540 matches
-
să se Înțeleagă, străzile pe care intrară acum erau cam deocheate, cu un amestec de case acoperite cu scînduri, pe punctul de a fi dărîmate și terenuri Împrejmuite, cluburi de noapte mizere, cîrciumi și cafenele italienești. Totul mirosea a legume putrezite, praf de cărămidă, usturoi și parmezan; ici și colo, prin cîte o ușă sau fereastră deschisă răzbătea o muzică stridentă. Cu o zi Înainte venise de una singură, și un bărbat o prinsese de braț și-i spusese cu-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
dezvelind ici și colo, flancurile cu sîrmă ghimpată ale bateriilor anti-aeriene și dispozitivelor militare. Frunzele care căzuseră cu luni Înainte se transformaseră Într-un strat protector, iar acesta avea o pojghiță de chiciură - arăta nesănătos, ca un morman de fructe putrezite. Mai tot locul fusese marcat de șrapnele sau distrus de anvelopele camioanelor, iar În est erau niște canioane imense și gropi, unde pămîntul fusese săpat În diverse locuri, pentru a umple saci cu nisip. Încercară să se țină departe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Ăsta-i un excrement. Ce face chestia asta aici, ce face aici cu noi În locul lui Carole! Trebuie să dispară. La momentu potrivit Îl eliberăm din strânsoare, Îl Împingem și-l vedem cum cade În spate, prăbușindu-se peste geamurile putrezite, Încă rezistând, dar nefiind În stare să se redreseze și Încercând să se țină de perdelele roase și vechi, dar materialul doar i se sfâșie În mâini, iar el ne privește cu ură și fără să Înțeleagă, propriu-i sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
Capitolul III Asta e o școală? Târând o geantă cu tot felul de ustensile, pe care o căra de altfel oriunde mergea să investigheze locul unei crime, Amelia Sachs păși pe coridorul îngust. Simți miros de pământ jilav și lemn putrezit. Tavanul era înțesat de pânze de păianjen, iar pereții erau plini de pete verzi de mucegai. Cum naiba să studiezi muzică într-un loc ca ăsta? Aducea mai degrabă cu decorurile descrise de Anne Rice prin cărțile pe care mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
căuta să nu-și dea pe față nemulțumirea. În dreapta era cimitirul militar, înconjurat cu sârmă ghimpată, cu mormintele așezate ca la paradă, cu crucile albe, proaspete, uniforme. În stânga, la câțiva pași, începea cimitirul satului, îngrădit cu spini, cu cruci rupte, putrezite, rare, fără poartă, ca și cum de multă vreme nici un mort n-ar mai fi intrat acolo și nici n-ar mai vrea să intre nimeni... Satul Zirin, cartierul diviziei de infanterie, se ascundea sub o pânză de fum și de pâclă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
limita surzeniei, nasul refuză adulmecarea, mâna îi devine puhavă, odihnind lângă pană. Ori încotro s-ar uita, vede aceeași culoare: cenușiul. Jocul cu bețigașul în gunoiul trecutului nu mai scoate la iveală decât aceleași veșnice bucăți de stambă pe jumătate putrezite, hârtii umede de pe care scrisul s-a șters, cioturi ruginite de spadă, nasturi înjumătățiți: nici o piatră prețioasă, nici un ban de aur. Clipa de acum e la fel: iată o cupă în care vin nu mai este, iată o coapsă tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ai încurcat-o. Nu-ți rămâne decât să țipi cât te țin plămânii, dar tot nu te aude nimeni și nici nu poți spera să te găsească cineva acolo, iar prin jurul tău mișună miriapozi și păianjeni și calci pe oasele putrezite ale celor care și-au găsit sfârșitul înaintea ta. E întuneric beznă și umezeală mare. Dacă ridici privirile, vezi un cerc mic-mic de lumină, care arată ca luna în toiul iernii. Și mori acolo de unul singur, încet-încet. Numai când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
mai săturam de florile de cireș care, în lumina pală a amurgului, îmi lăsau impresia că sunt gata să explodeze, asemenea bubelor supurânde ce stau să plesnească. În momentul acela grădina se umplu de un miros dulceag, greoi, de carne putrezită și atunci m-am gândit la Naoko. Trupul ei frumos îmi plutea în fața ochilor, culcat, în întuneric și muguri infiniți răsăreau din pielea ei catifelată... muguri verzi ce tremurau ușor din pricina brizei aproape imperceptibile. De ce era bolnav un astfel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Iezer. Marele pod de fier, departe, părea o panglică lungă, albă, întinsă pe sub cerul albastru. Din fund, din urmă, se înălțau aburii ușori, leneși, ai apei stătute; un vânt abia simțit aducea miasmele ascuțite, calde ale mâlului și ale stufăriilor putrezite. Omul vâslea, încordându-și grumazul, scuipa în palme, trăgea de mănunchiuri, și apa plescăia ușor, apoi rămânea în urmă tremurând în cercurele. Tresării. —Boierule, să nu te superi... Sunt așa eu, un om prost... Parcă ce învățătură am? De ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe urmă viscolele iernii - și atuncea va duce-o mai greu, afară între vite, în dosul saivanelor de stuh, subt acoperișurile de paie. Ducându-se și întorcându-se cu vitele, vedea oameni lucrând la adăposturile vechi, astupând spărturile, schimbând acoperișurile putrezite. Boierul totdeauna era între lucrători, le arăta cum să facă și-i îndemna. - Boierul acesta tânăr, după cât vedea Niță Lepădatu, își ducea singur treburile moșiei. Se scula în zori, umbla neodihnit până în sară în trăsurica-i ușoară cu cai mărunți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
văzduh firele acestea rătăcitoare de matasă argintie. Flăcăul și fata stăteau singuri pe prispa bordeiului. Nu-și mai vorbeau, dar se simțeau chemați unul spre altul de ceva tainic. Dintr-un tufiș de boz, la marginea unei grămezi de gunoaie putrezite, ieși deodată o nevăstuică. Se opri neliniștită în lumină și-i privi cu ochișori negri ca gămălii de bolduri. Era așa de albă blănița ei, încât parcă bătea într-un albăstriu dulce, ca zăpezile cele curate. - Dispăru ca o săgeată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
distra să-mi pun la încercare bietele mele cunoștințe, de care eram foarte mândru. La numele complicate, mă împiedicam. Nu reușeam să le pronunț. Renunțam și treceam mai departe, căutând altele mai simple. Pietrele funerare erau în general modeste; cele mai multe, putrezite sau înverzite de licheni. La un moment dat am ajuns însă în dreptul unui mormânt frumos, bine întreținut, plin de flori și cu o cruce mică de marmură neagră, având un medalion de porțelan cu imaginea unui copil bucălat și surâzător
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
putusem să găsesc în niște vânători în care un om normal și-ar fi vărsat și inima, nu numai mațele? Cerul limpede, strălucitor, tot atât de limpede pe cât era mlaștina de murdară, miasmele rele, infecte, care ardeau în lumină, duhorile de stârv putrezit, pe care dimineața le mirosea ca o hienă scârbită, îmi arătau ce erau de fapt ceasurile petrecute acolo. M-am aplecat spre un ochi de apă tulbure, noroioasă, și mi-am văzut chipul. Îmi căzuse o parte din păr. Apăruseră
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
îmi zice. Mi se pare un pic ciudat, dar trec mai departe, mulțumind pentru invitație. Ne întoarcem în cameră. Văd merele grămadă într-un colț; cică să aleg. Lângă grămada de mere, în podea, sunt două uși mari de lemn putrezit, una din ele e deschisă. Nici asta n-am mai văzut până acum, beci în casă, deși auzisem de asemenea drăcovenii la altă lume în sat. Dau să iau merele, deși se vede că nu e nimic de capul lor
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
afla antena de radio. O parte a gardului de lemn fusese deplasată din cauza sîrmelor de ancorare, și Jim ieși prin deschizătură la marginea unui cîmp neîngrijit. În mijlocul lui, o movilă mortuară se ridica dintre trestiile de zahăr sălbatice, iar sicriele putrezite ieșeau din pămîntul moale, arătînd ca un scrin. Jim o porni peste cîmp. CÎnd trecu pe lîngă movilă, se opri să se uite În sicriele fără capac. Scheletele Îngălbenite erau cufundate În noroiul spălat de ploi, de parcă acești sărmani țărani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
din nou amețit și se sprijini de un șampan plin de apă care se lovi de debarcader. Uitîndu-se la cargoul În descompunere, Jim păși fără să se gîndească pe puntea șampanului și Îl Împinse pe apa ca o gelatină. Vasul putrezit era pe jumătate plin cu apă, udîndu-i pantofii și pantalonii. Rupse o parte din bordul liber și folosi scîndura groasă ca să vîslească spre cargou. CÎnd ajunse la navă, șampanul aproape că se scufundase. Se apucă de bara de la tribord și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
bambus tocite, era conul intact al unei ghiulele antiaeriene. Îl ridică, fiind curios să vadă dacă Încă mai era cald, dar doctorul Ransome i-l luă din mînă și Îl aruncă dincolo de gardul de sîrmă ghimpată. Jim stătu pe treptele putrezite, Îndoindu-și pantofii pe scîndurile de bambus. Fusese tentat să smulgă corpul ghiulelei din mîinile doctorului Ransome. Era acum aproape tot atît de Înalt ca și medicul și, În multe privințe, mai putenic; În ultimii ani, În timp ce Jim crescuse, trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
de bărbați europeni Îl urmăreau de-a lungul taluzului, cu bastoane de bambus În mînă. Unul dintre bărbați purta o pușcă, dar Kimura Îl ignoră și Își Îndreptă curelele În jurul uniformei rupte. Își aruncă În apă unul dintre bocancii săi putreziți, apoi coborî panta spre orezăria inundată. Făcu zece pași, cînd se auzi o a doua Împușcătură. Soldatul Kimura zăcea cu fața-n jos, În apa puțin adîncă. Jim așteptă În orezul sălbatic, pe cînd cei patru europeni se apropiară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
din apropiere de Hungjao, trimis Înainte ca un cîine de vînătoare să miroase terenul și să atragă orice salvă surpriză. Încă pe jumătate uluit, cu sîngele picurîndu-i din nas pe revista Reader’s Digest din mîna lui, așteptă printre sicriele putrezite, pînă ce Împușcăturile Încetară și bandiții se Întoarseră cu bicicletele, saltelele și sacii de orez furați. Recunoscînd că adevăratul conducător al acestui grup de bandiți era căpitanul Soong, el Încerca să i se facă folositor chinezului. Dar căpitanul Soong nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
În bătaia ploii. În spatele dubei care se apropia, Marea Nordului mugea, cenușie și uriașă, vântul Înghețat atingând pentru prima oară uscatul după fiordurile norvegiene. Mașina se opri și un individ indignat privi pe geam afară la ploaia deasă și la gunoaiele putrezite. N-o să vă topiți, la naiba! țipă Logan. Î dureau toate, era, Înghețat, ud și nu avea nici un chef de amânări. Un grup de patru agenți de la Biroul de Identificări, bărbați și femei, ieșiră fără tragere de inimă din dubă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
din câte știa Logan. — Vă referiți și la ofițerii trimiși să supervizeze? Întrebă el. La această replică, trăsăturile lui Insch se destinseră Într-un zâmbet larg. — Ți-a plăcut colecția Hoitarului? Deci știa despre grajdurile pline de cadavre de animale putrezite. O făcuse intenționat. Nu cred că mi-a venit de atâtea ori să vomit În toată viața mea. Cum s-a simțit agentul Jacobs? Logan fu gata să Întrebe cine era agentul Jacobs, dar Își dădu seama că inspectorul vorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
rotile lângă el pe stradă. Cei doi băieți zâmbeau din pozele de la școală. Insch era În costum complet de pantomimă. Deasupra grupului, titlul era scris cu litere de-o șchioapă: „CASA ORORILOR: O FATĂ MOARTĂ GĂSITĂ ÎN MORMANUL DE ANIMALE PUTREZITE!“ și dedesubt: „UCIGAȘUL FUSESE ELIBERAT DIN CUSTODIA POLIȚIEI DOAR CU CÂTEVA ORE ÎNAINTE“. Colin Miller lovise din nou. — Adunătură de clovni afurisiți: exact asta sunt. Îți zic eu: cinci minute singur cu ticălosul ăla bolnav. Mi-ar ajunge. Am nepoți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
dement. Labagiu cu păr umflat. Inspectorul Insch se evidenția din nou prin absență, folosindu-se de conștiința Încărcată a lui Logan ca să nu vină, dar procurorul și legistul de rezervă se aflau acolo. Stăteau cât de departe puteau de cadavrul putrezit. Era imposibil de spus dacă și acesta fusese strangulat ca și David Reid. Pielea de pe gât era prea putredă. Și ceva mâncase din carne. Nu numai chestii mici și albe care viermiuiesc, Dumnezeu știe că din alea erau destule, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
fetiță. — Cristoase, Laz, zise Miller, cu vocea Înăbușită de masca de gaze. E de-a dreptul Îngrozitor! — Mie-mi zici. Găsiră echipa de căutare În adăpostul numărul trei. Purtau aceleași costume albastre de protecție, cu mâinile În maldărul de cadavre putrezite. Unul câte unul, ridicau cadavrele, le puneau pe o masă pentru examinare și apoi le făceau teanc În containere pentru debarasare. — De ce ăsta? Întrebă Miller. Cum de nu-l golesc pe celălalt, unde era fata? — Philips ținea adăposturile numerotate În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
-i spune și a-l întreba fel de fel de lucruri. Îl luă cu el doar pe Yozō și plecă la Nunozawa. Pe apa tulbure și murdară din șanțul care împresura conacul seniorului Ishida pluteau ierburi de apă și lotuși putreziți. Dezamăgirea de a-și fi pierdut puterea în Sfatul Bătrânilor se simțea limpede din ierburile și lotușii atinși de putreziciune. — Bun venit! Tușind, seniorul Ishida îl țintui cu privirea pe samurai. Acesta făcu o plecăciune până la pământ. Când își ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]