559 matches
-
sa existență. Dacă sacrul exprimă idealurile și eternitatea, prin antinomie, profanul urmărește necesitățile lumii fizice îmbrăcate în valorile, de cele mai multe ori, hedoniste ale vieții cotidiene. Trecerea din profan în sacru poate avea semnificația unui urcuș, în timp ce alunecarea de la sacru la profan ar deține sensul unei căderi spirituale. Din această privință, chiar mai mult decât în alte religii, ideea apropierii de perfecțiune se manifestă în creștinism asemenea unui principiu conducător, căutând apropierea continuă de sacru prin îndemnul concret al sfințeniei: "Fiți, dar
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
un sfârșit al sacrului violent, anterior credinței iudeo-creștine53. Există însă și unele așa-zis inconveniente care îi sunt reproșate acestui gen de abordare, specifică atât lui Caillois, cât și lui Girard, constând în raportarea directă și exclusivă a sacrului la profan, care generează, așa cum observă unii autori, eroarea de a nu pune "în legătură sacrul cu fenomenul prim al nevoii de transcendență (...), ci cu satisfacerea ei prin mediere"54. Prin această eroare, se ajunge în final la o transcendență deviată și
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
creații. Mircea Eliade marchează prin demersul său prezentarea hierofaniei ca principala modalitate de cunoaștere a sacrului. În centrul preocupărilor sale teoretice, Eliade situează conceptul de homo religiosus, a cărui tendință spirituală firească stă în descoperirea lumii divine. Delimitând sacrul de profan, pe care îl și definește în funcție de acesta, Eliade identifică două naturi umane, una religioasă și alta areligioasă, fiecare comportând propriile trăsături, experiențe și credințe specifice. Capacitatea transcenderii este însă cea care face ca separația sacrului de profan, în viziunea lui
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
Delimitând sacrul de profan, pe care îl și definește în funcție de acesta, Eliade identifică două naturi umane, una religioasă și alta areligioasă, fiecare comportând propriile trăsături, experiențe și credințe specifice. Capacitatea transcenderii este însă cea care face ca separația sacrului de profan, în viziunea lui Eliade, să nu fie în permanență una fermă, dihotomia stabilită devenind instabilă, iar intervalul dintre aceste entități spirituale să poată fi parcurs în dublu sens, atât prin hierofanie, cât și prin desacralizare 56. Pornind din perspectiva omului
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
manifestă "Activitatea Cerului""60, creează acea "ruptură de nivel", prin care omului i se oferă posibilitatea să treacă dintr-o lume în alta, din sfera profană în cea a sacralității. În același fel, Eliade, pentru care sacrul apare camuflat în profan, exteriorizându-se prin hierofanie, vorbește și despre un timp sacru, conotațiile temporale asimilate acestei categorii permițându-i omului religios să retrăiască periodic nostalgia creației primordiale. Prin amintirea momentului Creației, plasat în timp ab initio, omul rememorează totodată calitățile sacrului de
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
omul rememorează totodată calitățile sacrului de a se raporta și la factorul timp. La fel cum s-a putut face o legătură cu spațiul, sacrul se mulează și asupra noțiunii de timp. Eliade identifică astfel, un timp sacru și unul profan, între care, ca o posibilitate de transcendere, el plasează riturile 61. Din această privință, principala calitate a timpului sacru este reversibilitatea acestuia și posibilitatea sa de a fi retrăit în aceleași condiții prin intermediul sărbătorii, care indiferent de momentul în care
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
privitoare la încadrarea corectă a conceptelor avute în discuție. De pildă, dacă ar fi să ne imaginăm o schemă a raporturilor dintre lumea divină și cea a existențelor efemere, ne întrebăm în ce zonă ar trebui să așezăm omul. În profan? În sacru? Mai aproape de unul, sau de altul? Într-unul din studiile sale, istoricul de artă Hans Belting scria că "nu omul este cel care locuiește în sacru, ci din contră sacrul locuiește în noi și prin noi"221. Cum
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
de sub "jugul Bisericii" avea să propună modelul unui om conștient de propriile sale forțe liber să-și demonstreze capacitățile creatoare -, emanciparea culturii renascentiste avea să aducă cu sine și înlocuirea caracterului simbolic și sacru al artei cu unul realist și profan. Redescoperind idealul umanist de revigorare a valorilor culturale ale Antichității greco-romane413, coroborat cu accentuata îndepărtare a artei de Biserică, Renașterea a impus, odată cu aceste inovații, și o amplă tendință de laicizare 414. Importanța secolului al XVI-lea în planul culturii
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
în anul 2008, la Centrul Pompidou din Paris 468. O a doua accepțiune majoră a expresiei de artă sacră apare prin opoziția acesteia față de arta laică, într-o manieră asemănătoare definirii sacrului prin intermediul antinomiilor pe care acesta le manifestă față de profan. Aceasta este și viziunea pe care una dintre publicațiile recente din literatura franceză o îmbrățișează revista Arts sacrés (Ed. Faton) -, în care arta sacră se identifică cu orice formă de artă aflată în relații de comuniune cu ideea de cult
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
și care, influențând inclusiv acele forme de artă ce, aparent, nu au nici o tangență cu sacrul, creează stilul artistic al unei civilizații tradiționale. Prin aceasta, societățile fundamentate pe ideea de tradiție în sensul descris mai sus nu departajează sacrul de profan în modul în care societățile moderne o fac, întrucât întreg mediul înconjurător, întreaga viață, existență și creație sunt axate pe respectarea principiilor divine, iar ca o urmare firească a acestui fapt, arta tradițională este sacră prin excelență. Toate aceste elemente
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
Exprimarea spontana a unei gândiri care țâșnește pură ca un izvor mi-a plăcut totdeauna la oricine, chiar și la ticăloși. S-a întors spre mine surprins. - Rîzi!? În templul matematicii și al geometriei nu se râde, chiar dacă ești un profan! Și m-a întrebat cum mă cheamă, s-a dus la catedră, s-a uitat în catalog și a făcut un semn cu creionul, după care și-a reluat plimbarea printre rânduri, dominând și speriind cu statura lui mare orice
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
a împiedicat studiul serios al sexualității umane până cu doar câteva zeci de ani în urmă. Ca și toate celelalte lucruri din filozofia occidentală, sexul este văzut prin prisma dualismului: este perceput fie ca fiind sacru (în cadrul căsniciei) fie ca profan (în afara căsătoriei), neexistând nici o cale de mijloc. Chinezii nu trasează totuși această distincție între sexul sacru și cel profan. Din punctul de vedere al taoiștilor, singura distincție importantă referitoare la activitățile sexuale este cea dintre obiceiurile sănătoase și cele nesănătoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
celelalte lucruri din filozofia occidentală, sexul este văzut prin prisma dualismului: este perceput fie ca fiind sacru (în cadrul căsniciei) fie ca profan (în afara căsătoriei), neexistând nici o cale de mijloc. Chinezii nu trasează totuși această distincție între sexul sacru și cel profan. Din punctul de vedere al taoiștilor, singura distincție importantă referitoare la activitățile sexuale este cea dintre obiceiurile sănătoase și cele nesănătoase. Chinezii abordează subiectului sexualității umane cu un amestec de curiozitate și venerație, așa cum fac în cazul tuturor fenomenelor naturale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
între științele naturii și cele ale spiritului, înseamnă tocmai a vedea întregul în parte sau a interpreta întregul prin parte. Iar așa "înțelegi" și demersurile omului, în economie, artă, morală, religie" [Noica, 1986:26-27]. Recuperarea "generalului sacru" în beneficiul "individualului profan" ar fi o dreptate care cu destulă întîrziere s-ar putea face și omului care trăiește pentru "acum și aici". 17 În scenariul formulat de Propp, momentul "încălcării" este plasat în poziția a treia, prefigurînd celelalte relații instituite între înșelătorul
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a vremii și s-a Înveșnicit. Locul nu este mai puțin important ca obiectul. El este unul privilegiat În care se petrece o revelație, o experiență de excepție, În care are loc o arătare a sacrului pînă atunci camuflat În profan. Doar acolo s-a produs Întîlnirea miraculoasă. Cel mai adesea este greu să separi obiectul de situație, scenă, eveniment. Și inutil, pentru că ele sînt Înglobate În acea viziune care e fundamentul experienței. Cele trei elemente sînt deci nu trăsături palpabile
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
deci că realitatea ca mister, poezia realității, există. Omul trăiește Într-o lume În care sacralitatea este difuză, iar poetul nu face decît să oficieze misterul acesteia. Formula lui Mircea Eliade este aici cea mai potrivită: sacrul este camuflat În profan. Poetul deține doar organul, lira acordată de așa natură Încât resimte cu precădere vibrația sacrului aflat În proximitate, În cotidian, În banal, În lucrurile cele mai umile și lipsite de strălucire. El o preia și, cu o minimă prelucrare, o
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
a mântuit niciodată pe nimeni, dilema nu-i ușor de tranșat. Este un fapt recurent al transmiterilor doctrinare: când Cuvântul sau textul purtător de adevăr generează instituția corespondentă, biserică, stat sau partid, când mesajul de Mântuire sau de Revoluție (echivalent profan al împărăției de o mie de ani) se propagă în afara perimetrului intelectual în care a luat naștere, practicile legate de imagine reintră în scenă și se accentuează. Ca și cum trecerea la practică i-ar obliga pe susținătorii doctrinei să satisfacă libidoul
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
nu invers? Și dacă monografii noștri cei mai pozitivi, istoricii de artă cei mai refractari la ideile generale, anglo-saxoni în chipul cel mai sobru, ar fi ei înșiși "vizionari ai altei lumi"? Creditul și tonul lor condescendent par, pentru un profan, a se baza pe presupoziții oarecum arbitrare, subiective și doctrinare, și anume 1/ că există un concept unic de artă care traversează civilizațiile și epocile, 2/ că poate exista deci o istorie unică și continuă a acestei entități și 3
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
interioritate și o credință subiectivă după moda creștină, dar există un panteon, un sistem de instituții, de mituri și rituri elaborate, slujitori și credincioși pe scurt, un continent identificabil. Există un "domeniu" pentru că există, destul de ușor reperabilă, o polaritate sacru/profan, așa cum în domeniul teoretic există o polaritate adevărat/fals, cunoaștere/ignoranță. În schimb, "arta greacă" poate foarte bine să fie o iluzie (a noastră, se înțelege), fiindcă în zadar am căuta o polaritate echivalentă artă/non-artă sau estetic/utilitar. Opoziția
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
se manifestă prin lucrarea sa.“ Eliade preferă să introducă noțiunea de „hierofanie“, reorientând astfel privirea dinspre sacru către manifestările sacrului: „Omul își dă seama de existența sacrului pentru că acesta se manifestă, se înfățișează ca un lucru cu totul diferit de profan. Pentru a reda actul acestei manifestări a sacrului, am propus termenul de hierofanie, care ne este la îndemână, cu atât mai mult cu cât nu are nevoie de lămuriri suplimentare: el nu exprimă decât ceea ce este cuprins în conținutul etimologic
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
diferit al numino sului, ca diferență absolută, fără rest, prin raportare la tot ceea ce este mundan sau omenesc, Eliade transferă această discontinuitate la nivelul relației dintre sacru și profan. Pentru Eliade, sacrul se manifestă ca fiind ra dical diferit de profan. Această înțelegere, mult mai nuanțată, nu reușește, totuși, să se desprindă de postularea, chiar și ne-voită, a unei „obiectua lizări“ a sacrului, care, în manifestările lui, poate fi decupat, spațial și temporal, interior și exterior, față de profan. în acest
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
diferit de profan. Această înțelegere, mult mai nuanțată, nu reușește, totuși, să se desprindă de postularea, chiar și ne-voită, a unei „obiectua lizări“ a sacrului, care, în manifestările lui, poate fi decupat, spațial și temporal, interior și exterior, față de profan. în acest punct, asumarea proiectului fenomenologic de către Eliade nu este riguros consecventă, cedând ispitei de a insti tui sacrul ca instanță, diferită de profan. în continuarea acestor demersuri de precizare și nuanțare a înțelesurilor sacrului prin raportare la manifestările lui
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
a sacrului, care, în manifestările lui, poate fi decupat, spațial și temporal, interior și exterior, față de profan. în acest punct, asumarea proiectului fenomenologic de către Eliade nu este riguros consecventă, cedând ispitei de a insti tui sacrul ca instanță, diferită de profan. în continuarea acestor demersuri de precizare și nuanțare a înțelesurilor sacrului prin raportare la manifestările lui și la ceea ce este diferit de el, propun o perspectivă înnoitoare, care să ducă mai departe firul problemei. Mai precis, propun renunțarea la instanțierea
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
stare sufletească“, manifestându-se la nivelul sensibilității ca experiență. Eliade va transfera ambiguitatea, instanțiind diferit: inter fața nu mai este constituită la joncțiunea dintre transcendent și imanent, respectiv dintre transcendental și experiențial, ci sacrul, prin manifestările lui, se delimitează de profan, fără ca aceste granițe, deși clar sugerate, să poată fi numite. Pe de o parte, reiese că aceste granițe sunt instituite su biectiv, în funcție de capacitatea de percepție, înțelegere și interpre tare a fiecărui om, individual, pe de altă parte, ideea camuflării
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
granițe, deși clar sugerate, să poată fi numite. Pe de o parte, reiese că aceste granițe sunt instituite su biectiv, în funcție de capacitatea de percepție, înțelegere și interpre tare a fiecărui om, individual, pe de altă parte, ideea camuflării sacrului în profan reinstituie sacrul ca fiind inerent manifestărilor din registrul profan, desacralizat, și reduce dimensiunea profană la incapacitatea omului de a per cepe și a fi în legătură cu sacrul. Propun în cele ce urmează recontextualizarea ideii de sacru, pornind de la o observație simplă
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]