) -lat. magister
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și neaccentuate. Filosoful insistă asupra distincției între peisaj și efectele sale asupra mentalității colective și asupra peisajului ca matrice a inconștientului. Mergînd mai departe, el încearcă să încheie, într-o filosofie a unui Unu național, dezbaterea privind originile folclorului: arhaism precreștin sau inspirație ortodoxă? Blaga demonstrează capacitatea asimilatoare și creatoare a poporului care își aproprie religiosul pentru a-1 transforma în sacru. Aceasta nu mai relevă existența religiosului, ci a etnicului. Prezentate în 1935, într-un articol publicat în revista "Gîndirea
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]