1,062 matches
-
el, care aveau grijă să se declanșeze exact înainte să ies pe ușă, încetul cu încetul mă obișnuisem cu singurătatea aceasta, doar eu și cu el, iar apoi, Noga, chiar și despre slujba mea vorbea cu scepticism, un fel de prizonierat, pe care eu îl acceptasem și care aproape că începuse să îmi placă, fără așteptări, fără emoții și mi se părea că dacă pot renunța la lucruri înseamnă că ele nu sunt importante. De ce renunțasem atât de ușor la puterile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Da’ de unde ești mata? De unde vii, de ai ajuns în satul nostru? - Mătușă Maghiță, eu am să-ți spun soarta mea. Privirea i s-a pierdut departe și scoase un oftat ca să-și poată descărca sufletul. Vin, mătușă Maghiță, din prizonierat. Am căzut prizonier la Cotul Donului cu alți români și ne-au dus rușii tocmai în Siberia. Acu’ ne-o dat drumul acasă, - Ai fost la Cotul Donului? Întrebă bătrâna, după care oftă. Și eu am avut un băiat care
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
să mă gospodăresc și să-mi odihnesc trupul. Îți spun sincer, mătușă Maghiță, că mie îmi place bucata aceea de imaș a matale de lângă cimitir. Vrei să mi-l vinzi? - Ai bani ca să-l cumperi? Că zici că vii din prizonierat... - Am, că la liberare rușii ne-au dat ceva bani românești pentru cât am muncit în lagăr, aproape doisprezece ani. - Apoi, omule, eu nu-l mai folosesc, fiindcă nu mai am vite de păscut. Ne-om înțelege și ți-l
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
primăvara următoare cu ceva porumb, cartofi, fasole și legume, căci avea apă cu ce să le ude. Uneori, la asfințitul soarelui, când era frumos, se așeza pe prispă, în fața casei și își scotea fluierul și flautul cu care venise din prizonierat și slobozea acolo, lângă cimitir și în căușul acelui loc melodii de singurătate care păreau că vin dintr-o altă lume. Probabil, în prizonierat, învățase să cânte la aceste instrumente. Melodiile coborau în liniștea serii spre vale, în sat, sau
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
se așeza pe prispă, în fața casei și își scotea fluierul și flautul cu care venise din prizonierat și slobozea acolo, lângă cimitir și în căușul acelui loc melodii de singurătate care păreau că vin dintr-o altă lume. Probabil, în prizonierat, învățase să cânte la aceste instrumente. Melodiile coborau în liniștea serii spre vale, în sat, sau treceau peste zarea dealului, pe sub cer, pierzându-se ca un ecou. Oamenii din sat iau spus Pustnicul de la cimitir, deoarece puțin îi știau numele
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
înmormântare, oamenii vorbeau despre Pandele ca despre un 90 pustnic sfânt, deși el nu se dusese vreodată la slujbe la biserica din sat. Doar preotul îl vizita cu ocazia posturilor creștinești. De ce a ales singurătatea? Poate amintirea războiului și a prizonieratului, poate împotriva faptului că își găsise nevasta lăsată la plecare pe front cu un alt bărbat adus în gospodăria lui. Doar el a știut și a plecat în mormânt cu secretul. Locul acela acum este o ruină, asemenea unui suflet
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
tot atât de "ale mele" ambele îndemnuri. Dar nu puteam întîrzia peste măsură răspunsul și mulțumirile mele. ― Vă rămân atât de îndatorat, mr. Sen. Dar mi-e teamă să nu vă deranjez, îngînai eu cu ochii la fete, care savurau cu ciudă prizonieratul meu (inginerul și cu Maitreyi erau chiar Iîngă pat, Harold și fetele aproape de fereastră). ― Nu vorbi prostii, râse Narendra Sen. Sunt atâtea odăi iibere, jos, lângă bibliotecă. Și apoi, prezența d-tale va fi încă un ferment în opera de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
spre Silistra, deși soluția se găsea în instrucțiunile pentru apărarea cetății. Astfel, în armata inegal instruită, ce abia primise botezul focului, și slab comandată a intrat panica, iar comandantul ei, intrând într-o panică tot atât de mare, a condamnat-o la prizonierat și la moarte, trecând Dunărea pe o vedetă. Aceasta ar fi situația pe care încă o dată m a rugat să nu o comentez cu nimeni. Am spus și eu că nu este cazul ca Lisette să treacă pe la spital, la
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
chiar la începutul lui septembrie... Da, madam Delcă, se semnase armistițiul cu rușii... și ce-i cu asta ? N-ai auzit de cazuri cu oameni care mergeau liniștiți pe stradă și s-au trezit luați de ruși și apărând, din prizonierat, după ani și ani ? Nu știi ce-a fost atunci când au intrat rușii, în ’44 ? — D-apăi cum să nu știu ! Că toate ale mai tinere se dădea cu funingine pe obraz și se mbrobodea care mai de care s-arate
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
bîțÎie din picioare după ce se vîră iar sub adăpostul păturii aspre. În următoarele ore, citesc În lumina tare care vine prin ferestre - ca o ironie, e o carte de amintiri din primul război mondial, bătălia de la Turtucaia și perioada de prizonierat a soldaților români de după. Mai am rezerve, pe noptiera de tablă prin a cărei vopsea albă au apărut pete de rugină mă așteaptă Ilf și Petrov, Scaunele. Dar acum Topîrceanu Își face de cap, așa că urechile mele aud simfoniile prelungite
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
m-apuc să fac ordine. Ca un proprietar care se respectă, nu? Poate chiar în vara asta. Dar știți cum e, vârsta a început să-și spună cuvântul. M-am întors obosit, asta e. Mi-au ajuns trei ani de prizonierat în Rusia! Și acolo am tăiat lemne și le-am cărat surcelele. Și le-am dus rumegușul la gunoi. Dar nu s-a ales mare lucru. Mai degrabă toată Rusia ar trebui aruncată la gunoi... Dar poate că dumneavoastră sunteți
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
zece minute, te aștept să-mi prezinți raportul! Am înțeles, domnule colonel!... Ei, asta a fost atunci... era doar un exercițiu tactic. Un examen de fapt. Câmpul de luptă adevărat e altceva însă. Acolo te presează teama glonțului sau a prizonieratului. Totul depinde de prezența de spirit a ta, și a oamenilor de lângă tine. Dar, trebuie să mai ai în vedere un lucru: și inamicul gândește”... Locomotiva gâfâia amarnic urcând panta ce o avea în față. Ajunsă pe platou, a început
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
va fi imediat rearestat. Copilul Ștefan - viitorul autor - mereu în neastâmpăr și mișcare vede tot, înțelege totul perfect și încearcă să-și scoată prietenii să atace bestiile cu pietre, pentru că “au turbat bestiile și băieții din umbră”. Curând apare din prizonierat tocmai din lagărele siberiene și unchiul Grigore, cu multe și șocante dezvăluiri, fapt ce incită și îndârjește la maximum pe micuțul luptător tot mai dârz, pe măsura maturizării sale. Abia sosit, prizonierul înțelege că “acasă va fi mai greu ca
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
din urmă, l-a obligat să convoace un conciliu la care au luat cuvântul, în cea mai mare parte a lor, episcopi partizani ai împăratului. Conciliul, firește, a exprimat o opinie favorabilă tezei lui Iustinian, și papa Virgilio, istovit de prizonierat, a subscris și el. Cei mai înverșunați adversari ai operei imperiale au fost episcopii din regiunea Padului, cu precădere cei din Aquileia și Milano, două dintre cele mai impunătoare figuri ale creștinismului. În ciuda tuturor încercărilor de reorganizare, situația, cum bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mult la sine. Își făcuse o idee, dar ca s-o rumege avea nevoie de o plimbare. A dat să iasă, însă ceva îl paralizase. Nu se putea mișca spre ieșire. Era prins în Giulia ca într-o carapace. 35. Prizonieratul lui în Giulia îl schimbase fundamental. Știa că se putea elibera doar prin moartea ei, iar acest gând îl tulbura și-i aducea la suprafață toate fricile, toate gunoaiele, toate micile mizerii ascunse în scoarța sufletului. Era vinovat și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
trebuia să fac : să transform chiar atunci acea vibrație pe care o primeam În adâncul ființei În cuvinte omenești, să rezonez cu ea. Am pornit astfel demersul anevoios al eliberării șamanului din mine, slăbit și Înfometat după atâția ani de prizonierat, dar totuși acolo, regenerat chiar În acea clipă de fluidul prin care angalok-ul Îl hrănea, peste legile lumii, arătându-mi drumul, nebunesc, imposibil și totuși singurul posibil pentru mine. Îmi dădeam seama că la cea mai mică ezitare sau slăbiciune
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
trebuia să fac : să transform chiar atunci acea vibrație pe care o primeam în adâncul ființei în cuvinte omenești, să rezonez cu ea. Am pornit astfel demersul anevoios al eliberării șamanului din mine, slăbit și înfometat după atâția ani de prizonierat, dar totuși acolo, regenerat chiar în acea clipă de fluidul prin care angalok-ul îl hrănea, peste legile lumii, arătându-mi drumul, nebunesc, imposibil și totuși singurul posibil pentru mine. Îmi dădeam seama că la cea mai mică ezitare sau slăbiciune
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
atenția, fruct al unor inegalități lăuntrice, se aplică asupra scurgerii vremii și se înstrăinează de ceea ce palpită în devenire, ne pomenim prezenți într-un gol temporal, care în afară de sugestia unei desfășurări fără obiect nu ne poate oferi nimic. Plictiseala e prizonieratul în timpul inexpresiv, emancipat de viață, ce-o evacuează chiar, spre a-și crea o sinistră autonomie. Și atunci ce mai rămîne? Vidul omului și vidul vremii. Împerecherea a două neanturi generează plictiseala - doliu temporal al conștiinței separate de viață. Ai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dulcea inconștiență a omului comun, care se comportă ca și cum moartea n-ar constitui o prezență veșnică și tulburătoare. Este una din iluziile cele mai mari ale omului normal în a crede în definitivatul vieții și în a fi dincolo de sentimentul prizonieratului vieții în moarte. Revelațiile de ordin metafizic încep de-abia atunci când echilibrul superficial al omului începe să se clatine și când spontaneității naive i se substituie o dureroasă și încordată frământare a vitalului. Transcendența morții apare în viziunea acelora care
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
conving că omul este un animal nefericit, abandonat în lume, silit să-și găsească o modalitate proprie de viață, așa cum natura n-a mai cunoscut înaintea lui. De pe urma așa-zisei lui libertăți, suferă mai mult decât după cel mai mare prizonierat posibil în existența naturală. Și atunci nu mă mir de ce omul ajunge uneori să invidieze o floare sau o altă plantă. A voi să trăiești ca o plantă, să crești înrădăcinat, înflorind și uscîndu-te sub soare, în cea mai deplină
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
este complet insuficientă, ca toate explicările exterioare. Problema luminii și a întunericului este legată de problema stărilor extatice. Nimeni nu ajunge să atribuie acestui dualism o valoare explicativă atât de mare, dacă n-a cunoscut obsesia complicată și ciudată a prizonieratului simultan sau succesiv în forțele luminii sau ale întunericului. Stările extatice amestecă umbrele cu scânteile, care joacă într-un dans bizar în întuneric, combină într-o viziune dramatică sclipiri instantanee cu un mister de umbre fugitive, alcătuiește o adevărată scară
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
melodică. Regret, după ce? Greu de spus, căci insomniile sânt atât de complicate, încît e imposibil să-ți dai seama ce-ai pierdut. Poate fiindcă pierderea e infinită... Obsesiile se individualizează numai în insomnii, deoarece numai în ele se poate realiza prizonieratul într-o formă de gândire sau de simțire. În insomnii, prezența unui gând sau a unui sentiment este organică, este constitutivă, și se impune cu exclusivitate și imperialism. Tot ce apare în ele se realizează melodic, într-o formă de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Beethoven reprezintă năvala barbariei în cultură. Aceasta este tot atât de adevărat pentru Nietzsche însuși. Barbaria germanică rezultă din incapacitatea germanilor de a menține un echilibru între viață și spirit. Dezechilibrul nu se exprimă atât prin oscilația între aceste două realități, prin prizonieratul succesiv în ele, cât prin viețuirea simultană într- un contrast, care determină în existența omului prezența unei structuri antinomice. Neputîndu-și armoniza aceste două elemente ale existenței, viața din el izbucnește într-o explozie primară, barbară și elementară, iar spiritul construiește
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
care să facă din resemnarea noastră seculară o virtute? Să fie chiar atâta inconștiență în entuziasm? Pe când renunțarea este un act de autonomie a spiritului, fiindcă este un refuz activ al lumii, resemnarea este o inerție a sufletului, abandonat unui prizonierat cosmic din lipsă de tensiune lăuntrică. Renunțarea are totdeauna o valoare religioasă; resemnarea, numai una psihologică. Renunțăm la ceva; ne resemnăm în fața a ceva. Orice resemnare este un jug domol, o ofensă adusă elanului prometeic al spiritului. Renunțare pleacă din
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
prin distanța incomensurabilă de cultură a fondului nostru popular. Noi încă nu putem aprecia ce salt am făcut prin pătura noastră cultă. Este în dorul nostru atâta risipire lâncedă în lume, atâta renunțare în fața timpului și a spațiului și atât prizonierat în adierile inimii, că te întrebi ce tristețe a încercat acest popor de s-a predat sieși atât de neînduplecat. Scoateți lamentațiile din poezia și din muzica noastră populară și nu mai găsiți decât o țopăială lirică, fără nici o marcă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]