7,270 matches
-
ambele există o abordare critică a textului inițial, exploatarea unui anume - bine delimitat - filon din el, care te convinge de convergența privirii regizorului și a criticului literar. Întâi o scurtă caracterizare formală: opulența vizuală definește mizanscena din Orlando. Cinematografia are protagonistul drept pivot, iar Swinton se dovedește o practicantă "înfocată" a minimalismului thespian. Un laitmotiv al filmului e reîncadrarea - uneori dublă, ca să iasă din când în când mise en abyme - utilă în subminarea realismului. Pentru a atinge un maximum de repetiție
Orlando, peliculă feministă (II) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11730_a_13055]
-
între două secvențe care au vocea explicativă suprapusă peste imagine, "voice-over". Prima e un ecou parțial al vorbelor emise de narator în roman, a doua n-are prea mult de-a face cu romanul. Cea de-a treia modificare privește protagonistul: cuvintele sale, inițial mediate de biograf, sunt pronunțate de Orlando în timp ce se uită frontal "în cameră". O astfel de abordare nu e lipsită de riscuri, pentru că implică utilizarea unor coduri cinematografice ce țin de documentar, gen care - și el - a
Orlando, peliculă feministă (II) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11730_a_13055]
-
eu" în relație cu "el" menționat de voice-over. Ultima secvență vocală este susținută și ilustrată de Orlando, sugerând că personajul și naratorul cooperează în loc ca unul să îl domine pe celălalt. Comentariul din voice-over e "adevărat" pentru că rezonează cu opiniile protagonistului, nu din cauza coincidenței cu materialul crud, vizibil. Mai mult, în filmul lui Potter Orlando s-a transformat dintr-un contemplativ într-un om ceva mai de acțiune. Tilda Swinton n-o să joace un rol de Vin Diesel, dar filmul nu
Orlando, peliculă feministă (II) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11730_a_13055]
-
frâu liber unor alte conotații: creează, recurgând la distanțarea brechtiană, un spectator critic, conștient de mecanismul suturii care de obicei se face mizând pe inconștient. Potter mai plasează ceva piedici în calea unei identificări line și sigure dintre public și protagonist: și în roman, Orlando mai spune/gândește prostii, dar, pe lângă ele, are meditații serioase, în care aproape că îl anticipează pe Foucault într-o analiză a modului cum "practicile eului" influențează modul de a gândi, nu viceversa. În lungmetraj, dimpotrivă
Orlando, peliculă feministă (II) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11730_a_13055]
-
dacă nu prostești, cel puțin banale: după ce o cunoaște pe regina ElisabetaI, tot ce găsește să spună e "ce persoană interesantă". De aceea, identificarea cu spectatorul, încurajată de realismul mimat de documentare, e împiedicată în Orlando. Oricum, consolarea e că protagonistul e remarcabil de spiritual în dialoguri. Rezultă că Potter reușește să escamoteze defectele codurilor de care se folosește. Impactul e unul postmodernist sută la sută: printr-un mixaj inspirat al codurilor, se ajunge la "încețoșarea" granițelor dintre realitate și film
Orlando, peliculă feministă (II) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11730_a_13055]
-
Maria Luisa Lombardo, potrivit căreia diferența dintre erotism și pornografie este dată de depășirea materialității în favoarea momentului contemplării estetice, devine clar că nici măcar revistele declarat pornografice nu sînt chiar... pornografice (cu siguranță și ele oferă posibilitatea contemplației estetice a fizicului protagoniștilor, a ambientului, a modului în care este pieptănată și machiată protagonista etc.; în funcție de fantezia fiecăruia se poate imagina orice, inclusiv o zi banală din viața fiecăruia dintre actori între două ședințe foto). Cartea Mariei Luisa Lombardo nu aduce foarte multe
Biblioteca roz a literaturii române by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11761_a_13086]
-
unitățile productive - și drumul spre halele de foc ale Reșiței sau chiar spre modestele întreprinderi comunale le-a rămas familiar." (p. 85). Dincolo (dincoace), începe cu adevărat viața, existența tulbure și contradictorie, obișnuită și enigmatică, diurnă și nocturnă a unor protagoniști de roman modern, cu abisalitatea micilor funcționari din micile orașe de provincie din marea proză rusă. Lui George Bălăiță îi reușește, și încă la un prag estetic foarte înalt, conjugarea a două modalități narative formal disjuncte: descripția hiperrealistă, minuțioasă, cu
Viața e în altă parte (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11745_a_13070]
-
hiperrealistă, minuțioasă, cu abundența detaliilor, cu desenarea fiecărei cute de pe marea stofă a vieții; și, la polul opus, esențializarea simbolică, transfigurarea tuturor acestor date primare ale existenței, marcajul alegoric al traseelor, aparent, atât de sinuoase pe care le parcurge Antipa. Protagonistul însuși, memorabilul funcționar navetist între Albala și Dealu-Ocna, ascunde sub trăsăturile sale două sau mai multe euri, o succesiune descumpănitoare de identități distincte, dezvoltate fiecare pe orbita ei logică. Esența personajului, centrul de greutate al adevăratului Antipa se distribuie pe
Viața e în altă parte (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11745_a_13070]
-
roman - explicată, de altfel, elocvent de către știutorul cățel Argus inocentei cățelușe Eromanga. Domestica și Infernalia ar fi cele două părți ale poemului canin și cele două fețe ale medaliei romanești. Așa stau lucrurile, numai că scena familială pe care evoluează protagonistul de-a lungul zilei de 21 decembrie nu-și este, astfel zicând, suficientă sieși; nu se închide perfect etanș într-o simbolistică autonomă. În adâncurile acestei suspecte liniști casnice dospește fermentul demoniei eroului masculin, cu inteligența sa casantă și imaginația
Viața e în altă parte (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11745_a_13070]
-
fi varianta bună - ci în a dematerializa totul, inclusiv ei înșiși. Nici teroriștii, nici victimele (în ochii primilor) nu mai au carne și oase, scopul lor excelând în transcendență până în punctul în care legătura cu mundanul se taie iremediabil. Pentru protagonistul Ziad Jarrah nu există un conflict între dragostea pentru soția lui sau minciunile pe care i le debitează și genocidul pe care e pe cale să-l comită, decât în măsura în care consoarta îi face morală. Îl doare să se despartă de ea
B-Est, cât de bine se poate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11752_a_13077]
-
nu este vorba de o lucrare originală, ci de o "comedie-vodevil în 2 acte, prelucrată de D-nu C. Negruzzi". Avem, deci, de-a face cu o adaptare la realitățile românești a unui vodevil francez neidentificat, de pe la 1800. Unul dintre protagoniștii piesei, Pamfil Damianovici (nu întîmplător Negruzzi a ales un nume cu rezonanțe rusești), are un "caracter aprins și iute", astfel că - de la o vorbă sau o privire - provoacă des oameni la duel. În doar cîteva luni, se laudă duelomanul, a
DUELUL LA ROMÂNI de la Dimitrie Cantemir la Lucian Blaga by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/11679_a_13004]
-
sau adaptate de Negruzzi, ci și la înfruntările reale. Pe la 1853-1854, doctorul Cihak a fost desemnat ca martor al boierului moldovean Răducanu Rosetti la duelul acestuia cu Leon Cantacuzino. O înfruntare impusă de "un schimb de cuvinte" între cei doi protagoniști. Cihak a constatat faptul că "duelul nu se poate evita" și i-a fost teamă că se poate întîmpla "o mare nenorocire" în caz că moare vreunul dintre adversari, fiecare fiind "căsătorit și părinte de familie". Ca atare, în mare taină, doctorul
DUELUL LA ROMÂNI de la Dimitrie Cantemir la Lucian Blaga by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/11679_a_13004]
-
film Sharon Ouditt. Pentru că dezideratul ei în ceea ce privește proza era antirealist, Woolf evită o narațiune lineară în roman. Intenția ei era și de a submina genul convențional de biografie (așa este romanul calificat de subtitlu), care punea pe primul loc realizările protagonistului. Singura reușită a lui Orlando - un premiu pentru poezie - e menționat fugitiv într-un monolog interior, ceea ce aproape determină cititorul să treacă cu vederea unicul succes al personajului. Care e "privat" și de Potter: în lungmetraj, lui Orlando doar i
Orlando, peliculă feministă (I) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11774_a_13099]
-
în lungmetraj, lui Orlando doar i se acceptă de către un editor manuscrisul la care lucra de secole. Digresiune: înmulțindu-i erorile, Potter creează o breșă între spectator și personaj, temperând astfel identificarea. Fiecare dintre segmentele filmului se încheie cu nereușita protagonistului/protagonistei: eșuează în a păstra lângă el femeia pe care o iubește, în a scrie poezie, în a fi un erou de război - preferă să devină femeie - în a avea un moștenitor de sex masculin (necesar pentru a-și păstra
Orlando, peliculă feministă (I) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11774_a_13099]
-
excludă anumite episoade, ca cel despre voiajul lui Orlando din Turcia în Anglia. Ca povestirea să aibă o anume coeziune, era obligatoriu să introducă factori cauzali, iar Potter include două astfel de "verigi lipsă". În primul rând, ea motivează nemurirea protagonistului ca fiind un dar din partea reginei Elizabeta I, pe care Orlando îl acceptă odată cu actul de proprietate al casei. Este explicată și miraculoasa schimbare de sex a protagonistului, pricinuită de o criză a masculinității a lui Orlando, oripilat de război
Orlando, peliculă feministă (I) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11774_a_13099]
-
include două astfel de "verigi lipsă". În primul rând, ea motivează nemurirea protagonistului ca fiind un dar din partea reginei Elizabeta I, pe care Orlando îl acceptă odată cu actul de proprietate al casei. Este explicată și miraculoasa schimbare de sex a protagonistului, pricinuită de o criză a masculinității a lui Orlando, oripilat de război și de perspectiva de a fi un propagator al violenței pe care o detestă. Și totuși, Potter nu ignoră scopurile urmărite de Woolf, dar alege alte moduri pentru
Orlando, peliculă feministă (I) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11774_a_13099]
-
vedere vizual. Și tocmai aici e hiba, pentru că pentru publicul de multiplex va părea exagerat, iar pentru cinefili, exagerat de - vorba unui american - "decafeinizat". Jos pălăria însă pentru actori, lungmetrajul beneficiind de distribuție de nume mari, la cei doi thespieni protagoniști adăugându-se Jessica Lange, Marillon Cottilard, Danny De Vito, Helena Bonham-Carter. Un lungmetraj - de data asta "noutate video" - pe nedrept, zic eu, ignorat de critici, în pofida unei prestații actoricești de excepție, este Să omori un rege, realizat de Mike Barker
Fantezie și istorie pe micul ecran by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11798_a_13123]
-
și îl scutesc de efortul de a scrie unele, care ar putea fi neplauzibile pentru acea epocă. Pe de altă parte, evenimentele epocii respective au fost bruște și spectaculoase. Deci ai nevoie de ceva cunoștințe istorice pentru a înțelege logica protagoniștilor și derularea incidentelor. Dar la televizor se găsește ceva cu mult mai bun decât cele două filme pe care le-am discutat până acum: 451 de grade Fahrenheit, în regia lui Truffaut (1966). Nu e una dintre peliculele care i-
Fantezie și istorie pe micul ecran by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11798_a_13123]
-
dintre peliculele care i-au adus celebritatea, pentru că subiectul nu are prea mult de-a face cu relațiile interumane, ci cu... SF. Distribuția e unul dintre atuurile lungmetrajului, avându-i pe Julie Christie, în dublu rol, și pe Oskar Werner (protagonistul din Jules et Jim). Scenariul e adaptat după romanul omonim, tot distopic, al lui Ray Bradbury. Proza conține niște idei excelente, numai bune de exploatat: pompierii nu mai sting incendii, ci ard cărți, care sunt urâte și distruse pentru că împiedică
Fantezie și istorie pe micul ecran by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11798_a_13123]
-
religioasă. Filmul se încheie cu o imagine panoramică: o mulțime de oameni, singuri, deși în compania celorlalți, citind și recitând pasaje. Pare o reiterare a școlii peripatetice, neavând nimic în comun cu finalul lui Bradbury, care se încheie tăcut, cu protagonistul reamintindu-și Ecleziastul. Predominanța egalității, a vidării psihicului de emoții negative, rezultă în tratarea corpului ca pe un element străin. Protagonistul Montag (Werner) observă cum oamenii își ating trupul de parcă ar cerceta un corp străin. Truffaut redă acut senzația de
Fantezie și istorie pe micul ecran by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11798_a_13123]
-
Pare o reiterare a școlii peripatetice, neavând nimic în comun cu finalul lui Bradbury, care se încheie tăcut, cu protagonistul reamintindu-și Ecleziastul. Predominanța egalității, a vidării psihicului de emoții negative, rezultă în tratarea corpului ca pe un element străin. Protagonistul Montag (Werner) observă cum oamenii își ating trupul de parcă ar cerceta un corp străin. Truffaut redă acut senzația de sedare a intelectului pe care o privilegiază Bradbury. În pofida unor pasaje excluse, ca adaptare, pelicula este una dintre cele mai reușite
Fantezie și istorie pe micul ecran by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11798_a_13123]
-
la față a sensibilității și conștiinței artistice românești, sincronizarea și internaționalizarea acestora. Avangardismul a fost poate cea mai revoluționară înfăptuire după momentul Eminescu, ceea ce și demonstrează cartea lui Nicolae Bârna, prin virtutea ei de aide-mémoire al unei aventuri literar-artistice cu protagoniști de talia unor Ion Vinea, Ilarie Voronca, Mihail Cosma, Tristan Tzara, Marcel Iancu, Victor Brauner, Geo Bogza (prezent cu Poemul invectivă, dar și cu eseul Reabilitarea visului ), Sașa Pană, Stephan Roll, Gellu Naum (care alături de Paul Păun și Virgil Teodorescu
O nouă antologie by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/11809_a_13134]
-
lui Rubliov, există o imagine finală brefă, într-un alb-negru la fel de auster ca cel din primele nouă capitole, cu cai care pasc în ploaie. Circularitatea e evidentă, iar imaginea poate fi un indiciu valid. Criticii s-au înghesuit să interpreteze protagonistul Rubliov în cheie creștină (comentatorul BBC pe care îl citam înainte) sau în cheie artistică (regizorul folosește pictorul drept pânză pe care zugrăvește o frescă socială). Aceste exegeze mi se par consistente, dar ceea ce mi-a sugerat mie filmul a
Festin pe VHS/DVD by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11821_a_13146]
-
celebri: Copilăria lui Ivan (Dürer), Solaris (Bruegel), Nostalgia (Piero della Francesca) etc. Acest film înseamnă pentru regizor întâlnirea cu Anatoli Solonitsyn (Andrei Rubliov), un actor pe care îl va implica în majoritatea proiectelor sale, și continuarea colaborării cu Nikolai Burliaiev, protagonistul din Copilăria lui Ivan (1962). Oricum, pelicula își merită celebritatea și din punctul de vedere al distribuției.
Festin pe VHS/DVD by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11821_a_13146]
-
povestirile moralizatoare "cu cheie" (în care, de regulă, Andersen "își varsă ofurile" și "plătește polițe"); pe lîngă narațiunile fantastice ample, de mare rafinament textual (Crăiasa zăpezii, Lebedele, Tovarășul de drum), își găsesc loc alerte, percutante "scenete" în genul fabulelor, cu protagoniști de origine modestă (făpturi mărunte sau obiecte personificate: Acul de cîrpit, Cinci dintr-o păstaie, Peniță și călimară, Picătura de apă, Fluturele); eseurile cu tentă moral-filosofică (meditația fiind uneori coborîtă în melodramă, teza îmbibată de sentimentalism - sau pedanterie, după caz
Bicentenar Andersen - Cuceritorul by Mihaela Cernăuți-Goro () [Corola-journal/Journalistic/11826_a_13151]