362 matches
-
cădem în sfadă, nordul sudul deopotrivă vin călare peste mine și-alergând pustietatea rămân stinghere păcate să le ierți apoi să-îndoi până vii plin de nădejde să le sari peste șipoate peste culmi și peste șoapte să ridice într-o rână o fermecătoare zână plină de sevă-aleasă suptă cu nesaț din coarde împletite în zăpadă și în aștrii fără număr care trec spre locul lor să le salte-nemurire și în vraja zeilor. Îmbătați de epitete și metafore sublime sari batardele străine
Tremur final by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83706_a_85031]
-
un grafic tăiat, stătea deschis, cu fața spre tavan. În patul dublu, Ian pisoiul era încolăcit într-o minge adormită, cu nasul la coadă; caietul cu Fragmentul becului era strecurat pe jumătate între pernă și cuvertură; iar eu, într-o rână, acoperindu-mi ochii cu antebrațul, aproape amintindu-mi de acel bec, visam: Mergeam de-a lungul unei străzi scăldate în soare, mărginite de tufișuri crescute alandala și de viță-de-vie, de coloane grecești pe jumătate prăbușite și clasice statui albe, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ce-i cu tine!“ Nimeni nu pricepea că fapta lui izvora dintr-un sentiment groaznic și Înfricoșător: mila. PÎnă aici, visul lui fusese amestecat cu amintiri, dar mai departe deveni pe de-a-ntregul numai vis. Se văzu culcat Într-o rînă, gîfÎind, În vreme ce tunurile antiaeriene bubuiau undeva În partea de nord a Londrei. GÎndurile Îi rătăceau din nou, slobode, prin acest univers straniu În care trecutul și viitorul tăiau brazde deopotrivă de adînci și a cărui geografie putea aparține atît anului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
violență din lume: cînd dormea, pacea domnea pretutindeni. Sub privirile lor intense, Hilfe se trezi. Oamenii se trădează În clipa cînd se deșteaptă; cîteodată se trezesc cu un strigăt de spaimă, dintr-un vis urît, alteori se răsucesc pe-o rînă și-și vîră capul În pernă, ca și cum s-ar teme să părăsească lumea somnului. Hilfe, Însă, se trezi În modul cel mai simplu. Pleoapele lui clipiră, ca ale unui copil cînd doica dă la o parte perdelele, lăsînd să intre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
aristocratică; părea că se va ridica imediat, gracilă și imaterială, spre a aluneca prin salon ca o gazdă impecabilă, verificând ținuta servitorilor și Întâmpinându-și oaspeții. Cumva, forma de sub cearșaf Îmi amintea de o pârtie pe care schiasem cândva, o rână domoală a muntelui, unde schiurile Își trăiau propriile vieți. Sus, te simțeai stăpân, apoi, pe durata coborârii, vântul Îți sculpta alte trăsături, schiul stâng ți se rotea ca o elice, dreptul gonea ca un râu de munte, iar jos ajungeai
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
inutile, asemenea ochelarilor legați cu șnur la gât, pe care Îi cauți peste tot, numai acolo nu. Vânturile și zăpezile s-au tot vânzolit peste acoperișuri, ronțăind nituri din plictiseală, astfel Încât antenele lungi de pe culmi s-au prăvălit Într-o rână, iar reclamele luminoase, de mult stinse, și-au pierdut din litere, alcătuind cuvinte din ce În ce mai știrbe și mai lipsite de sens. Nu știu dacă am fost ultimul om care a trăit pe Pământ și nici măcar, scuzată-mi fie lipsa de precizie
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
puțin o jumătate de an, deși inițial părea că va culege mai mult decât a semănat; îl lovește, deci, puternic cu piciorul în gât, țintind apoi chiloții care strălucesc albi în întuneric, astfel încât omul din Linz se prăbușește într‑o rână. Curge un pic de sânge de Linz și tăcerea se așterne brusc, sigur că tipul nu s‑a ales totuși cu sechele. Dar o să țină minte întâmplarea asta. Toți se grăbesc înapoi în întuneric, spre strada care‑i scuipase mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
dintre copacii pletoși de pe celălalt mal. 7. M-am trezit tremurând din cap până În picioare. Câțiva oameni mă frecau cu ierburi, iar pielea mă ardea și mă ustura de-mi ieșeau ochii din cap. Puțin mai Încolo, trântit Într-o rână, bietul Enkim vărsa burți de apă și horcăia. - E treaz! - se auzi un glas de femeie. Nu-l slăbiți, că iar Îl ia Umbra! Tată, nu! - mi-am spus atunci și am tras o gură de aer. Am scos același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
frânghiile acelea din lemn ce cobora din copaci, răsucită și subțire. Apoi, izbucniră În râs și ne făcură semn să-i urmăm. Casele lor erau o adunătură de frunze mari, Împletite ala-n dala cu crengi și proptite Într-o rână de copacii unui luminiș. N-am văzut nici o vatră acolo, În satul lor. Ne arătară un loc, precum o lespede din pământ, unde ne făcură semn să ne așezăm, după care se prinseră Într-un fel de joc. Unii Îngânau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
prin iarna anului 1939, cred. Ducîndu-mă, în vacanța de Crăciun, în Lisa am trecut pe la livada "unchiului George" din Luncă. Am văzut gardurile distruse, cu spărturi pe unde intrau iepurii, ce roseseră coaja merilor, și cu poarta căzută într-o rână. I-am trimis o scrisoare ca să-i aduc la cunoștință că livada se părăginea. La câteva zile, mi-a sosit în Lisa o telegramă de la "unchiul George", cu totul neașteptată: "Felicitări pentru stil". A fost unul din puținele lui gesturi
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ar fi nesfîrșită plictiseală, Însă cum imaginația nu poate fabrica infinite modele, acestea se repetă, dovedind, implicit, și sărăcia noastră de iluzii. În momentul acela Își trase mîna de sub omoplații mei, și, sprijinită În cotul drept, Își ridică Într-o rînă trupul, că, aplecată asupra mea, care mă simțeam acum prizonierul ei, Îmi stăpîni În străfulgerare ființa: - Cine sînteți, cu adevărat, domnule judecător? N-o sărutasem pînă atunci, Îmi Înfrînai pornirea: m-am felicitat, aș fi avut impresia În momentul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
nimic; În schimb, te-am așteptat, te-aștept, știi foarte bine, de zeci de ani! Se apropie Încă o dată, mă sărută, Îmi mîngîie fruntea, făcu cîțiva pași luîndu-mă de mînă și ne așezarăm pe canapeaua largă, ea rezemîndu-se Într-o rînă pe cele două perne mari aflate pe partea din dreptul ferestrei. Privindu-mă În ochi, vorbi: - Cineva suflă mereu În spuza timpului, zeci, sute, mii de ani; vom fi odată iar Împreună În realitatea acestei vieți. Alte epoci, alți oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
totul se luminează. F. Da, că s-a făcut ziuă. Ei bine, ezact în acest moment de maximă tensiune, o muscă verde fără dungi se așeză pe nasul defunctului. Se auzi un strănut lugubru și mortu se ridică într-o rână, salutând cu un deget la tâmplă organul și femeia și pe dumneavoastră, stimați cititori. Saluuuuut. BÂZZA Conform mai multor agenții de presă serioasă și internațională, cităm, “sufla un vânt cald pe alocuri”. Pe odihnitoarea întindere a fostelor terenuri întovărășite păștea
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
existență Încă de pe vremea Ifigeniei, cînd Ahile se odihnea gol pe plajă spre Înfiorarea spectatoarelor neatente la celebrul călcîi, ci la cu totul altceva care, din nenorocire pentru lumea filmului, nu se vede, eroul stînd Întors cu spatele Într-o rînă, singura consolare pentru doamne fiind faptul că i se zăresc totuși fesele, strălucitoare, expresive -, și Geraldine Chaplin, ce se mișcă printre coloane dorice și alină diferite idei grecești. În final, dragostea Învinge. Eric Roberts nu știu cine e. Assante Îl joacă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
izbutit să-l aducă în șosea, până în marginea gropilor. S-a coborât și, fără să oprească motorul, a scos din camion câteva bidoane cu benzină, apoi a început să-l împingă de la spate. Când camionul s-a răsturnat pe o rână în groapă, l-a stropit cu benzină și i-a dat foc. Se întorcea agale. Dând cu ochii de mine, mi-a zâmbit. - Păcat, că e fată frumoasă, spuse. De ce-o lași să fumeze? - A trăit multă vreme la
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
crâșmei stă nu știu cum...Ca o pălărie pusă pe-o ureche de un flăcău fercheș - a răspuns Pâcu, chicotind poznaș. Asta cam așa-i, Pâcule, și am văzut-o și eu de multă vreme. Cine știe de ce stă așa într-o rână acoperișul ista. Am să-ți spun eu, Dumitre. Bunicul meu spunea că pe când era el copchil și o văzut pentru prima oară crâșma asta, acoperișul era și mai tare răsturnat. Abia când i-o pus tinichea și o boit-o
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
a apărut Gruia. ― Bună seara. M-am prezentat pentru contravizită, domnule profesor - a reușit să mascheze Gruia surpriza. Deși nu-l cunoștea pe individ, și-a dat seama că este securist, după felul cum ședea În fotoliu. Răsturnat Într-o rână, picior peste picior și căutătură zeflemitoare... După o scurtă privire cercetătoare către Gruia, a Întrebat: ― El cine este? ― Asistentul meu, doctor Gruia Toaibă. Trebuie să facem contravizita bolnavilor - a răspuns profesorul. ― Și cât durează? ― Depinde ce probleme de sănătate au
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
au smuls aripile; și, sculîndu-se de pe pămînt, a stat drept în picioare ca un om, și i s-a dat o inimă de om. 5. Și iată că o a doua fiară era ca un urs și stătea într-o rînă; avea trei coaste în gură între dinți; și i s-a zis: "Scoală-te, și mănîncă multă carne!" 6. După aceea m-am uitat mai departe, și iată o alta ca un pardos, care avea pe spate patru aripi ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]
-
piezișă, oarecum grăbindu-se să lase restul lumii în urmă. Ajunseră aproape de lizieră, unde, dincolo de copaci, începea câmpia. Iar acolo, în țarcul lor de sârmă împletită, ghemuiți ca într-o pândă lipsită de țintă, unii cu capetele lăsate într-o rână, cu cozile strânse dedesubt, alții cu elitrele căzute, zăceau cu dinții tociți, cu ghearele trase în teacă, cu articulațiile înțepenite, monștrii de odinioară. Petrache scutură lacătul, care se deschise numaidecât. Iar fiarele nici măcar nu-și ridicară ochii. Când eram copil
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cine să le dea voie. Mai întâi a fost castelul. Casele s-au făcut după aceea. Oamenii nici nu se întreabă cum se poate ca soarele să apună fără să răsară... Orașul nostru e o lume cam aplecată într-o rână. — De-acuma o să-mi pară rău în fiecare dimineață... murmură ea. — O să te duc odată la castel, când o să ieși din schimbul de noapte. Urcăm pe creneluri. O să vezi ce n-ai mai văzut... Aurica se opri, încurcată. Ajunsese la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
iar Melania se căznea să smulgă cercevele ori tocurile de uși, pe care le târa până acasă. Străzile lor intrau cu greutate în lumea cea nouă, casele, strângându-se unele în altele, erau istovite, unele cădeau dintr-odată într-o rână, prăvălindu-se. La fel teii ori salcâmii bătrâni de pe marginea trotuarelor. Dar ploile, ce binecuvântare ! Furtunile care despicau cerul și îndoiau trunchiurile, dând crengile peste cap, ca pe niște degete sucite. După ce Melaniei îi trecea frica de fulgere, ieșeau amândoi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
coadă de șopârlă, până dibui cârjele. Se ridică în șezut, privind lung spre mulțimile care se desfăceau, satisfăcute pentru o clipă, ca să se strângă iarăși, cu farfuriile întinse. Orbul bâjbâia, în patru labe, căutându-și bastonul. Coltuc zăcea într-o rână, cu gura înfundată într-un smoc de iarbă încolțit printre pietre. „Ajutați-mă, oameni buni“, șoptea orbul întruna, încercând, după auz, să priceapă încotro să-și îndrepte rugămintea. În jurul lor era însă pustiu, doar urmele amestecând sfâșieri, sfărâmări și desperecheri
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
țineam bine minte unde era casa, undeva, lângă un canton, la doi pași de barieră. Numai că gara nu mai era, și nici bariera. Până și șinele le furaseră, să le dea la fier vechi. Casa era prăpădită, într-o rână, pământul și l-au împărțit alții. M-am întors degeaba în satul meu. N-aveam la ce să mă mai întorc. N-aveam unde sta, nu era de lucru, nu era nimica. Mai erau și alții ca mine. Nu știu ce are
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
rămăsese cu mâna întinsă, nimeni n-o învrednici cu vreo privire. Iadeș își adună fierătaniile și trase sacul mai într-o parte. Se așezară care încotro. Io știu mormanul ăsta de când eram mic, visă Bunelu, rezemându-și capul într-o rână. — Că doar n-o fi piramida lu’ Keops, pufni Isaia. Aicea s-a făcut o gaură la război, continuă Bunelu, fără să-l ia în seamă. A căzut un avion american. L-am văzut și io, a ars cât a
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
zis că e un șir de blindate. În soarele dimineții, cuvele se ridicau, se răsuceau spre remorci, apoi se înfigeau iar în carnea sfărâmicioasă a grămezii de gunoi. În scurt timp, tăiară un mal abrupt, mormanul se aplecă într-o rână și grohotișurile se prăvăliră. Deasupra, crucea Magdalenei abia se mai ținea, fluturându-și eșarfa. Ascunși de partea cealaltă a mormanului, Pârnaie, Iadeș și Chisăliță priveau cu ochii holbați priveliștea înțesată de șenile, lanțuri, cuve, concasoare scrâșnind, înfigându-se și smulgând
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]