5,478 matches
-
mea, domnule, e otrăvită... Să știi că-i otrăvită... Poți să rîzi dumneata!... Eu singur am otrăvit-o... Eu, cînd am cumpărat-o - de la un turc am cumpărat-o - am căutat un șarpe din cei negri și, după ce am umplut pușca numai cu iarbă, am lunecat șarpele pe țevie, și-apoi am dat foc!... Tot sîngele năpîrcii a intrat în fier"..." (Alexandru Cazaban, Răsplata unei oboseli) "Otrăvirea" unei puști se numește, în Ardeal, înzestrarea ei cu "brand". (Originea probabilă a cuvîntului
Epistolă către Odobescu (X) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7791_a_9116]
-
a cuvîntului, din germ. Brand "ardere, aprindere, foc, incendiu", îl separă net de omonimul său recent, anglicism cu sensul de "marcă".) Se întîmplă - ziceau bătrînii - că o armă nu are "brand". Adecă, oricît de bună ar fi, de altfel, acea pușcă, oricît de bine ar ochi vînătorul, chiar dacă a lovit în loc care ar trebui să deie moarte numaidecît, vînatul nu cade, se mai duce cine știe pînă unde, de multe ori e pierdut. Dacă arma are "brand", vînatul, chiar dacă ar fi
Epistolă către Odobescu (X) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7791_a_9116]
-
și îl înghesuia în țeava armei, presăra cîteva semințe de mătrăgună, apoi astupa bine gura țevei. Lăsa așa arma o zi și o noapte, apoi destupa, încărca, și cu leacurile în țeavă trăgea un foc îndreptat spre miazănoapte. De acum pușca omora "ca otrava". (Ionel Pop, Beție) Există însă și vrăji "de-a-ndoaselea", prin care o pușcă oricît de bună poate deveni netrebnică. "Ca să "strici" o armă, încît cel mai bun țintaș să greșească, sau dacă a lovit, vînatul să plece și
Epistolă către Odobescu (X) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7791_a_9116]
-
regulelor cinegetice; aceea este o notă discordantă în muzica vînătoriei, o greșală de ortografie în gramatica ei." N-aș avea nimic împotriva acestei delimitări dacă emoția actului cinegetic n-ar integra frecvent și primejdia, cel puțin atunci cînd în bătaia puștii se mai află și altceva decît iepuri sau fazani. O vînătoare scutită de orice pericol este, în fond, o simulare, un fals. Dreptul la apărare și la revanșă al animalului rămîne, zic eu, imprescriptibil, iar situațiile evocate mai devreme îl
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
sute și mii de copci, iar din fiecare copcă răsare cîte o vidră neasemuit de frumoasă, cu blana de argint, cu labele de aur și cu ochii strălucind ca două pietre nestemate. "O trosnitură neașteptată îl grăbi să ridice oțelele puștii: la douăzeci de pași depărtare se deschisese, ca din senin, o copcă largă, un adevărat ochi de baltă... Și mult se minună vînătorul cînd din copcă se ivi o vidră de o mărime nemaipomenită. Avea înfățișarea mai mult de urs
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
de o mărime nemaipomenită. Avea înfățișarea mai mult de urs decît de vidră. Din blana sa bogată scăpărau scîntei de aur care luminau cele mai tainice cotloane ale bălții. Trebuia să fie o vidră năzdrăvană, căci ea singură venea în pușca vînătorului. Venea legănîndu-și ușor trupul sprinten și fața îi era blîndă ca a unei mame sau a unei icoane... La apropierea vidrei, fu pătruns de o căldură binefăcătoare și se înveseli ca și atunci cînd îl întîmpina copilul său cel
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
cât mai amplu activitatea dictatorului, la început prin comentarii, apoi prin reproducerea integrală a tuturor discursurilor, Ťvizitelor de lucruť, interne și externe, a diferitelor documente de partid, dări de seamă etc.". După doi ani, poetul Libertății de a trage cu pușca pleca de la revistă, lăsându-i locul lui Nicolae Breban, tânărul romancier în ascensiune. În scurtul directorat acesta se strădui să nu politizeze revista, cum i se ceruse, ba chiar să-i accentueze caracterul literar, pe de o parte, și teoretic
Patru decenii by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/7986_a_9311]
-
stat! Era un leu mîndru, născut în pădure, de vînturi bătut și de ploi sărutat. Trecea melancolic sub bolțile sumbre foșnirea prin frunze a pasului rar. în coamă purta întomnate amurguri și-n ochii lui verzi două săbii de jar. Pușca zăcea părăsită în iarbă, iar inima-n piept îmi bătea vehement. Cînd m-am trezit, de-acum leul trecuse și coada-i vedeam depărtîndu-se lent... Știu, încă sînt urși prin pădurile-aceste, sînt jderi și mistreți și cerbi minunați - dar eu
Epistolă către Odobescu (VI) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7999_a_9324]
-
din vestul țării, un amestec de naivitate și candidă perversitate. Trezit din somn în mijlocul acțiunii, bunicul gazdei comentează grozăviile de pe ecran într-o manieră care, după mai bine de două decenii, este încă proaspătă în mintea povestitorului. Astăzi, efortul unor puști de a fixa o antenă pentru a distinge ceva între "puricii" și dungile de pe ecranele televizoarelor alb-negru stârnește râsul. Acum două decenii, lucrurile stăteau însă cu totul altfel. Aceste gesturi făceau parte din normalitate, emisiunile televiziunilor din Belgrad (în care
Momente din tranziție by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8011_a_9336]
-
aici, cine a mai venit anul acesta, dacă știe sau nu să tragă, dacă rămîne sau nu. Dacă am adus cîinele care va fi în stare să-l încolțească și să-l țină în loc pînă la venirea unui om cu pușca. Fiindcă e starostele urșilor. E un om." (s.m.) Pînă la urmă totuși, ursul va fi ucis cu ajutorul unui... leu - un cîine uriaș pe nume Lion, dresat special în acest scop. în confruntarea decisivă, ursul e răpus de un vînător și
Epistolă către Odobescu (V) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8015_a_9340]
-
ursul, rănit de moarte, năvălește afară, trecînd peste omul ce se lățește la pămînt. Vînătorul iasă după el și îl găsește căzut. Această vînătoare a făcut-o poate de cincizeci ori pînă acum. Noi întrebăm acum ce ar fi dacă pușca n-ar lua foc?" Aceeași originală metodă o regăsim, dezvoltată epic, la povestitorul moldovean N. Gane, în nuvela Petrea Dascalul, cu acțiunea plasată în preajma Unirii Principatelor: "în timpul acela dar de frumoasă amintire, doi lorzi englezi, care luaseră parte la comanda
Epistolă către Odobescu (V) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8015_a_9340]
-
tipicul descris anterior de Negruzzi, cu singura deosebire că ursul nu năvălește afară din bîrlog, ci e ucis înăuntrul acestuia: După cîteva minute de o așteptare groaznică în care numai inimile își păstraseră mișcarea, se auzi deodată un trăsnet de pușcă urmat de un gemet sălbatec, înfricoșat, cu atît mai înfricoșat cu cît venea din întunerecul de sub pămînt, unde era știut că numai moartea putea să hotărască între om și fiară." Ursoaica doborîtă de neînfricatul Petrea Dascalul e trasă afară cu ajutorul
Epistolă către Odobescu (V) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8015_a_9340]
-
întinsul planetei, ca semnul astral al Soarelui-roată-de-car și Rombul-incaș crestat pe stâlpii caselor din Maramureș. (Reportaj, 1970) Spiritul bucureștean (1964) Inexplicabil cum până acum critica nu a observat în lirica poetului care reclama, odinioară, teribil, libertatea de a trage cu pușca, o trăsătură ce-l caracterizează structural: spiritul tipic bucureștean. (Introducere la interviul luat lui Geo Dumitrescu în 1964)... Există spiritul parizian, cunoscut; un umor londonez sec până la macabru; umorul berlinez, gros ca o halbă de bere. Fiecare metropolă capătă, prin
Actualitatea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6909_a_8234]
-
îi curgea nasul enorm plin de guturai, și, om curat ca toți armenii, mă ruga din când în când să-i țiu pușca: s-apleca din greu, își ridica șorțul și se ștergea la nas. După aceea, când își lua pușca-napoi, foarte politicos: - Mersâm... Am aut noroc; dacă nu am uitat șorțu pa mine, cu ce m-am șters la nas? De atunci, n-am mai băut cafea cu caimac!" Însă nu vecinătatea "bocciilor" îl întoarce pe d. Iancu la
Garda civică by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6939_a_8264]
-
Simona Vasilache Deși deopotrivă servesc, în expresii, mărturisirii unei iuțeli fără istov, între trasul cu pușca și trasul cu praștia e cale de-o lume. Praștia e arma faptelor necoapte din copilărie, și făcătoarea ei de dreptate. Pușca, jucăria vîrstelor mai grave, cu temeiul și inconștiența lor. Diferența, care pare una de mijloace și de ani
Cu pușca și cu praștia by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8132_a_9457]
-
Simona Vasilache Deși deopotrivă servesc, în expresii, mărturisirii unei iuțeli fără istov, între trasul cu pușca și trasul cu praștia e cale de-o lume. Praștia e arma faptelor necoapte din copilărie, și făcătoarea ei de dreptate. Pușca, jucăria vîrstelor mai grave, cu temeiul și inconștiența lor. Diferența, care pare una de mijloace și de ani, dacă nu cumva de posesie, ori ba, a unui permis de port-armă, desparte, de fapt, două feluri de-a înfrunta lumea, două
Cu pușca și cu praștia by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8132_a_9457]
-
reținînd doar concluzia, eticheta de frondă neostoită pusă unui poet care nu știe de glumă, se-neacă, nu o dată, de scîrbă, refuză și bruschează, (se) nemulțumește din orice. Primul argument pentru o asemenea imagine e Libertatea de a trage cu pușca, volumul remarcat de Comitetul pentru premierea scriitorilor tineri și publicat în '46 la Fundația Regală pentru Literatură și Artă - prin anii '60, cînd a fost oferit cu dedicație, un ștraif cu "Editura pentru Literatură și Artă" acoperă, pe copertă și
Cu pușca și cu praștia by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8132_a_9457]
-
trăit orizontal o viață de 20 de ani,/ aici cu ochii în ecranul tavanului, am existat atâta timp neverosimil și în regres,/ tot aici, în 1942, s'au scris/ aceste rânduri pentru un eventual deces." Libertatea de a trage cu pușca e ultima parte, din șase poezii, a volumului omonim. Prima piesă e despre iluzii, ultima, despre certitudini. Nici unele, nici altele nu au drept de cetate în lumea unde adevărul, pe care, deopotrivă, îl implică, în ele sau dincolo de ele, nu
Cu pușca și cu praștia by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8132_a_9457]
-
numeai progres, e, probabil, de vină pentru înăsprirea poeziei, într-un modernism de-al doilea care nu mai are nonșalanța celui dintîi. Barbaria de care vorbește Adorno își găsește, poate, o față și în acest gest (liber?) de luare a puștii din cui. Nu mai știm cine, și cînd, a inventat praful de pușcă. Dar ne-amintim, de bună seamă, ce secol a inventat războiul. Libertatea de-a trage cu pușca nu e o pauză de filosofie, între două războaie. Între
Cu pușca și cu praștia by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8132_a_9457]
-
al doilea care nu mai are nonșalanța celui dintîi. Barbaria de care vorbește Adorno își găsește, poate, o față și în acest gest (liber?) de luare a puștii din cui. Nu mai știm cine, și cînd, a inventat praful de pușcă. Dar ne-amintim, de bună seamă, ce secol a inventat războiul. Libertatea de-a trage cu pușca nu e o pauză de filosofie, între două războaie. Între asediul Trebizondei, cu otomani și ruși, și bătălia care, în '43 (anul acestei
Cu pușca și cu praștia by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8132_a_9457]
-
o față și în acest gest (liber?) de luare a puștii din cui. Nu mai știm cine, și cînd, a inventat praful de pușcă. Dar ne-amintim, de bună seamă, ce secol a inventat războiul. Libertatea de-a trage cu pușca nu e o pauză de filosofie, între două războaie. Între asediul Trebizondei, cu otomani și ruși, și bătălia care, în '43 (anul acestei poezii-emblemă), trage să se încheie. Numita libertate e-un drept cîștigat (de ce? pentru ce?), cu exercitare arbitrară
Cu pușca și cu praștia by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8132_a_9457]
-
să fac?" e, să zic așa, noul imperativ categoric. Pentru libertate s-au dat, știm, nenumărate lupte. Cea mai modernă, și cea mai parșivă, e lupta cu certudinile care ne ordonează patimile. Praștia le clatină - au făcut-o, dintotdeauna, artiștii -, pușca le distruge. În locul lor rămîne elanul negru al celui care știe că nu poți să te nimerești cu praștia, dar poți, foarte lesne, să te împuști.
Cu pușca și cu praștia by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8132_a_9457]
-
iute de picior. Cîteva nopți mai tîrziu cei doi alsacieni au fost împușcați cu o armă de vînătoare, după ce i-a zădărît careva prin gard. Ce pierdere pentru judecător!" a comentat Stelian: el avea pistol, cu hîrtii în bună regulă. Pușcă de vînătoare nu ținea în casă. Judecătorul și-a îngropat cîinii cu mîna lui în fundul curții. Îi avea de cînd erau pui, el îi dresase și cînd ieșea la plimbare pe strada principală îi lua în lesă. Cînd s-a
Alsacienii judecătorului by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/8086_a_9411]
-
trimis documentele contului meu în Elveția, unde ar apărea și numele soției”. Dânsul dorea un punct de vedere despre ”documente” și a avut amabilitatea să mi le trimită pe mail. Făcături de doi bani, pe care le poate realiza orice puști cu o imprimantă. Nu am avut niciodată cont la Chiasso, în Elveția. Poate clienții pe care i-a păgubit recent nu vor depune plângere. Eu, însă, îl voi da în judecată pe Cristian Sima, fiindcă a trecut de la fabulația patologică
Chirieac: De ce nu mai vorbesc cu Sima de 12 ani () [Corola-journal/Journalistic/80889_a_82214]
-
în iluziile de ape de la marginea miriștilor arse și late vărsate în orizont". Măreția momentului face ca între privitori să se instaureze o tăcere desăvârșită, tulburată doar de avertismentele salvatoare ale unora, în clipa când dropia este luată în bătaia puștii. Imaginea idilică a unei comunități umane coerente și echilibrate, trăind în armonie cu universul (sătenii îi strigă dropiei, într-un mod familiar, ,, Fugi, fată!"; ajung la casele lor ,,cu soarele asfințit în cămăși și cu praf de pleavă de la seceriș
Scrierile lui Ștefan Bănulescu, în câteva eșantioane by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/6953_a_8278]