1,548 matches
-
se vor întâlni pe lumea cealaltă. Războiul era un mod frumos și nobil de-a muri, iar boala - un rău trimis de Cel de Sus și împotriva căreia nimeni nu putea să lupte, dar să permiți ca setea să te răpună echivala cu a recunoaște că niciodată n-ai fost un adevărat fiu al Poporului Vălului, al Poporului Spadei sau al Poporului Lăncii. Se scurse o nouă zi. Și apoi alta. Au venit alți vulturi. Au venit o mulțime. Nimic nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
-i sunt limitele și a cunoscut mediul unde trăiește. De câte ori a încercat să depășească aceste limite, a dat greș; cea mai bună dovadă este tatăl meu, care, cu toate că a fost cel mai mare și mai inteligent dintre tuaregi, a fost răpus de îndată ce a pus piciorul dincolo de dunele deșertului. — Dar conservatorismul nu duce la nimic. Asta spune-le-o munților și nisipului acestuia! veni răspunsul sec. În ziua în care acestea se vor schimba și se vor transforma într-o grădină străbătută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
În ziua când se va aproba ca pe fiecare sac cu orez trimis în lumea a treia să se lipească o reclamă la o marcă de țigări, numărul celor care mor de inaniție va scădea și va crește numărul celor răpuși de cancer. Deocamdată această publicitate este interzisă, dar nu și pentru mașinile noastre - ridică din umeri, dând de înțeles că a încheiat subiectul, apoi adăugă: Și acum spune-mi, cum te împaci cu bunul nostru prieten Gacel? — Cum ai vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
avertizați cu stegulețe roșii, ceea ce era frumos. Am ajuns în piață, la statuia ocrotitorului. Era Păstorul cel Bun. Nu Păstorul Necunoscut, ci, cu neobrăzare, Păstorul cel Bun, cocoțat pe o coloană în stil doric, înconjurată de bănci, în amintirea țăranilor răpuși de holeră la întemeierea Băilor Vechi. Iar mai jos, pe malul din dosul pieței, era o singură vilă. Cu debarcaderul, cu pontonul și cu cabinele lângă ea. Deasupra porții se bălăngănea o „Amintire din Stațiune“, iar în vitrină, niște fotografii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
orgasmatronică a lui Clossettino. Deși rătăcind într-un teritoriu extrauman, oniric pentru un privitor extern, el putuse sintzetiza perfect, într-un gând - propoziție - axiomă cu dublă semnificație, tot ceea ce era definitoriu până în acel moment zbaterilor umanității. Văzu apoi, clar, urlând, răpus de simplitatea - cu atât mai greu de descifrat cu cât este mai simplă - a Orânduirii. Văzu înfățișarea a ceea ce am numit Întreg, situându-se instantaneu în afara oricăror acuze de speculații metafizice - un vagin triplu, stelar, infinit, atât de mare încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nu era lungă. El, cel puțin, nu cunoștea pe nimeni care să fi ieșit la pensie din această meserie, iar dacă Boris ținea la ceva mai mult decât la bani, aceasta era viața lui proprie. Nu intenționa deloc să sfârșească răpus de un glonț, în timp ce se afla în slujba cine știe cărui mafiot ori om de afaceri dubios. Boris nu era un om care să-și sugă de sub unghii, cheltuia destul de mult însă, de la o vreme încoace, începuse să fie frământat de gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
tremur nervos îl cuprinse. Se răsuci pe călcâie și o zbughi spre mașină. Se aruncă în spatele volanului, pregătit să fugă în trombă. Ceva îl ținea însă pe loc, nici el nu știa ce, poate curiozitatea ori poate dorința de a răpune dușmanul nevăzut. Ridică arma, pregătit să tragă în orice ar fi ieșit din peșteră. Ceva se agita în întuneric. Dintr-o dată, privirea nu mai putea străbate dincolo de prag. Șinele ruginite se întrerupeau brusc, ca și cum ar fi dispărut în neant, imediat ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ambalăm. Îți interzic categoric să Întreprinzi ceva. — Cum porunciți dumneavoastră, domnule Sempere. — Dar Pepita cum a suportat? — Cu o prezență de spirit exemplară. Vecinele o țin dopată pe bază de duști de brandy, iar cînd am văzut-o eu căzuse răpusă de toropeală pe o sofa, unde sforăria ca un ciocan pneumatic și Împrăștia niște bășini care perforau tapițeria. — Năravul din născare... Fermín, am să te rog să rămîi dumneata astăzi În prăvălie, că eu mă duc să-l văd puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
se agăță de ușor, privind În jur. Ceilalți alergau și ei Într-acolo, acum că toată năuceala și debandada provocate de groaznica prăbușire Începeau să se risipească. Locul era Înțesat de soldați Înarmați, răspândiți În spațiul deschis al porticului, care răpuneau cu lovituri de spadă bărbați și femei neînarmați, care se ghemuiau printre țipete de groază și vaiete. Totul era pierdut, pentru Cecco și pentru confrații lui. Cum ar mai fi putut opri masacrul care se anunța? Însăși autoritatea sa avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
în pământ,/ A prins în cer și în lutul tău,/ S-a încurcat/ De unde a venit,/ În vis liniștit,/ Bucură-te, bucură/ Și tu, și ceilalți/ Oamenilor-pomilor,/ Femei și bărbați,/ Beți și mâncați,/ Cântați și jucați/ Că Ana n-a răpus,/ E numai dus, e numai întors/ În lumea ce-a fost... M-a mângâiat pe creștet și pe ochi, ca și cum m-ar fi descântat, mirosul ei de Mama Ploii, mirosul ei de lapte îmi acoperea durerea, o să treacă, dragul mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
comun, fie că apărea în fața copiilor din Militari, în cadrul Festivalului Nasurilor Roșii, fie că juca în vreun cătun pe unde mi-am plimbat și eu pașii de-a lungul acestor frământați ani. Acum zăcea într-un coșciug de lemn negeluit, răpus de cancer, o tumoră la creier care nu a putut fi operată. Era internat la Colțea și mi-a dat într-o zi un telefon. ― Ce faci, maestre, Marcelino la telefon. ― Salut, Marcel, cum te simți? ― Bine, doctorul îmi spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
despre un Otto Rahn, am decis să îmi acopăr un pic urmele: — Doamne ferește, nu, i-am zis. Cum spuneam, este doar posibil ca el să ne pună în legătură cu un martor important. De ce? Cunoașteți pe cineva cu acest nume? — Da, cunosc, răpunse el. De fapt, e mai mult o simplă cunoștință. Există un Otto Rahn în SS. Vechiul Hotel Prinz Albrecht Strasse era o clădire cu patru etaje obișnuită, cu ferestre arcuite și o tentativă de coloane corintice, cu două balcoane lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
cu Virtutea, cum altfel și-ar putea manifesta mai târziu calitățile care l-au făcut faimos: bravura, forța, hotărârea, curajul, inteligența, perspicacitatea, energia, eroismul? Să omori încă din leagăn niște șerpi sugrumându-i, să ucizi păsări mâncătoare de oameni, să răpui centauri, să abați cursul unor fluvii, să te lupți cu monștri, să capturezi fiare sălbatice înfuriate, dar și să-ți conduci cu iscusință carul de luptă, să tragi cu arcul ca un mare campion, să cânți măiestrit din gură și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
din traistă trei lăptuci, Pâinea oacheșe, ca blidul. Peste mlăștini somnul spulberi. Duhul mlăștinii adie, Un oraș se-ngroapă-n pulberi Depărtat, ca de hârtie. Și tu plângi că Cel-de-Sus N-are grijă de sărace, Că ți-e trupul frânt, răpus: Nu e nimeni să-l îmbrace, Lacrimi mari îți prind de gât Lungi zorzoane de nebună. Lasă, nu mai plînge-atît, Șterge-ți ochii, te îmbună, Uite colo: stele ies Ca vărsatul și pojarul, În răsad aprins și des, Înțesat e
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
în iaz, Într-un târziu, când ziua trecuse de amiaz Împovărat de simțuri, mult istovit de cale, Mă pomenii în fața stingherului din luncă, Sălbatecului arbor întrezărit prin geam. Părea trudit și vârstnic... Un noduros mărgean Încununat cu alge, un trup răpus de muncă, Un trunchi cu prăpădite crăci vechi ce stau să pice Din care ramuri hâde - năprasnici șerpi lemnoși Zbucnesc, ca sus în baia albastră să despice Limbi verzi, șuierătoare, prin dinții veninoși. III Dar peste ochi și cuget căzu
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
după patru luni lui Galois, cu mențiunea neinteligibil. În sfârșit, la 9 mai 1831, se întîmplă ireparabilul. Galois apare oficialității ca inamic personal al regelui și se dezlănțuie împotriva lui acel șir de persecuții care, până la urmă, trebuie să-l răpună. Astfel, la banchetul dat de republicani în acea zi, la restaurantul "Culesul viilor din Burgundia", în localitatea Belleville, lângă Paris, între două discursuri prolixe ale participanților, tânărul Galois strecoară un toast scurt, dar categoric. Ținând în aceeași mână și paharul
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
pentru a nu ieși din ascultarea față de patriarhul Iustin și nu l-au interesat treptele înalte ale ierarhiei bisericești. Mai presus de a fi egumen, arhimandrit sau episcop, a fost tot timpul un adevărat călugăr. Până ca boala să-l răpună, programul său era după tipicul pravilei călugărești. Când se petreceau întâmplări nu tocmai plăcute, Vlădica Gherasim zicea că trebuie să le ducem toate cu răbdare și cu credință. Când cineva greșea, îl pomenea pe Mitropolitul Sebastian Rusan al Moldovei și
EPISCOPUL GHERASIM PUTNEANUL... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364545_a_365874]
-
Să cânte muzica și să gâlgâie vinul ! continuă cu râgâială în sughiț și strivit de perne... Cu opaițe și lumânări în pâlpăit, cu cât de-mbărbătat cadâne și-amestec necunoscut în băutură, oștenii își uitau menirea picând unul câte unul ca răpuși de iatagane. Beiul e dus pe-un scaun cu spătar în camera de oaspeți, pregătită cu dichisuri și parfum scump, pe un pat cu aur și plocade. - Acum să-mi pregătiți și fata, ca pe-o cadână-n prima probă
FECIUOARA RUCĂREANĂ, DE IOAN MUŢIU de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 354 din 20 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361425_a_362754]
-
cu otravă dulce și te îmbie să o bei, iar tu o faci fără rezerve, pentru că sfârșești sedus de privirea ei care te hipnotizează. Căldura ei ar topi și ghețarii, e fierbinte ca lava unui vulcan. Îi cazi la picioare răpus de săgeata lui Cupidon. Cupidon însuși uita de el în preajma sa. Sânii ei sunt ca merele în pârg, vibrează ca o coardă de vioară în vâltoarea pasiunii. Este un mister care trebuie neapărat dezlegat, iar trupul său este freamătul mării
ROMAN IN LUCRU de STAN VIRGIL în ediţia nr. 250 din 07 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361499_a_362828]
-
mozaicate cenușiu. Era făuritor de fraze, împletitor de vorbe, glăsuitor de cântec! Și atunci când vorbea, murmura serenade! Într-o zi nefasta i s-a declanșat o boală despre care nu știuse și care, câteva luni mai tarziu, avea să îl răpună. A lăsat celor ce l-au iubit, un fir de lacrima pe obraz. Timpul aduce valuri noi din lumi îndepărtate, ce contopesc oameni și vremuri. Rămâne etern sărutul harului pe corzile chitarei, lui Gil! Chitară a tăcut prea curând Chitară
GIL IONIŢĂ. CHITARA A TĂCUT PREA CURÂND...! de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1094 din 29 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363843_a_365172]
-
Publicat în: Ediția nr. 2152 din 21 noiembrie 2016 Toate Articolele Autorului Îmi amintesc utima noastră întâlnire. Era prin noiembrie și eu am venit în concediu din Italia după o lipsă mai lungă. Locuiam sigură și cum sosisem pe seară răpusă de oboseală și de frig după călătoria lungă cu autocarul, la sosire am făcut un ceai, am mâncat ceva frugal, apoi m-am întins să-mi destind oasele amorțite de atât stat pe scaunul mașinii. Mă așezasem pe canapeaua din
ICOANA PRIETENIEI NOASTRE(CONTINUARE) de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2152 din 21 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362762_a_364091]
-
posteritate: „Hic ego qui iaceo tenerorum lusor amorum/ Ingenio perii Naso poeta meo/ At tibi qui transis, ne sit grave quisquis amasti/ Dicere: Nasoni molliter ossa cubent”. În traducerea lui Theodor Naum: „Sub această piatră zace Ovidiu, cântărețul/ Iubirilor gingașe, răpus de-al său talent/ O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată,/ Te roagă pentru dânsul să-i fie somnul lin”. Doi-trei turiști străini fotografiau statuia, dovedind pietate și interes. Am plecat pe urmele pașilor mei, pe faleză
HAIBUN: TU, DACĂ TRECI PE-ACOLO... de GABRIELA GENŢIANA GROZA în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362423_a_363752]
-
cu privire la bunăvoința pe care poetul Ionel Căpiță a arătat-o învățătorului de la Miroslovești, zicându-mi, în sine, că poate va fi contat mai mult pentru poetul de la Chișinău semnificațiile baștinei mele, matca vechii Moldove (unde, după legendă, descălecătorul Dragoș a răpus bourul cel devenit simbol heraldic pe steagul Neamului), sau arealul Hanului Ancuței, eternizat de istorisirile lui Sadoveanu, ori Verșenii Profirei Sadoveanu, un alt univers literar al copilăriei, spațiu însuflețit de inegalabilul condei al fiului acestei mame înveșnicite, la rându-i
UN CLINCHET* DE DOR DIN DREAPTA PRUTULUI, CA RĂSPUNS LA DANGĂTUL DE DOR AL POETULUI BASARABEAN IONEL CĂPIŢĂ de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 943 din 31 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/361152_a_362481]
-
în suflet chipul mamei văzut într-o fotografie, mult mai târziu , când eram destul de mare pentru a putea citi. Toți cei care îmi vorbeau despre mama mea spuneau că era o femeie frumoasă, dar care s-a stins foarte repede răpusă de o boală pentru care încă nu se descoperise medicamentul, tuberculoza. Eu nu i-am păstrat chipul real în memorie, dar în sufletul meu este mai frumoasă decât în fotografie. Am păstrat-o în suflet oriunde și oricând, păstrându-i
MAMA de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 222 din 10 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360779_a_362108]
-
risipă... Voi muri în multe chipuri Diferit, irepetabil: Bob cu bob, polen mirabil În oceane de nisipuri... Voi muri ca o lumină Văl cu văl, ca o meduză În a mării neagră spuză Și a beznei grea cortină. Voi muri răpus de ape Dizolvat în mări de spumă, Strop cu strop ce se însumă Într-o lacrimă sub pleaope.. Doar cu tine, niciodată N-m să mor în misiunea De-a nu pierde-n veci minunea Că exiști, adevărată! Referință Bibliografică
VOI MURI ÎN MII DE FELURI de ROMEO TARHON în ediţia nr. 947 din 04 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364191_a_365520]