375 matches
-
obiceiuri, instituții și tehnici tradiționale (...). Mitul este reamintirea unei ordini primordiale și universale, în sânul căreia omul își apare lui însuși ca un punct de intersecție a cerului și pământului, a vieții și morții."4 Dihotomia operațională sacru / profan asigură procesualitatea complexului categorial care învestește poetic mitul. Astfel, tălmăcind sensurile ascunse ale vieții tradiționale, mitul, în calitate de categorie poetică, reprezintă o structură operațională de imagini. Ca structură relațională, mitul redimensionează percepția asupra spațiului și a timpului, transformându-le în categorii poetice predicaționale
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
temporală și a-spațială, imaginea spațiu-timp, imaginea cronotop. III.2.2. "SEMNELE TIMPULUI": SOARELE, LUNA 1. SOARELE a. Imaginea a-temporală și a-spațială În cultura umanității, semnificațiile arhetipale ale "soarelui" se supun a-temporalului și a-spațialului, păstrându-și procesualitatea originară. Reprezentare a divinității, în majoritatea mitologiilor, "soarele" face lucrurile manifeste, prin eterna reîntoarcere la starea dintâi a creației. Soarele prezintă alternanța viață / moarte / renaștere, fiind un "simbol al învierii și al nemuririi". Soarele este "inima" sau "ochiul lumii", în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
structurilor de semnificații specifice imaginarului colectiv, reprezentat sub forma a două ipostaze interdependente, imaginarul ritualic și imaginarul poetic. Creația populară, în temeiul unui ritual al gestului și al unui ritual al cuvântului, se dezvăluie ca discurs polifonic care transformă în procesualitate ontologică oralitatea primară, limba originar orală caracterizându-se prin consubstanțialitatea dintre planul semantic și planul expresiei, punând în valoare funcția socială a cuvântului. Interdependența dintre imaginarul ritualic și imaginarul poetic generează dinamica ontologică a imaginii care cunoaște o permanentă metamorfoză
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și planul expresiei, punând în valoare funcția socială a cuvântului. Interdependența dintre imaginarul ritualic și imaginarul poetic generează dinamica ontologică a imaginii care cunoaște o permanentă metamorfoză a semnificațiilor. În devenirea sa, de la arhetip la mit, imaginea este învestită ca procesualitate discursivă care creează nucleul relațional, specific discursului mitic. Astfel creația populară, ca sistem de semne culturale și lingvistice, se înfățișează ca discurs mitic, polifonic, dublu structurat: * Nivele de semnificație ritul, ritualul, ceremonialul; Matricea semantică universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
din celălalt sau distrugându-se unul pe celălalt. Pornind de la această continuă relaționare a elementelor primordiale, am încercat să ilustrăm tocmai această dinamică internă a semnificațiilor, specifice tipului de imagine imaginea arhetipală, imaginea mitică, meta-imaginea. Spațiul imaginar, ca semnificație și procesualitate, consacrat de dinamica ontologică a imaginii, este ridicat la rangul de totalitate gnoselogică. (cap. I ) Spațiul poetic procesual este construit de un sistem de semnificații, arhicodul, ca totalizare a codurilor specifice tipologiei imaginii: codul ontologic (imaginea arhetipală), codul gnoseologic (meta-imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
I.1. ARHITECTURA IMAGINII 11 I.1.1. IMAGINE. IMAGINAR. IMAGINAȚIE PROLEGOMENE 11 I.1.2. IMAGINEA. TIPOLOGIE ȘI SEMNIFICARE 18 I.2. SPAȚIUL IMAGINAR 33 I.2.1. DE LA ARHETIP LA IMAGINE MITICĂ 39 I.2.2. SEMNIFICAȚIE ȘI PROCESUALITATE 48 CAPITOLUL II EPISTEMA LINGVISTICĂ A SPAȚIULUI IMAGINAR 111 II.1. EPISTEMA LINGVISTICĂ UN SPAȚIU 111 AL INTERFERENȚELOR 111 II.1.1. LIMBAJUL POETIC STRUCTURĂ 114 ȘI FUNCȚIONALITATE 114 II.1.2. SEMNUL POETIC PREDICAȚIE ȘI DEVENIRE 116 II.2
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
această combativitate stă la baza succeselor sale sociale; complimentul la adresa eleganței pe care o pretinde cineva, dar care, de fapt, este o eleganță forțată, sau de prost gust). * „Schimbarea este singurul lucru constant.” (A. Schopenhauer) Fără Îndoială totul e mișcare/procesualitate, o schimbare pregătind pe alta, Însă „nimic nu piere, ci totul se transformă” (Heraclit). Trebuie observat Însă că „noul” rezultat din schimbare nu este Întotdeauna pozitiv: „LÎngă omul rău te faci și tu rău”; „Rău faci, rău găsești”; „Sabia ucigașului
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
ridicata diferențiere și complexitate a ființei omenești. Nimic nu-i lipsește sau nimic nu se găsește în stadiul subdezvoltat. Totul este important pentru om și poate fi satisfacut din plin. Pe acest temei, fiecare individ are o valoare egală. Viața (procesualitatea). Reprezintă valoarea-resursă ce semnifică limpede caracterul procesual, realizarea treptată a resurselor interioare, spontaneitatea, orientarea autoreglatoare, deplina funcționare a organismului, lipsa de fixitate, schimbarea continuă, dar în același timp și menținerea identității de sine, expresie variată de sine conform autenticității. Unicitatea
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
modele, aplicații. București: Tritonic. Mașek, V. E. (1983). Literatură și existență dramatică. Replici dintr-o estetică a teatrului. București: Editura Meridiane. Mașek, V. E. (1986). Arta de a fi spectator. Contribuții la estetica receptării. București: Editura Meridiane. Matei, D. (1971). Procesualitatea estetică a receptării artistice. In D. Matei (coord.). Artă și comunicare (111-140). București: Editura Meridiane. Mazilu, F. (2010). Funcțiile semnalelor de recepție în interviul individual. In Zafiu, R., Dragomirescu, A., & Nicolae, A. (ed.) (2010). Limba română: controverse, delimitări, noi ipoteze
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
vedere următoarele: - analiza datelor relatate de bolnav; - analiza modului în care se face relatarea de către bolnav (atitudinea acestuia față de propria sa suferință). Semiotica diacronică este o semiologie a evoluției, care ne revelează faptul că boala psihică are un caracter de procesualitate. Ea reconstituie „istoria bolii” iar prin aceasta ne dezvăluie dimensiunea ontologică a bolii psihice care, în felul acesta, se înscrie în „psihobiografia” bolnavului. Semiologia psihiatrică are ca scop să reconstituie sau, mai exact, să construiască domeniul „cunoașterii clinice” sau „epistemologia
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și respectarea caracteristicilor procesuale inter-temporale ale organizării economice. În ceea ce privește factorii microanalitici, Williamson identifică următoarele: Asumpții behavioriste: raționalitatea limitată și oportunismul actorilor. Dimensiunile tranzacției: frecvența, gradul și tipul de incertitudine și situația de specificitate a investiției. Caracteristici ale procesului de tranzacție: procesualitatea, prezența consecințelor neanticipate, caracterul subtil. Structurile de guvernare/alternativele de organizare economică/instituțiile sunt cadrele de manifestare ordonată a tranzacțiilor. În concepția lui Williamson, termenul de instituție (structură de guvernare) se referă doar la latura tranzacțională, la acele convenții care
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
acesteia este soluționată prin „guvernarea” tranzacției de către structuri instituționale diferite, În contexte diferite. În cazul organizațiilor, Învestirea managerului cu autoritate prin integrarea ierarhică a tranzacțiilor diminuează incidența oportunismului În condițiile dependenței bilaterale generate de tranzacțiile având un pronunțat caracter de procesualitate. În același fel, dar În contexte de tranzacționare diferite, acționează și angajamentul reciproc al partenerilor În relațiile pe termen lung, În cadre contractuale adecvate, manifest În formele hibride de organizare. Adoptând o perspectivă legalist-funcționalistă, Williamson consideră că instituțiile cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
vine în grupul școlar cu un sistem axiologic format în familie. Adeseori, valorile familiei și ale școlii sunt diferite. Cunoașterea setului atitudinal și axiologic al copilului trebuie să constituie punctul de plecare de a cărui cunoaștere depinde succesul demersului pedagogic. Procesualitatea și dinamica relațiilor dintre elevi și profesor în clasă este puternic influențată de tipurile de relații ce se cultivă: competiție, cooperare sau conflict (Ullich, 1995). Cercetătorii s-au ocupat de amenajarea grupului ca mediu de învățare, evidențiind eficiența ridicată a
Medierea conflictelor by Lorena Bujor () [Corola-publishinghouse/Science/1597_a_3035]
-
se combină și se intercondiționează cu tulburările de gândire (cu delirul) și uneori cu tulburările de conștiință și cele afective (Tudose, 2002)64. 4.1.2. Atenția și tulburările ei Atenția este un fenomen psihic ce permite selectarea și concentrarea procesualității psihice asupra ambianței, în vederea unei reflectări cât mai corecte și fidele. Atenția are 2 forme: voluntară (intențională) și involuntară (neintențională). Proprietățile atenției: volumul, stabilitatea, concentrarea, mobilitatea și distributivitatea. Tulburările atenției se împart în trei categorii: 1. Hiperprosexia: se referă la
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
astfel subiectului posibilitatea deplinei coincidențe cu sine și "obligîndu-l" la neostoita găzduire responsabilă a Celuilalt. Și nu în ultimul rînd, păstrarea formelor de substantive verbale utilizate de Lévinas, fără înlocuirea ultimului (Dédire) cu un participiu trecut, deci pasiv, subliniază și procesualitatea continuă, trecerea, curgerea veșnică a tăcerii ileității în cuvîntul înscris temporar pe chip. Bejamin Fondane, cu moartea pe moarte călcînd... Avea un secret legat de etică (Kierkegaard), pentru că a trăi, spunea el, "înseamnă a fi adus deja o ofensă eticii
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
vine în grupul școlar cu un sistem axiologic format în familie. Adeseori, valorile familiei și ale școlii sunt diferite. Cunoașterea setului atitudinal și axiologic al copilului trebuie să constituie punctul de plecare de a cărui cunoaștere depinde succesul demersului pedagogic. Procesualitatea și dinamica relațiilor dintre elevi și profesor în clasă este puternic influențată de tipurile de relații ce se cultivă: competiție, cooperare sau conflict (Ullich, 1995). Cercetătorii s-au ocupat de amenajarea grupului ca mediu de învățare, evidențiind eficiența ridicată a
Medierea conflictelor by Lorena Bujor () [Corola-publishinghouse/Science/1597_a_3041]
-
postmodern. 2.4. Puncte de reper pentru o schiță a postmodernismului Este complicat de realizat o "listă" a celor mai cunoscute trăsături ale postmodernismului, mai ales dacă acceptăm ideea conform căreia el reprezintă un fenomen contradictoriu, aflat în mișcare și procesualitate și pentru care încadrările stabile reprezintă oarecum un nonsens. Cu toate acestea, ca o imagine de final al acestui capitol, consider că o scurtă trecere în revistă a câtorva caracteristici ale fenomenului studiat sunt necesare pentru conturarea unei "cartografieri" discursive
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Carnavalescul culturii postmoderne îmbrățișează deci fragmentarea, indeterminarea, polifonia, jocurile de limbaj și de interpretare, care par să subîntindă ideea reevaluării trecutului și a "primenirii" sale de toate exagerările sau falsele poziționări și idealuri. 9. Performanța, participarea. Aceste două concepte surprind procesualitatea fenomenului postmodern, relația sa cu temporalitatea și cu publicul. Textul postmodern nu este conceput ca fiind terminat, complet și închis într-o structură unică, ci, dimpotrivă, el invită la rescrieri, revizuiri, chiar contestări, dovedindu-și caracterul profund interactiv și necesitând
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
notelor originale și a deschiderilor. De la bun început, se stipulează o teorie de ansamblu pornind de la practica scriiturii (écriture), care nu trebuie însă confundată cu noțiunea de literatură, care, la rândul ei, devine în principal limbaj sau text. Accentul pe procesualitate, mișcare și devenire (comune și postmodernismului) va face imposibilă analiza scriiturii ca obiect încheiat, finit și care poate fi studiat cu referire la mijloace sau instanțe exterioare ei înseși. Astfel, scriitura va fi surprinsă în propriul său spațiu, desemnat de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
întotdeauna un destinator și un destinatar (deci, în limbaj tel-quel-ist, este "un obiect de schimb"), textul este un "proces de producere a sensului". Este, credem, evidentă opțiunea autoarei pentru termenul de text, care, spre deosebire de cel de discurs, impune categoriile de procesualitate, dinamism, structurare în mișcare. Intertextualitatea se referă la "interacțiunea textuală care se produce în interiorul unui singur text. Pentru subiectul cunoscător, intertextualitatea este o noțiune care va fi indicele modului în care un text citește istoria și se inserează în ea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
descifrarea lui în totalitate înseamnă, de fapt, a parcurge drumul de la "textul cifrat" (oferta de lectură propusă de scriitură) până la "textul descifrat" (textul scris în ansamblul său). Relația scriitură/lectură ar fi întrucâtva paradoxală: lectura se întâlnește cu scriitura în procesualitatea lor (atunci când cititorul încearcă să depășească dificultățile înțelegerii, ale diverselor lacune sau ale interiorizării codului propus) dar, în momentul în care s-au depășit dilemele, scriitura se transformă într-un text (în sensul de înscris, document etc.). De acum înainte
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
consumului și transcendenței sunt relevante în ceea ce privește surprinderea subiectelor și conceptelor-cheie în jurul cărora Jean Baudrillard își construiește discursul. În primele sale scrieri, fenomenologia consumului este exprimată și printr-o fenomenologie a mass-media, care creează în mod nelimitat nevoi suplimentare, imprimând o procesualitate și o dinamică vertiginoase. În viziunea lui Baudrillard, după cum am văzut deja, consumul este considerat fie un cod, fie o activitate de manipulare a unor semne și simboluri. Interesantă pentru scopul demersului nostru este surprinderea relației dintre consum și pierderea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
par înclinate să fuzioneze cu compresia spațiu-timp și să o copieze în propria lor retorică vie"567. Din această perspectivă putem înțelege supralicitările, exagerările sau contradicțiile pe care filosoful francez le utilizează în vederea racordării textelor sale la o dinamică și procesualitate, care, așa cum am arătat în capitolele anterioare, sunt trăsături distincte ale postmodernismului. Numărul mare de figuri retorice folosite, alături de combinarea caracteristicilor discursului teoretic cu ironia și interpretările extreme vin să ofere o imagine a lumii actuale, dar și a schimbărilor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
procesului informațional Deși existența definiției conform căreia între un stimul și un răspuns sunt etape, procese separate a fost îndelung popularizată și recent argumentată de înțelegerea dată de psihologia cognitivă privitoare la acest lucru , totuși conceptul general al etapizării și procesualității este destul de învechit, datând de la fizicianul olandez Donders (1868 -1969) acum un secol. Gândirea Donders-iană cuplată cu recentele eforturi susținute existente în psihologia cognitivă a lui Sonders (1980) și Sternberg (1969) au condus la părerea că diversitatea acestor non-suprapuneri de
APARATE ŞI DISPOZITIVE UTILIZATE ÎN ACTIVITATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT CURS – STUDII DE MASTERAT by CĂTĂLINA ABABEI () [Corola-publishinghouse/Science/279_a_493]
-
argumentează că "Atât în regimurile liberale, cât și în cele leniniste (în contrast cu societățile rurale), acțiunea socială este orientată preponderent înspre norme impersonale. Ce particularizează regimurile leniniste este faptul că impersonalitatea nu este exprimată în valori și reguli procedurale (i.e. datorită procesualității fenomenului), ci mai degrabă în impersonalitatea charismatică a organizației de partid. Inovativitatea leninismului ca organizație este dată de substituirea impersonalității charismatice cu impersonalitatea procedurală dominantă în Vest". Jowitt continuă: "Lenin a preluat noțiunile fundamental conflictuale de eroism individual și impersonalism
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]