3,372 matches
-
trăiesc pe viu, în persoană. De aceea, nu sunt în stare să privesc vreodată la ele, fără să nu mă amărăsc. Tot ceea ce am văzut eu cu precădere în viață a fost, și încă este - Doamne, de ce?! -, doar aceeași eternă priveliște de la fereastra - blocată și aia - a biroului de lucru. N am avut niciodată prilejul să mă căsătoresc. Cred că, prin purtarea lui, un bărbat vrednic și un soț adevărat nu face decât s-o înalțe pe femeia lui, determinând-o
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
câteva clipe, tânărul și cu însoțitorul său ajunseră în pivniță. Fără să vrea, băiatul înghiți pierdut, de câteva ori, în sec. Drumul făcut de Mărul lui Adam sus-jos răsună semnificativ în toată sala aceea. Doar impresia pe care io produsese priveliștea văzută acolo îl făcuse să înghită precum înghițise. Totul era îmbrăcat într-un veritabil clarobscur apăsător, care, tocmai din cauza întunecimii pronunțate, putea da naștere ușor la foarte multe presupuneri! Tot ce putu el să distingă cu precizie fură două lămpi
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
groaznice, așteaptă ca, în chiar clipa următoare, să-și dea de tot duhul. Dacă ar fi intrat cineva în cameră exact atunci, fără îndoială că, instinctiv, din prima clipă și-ar fi întors privirea de la victimă - n-ar fi suportat priveliștea. Într adevăr, Victoriei, de la durere pesemne, i se schimonosi în întregime fața într-un mod cu totul înfiorător și neomenesc. Ajunsese să aibă o înfățișare greu de privit. Era de o paloare cu totul înspăimântătoare, grimasele se succedau pe chipul
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
mai găsi ceva, uitând să mai privească spre lumină, spre zările albastre, spre un cer mult prea mare și mult prea Înalt, pentru o existență atât de umilă și atât de efemeră. Lumina care străjuiește liberă, regală, nestingherită, această sumbră priveliște așteaptă, parcă, căutători 106 Însetați de adevăr pentru care toate prăpăstiile pot avea partea lor luminoasă. Din când În când, ni se pare că suntem chemați din fundul prăpăstiei spre lumină. Agățându-ne de liane fragile, spinoase, răspundem chemării. Odată
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
verande din lemn, pe marginea cărora erau așezate, unul lângă altul, ghivece cu mușcate albe, roz, roșii, În marea majoritate. Ce frumusețe! După cum se vede, am ajuns În „grădina raiului!”, spune prietenul meu, ușor ironic, dar și Încântat de Întreaga priveliște. Mult mai surprinși am fost de spațiul de cazare. Camera curată, văruită În alb, cele două paturi din lemn, având saltea relaxa și lenjerie albă, impecabilă. Unul din paturi era pregătit, având pilota introdusă În cearceaful plic. Celălalt pat era
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
apă, era mai mult moartă decât vie... Tata o ruga plângând să fie tare și arătând spre noi îi zicea mamei: - Cu cine îi lași pe ăștia, Irinuțo? Gândește-te și la ei! Cine oare ar rămânea neatins de această priveliște? Cum se putea rezista? Niciun ochi, din cei care priveau, nu rezista, fără a scoate lacrimi. Această întâmplare zgudui mult sufletele părinților mei. Dacă până atunci, mama își plângea des durerea și suferința ei, după această întâmplare, pur și simplu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
în viața și în sufletul ei. Nu mai fusesem pe acele drumuri câțiva ani, ca apoi, având ocazia să trec pe lângă acele gospodării, să nu pot crede ochilor ce vedeam. Pe locul gospodăriei lui moș Ion Vinaru, am văzut o priveliște care inspira tristețe și frică fiecărui trecător. Oamenii din sat, cu adevărat, mai degrabă preferau să înconjoare, numai să ocolească acel loc, să nu treacă pe lângă el. Totul părăsit, urât și distrus. Doar urmă se mai cunoaștea, unde a fost
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
fie că era tata, fratele, rudă, prieten sau vecin. Când au sosit pompierii, au stins focul, care deja reușise să mistuie aproape tot. Ce a rămas din biserică? Zidurile înnegrite de fum, nici urmă de acoperiș, scrum și cenușă... O priveliște atât de jalnică, că scotea lacrimi din ochii oamenilor credincioși, care erau adevărați iubitori de Dumnezeu. Ciorile negre, speriate, au privit și ele de prin pomii sau de pe acoperișurile caselor din apropiere, neînțelegând ce se petrecea. Doar o urmă, zidurile
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
se poarte ca la biserică, dar din când în când se dezmățau în grup. Dacă se destrăbălau în grup, înseamnă că toți erau pișați în pantaloni, deci, fiecare trebuia să tacă mâlc. Trebuia să fii pregătit pentru o astfel de priveliște. Era pe la ora trei după-masă, am să țin minte ziua asta până am să închid ochii, sosise o delegație de nouă persoane. De regulă delegațiile aveau numere cu soț. Fiecare ștab cu pițipoanca lui, măsură de prevedere împotriva denunțului. Acum
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
în sinea lui, crezând că pute mai puțin dacă cei doi și-au jucat atât de bine rolul, dar activiștii înaintează fatal spre masa lui Dorin, acesta stă cu barba în pumni și se uită absent pe pereți. "E o priveliște de milioane", își zic bandiții de ingineri în sinea lor, savurând dinainte "impactul" activiștilor cu Dorin. Într-adevăr, cei doi se îndreaptă ață spre Dorin, se uită la el, acesta se uită la ei ca la aer, fac un rotocol
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
griji și poveri, cel puțin deocamdată. În aceeași seară, trenul le duse printre dealuri dogorâte de podgorii, printre livezi cu pomii doldora de fructele ce dădeau în copt, spre casă. Priveau din goana trenului, cu ochii plini, încărcați de frumos, priveliștile ce li se derulau asemenea unui film. * Acasă, mare sărbătoare mare. Olga și Ina, bravând, voiau cu tot dinadinsul să lase impresia că sunt pregătite pentru a merge pe propriile picioare. Părinții însă mai aveau unele îndoieli: fetele aveau în
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
era plăcut și liniște, se vedea bine că de mult nu fusese renovat, pereții erau murdari pe la colțuri, tocurile ușor mâncate de carii, perdelele galbene, iar draperiile și cuvertura, cu firele trase. Am deschis geamul și m-a întâmpinat o priveliște minunată: un verde cald al ierbii cufundat în albastrul lacului printre frunze de toate culorile sub cerul senin ca o mătase fină. Nu mă mai săturam privind abisul din fața mea. Am plecat regretând priveliștea frumoasă pe care parcă o văzusem
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
geamul și m-a întâmpinat o priveliște minunată: un verde cald al ierbii cufundat în albastrul lacului printre frunze de toate culorile sub cerul senin ca o mătase fină. Nu mă mai săturam privind abisul din fața mea. Am plecat regretând priveliștea frumoasă pe care parcă o văzusem pentru prima oară. Același recepționer îmi luă cheia și îmi ură drum bun. Înainte să ies din han am întrebat: — Unde se află priveliștea ce se vede de la mansardă? — Regret, domnule, dar din mansardă
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
mă mai săturam privind abisul din fața mea. Am plecat regretând priveliștea frumoasă pe care parcă o văzusem pentru prima oară. Același recepționer îmi luă cheia și îmi ură drum bun. Înainte să ies din han am întrebat: — Unde se află priveliștea ce se vede de la mansardă? — Regret, domnule, dar din mansardă nu se vede nici o priveliște. — Când am deschis fereastra am văzut un peisaj minunat. — Nu vă înțeleg; de la mansardă nu se vede decât un zid al clădirii de vizavi. — Totuși
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
o văzusem pentru prima oară. Același recepționer îmi luă cheia și îmi ură drum bun. Înainte să ies din han am întrebat: — Unde se află priveliștea ce se vede de la mansardă? — Regret, domnule, dar din mansardă nu se vede nici o priveliște. — Când am deschis fereastra am văzut un peisaj minunat. — Nu vă înțeleg; de la mansardă nu se vede decât un zid al clădirii de vizavi. — Totuși, eu nu am văzut nici un zid. — Asta pentru că am pus o oglindă în fața lui, din
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
un zid al clădirii de vizavi. — Totuși, eu nu am văzut nici un zid. — Asta pentru că am pus o oglindă în fața lui, din motive estetice. De atunci, de câte ori vreau să-mi văd înfățișarea mă întorc la han și deschid fereastra spre priveliștea chipului meu. UN BALANSOAR Robert se afla pe un balansoar și învăța să vadă lumea cum se micșorează și apoi cum se mărește. Picioarele sale apărate de ciorapii trei sferturi împingeau în tălpile sandalelor de vară și imediat pământul se
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
vecini cu istoria regionalizării, pusă în mișcare de către conducerea vremelnică a statului ce tocmai pusese stăpânire pe țară. Înfruntările și confruntările transformaseră totul în câmp de bătălie. Vecinul din dreapta cerceta atent partea din stânga. La rândul său, cel din partea opusă, cerceta priveliștea din fața celuilalt. Ambii erau din neamul lui Jan Chelbosu. Unul simțea tot mai mult că este sufocat de celălalt. Fiecare, își ciopârțise, parțial, avuția. Ei intraseră la mijloc, între ceilalți vecini. În scurtă vreme, cel din stânga sucombă. De inimă rea
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
șoselei asfaltate, pe care circula, era o liniște, parcă, prevestitoare de ceva neplăcut, care putea să urmeze, iar ea se tot întreba, fără să poată găsi răspuns, întrebării care o chinuia. Lanurile de porumb erau înalte. Plantele bine dezvoltate acopereau priveliștea, până peste înălțimea trupului omului, pe o lungă porțiune din traseul străbătut. Pe băiețel începu al prinde somnul. Din cauza monotoniei călătoriei. Mama trase pe dreapta, îl mută pe bancheta din spate, el readormi, urgent, apoi, reveni pe locul său, și-
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
oglindă fascinantă îmi absorbi întreaga ființă și mă purtă în ținuturi unde gândirea umană își pierdea orice putere. Ochii oblici turcmeni, animați de o splendoare supranaturală și îmbătătoare, înspăimântau și atrăgeau în același timp, de parcă ar fi văzut cu ei priveliști înfricoșătoare și metafizice pe care nimeni nu putea să le vadă; pomeți proeminenți, frunte înaltă, sprâncene subțiri și împreunate, buze cărnoase, întredeschise - ai fi zis că un lung sărut arzător tocmai le abandonase, însă fără să le potolească. Părul negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Ei trecătoare și fragilă, numai o dansatoare dintr-o pagodă indiană putea avea mișcările Ei armonioase. Atitudinea melancolică și bucuria Sa sfâșietoare arătau că nu era o creatură obișnuită, de altfel, frumusețea Ei nu era naturală: Se înfățișa ca o priveliște din visul unui opioman... Ea făcea să urce în mine ardoarea dragostei pe care o împrăștie mandragora. Cu silueta Ei zveltă, cu liniile suave alunecând de-a lungul umerilor, brațelor, sânilor, pieptului, coapselor, pulpelor, părea abia smulsă din îmbrățișarea perechii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
monumente construite din cărămizi masive și, foarte aproape, albia secată a unui pârâu. Locul era retras, pustiu; domnea liniștea. În adâncul inimii eram fericit și credeam că atunci când ochii Săi mari se vor trezi din somnul pământesc, vor găsi o priveliște în armonie cu natura Ei. În astfel de momente, Ea trebuia să rămână departe de ființele umane; de ceilalți morți, tot așa cum, atunci când trăia, se ținuse departe de viața celorlalți. Am ridicat cu grijă cufărul și l-am așezat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
canaliei; dar există în cameră, agățată de perete, și o oglindă în care pot să-mi văd fața. În viața mea restrânsă, oglinda capătă o importanță cu mult mai mare decât lumea canaliei, aceasta fiindu-mi complet străină. Din toate priveliștile pe care mi le oferă orașul, nu descopăr, de la lucarnă, decât prăvălia unui măcelar mizerabil, care-și taie cele două oi pe zi; îl văd de fiecare dată când privesc afară. Dis-de-dimineață, i se aduc în fața prăvăliei două mârțoage negre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Ajunsei aproape de râul Suren. Un munte golaș se ridica în fața mea. Profilul său uscat mă făcu să mă gândesc la cel al doicii mele. Nu știu ce asemănare era între cele două siluete. Mergând de-a lungul muntelui, am dat de o priveliște veselă, împrejmuind un cerc de coline. Pământul era acoperit de nuferi albaștri. Pe această creastă se zărea o cetate construită din cărămizi masive. Eram ostenit; m-am așezat pe malul râului, pe nisip, sub un bătrân chiparos. Locul era pustiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
nici în direcția aceasta lucrurile nu erau clare, nimeni neștiind niciodată unde anume în Bărăgan au locuit ei câțiva ani), Karin ar fi jurat că nu s-ar fi despărțit de acele obiecte. Așadar, după achiziționarea casei, mulțumiți măcar de priveliștea dinspre strada Avram Iancu, soții Bădulescu trăiseră, într-adevăr, clipe de fericire, deși trebuia să locuiască mai mult la București, până la încetarea celui de-al doilea război mondial. Pe timpul războiului, Karin decisese să se retragă aici, în Ibiș, acasă la
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
cu suratele lui. Acuma cred că s-a gândit să umple și el firea adormită cu un zvon...” gândeam eu în timp ce intram în casă să-mi încălzesc nasul... După un timp, am ieșit din nou afară, să mă satur de priveliștea albă. Și să nu credeți voi că cocoșul dormea. Nuuu. O luat-o de la început cu cântatul. „Cântă și el de chindie sau...” Dar n-am apucat să-mi termin gândul și o crenguță mai firavă de nuc s-a
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]