2,010 matches
-
o matahală de flăcău fălcos, blond, care avea o continuă expresie de veselie pe chip. Mitenka! Ia vino tu încoace! — Da - se hlizi uriașul și veni spre Vasea. Cine te-a crescut pe tine, Mitenka? - întrebă părintește Vasea. — Unchiu’ Vasea - rânji blând flăcăul. — Și îl iubești tu pe unchiu’ Vasea? întrebă Vasea. — îl iubesc - zise flăcăul. — Și se supără Mitenka dacă unchiul Vasea îi ia doi dinți? — Mitenka nu se supără - zise veselul flăcăul. Atunci, fulgerător, Vasea îi trăsni nepotului un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de la Poartă, monsieur Lavalle, gras și cu ochii mici, iată silueta înaltă a lui Signor Merano, ambasadorul Veneției, bâjbâind prin întuneric după ciorapi și iată șalvarii mari, roșii ai berleibeiului Rumeliei ascunși degrabă în sobă, căci venise pe neașteptate Hadjin-Pașa, rânjind tâmp în cadrul ușii cu un calup de halva în brațe. Toate rămăseseră însă în urmă, căci ea fugise de două luni din Stambul, cu moldovenii ăștia molcomi, oameni de treabă, nimic de zis, dar cărora, din câte vedea ea, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai vede nimic numai profiturile noastre parcă am apărea la televizor și timpul stă cînd o să aterizăm o să fie tot seară ca acum o să fac un duș bun și o să cobor În restaurantul hotelului să-mi miros clienții să ne rînjim, amabil unii altora trebuie să aflu unde e salonul am să mă duc chiar a doua zi dimineața să știu de bine că nu Închid un ochi să văd lîngă cine m-au pus și cum Îmi cade lumina dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și, de furie, i-a ciuruit cu gloanțe pe Adél, pe Benjamin și toate manechinele. Revoluția a mai ținut o zi. Cam asta a fost acea perioadă din viața mea când credeam că Dumnezeu are trei dinți de aur și rânjește. Știi, cine rămâne de două ori orfan, pățește ca Lazăr. El a murit de două ori. Dacă aș vrea, aș putea să-i dau acestei povești o formă, cum că dubla moarte a sărmanului Lazăr a fost din cauza lui, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
un obiect întunecat, necunoscut. Îl privesc. N-am chef să-l ating. De ce naiba nu m-a scutit de asta? Și dacă n-a reușit să-i facă lui Andor concurență, să-mi fie milă de el? Să-i spun rânjind că i-a ieșit? Legătură din piele de treizeci pe patruzeci. Fără numele lui pe copertă. Doar titlul presat cu Times, neaurit. Abia se observă. Îl pipăi ca orbii: Ziua cea Bună. Mă hotărăsc să-l deschid. Douăzeci și patru de fotografii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
plină de interes. —Ea e Harriet, am spus, lucrează și ea aici. —Bună, Harriet, eu sunt Nathan. Pe scurt Nat. Iar tu ești Sam, a spus luând un pahar de vin. Noroc! — De unde-mi știi numele? — Curioșii mor repede... A rânjit lacom și a băut din pahar. Johnny s-a desprins de grupul de prieteni, care erau undeva în apropiere, și și-a plasat mâna autoritar pe fundul lui Harriet. —E timpu’ să mergem, Hats, i-a spus. —Dar, Johnny, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
nu pentru mult timp. S-a întâmplat atât de repede - schimbarea de la atingeri exploratorii la mușcături pline de dorință, încât atunci când m-am desprins gâfâiam amândoi. —Dumnezeule! a spus, turnând pentru fiecare încă un pahar de votcă. Rămăsesem fără cuvinte. Rânjea din nou. Era un rânjet lipsit de umor, plin de îngâmfare. S-a întins pe saltea ca o pisică mare și periculoasă. Să vedem ce avem aici, a spus, fără să-și desprindă privirea de pe mine. Mă simțeam de parcă cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
mare cât o găleată, a spus enervat. Atunci e norocoasă că nu ai omorât-o ca să tacă din gură, am replicat. Așa cum ai făcut cu Walter. —Walter? a repetat Nat. Aia am fost fericit să o fac, îți zic. A rânjit cu răutate. —îmi găsesc scuze când greșesc, dar nu cu Walter Quincy. Asta nu a fost o greșeală. Am fost fericit să o fac. Să îl lovesc în cap și să îl arunc pe fereastră. —Clifford ți-a spus să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Gâjâia prin trahee ca și cum nu ar mai fi folosit-o de ani de zile. De ce nu ai putut să o lași așa? Mi-am auzit și mie vocea, urlând, din văpaia sângelui. — Știi bine că nu aș fi putut. Am rânjit simțindu-mi fața strânsă într-un rictus. Straniu, mi-a zâmbit înapoi. Pentru un moment am crezut că renunță. Sau am sperat. Apoi a urcat scara cu mâinile întinse spre mine, iar eu am scos cuiele care țineau scara și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
forța gândului uman, încremeni pe loc, într-o grămăjoară informă de zăpadă carbonică. Era incredibil felul în care putea să arate sexul lui lui Clossettino, dar mai incredibil decât felul în care își făcuse apariția nu putea fi decât nimicul. Rânjind fatidic către cei pe care îi ura atât de mult, Michael începu să se masturbeze straniu, suflecându-și craniul. Cu sexul său indica direcții noi, spre o lume abia acum vizibilă, dar dorită de absolut toată lumea, cu clădiri și oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de fiecare dată, atât de sus urcase, nehotărându-se cum să moară, deși mort deja. Deodată rămase acolo. Sexul i se deșurubă, stupid, înfigându-se în parchetul tembel. Nici o slovă arabă scrisă. Sfârșitul. Ceva mai încolo, statuia lui Bobby Teleferic rânjea la cer, mijindu-și ochii. Liniște deplină, adevărată, în care nimicul se și instală, degrabă, stăpân. Liniște. Definitiv. La aproape o oră după acest ultim incident, în ușa biroului domnului Clossettino se auzi o bătaie ușoară. Nu răspunse nimeni, deoarece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Lucru care, stupoare, poate datorită planului foarte bine gândit, lui Luca îi reuși, astfel că la numai câteva secunde după explozia aceea de energie menită a-l deruta pe cel de lângă el, Luca se și afla undeva la marginea lacului, rânjind hidos și agitând prin aer, în mâna stângă, pula lui Cioran, într-un suprem gest al victoriei. - Ți-am luat-o, Ciorane, ți-am luat-o!! strigă personajul, fericit. Ți-am spus c-o să-ți fur pula în cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cărui hidoșenie Abdulah nu și-o închipuise nici în cele mai cumplite vise avute în anii copilăriei din cocioabele deșertului. Grozăvia pedepsei care i se aplicase abia acum începea să se întrezărească. - Nici azi nu se dă salariul, îl anunță rânjind doamna Palade peste două săptămâni, în biroul ei. - Înțeleg, zise Abdulah, cu fața suptă de foame. Și totuși, nu credeți că... Deodată, un zgomot necunoscut îl opri brusc. Părea că orăcăise o broască și în același timp se bășise un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
să mai scormonească rahatul? Ăștia-s mai hoți ca noi! Da, dar ei fură în mod oficial și se bucură de protecția tuturor instituțiilor. Toți fură, asta fac oamenii dintotdeauna. Din acest motiv au fost inventate încuietorile, nu-i așa? rânji Vlad, cu satisfacție. Ei, mai sunt și oameni care nu fură, spuse Boris candid. Nu cred. Ba, da. N-au nevoie s-o facă, nu le lipsește nimic. Atunci înseamnă că au furat părinții lor, bunicii, ori străbunicii. Cineva din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
reușise să își ducă misiunea la bun sfârșit. Totul decursese mai ușor decât se așteptase. Ridică piciorul și împinse cu bocancul corpul atârnat în ștreang. Acesta începu să se legene încet, în timp ce toiagul căzu fără zgomot în iarba de dedesubt. Rânjind, Boris se răsuci pe călcâie și porni pe drumul înapoi. 32 Plecase pe munte imediat după prânz. Pe Ileana o lăsase acasă, nebăgându-i în seamă protestele. Rămăsese indiferent la toate argumentele pe care le adusese femeia, care ținea morțiș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ce avem de a face. Din nou, Vlad folosea pluralul. Lui îi venea ușor să vorbească. El nu simțise groaza aceea care îți intra în oase și nici ura teribilă ce răbufnea din adâncul întunecat. Și, acum știm? întrebă Boris, rânjind forțat. Bineînțeles! Șeful se așezase la birou. Își sprijinea bărbia în mâini, în timp ce îl privea în ochi pe omul său de încredere. În regulă, rosti Godunov iritat, luminează-mă și pe mine, pentru că eu, deși am fost acolo și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
spuse Vlad Mihailovici, ducând mâna dreaptă în față, cu palma întinsă înainte, de parcă s-ar fi ferit de ceva, e inuman. Dă-i drumul la treabă, îmi place planul tău! rosti el apoi repede, întinzându-i schițele lui Godunov, în timp ce rânjea satisfăcut. Știi, mă gândeam... Ei, vezi că de acum începi să mă obosești, îl întrerupse șeful, dintr-o dată plictisit, ți-am spus să dai drumul la treabă. Ce vrei mai mult? Hai, lasă-mă să mă odihnesc, mai e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
afară cu ochii pe remorcă. N-am de gând să bag pistolul la loc în toc. Dacă te pune dracu' să ieși afară, nu voi ezita să-l folosesc. Să nu te crezi că am de gând să te ucid, rânji el sadic. Voi trage în genunchi, exact deasupra rotulei, așa încât să nu mai poți merge niciodată, după care te voi aduce înapoi. Se întoarse apoi pe călcâie și sări jos. Ridică oblonul remorcii, îi fixă siguranțele la ambele capete și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acolo sus, așa cum spune. Nu e liber, interveni Godunov, l-am închis în container. Dacă vă grăbiți, s-ar putea să-l mai prindeți în viață. Nenorocitule! se repezi Pop la mercenar. Ce ai făcut cu el? Boris continua să rânjească, privindu-i sfidător pe cei doi. Rămâi aici cu el și nu-l scăpa din ochi! rosti repede comisarul. Eu plec după Cristian. Cred că îți va fi greu să descui lacătul, strigă basarabeanul după el, continuând să râdă. Cheia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
proiectorului perfora negurile din sală, un suflu de lumină clipitoare care abia contura linii și pete de culoare. L-am recunoscut de Îndată pe omul fără chip, Coubert. Privirea lui lipsită de pleoape lucea, oțelită. ZÎmbetul său lipsit de buze rînjea În beznă. Am simțit cum niște degete reci mi se strîng În jurul inimii. Două sute de viori izbucniră pe ecran, urmară Împușcături, strigăte și scena se adînci În tenebre. Pentru o clipă, parterul dispăru În bezna absolută și nu putui auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
izbucnit într-un hohot de râs. A râs atât de zgomotos, încât clienții aflați prin preajma noastră au întors capul și unii dintre ei au început să râdă la rândul lor. Nu văd ce e amuzant în asta. — Biata Amy! a rânjit el, și pe fața lui s-a așternut un dispreț amarnic. Doamne, ce minte de gâscă pot să aibă femeile! Dragostea! Întotdeauna dragostea. Ele cred că un bărbat le părăsește numai pentru că vrea alte femei. Adică dumneata îți închipui că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
rămânea de văzut dacă pasiunea care-l obseda avea să fie justificată de rezultatele ei. Când l-am întrebat ce părere aveau despre pictura sa colegii lui de la cursurile acelea serale pe care le urmase la Londra, mi-a răspuns rânjind: — Li s-a părut că e o glumă. — Dar aici ai început să frecventezi un atelier de pictură? — Da. Nenorocitul a venit azi-dimineață - maestrul, știi - și când mi-a văzut desenul a ridicat pur și simplu din sprâncene și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
strâmtoare, i-am spus cu insolență. — Ar însemna să fiu un cretin fără pereche dacă aș crede că am vreo șansă să împrumut bani de la tine. Dacă ai ajuns să lingușești oamenii înseamnă că ai decăzut rău de tot. A rânjit: — N-ai să ajungi să mă antipatizezi niciodată cu adevărat dacă-ți ofer prilejul să-mi spui din când în când câte o vorbă tare. A trebuit să-mi mușc buzele ca să nu râd. Ceea ce spunea avea o părticică de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
seama de asta cu detașarea unui observator străin, În timp ce Își Întindea mâinile spre interlocutor, care se grăbi să coboare spre corpul de gardă. - Doar nu ești gelos pentru curva dumitale, nu-i așa? O poți găsi când poftești, la „Paradisul”! rânji omul, ținându-se prudent la o oarecare distanță. Unde am găsit-o și eu! Dante strânse din pumni și Își reluă drumul. - Lapo, numai ironia destinului a voit să ne pomenim că Împărțim aceeași autoritate. Pe care eu Încerc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
bea, apoi l-am sorbit pe al meu, și am turnat încă unul. Bourrache a băut trei, unul după altul, pe care le-a dat repede pe gât. Un tâmpit de soldat a bătut în geam aproape de noi. Privea sala rânjind, cu nasul lipit de geam. Ne-a văzut. Râsul i-a pierit. A plecat. Am rămas acolo timp de patru ore. Patru ore și două sticle de tărie. Patru ore și vreo trei cuvinte rostite. Măcar atât puteam face. În timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]