609 matches
-
început a se scrie într-însa și până astăzi”, rostul ei fiind, înainte de toate, unul educativ. În același curs sunt prezentați succint Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae Costin, Dosoftei, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir. Dintr-o altă lucrare, un tratat de prozodie, nu s-a păstrat decât un fragment intitulat Foarma din afară a poeziei române, în care terminologia este artificială și greoaie. Îndeosebi prin Lepturariu rumânesc... - carte de căpătâi a viitorului poet Mihai Eminescu -, P. este unul dintre întemeietorii istoriei literare
PUMNUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289063_a_290392]
-
amintiri, notații din război. În 1915 își susținuse licența cu o teză intitulată Stilul lui Dimitrie Cantemir, sub îndrumarea lui Ovid Densusianu. Demersul analitic se sprijină, pe de o parte, pe unele sugestii preluate dintr-o încercare de istorie a prozodiei românești publicată în 1909 de N. I. Apostolescu și, pe de alta, pe principiile relativ recente ale lui W. Thomson și Paul Verrier. Studiul stilistic nu va rămâne o preocupare singulară, de vreme ce, aproape de sfârșitul carierei, P. va aborda una dintre cele
PROTOPOPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289047_a_290376]
-
Duplică (Asupra poeziei), că a sosit „minutul criticei” și, după exemplul revistelor din Principate, făcea observații (polemizând cu foarte tânărul Vincențiu Babeș) pe marginea poeziilor primite la redacția „Foii pentru minte, inimă și literatură”. Urmărea mai ales respectarea regulilor de prozodie și dădea ca model poezia populară, elogiată și în articolul Românul și poezia lui. Prin claritatea și consecvența cu care a avut în vedere obiectivele estetice, ideile despre artă și poezie depășesc nivelul la care s-a ridicat lirica sa
MURESANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288311_a_289640]
-
traducerea Odiseei. Era o întreprindere singulară în cultura română, ce i-a adus renumele de ,,homerid”. Atras irezistibil de arta mediteraneană veche și totodată de cea pontică, clasicistul și poetul captează spiritul homeric și îl transmută pe terenul limbii și prozodiei românești, dovedind că sevele Antichității pot fi turnate, cu profit estetic, în tipare moderne. Apariția Iliadei în românește [...], în versiunea macedoneanului G. Murnu [...], constituie un moment fundamental în evoluția limbii literare (corespunzător Iliadei lui Gnedici în literatura rusă). Marele poem
MURNU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288321_a_289650]
-
e exprimat prin titlul unui volum din 1970: Poeme rococo. Cu trecerea anilor tonul elegiac se accentuează, „crisparea” inițială, afectată doar, e abandonată în favoarea descoperirii propriei vocații, cea de artizan giumbușlucar al verbului, cu recurs la tehnici și procedee variate: prozodie tradițională, inclusiv ilustrarea formelor fixe, vers liber, artificii grafice, cascade asociative bizare și gratuit-ludice, apropiate de cele ale avangardismului etc. Unele înlănțuiri sintagmatice amintesc de verva lui George Magheru, ca în Și-apoi, uite-așa, din volumul Soarele meu, inima
NEAGU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288386_a_289715]
-
literatura, discutând modul în care marile evenimente se răsfrâng în scrierile literare. Două plachete, Colocviile vântului (1985) și Euthanasia (1991), îl definesc pe P. ca pe un poet aflat în căutarea personalității. Versul se situează pe linia tradițională și ca prozodie, și tematic. Ulterior poezia accede la un anume rafinament al ideii, dar adesea rămâne insuficient elaborată liric, jocul unor sonorități verbale ajungând la granița calamburului, ceea ce ar reprezenta, totuși, numai o performanță facilă. Antologia Poezie sovietică modernă și contemporană (1988
PINTESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288822_a_290151]
-
de a pune în discuție opțiuni și frământări lăuntrice, dezbaterea având drept țintă statutul artistului. Apocalips (1991) adoptă formula prozei SF, asezonată cu un prea marcat substrat pedagogic. P. a mai publicat placheta Cărbune și diamant (1990), cu versuri în prozodie clasică, și a alcătuit câteva ediții din scrierile lui Camil Petrescu, Samson Bodnărescu și din presa literară a secolului al XIX-lea. SCRIERI: Opera lui Camil Petrescu, București, 1972; Orele albastre, București, 1981; Eminescu. Originile romantismului, București, 1983; Neamul Basarabilor
PETRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288792_a_290121]
-
substanțial devierea spre fantezie, spre metafora critică. Tot în linie didactică se așază mai multe volume cu structură de dicționar dedicate teoriei literaturii, esteticii, stilisticii, versificației: Curente literare (1992), Figuri de stil (1992), Genuri și specii literare (1993), Metrică și prozodie (1995), Teoria literaturii (1996). Aceste cărți, de o mare utilitate pentru elevi, studenți și profesori, se sprijină pe o bibliografie impresionantă. Autoarea nu se rezumă la a da informații, ci pune în discuție noțiunile, conceptele, le interpretează și le exemplifică
PETRAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288776_a_290105]
-
Micle, Ion Creangă, Cluj-Napoca, 1989; Curente literare, București, 1992; Figuri de stil, București, 1992; Ion Creangă, povestitorul, București, 1992; Genuri și specii literare, București, 1993; Camil Petrescu. Schițe pentru un portret, București, 1994; Literatura română contemporană, București, 1994; Metrică și prozodie, București, 1995; Știința morții, I, Cluj-Napoca, 1995, II, Pitești, 2001; Teoria literaturii, București, 1996; Limba, stăpâna noastră. Încercare asupra feminității limbii române, Cluj-Napoca, 1999; Panorama criticii literare românești. 1950-2000, Cluj-Napoca, 2001; Feminitatea limbii române. Genosanalize, Cluj-Napoca, 2002; Cărțile deceniului 10
PETRAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288776_a_290105]
-
precizat că autorul nu urmează poezia veacului al XIX-lea și în materie de lexic. Vocabularul său, minus regionalismele izolate și unele cuvinte create, se găsește întru totul în Dicționarul limbii române contemporane. În majoritatea poeziilor este, în schimb, preluată prozodia din precedentul secol și, odată cu ea, întreaga ei poetică. După toate indiciile, în înțelegerea lui P., cuvântul „poezie” e sinonimul cuvântului „vers” și a poetiza înseamnă a versifica. Tot ce provoacă o reacție oarecare a sensibilității (și nicidecum doar ceea ce
PAUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
vocea lirică relatează datul trăirii sau imaginării și îl suie pios în mit. Rezultă un lirism cu precădere elegiac al existenței, în care sunt „toate primite în voia lor lumească”, nu fără zvâcnetul conștiinței rănite de limitări, anxietate, nedumeriri. În prozodie predilect tradițională, cu o scenografie calofilă riscând desuetudinea („Geea se scufundă în mări, reapărând/ cu insule albastre de cer și de cuvânt/ prin ochiul apei care o visează”), se articulează astenic un lamento pentru osânda „morții în care prea viu
OANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288500_a_289829]
-
Poemele Dunării (volum colectiv), Galați, 1998; Brâncuși, artist-filosof, București, 2001. Repere bibliografice: Paul Georgescu, Două debuturi poetice, „Informația Bucureștiului”, 1968, 8 august; M.N. Rusu, Despre necuvinte, VST, 1968, 43; Magda Ursache, „Roata”, CRC, 1968, 47; Dorin Tudoran, Un poet credincios prozodiei clasice, LCF, 1974, 43; Eugen Barbu, „În așternerea văilor”, LCF, 1975, 19; Al. Piru, Profil liric, RL, 1975, 34; Mincu, Poezie, 154-155; Calistrat Costin, Nicolae Oancea - lirism și luciditate, O, 1976, 17; Iorgulescu, Scriitori, 120-121; Piru, Ist. lit., 501; Lit.
OANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288500_a_289829]
-
II, 1897-1898), unde, folosindu-se de o bibliografie extrem de bogată și apelând la amintirile unora dintre întemeietorii și sprijinitorii teatrului românesc cult, alcătuiește cea dintâi istorie sistematică a spectacolului românesc. O.-A. a realizat și reușite traduceri din Horațiu, modernizând prozodia antică, adoptând versul, ritmul modern și chiar rima. A proiectat să tălmăcească în întregime opera scriitorului latin, dar nu a reușit să transpună decât epistolele, odele și epodele, două satire și, integral, pentru întâia oară în România, Arta poetică (1891
OLLANESCU-ASCANIO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288522_a_289851]
-
astfel, la romanitatea poetei au fost raportate panteismul mistic, dar și naturismul păgân, vitalismul concrescent contemplării morții, cultul înaintașilor, exaltarea deopotrivă a cosmosului și a micului univers, cu deosebire vegetal, plonjeul în intimitatea eului, toate turnate în clasicitatea solemnă a prozodiei, cu manifestă conotație a unui discurs sapiențial, de sorginte străveche. În 1925, la propunerea unui grup de personalități animat de N. Iorga, N. este primită în Academia Română ca membră de onoare, cu motivația: „Între cine cântă mediocru în românește după
NOAILLES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
-și licența în 1960. Lucrează ca redactor la „Viața militară”, „Luceafărul” și ca redactor-șef la „Cutezătorii”. Debutează în 1953 la „Tânărul scriitor”, și editorial în 1962, cu placheta de versuri Nopțile albe ale orașului. Stăpân de la început pe elementele prozodiei clasice, N. se înscrie și tematic în linia tradiției, liricizând simțăminte trezite de iubirea de țară, nu fără a comunica și altele, generate de străbaterea meleagurilor mai îndepărtate. Imagini din ținuturile românești, care compun, de pildă în volumul Desfrunzirea uitării
NEGULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288416_a_289745]
-
unor „sentimentalități tocite din epoca Cerna - Iosif”. Manierist, el cultivă cu minimă autoironie implicită o anumită prețiozitate, deși se arată uneori „mai «bacovian» cu mult decât Bacovia, mai plebeu în limbaj decât Stelaru” (Dumitru Micu). E foarte iscusit într-ale prozodiei, recurgând nu o dată, macedonskian sau în emulație cu confratele Ahoe, la formele fixe de poem: sonetul, rondelul. Construiește - foarte arghezian uneori - mici meditații existențiale („Nu mă grăbesc să birui mai departe/ Cu nici o clipă dincolo de moarte, / Ori să-mi mulez
PACA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288599_a_289928]
-
brațe de troiță/ Mi-adorm prin țarini drumul, îmi zboară ochii - șiță -/ Și-mi sparg singurătatea de lespedea nămiezii”. Poezia târzie, aflată la o distanță de câteva decenii față de primele cărți, aduce o schimbare a registrului. Autorul abandonează versul cu prozodie canonică în favoarea celui liber, rezultatul fiind însă pierderea timbrului propriu. Saltul la titluri ca Promovările ploii, Principiul cerbilor induce o stare de derută, căci scriitorul nu mai seamănă cu el însuși în culegerile, deloc puține, apărute după 1970. Se păstrează
PAULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288720_a_290049]
-
căsătorește cu fiica preotului Simion Pop din Făget, sat în care va preoți până la sfârșitul vieții. Debutând cu versuri în „Foaie pentru minte, inimă și literatură” (1839), P. scrie mai multe poezii, alcătuiește o amplă antologie poetică, cercetează notele despre prozodie ale lui Gh. Săulescu, încercând la rându-i, fără succes, să elaboreze un tratat de poetică românească (Anotații scoase din prozodia limbii românești), și face câteva traduceri în versuri (din Schiller ș.a.). În timpul vieții i s-a tipărit în volum
PAULETI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288721_a_290050]
-
pentru minte, inimă și literatură” (1839), P. scrie mai multe poezii, alcătuiește o amplă antologie poetică, cercetează notele despre prozodie ale lui Gh. Săulescu, încercând la rându-i, fără succes, să elaboreze un tratat de poetică românească (Anotații scoase din prozodia limbii românești), și face câteva traduceri în versuri (din Schiller ș.a.). În timpul vieții i s-a tipărit în volum doar o odă închinată episcopului greco-catolic al Făgărașului, cu prilejul zilei onomastice. Celelalte versuri, cu destule stângăcii, nu au valoare deosebită
PAULETI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288721_a_290050]
-
rezbel, 1877), alegorii, balade - sunt ale unui manierist care știe să fructifice lecturi și tehnici. Spirit reflexiv cam uscat, construind după scheme apăsat romantice, ca mai târziu Panait Cerna, autorul este un calofil, preocupat de eufonia ritmică și de calitatea prozodiei (Iezerul, Sihastrul, „poveste poetică” - 1896). Ca și prietenul său Anghel Demetriescu, P., om cu serioasă cultură clasică, informat și cu privire la ideile și arta contemporană, a fost un teoretician tradiționalist, intrând în rezonanță cu autori și opere consacrate. Deși teoretiza insistent
PAUN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288725_a_290054]
-
intitulate Ficțiune, imagine și comparațiune (1896), Înrudirea poeziei cu celelalte arte frumoase (muzica, pictura, plastica și arhitectura) (1898). Și criticul preferă „aerul limpede al imaginilor senine”, arătându-se prudent față de poetica lui Baudelaire, „stegarul celui mai desăvârșit senzualism”. Stângăciile de prozodie ori greșelile de limbă, sancționate cu iritare, uneori chiar violent, îi stârnesc câteodată porniri marcate de suficiență. SCRIERI: Odă la rezbel, București, 1877; Ficțiune, imagine și comparațiune, studiu comparativ de literatură poetică. Sihastrul, poveste poetică, București, 1896; Catastrofa Nibelungilor, Craiova
PAUN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288725_a_290054]
-
interogativ și cadența Psalmilor îndeosebi urmărind-o cu ecoul lor o vreme; sunt vizibile interferențele (notele livrești, cenzurarea gestului retoric) exprimând tendința de „sincronizare” cu modalitățile lirismului și cu vocile afine ale propriei generații (Paul Constant, Sorana Țopa). Simplitatea, diversificarea prozodiei și refuzul stilului decorativ marcau trecerea de la simbolismul muzical, intimist către expresionismul revigorant pe spații restrânse. O a doua plachetă rămâne doar ca proiect: Descântece-poeme oltenești. Spontană, comprehensivă, cu stil alert, B. convinge și ca prozatoare, în schițe și povestiri
BUCUR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285903_a_287232]
-
este o piesă antologică a modernismului românesc și o culme a artei lui B., nu este unica formulă a lirismului său. Ciclul de sonete Cununa Ariadnei pare scris de un alt poet. Expresia s-a limpezit, versul bate cadențele unei prozodii sever normate. Abia acum, zelul clasicizant al eseistului află suportul care îi dă credibilitate. Forma apolinică a sonetului, în care poetul aduce unele inovații, satisface și nevoia de simplitate, și pe aceea de revelație. Obsesia absolutului și a purității spirituale
BOTTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
în numele rigorii sapiențiale. Lirismul sărbătoresc, încărcând versul cu lumini, adieri, șoapte și polenuri, este practicat cu aceeași plinătate a emoției și rostirii cu care angoasa, tremendum-ul traversează planul poematic, fie în cadențe strident-demonstrative, fie în sonorități cvasiliturgice, drapând melancolia în prozodii de descântec. Nu altfel se întâmplă în registrul erotic, unde, alături de poemele marcate de tensiunea așteptării, de presimțiri și utopii configurate energic ori tandru, pot fi întâlnite poeme jubiliatorii, copleșitoare afectiv, exaltând dăruirea și comuniunea, dar și „sfârșitul continuu”, lamentoul
BUZEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
Sextil Pușcariu, I. Breazu. Capitole importante le sunt dedicate lui I. Agârbiceanu, apreciat ca povestitor spontan și fecund, și lui Pavel Dan, unde inedite detalii memorialistice și de istorie literară completează traseele analitice în universul operei. În versuri ce cultivă prozodia clasică - multe adunate postum în volumul Cântece de pe coline (1974) - B. rămâne la temele liricii ardelene: nostalgia satului mitic („satul cu minuni”), dezrădăcinarea, o anume încrâncenare rurală cu sugestii folclorice. Se adaugă trecerea ineluctabilă a timpului, regresia în vegetal, cu
BRATES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285866_a_287195]