1,439 matches
-
a fost folosită pentru antrenarea magneților superconductor, astfel încât rularea din 2009 să înceapă la energia maximă proiectată de 14 TeV, ceea ce însă încă nu a reușit. După reluarea în funcțiune în noiembrie 2009, nu după mult timp, accelerarea maximă a protonilor a atins nivelul de 1,18 TeV, un nou "record mondial". Desigur că atingerea maximei teoretice de 2 x 7 TeV = 14 TeV și a frecvenței ciocnirilor de 600 MHz va avea nevoie de încă mult timp și eforturi. Se
Large Hadron Collider () [Corola-website/Science/311548_a_312877]
-
600 MHz va avea nevoie de încă mult timp și eforturi. Se apreciază că aceasta se va întâmpla după pauza prevăzută în anul 2012. La 30 martie 2010 s-a anunțat reușita primelor experimente de coliziuni a două jeturi de protoni cu energia de câte 3,5 TeV pe particulă pe sens, în total deci 7 TeV, cu o frecvență de ciocniri de circa 100 Hz, iar la 21 aprilie 2010 s-a publicat reușita primei reconstrucții a unui mezon B
Large Hadron Collider () [Corola-website/Science/311548_a_312877]
-
luminozității. S-a propus să se facă un upgrade al luminozității LHC, numit Super LHC, după zece ani de funcționare a LHC. Calea optică pentru un upgrade de luminozitate pentru LHC cuprinde o mărire a curentului de protonu (numărul de protoni din flux) și modificarea celor două regiuni de interacțiune de mare luminozitate, ATLAS și CMS. Pentru a realiza aceste creșteri, energia fluxurilor la punctul în care sunt injectate în (Super) LHC ar trebui să fie și ea mărită la . Aceasta
Large Hadron Collider () [Corola-website/Science/311548_a_312877]
-
ATLAS și CMS. Pentru a realiza aceste creșteri, energia fluxurilor la punctul în care sunt injectate în (Super) LHC ar trebui să fie și ea mărită la . Aceasta va impune un upgrade al întregului sistem pre-injector, modificările necesare din Super Proton Synchrotron fiind cele mai costisitoare. Costul total al proiectului se așteaptă a fi 3,2-6,4 miliarde de €. Construcției LHC i-a fost aprobat în 1995 un buget de de franci elvețieni (), cu încă de franci ( de euro) reprezentând costul
Large Hadron Collider () [Corola-website/Science/311548_a_312877]
-
construcția și calibrarea LHC. Proiectul utilizează platforma BOINC pentru a simula felul în care particulele călătoresc prin tunel. Cu această informație, oamenii de știință pot determina cum să calibreze magneții pentru a obține cea mai stabilă „orbită” a fluxurilor de protoni din inel. Experimentele ce vor fi rulate la Large Hadron Collider au declanșat temeri în rândul populației că ciocnirile de particule ar putea crea și fenomene periculoase, cum ar fi găuri negre microscopice și materie stranie care ar pune în
Large Hadron Collider () [Corola-website/Science/311548_a_312877]
-
susținută și de American Physical Society, a doua organizație de fizicieni din lume ca număr de membri. Dimensiunile LHC cer o ambiție inginerească excepțională de a rezolva problemele operaționale unice datorate energiilor uriașe stocate în magneți și în fluxurile de protoni. În timpul funcționării, energia totală stocată în magneții superconductori este de ordinul a 10 GJ (echivalent cu 2,4 t de TNT), iar energia totală transportată de cele două fluxuri atinge 724 MJ (aproximativ jumătate din energia descărcată printr-un fulger
Large Hadron Collider () [Corola-website/Science/311548_a_312877]
-
cu arderea a opt kilograme de petrol. Aceste energii imense sunt și mai impresionante dacă se ia în considerație și cât de puțină materie le transportă: în condiții normale de funcționare (2.808 grupuri pe flux, conținând 1,15×10 protoni pe grup), țevile conțin numai 1,0×10 grame de hidrogen, care, în condiții normale de presiune și temperatură, ar umple volumul unui grăunte de nisip fin. La 25 octombrie 2005, un tehnician a murit în tunelul LHC când încărcătura
Large Hadron Collider () [Corola-website/Science/311548_a_312877]
-
sarcinii stă în anumite tipuri de particule subatomice care poartă proprietatea de sarcină electrică. Sarcina electrică generează și interacționează cu forța electromagnetică, una dintre cele patru forțe fundamentale ale naturii. Cei mai cunoscuți purtători de sarcină electrică sunt electronii și protonii. Experimentele au arătat că sarcina se , adică sarcina netă într-un va rămâne mereu constantă, indiferent de modificările care au loc în acest sistem. În cadrul sistemului, sarcina poate fi transferată între organele sistemului, fie prin contact direct, fie prin trecerea
Electricitate () [Corola-website/Science/302842_a_304171]
-
fi un cablu. Termenul informal de se referă la prezența netă (sau la „dezechilibrul”) sarcinii pe un corp, cauzată, de obicei, atunci când diferite materiale sunt frecate unul de altul, transferând sarcina de la unul la altul. Sarcinile purtate de electroni și protoni sunt de semne opuse, prin urmare, o cantitate de energie poate fi exprimată ca fiind negativă sau pozitivă. Prin convenție, sarcina transportată de electroni este considerată negativă, și cea transportată de protoni pozitivă, un obicei care a început odată cu opera
Electricitate () [Corola-website/Science/302842_a_304171]
-
unul la altul. Sarcinile purtate de electroni și protoni sunt de semne opuse, prin urmare, o cantitate de energie poate fi exprimată ca fiind negativă sau pozitivă. Prin convenție, sarcina transportată de electroni este considerată negativă, și cea transportată de protoni pozitivă, un obicei care a început odată cu opera lui Benjamin Franklin. Cantității de sarcină i se dă, de obicei, simbolul "Q" și se exprimă în coulombi; fiecare electron poartă aceeași sarcină, de aproximativ -1,6022×10 coulombi. Protonul are o
Electricitate () [Corola-website/Science/302842_a_304171]
-
transportată de protoni pozitivă, un obicei care a început odată cu opera lui Benjamin Franklin. Cantității de sarcină i se dă, de obicei, simbolul "Q" și se exprimă în coulombi; fiecare electron poartă aceeași sarcină, de aproximativ -1,6022×10 coulombi. Protonul are o sarcină egală și de sens opus, și, astfel, +1,6022×10 coulombi. Sarcină electrică are nu doar materia, ci și antimateria, în care fiecare antiparticulă are o sarcină egală și de sens opus particulei corespunzătoare. Sarcina poate fi
Electricitate () [Corola-website/Science/302842_a_304171]
-
și oxigenul. Dioxidul de carbon are un alt situs de legare, neafectînd formarea complexului HbO. Sub infleunța anhidrazei carbonice, dioxidul de carbon se scindează în acid carbonic instabil care se descompune imediat punînd în libertate ionul carbonat HCO3- și un proton H+. Sîngele încărcat cu dioxid de carbon are un pH acid, și din acest motiv poate lega protonul și dioxidul de carbon determinînd transformări conformaționale în partea proteică și la nivelul capacității de legare și de eliberare a oxigenului. Protonul
Hemoglobină () [Corola-website/Science/304450_a_305779]
-
carbonice, dioxidul de carbon se scindează în acid carbonic instabil care se descompune imediat punînd în libertate ionul carbonat HCO3- și un proton H+. Sîngele încărcat cu dioxid de carbon are un pH acid, și din acest motiv poate lega protonul și dioxidul de carbon determinînd transformări conformaționale în partea proteică și la nivelul capacității de legare și de eliberare a oxigenului. Protonul poate fi legat în diferite locuri de-a lungul lanțului proteic, dar dioxidul de carbon se poate lega
Hemoglobină () [Corola-website/Science/304450_a_305779]
-
proton H+. Sîngele încărcat cu dioxid de carbon are un pH acid, și din acest motiv poate lega protonul și dioxidul de carbon determinînd transformări conformaționale în partea proteică și la nivelul capacității de legare și de eliberare a oxigenului. Protonul poate fi legat în diferite locuri de-a lungul lanțului proteic, dar dioxidul de carbon se poate lega doar de gruparea amino din poziția alpha formînd ionul carbamat. Atunci cînd nivelul de dioxid de carbon scade (de exemplu în capilarele
Hemoglobină () [Corola-website/Science/304450_a_305779]
-
că discurile sunt de origine extraterestră. susține că pentru propulsia vehiculelor studiate se folosea elementul 115 drept combustibil nuclear. Elementul 115 (numit temporar "ununpentium" (simbol UUP) ar fi o sursă de energie care ar produce efecte antigravitaționale sub bombardament de protoni, împreună cu antimaterie pentru producerea de energie. Elementul 115 amplificat în mod corespunzător pe scară largă ar putea crea o distorsionare sau o ruptură a spațiu-timpului care, de fapt, ar scurtă foarte mult distanță și timpul de călătorie până la o destinație
Bob Lazar () [Corola-website/Science/329705_a_331034]
-
în mișcare are asociată o undă. Teza lui de doctorat este publicată în anul 1924, dar el primește premiul Nobel abia în 1929, după ce teoria sa este verificată experimental. Louis de Broglie afirmă că orice particulă aflată în mișcare (electron, proton, atom) are și o comportare ondulatorie. El stabilește relația între lungimea de undă formula 1 asociată și impulsul formula 2 al particulei: unde formula 4 reprezintă constanta lui Planck. Aceasta mai poate fi scrisă și sub forma: unde În relația lui de Broglie
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
metalurgii de vârf, societăți metalurgice, si Sondajul Geologic al Statelor Unite încă numesc elementul după numele original, "columbiu". Structura atomului de niobiu este determinată de numărul nucleonilor din nucleul atomic, astfel că pentru izotopul său natural, Nb, niobiul are 41 de protoni și 52 de neutroni. Numărul neutronilor poate varia în funcție de izotop. Rază atomică medie este de 1.47Å, rază ionică e de 0.07Å, iar volumul molar al niobiului este de 10.84./mol Rază covalenta este de 1.34Å. Configurația
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
care sunt mai ușori decât Nb tind să se dezintegreze prin dezintegrare beta (β), iar cei care sunt mai grei tind să se dezintegreze prin β, cu unele excepții. Nb, Nb, si Nb au căi de dezintegrare prin emisie de protoni întârziate de β, Nb se dezintegrează prin captura de electroni și emisia de pozitroni, iar Nb se dezintegrează și prin dezintegrare β și β. Cel putin 25 de izomeri nucleari au fost descriși, masa lor atomică variind între 84 și
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
coagulează prin încălzire, prezintă efectul Tyndall (dispersia fasciculului de lumină). Proteinele, la fel ca și aminoacizii, sunt substanțe amfotere și formează în soluții apoase amfioni: formula 1, în prezența HO În mediu acid proteinele se comportă ca baze slabe, ele primind protoni și formând cationi proteici: formula 2, cation al proteinei. Reacția stă la baza "electroforezei" proteinelor, datorită incărcării pozitive cationii migrează spre catod, fenomen numit "cataforeză", proteina fiind în acest caz electropozitivă. În mediu bazic proteinele se comportă ca acizii slabi, ele
Proteină () [Corola-website/Science/303840_a_305169]
-
formând cationi proteici: formula 2, cation al proteinei. Reacția stă la baza "electroforezei" proteinelor, datorită incărcării pozitive cationii migrează spre catod, fenomen numit "cataforeză", proteina fiind în acest caz electropozitivă. În mediu bazic proteinele se comportă ca acizii slabi, ele cedând protoni, se formează astfel anioni proteici, care migrează spre anod fenomenul fiind denumit "anaforeză", proteina avînd încărcare electronegativă. formula 3, anion al proteinei. Datorită caracterului amfoter proteinele pot neutraliza cantități mici de substanță acidă sau bazică, avind în acest fel rol de
Proteină () [Corola-website/Science/303840_a_305169]
-
teoretic molecula ar trebui sa fie neutră, în realitate datorită gradului de ionizare mult mai mare a grupării carboxil față de gruparea amino, molecula proteinei va avea un caracter slab acid, în soluția ei întâlnindu-se amfiioni proteici, anioni proteici și protoni (H). Prin acidulare echilibrul reacției se deplasează spre formarea de cationi proteici. La o anumită concentrație a H, proteina devine neutră deoarece gruparea aminică și cea carboxilică sunt la fel de disociate și deci molecula este neutră din punct de vedere electric
Proteină () [Corola-website/Science/303840_a_305169]
-
forma o legătură dublă cu următorul carbon. Pentru a face loc, electronii legăturii duble a grupei carbonil sunt primiți de oxigenul carbonilului, pentru a forma un enolat. Oxoniul se deprotonează prompt pentru a produce un carbonil, iar această pierdere de protoni dă acidului ascorbic caracterul său acid. Întreaga reacție este deprotonarea enolului pentru a forma un enolat, unde sarcina negativă a enolatului rezultat este delocalizată de sistemul carbonil (C=O) și de dubla legătură (C=C). Această delocalizare face ionul mult
Acid ascorbic () [Corola-website/Science/301468_a_302797]
-
deprotonarea enolului pentru a forma un enolat, unde sarcina negativă a enolatului rezultat este delocalizată de sistemul carbonil (C=O) și de dubla legătură (C=C). Această delocalizare face ionul mult mai stabil și mai puțin probabil să își reprimească protonul. <br style="clear:left;"> Acidul ascorbic se convertește foarte repede în doi tautomeri instabili ai dicetonei prin transfer de protoni, deși este mai stabil sub formă de enol. Protonul enolului este pierdut și recâștigat de electronii dublei legături, producând o
Acid ascorbic () [Corola-website/Science/301468_a_302797]
-
și de dubla legătură (C=C). Această delocalizare face ionul mult mai stabil și mai puțin probabil să își reprimească protonul. <br style="clear:left;"> Acidul ascorbic se convertește foarte repede în doi tautomeri instabili ai dicetonei prin transfer de protoni, deși este mai stabil sub formă de enol. Protonul enolului este pierdut și recâștigat de electronii dublei legături, producând o dicetonă. Aceasta este o recție de enol. Există două forme posibile: 1,2-dicetonă și 1,3-dicetonă.<br style="clear:both
Acid ascorbic () [Corola-website/Science/301468_a_302797]
-
ionul mult mai stabil și mai puțin probabil să își reprimească protonul. <br style="clear:left;"> Acidul ascorbic se convertește foarte repede în doi tautomeri instabili ai dicetonei prin transfer de protoni, deși este mai stabil sub formă de enol. Protonul enolului este pierdut și recâștigat de electronii dublei legături, producând o dicetonă. Aceasta este o recție de enol. Există două forme posibile: 1,2-dicetonă și 1,3-dicetonă.<br style="clear:both;"> Concentrația unei soluții de acid ascorbic poate fi determinată
Acid ascorbic () [Corola-website/Science/301468_a_302797]