1,438 matches
-
H) sau sarcină pozitivă H (cation). Hidrogenul formează compuși chimici cu majoritatea elementelor din sistemul periodic și este prezent în apă și în mulți dintre compușii organici. Are un rol important în reacțiile acido-bazice, acestea bazându-se pe schimbul de protoni între molecule. Fiind singurul atom pentru care soluția analitică a ecuației lui Schrödinger este pe deplin cunoscută, prezintă un rol major în fundamentarea teoriei mecanicii cuantice. Hidrogenul este un gaz puternic reactiv și își găsește aplicații datorită capacității sale chimice
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
cu oxigenul formează picături de apă, conform lui Joseph Priestley. Lavoisier a numit gazul „hidrogen”, nomeclatura fiind de origine greacă ("ὕδωρ", "hydro" înseamnă apă, iar "γίγνομαι", "gignomai" înseamnă a naște, a crea). Datorită structurii atomice relativ simple, constituit dintr-un proton și un electron, atomul de hidrogen împreună cu spectrul luminii emise de el, au reprezentat un domeniu central al dezvoltării teoriei structurii atomice. În plus, simplitatea moleculei de H și a cationului H au condus la înțelegerea completă a naturii legăturii
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
după numărul de atomi. Se găsește în cantități mari în compoziția stelelor și a planetelor gigantice gazoase. Norii moleculari de H sunt asociați cu formarea stelelor. Hidrogenul joacă un rol-cheie și în exploziile stelare datorate reacțiilor de fuziune nucleară dintre protoni. În Univers, hidrogenul este întâlnit mai ales sub forma de atom și în stare de plasmă. Proprietățile acestora sunt diferite față de cele ale moleculei de hidrogen. Electronul și protonul de hidrogen nu formează legături în starea de plasmă, din cauza conductivității
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
rol-cheie și în exploziile stelare datorate reacțiilor de fuziune nucleară dintre protoni. În Univers, hidrogenul este întâlnit mai ales sub forma de atom și în stare de plasmă. Proprietățile acestora sunt diferite față de cele ale moleculei de hidrogen. Electronul și protonul de hidrogen nu formează legături în starea de plasmă, din cauza conductivității electrice diferite și a unei emisii radiative mari (originea luminii emise de Soare și alte stele). Particulele încărcate cu sarcini electrice sunt puternic influențate de câmpurile magnetice și electrice
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
ele se calculează folosind modelul lui Bohr. Acesta consideră că nucleul este fix, iar electronul are o traiectorie circulară în jurul acestuia asemănătoare cu planetele ce gravitează în jurul Soarelui (de unde provine denumirea alternativă de "model planetar"). Forța electromagnetică atrage electronul și protonul unul spre celălalt, în timp ce corpurile cerești se atrag datorită gravitației. Potrivit condiței de cuantificare a momentului cinetic postulat de Bohr, valoarea momentului cinetic al electronului este multiplu întreg al constantei reduse al lui Planck, de unde rezultă că în cadrul atomului, electronului
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
raze bine stabilite. Aceeastă relație de cuantificare explică spectrul discret al nivelelor energetice. O descriere mai exactă a atomului de hidrogen este dată în fizica cuantică unde se calculează densitatea de probabilitate prin norma funcției de undă a electronului în jurul protonului pe baza ecuației lui Schrödinger sau a formulării lui Feynman cu integrală de drum. Hidrogenul are trei izotopi naturali, H, H și H. Alții, ce au nucleele foarte instabile (H până la H), au fost sintetizați în laborator dar nu au
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
liniilor spectrale este important în mecanica cuantică și la studiul prezenței hidrogenului pentru determinarea deplasării spre roșu. Există doi izomeri de spin ai moleculei de hidrogen care diferă prin spinii relativi ai nucleului. În forma de ortohidrogen, spinii celor doi protoni sunt paraleli și formează un triplet; în forma de parahidrogen, spinii sunt antiparaleli și formează un singlet. La temperatură și presiune standard, hidrogenul gazos conține 25% parahidrogen și 75% ortohidrogen („starea normală” a hidrogenului). Proporțiile în care se găsesc orto
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
alta. Hidrura de indiu nu a fost încă identificată, însă există o multitudine de compuși complecși ai săi. Oxidarea hidrogenului, adică îndepărtarea electronului său, decurge teoretic cu formarea H, ion ce nu conține niciun electron în învelișul electronic și un proton în nucleu. De accea, H este adesea numit „proton” și are un rol important în teoria protonică a acizilor. Conform teoriei Bronsted-Lowry, acizii sunt acele substanțe care cedează protoni, iar bazele sunt acceptori de protoni. Protonul H nu poate exista
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
însă există o multitudine de compuși complecși ai săi. Oxidarea hidrogenului, adică îndepărtarea electronului său, decurge teoretic cu formarea H, ion ce nu conține niciun electron în învelișul electronic și un proton în nucleu. De accea, H este adesea numit „proton” și are un rol important în teoria protonică a acizilor. Conform teoriei Bronsted-Lowry, acizii sunt acele substanțe care cedează protoni, iar bazele sunt acceptori de protoni. Protonul H nu poate exista liber, ci doar în soluții sau în cristale ionice
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
ion ce nu conține niciun electron în învelișul electronic și un proton în nucleu. De accea, H este adesea numit „proton” și are un rol important în teoria protonică a acizilor. Conform teoriei Bronsted-Lowry, acizii sunt acele substanțe care cedează protoni, iar bazele sunt acceptori de protoni. Protonul H nu poate exista liber, ci doar în soluții sau în cristale ionice, datorită afinității foarte mari pentru electronii altor elemente. Uneori, termenul de „proton” este utilizat impropriu pentru a se referi la
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
în învelișul electronic și un proton în nucleu. De accea, H este adesea numit „proton” și are un rol important în teoria protonică a acizilor. Conform teoriei Bronsted-Lowry, acizii sunt acele substanțe care cedează protoni, iar bazele sunt acceptori de protoni. Protonul H nu poate exista liber, ci doar în soluții sau în cristale ionice, datorită afinității foarte mari pentru electronii altor elemente. Uneori, termenul de „proton” este utilizat impropriu pentru a se referi la hidrogenul cu sarcină pozitivă sau cationul
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
învelișul electronic și un proton în nucleu. De accea, H este adesea numit „proton” și are un rol important în teoria protonică a acizilor. Conform teoriei Bronsted-Lowry, acizii sunt acele substanțe care cedează protoni, iar bazele sunt acceptori de protoni. Protonul H nu poate exista liber, ci doar în soluții sau în cristale ionice, datorită afinității foarte mari pentru electronii altor elemente. Uneori, termenul de „proton” este utilizat impropriu pentru a se referi la hidrogenul cu sarcină pozitivă sau cationul de
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
teoriei Bronsted-Lowry, acizii sunt acele substanțe care cedează protoni, iar bazele sunt acceptori de protoni. Protonul H nu poate exista liber, ci doar în soluții sau în cristale ionice, datorită afinității foarte mari pentru electronii altor elemente. Uneori, termenul de „proton” este utilizat impropriu pentru a se referi la hidrogenul cu sarcină pozitivă sau cationul de hidrogen legat de alte specii moleculare. Pentru a se evita implicarea existența unică a „protonului solvatat” în soluții, se consideră că soluțiile apoase cu caracter
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
afinității foarte mari pentru electronii altor elemente. Uneori, termenul de „proton” este utilizat impropriu pentru a se referi la hidrogenul cu sarcină pozitivă sau cationul de hidrogen legat de alte specii moleculare. Pentru a se evita implicarea existența unică a „protonului solvatat” în soluții, se consideră că soluțiile apoase cu caracter acid conțin ionul hidroniu (HO). Totuși, unii cationi solvatați ai hidrogenului sunt mai degrabă organizați în molecule de tipul celei de HO. Alți ioni oxoniu se formează când apa formează
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
crescute în recipiente transparente plasate în deșert sau pe acoperișul caselor. Ele nu au nevoie de teren și nu intră în competiție cu producția de alimente”. La unele specii de alge, cum ar fi Chlamydomonas reinhardtii sau cyanobacteria, la întuneric, protonii și electronii sunt reduși pentru a forma H gazos cu ajutorul hidrogenazei în cloroplast. Anual se înregistrează un consum mondial de hidrogen de peste 500 miliarde metri cubi normali în diverse scopuri și în diferite domenii. În afara utilizării ca reactant, hidrogenul are
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
este o apă care conține mai puțin deuteriu decât apa din natură. Hidrogenul are doi izotopi stabili: protiu și deuteriu. Nucleul de protiu conține un proton iar cel de deuteriu conține un proton și un neutron, ceea ce face ca masa deuteriului să fie dublă față de cea a protiului. De aceea, apa care are molecula formată doar din doi atomi deuteriu legați de un atom de oxigen
Apa cu conținut redus de deuteriu () [Corola-website/Science/333929_a_335258]
-
este o apă care conține mai puțin deuteriu decât apa din natură. Hidrogenul are doi izotopi stabili: protiu și deuteriu. Nucleul de protiu conține un proton iar cel de deuteriu conține un proton și un neutron, ceea ce face ca masa deuteriului să fie dublă față de cea a protiului. De aceea, apa care are molecula formată doar din doi atomi deuteriu legați de un atom de oxigen(DO) se numește și apă grea, iar
Apa cu conținut redus de deuteriu () [Corola-website/Science/333929_a_335258]
-
depășește riscul de apariție a efectelor sistemice ale corticosteroizilor , inclusiv sindromul Cushing și supresia suprarenaliană ( vezi pct . 4. 5 ) . Absorbția atazanavirului poate fi redusă atunci când pH- ul gastric este crescut , indiferent de cauză . Administrarea concomitentă cu inhibitori ai pompei de protoni nu este recomandată ( vezi pct . 4. 5 ) . Dacă administrarea concomtentă REYATAZ cu un inhibitor al pompei de protoni este considerată de neevitat , este recomandată o monitorizare clinică atentă în asociere cu o creștere a dozei de REYATAZ la 400 mg
Ro_920 () [Corola-website/Science/291679_a_293008]
-
5 ) . Absorbția atazanavirului poate fi redusă atunci când pH- ul gastric este crescut , indiferent de cauză . Administrarea concomitentă cu inhibitori ai pompei de protoni nu este recomandată ( vezi pct . 4. 5 ) . Dacă administrarea concomtentă REYATAZ cu un inhibitor al pompei de protoni este considerată de neevitat , este recomandată o monitorizare clinică atentă în asociere cu o creștere a dozei de REYATAZ la 400 mg cu 100 mg ritonavir ; nu trebuie depășite dozele de inhibitori ai pompei de protoni comparabile cu o doză
Ro_920 () [Corola-website/Science/291679_a_293008]
-
inhibitor al pompei de protoni este considerată de neevitat , este recomandată o monitorizare clinică atentă în asociere cu o creștere a dozei de REYATAZ la 400 mg cu 100 mg ritonavir ; nu trebuie depășite dozele de inhibitori ai pompei de protoni comparabile cu o doză de omeprazol 20 mg . Lactoză Pacienții cu afecțiuni ereditare rare de intoleranță la galactoză , deficit de lactază ( Lapp ) sau sindrom de malabsorbție la glucoză- galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament . 4. 5 Interacțiuni cu alte
Ro_920 () [Corola-website/Science/291679_a_293008]
-
REYATAZ și a antagonistului receptorilor H2 după cum urmează : REYATAZ 300 mg cu ritonavir 100 mg o dată pe zi cu alimente , cu 2 ore înainte și cel puțin 10 ore după administrarea unui antagonist al receptorilor H2 . Inhibitori ai pompei de protoni Omeprazol 40 mg QD ( atazanavir 400 mg QD cu 0, 39 0, 35 ritonavir 100 mg QD ) Omeprazol 20 mg QD omeprazol ( 0, 35 , 0, 45 ) ( 0, 38 , 0, 51 ) ( 0, 29 , 0, 41 ) pompei de protoni . ( atazanavir 400 mg
Ro_920 () [Corola-website/Science/291679_a_293008]
-
ai pompei de protoni Omeprazol 40 mg QD ( atazanavir 400 mg QD cu 0, 39 0, 35 ritonavir 100 mg QD ) Omeprazol 20 mg QD omeprazol ( 0, 35 , 0, 45 ) ( 0, 38 , 0, 51 ) ( 0, 29 , 0, 41 ) pompei de protoni . ( atazanavir 400 mg QD cu ↓0, 70 * ↓0, 69 * ↓0, 69 * ritonavir 100 mg QD ) omeprazol ( 0, 57 , 0, 86 ) ( 0, 58 , 0, 83 ) ( 0, 54 , 0, 88 ) combinația dintre REYATAZ/ ritonav Cu toate că nu a fost studiat , rezultate similare sunt
Ro_920 () [Corola-website/Science/291679_a_293008]
-
0, 69 * ritonavir 100 mg QD ) omeprazol ( 0, 57 , 0, 86 ) ( 0, 58 , 0, 83 ) ( 0, 54 , 0, 88 ) combinația dintre REYATAZ/ ritonav Cu toate că nu a fost studiat , rezultate similare sunt așteptate monitorizarea și cu alți inhibitori ai pompei de protoni . 4. 4 ) . Antiacidele și medicamentele tamponate ANTICOAGULANTE Concentrațiile plasmatice reduse de atazanavir pot fi consecința pH- ului gastric crescut dacă antiacidele , inclusiv medicamentele tamponate , sunt administrate în asociere REYATAZ/ ritonavir . Asocierea REYATAZ/ ritonav ir trebuie administrată cu 2 ore înainte
Ro_920 () [Corola-website/Science/291679_a_293008]
-
depășește riscul de apariție a efectelor sistemice ale corticosteroizilor , inclusiv sindromul Cushing și supresia suprarenaliană ( vezi pct . 4. 5 ) . Absorbția atazanavirului poate fi redusă atunci când pH- ul gastric este crescut , indiferent de cauză . Administrarea concomitentă cu inhibitori ai pompei de protoni nu este recomandată ( vezi pct . 4. 5 ) . Dacă administrarea concomtentă REYATAZ cu un inhibitor al pompei de protoni este considerată de neevitat , este recomandată o monitorizare clinică atentă în asociere cu o creștere a dozei de REYATAZ la 400 mg
Ro_920 () [Corola-website/Science/291679_a_293008]
-
5 ) . Absorbția atazanavirului poate fi redusă atunci când pH- ul gastric este crescut , indiferent de cauză . Administrarea concomitentă cu inhibitori ai pompei de protoni nu este recomandată ( vezi pct . 4. 5 ) . Dacă administrarea concomtentă REYATAZ cu un inhibitor al pompei de protoni este considerată de neevitat , este recomandată o monitorizare clinică atentă în asociere cu o creștere a dozei de REYATAZ la 400 mg cu 100 mg ritonavir ; nu trebuie depășite dozele de inhibitori ai pompei de protoni comparabile cu o doză
Ro_920 () [Corola-website/Science/291679_a_293008]