368 matches
-
să-ți astupi fața cu palmele și să plângi. - De ce ai luat-o, Doamne... de ce?!... se răzvrăti Anton, și, din nou, un val de revoltă începu să crească într-însul... - De ce m-ai despărțit de ea, Doamne! strigă el aproape răstit. A înflorit liliacul... ...Și zilele, săptămânile, lunile s-au scurs mai departe, călcând ca un tăvălug, nepăsător peste viața întregii lumi... A venit primăvara... Totul lucește verde... Totul reînvie... În aerul limpede e ceva subtil... ceva greu de înțeles. Cireșii
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
care, ajungând la pământ, parte se topea ca și când nici n-ar fi fost. Fără să fiu atent la saluturile trecătorilor veniți din sens opus. Treptat începeam să reconstitui scenă cu scenă, toate întrevederile noastre. Orice aș fi făcut, dincolo de vorbele răstite și de plecare, îmi apărea în minte zâmbetul privirilor ei. Totuși, speranța că în seara aceasta ne vom întâlni la repetiție și că ziua următoare voi juca în scenă cu ea îmi dădeau aripi. Oblojirea sufletului rănit de plecarea ei
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
o moară hodorogită, unul după altul, rapid, așa cum turuiau, pe de rost, colegele mele dragi, lecțiile, de nu mai puteau scăpa, ca de râie, de notele de zece. Tata se plimba ce se plimba prin casă și, deodată, mai amintea, răstit uneori, de câte un sfânt sau un cuplu de sfinți. Asta nu înseamnă că, la mare supărare, nu-și lua libertatea de a aminti de mai mulți sfinți într-o frază ceva mai lungă... Și ce-au vrut de la tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
un pic din harul lui de povestitor... Remarca mă face să nu mai pun sticla de vin pe locul unde a fost și unde ajungeam lejer amîndoi. Ca din neatenție, o las la dreapta mea. Nicușor remarcă și întreabă puțin răstit: O ții doar pentru tine? spune , întinzînd bărbia spre sticlă. Vai de mine, sar eu ca fript, mutînd sticla cu cîțiva centimetri. Amicul se întinde greoi, apucă sticla cu vin, își umple paharul și face exact ca mine, adică n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
din nou bătăile în ușă mă fac atent. Intră, spun, puțin necăjit că am dat liber cîteva ore secretarei. În spatele ușii este o liniște deplină și nici vorbă să se deschidă. Merg și deschid ușa, văd omul și întreb cam răstit: De ce nu intrați? Mi-i puțin frică, șoptește pentru el. Luați loc și prezentați-vă doleanțele. Ionel se uită roată prin birou, aparent deloc interesat de dialog. Îl las să se acomodeze și, între timp, pun niște rezoluții pe hîrtii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
tace. Puțin jenat, ridic tonul: Vă rog, ce doriți? Aștept să terminați... Dar eu nu termin nici în cinci ore, așa că... Nu-i nimic, aștept, răspunde precipitat. Las pixul din mînă, îl fixez rece, îmi îngruzesc puțin fruntea și spun răstit: Numai că eu n-am nevoie de companie... Spuneți repede, n-am timp de pierdut. Se uită roată, se saltă de pe scaun și, vădit incomodat, mă anunță: Eu v-am votat. Îmi schimb atitudinea și replic moale: Mulțumesc mult. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
o cărare de lîngă bordei, din pădure ieși un om cu sarcina de vreascuri în spate. Albi, ochii săi erau încadrați de o barbă cu lîna laie. Răcni gutural la o babă care, fără să miște de pe țol, răspunse la fel de răstit. Am încercat să stau de vorbă cu dînsul. Omul ne zîmbi cu o gură spartă din care, rărit, răsărea un gard galben de dinți. Ne pofti pe butucul unde așternuse în grabă un țolic, apoi scoase o țigară și și-
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
continuare memorabilă a frazei. Mai bine. Fiindcă ea m-a Întrerupt, revărsând asupra mea un șuvoi de plângeri care m-au făcut ca, În doar cinci minute, să fiu la curent cu toate defectele de soț ale lui Cătă. Expuse răstit, cele mai multe dintre ele ținând de domeniul strict casnic, nereușind să mă convingă, să mă atragă sincer de partea ei. Aș fi preferat câteva picanterii, poate povestea unor infidelități. Nu mi-a fost dat să aud decât o expunere de motive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
blindată. Pe o placă se vedeau litere de tipar galbene: Spitalul de psihiatrie Măgura. Hm, poate că paradisul trebuia apărat de localnicii care auziseră de minunățiile dinăuntru. Am apăsat butonul soneriei. Mi-a deschis un portar care m-a întrebat răstit ce vreau. L-am lămurit. M-a băgat într-o cămăruță de lângă intrare, mi-a cerut buletinul și mi-a împins sub ochi un formular de completat: cine eram? rudă cu bolnavul? am mai fost la Măgura? citisem cărțile domnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Îi dă peste mână și strigă cât poate de tare pentru a fi auzit de pe culoar prin ușa Închisă a camerei: — Planton! Imediat ce se Înfățișează În ușă un băiețel pirpiriu, blond și cu ochii verzi, Albu continuă pe același ton răstit pe care a strigat: — Du-te la camera nouă și cheamă-l pe Umit să ne facă o cafea. După asta râde și-i explică lui Pârvu: — Avem și turci În căminu’ ăsta. Are cine să ne facă o cafea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
unșpea. Asta era cu un an În urmă și de fapt chiar așa Îl cunoscuse Grințu pe Popescu. Se rățoise la el și ăla zâmbise, era obișnuit să fie controlat când se fura ceva. „Câți bani ai asupra ta?“ - Întrebase răstit pedagogul. Băiatul răspunse senin: „Nouă sute și cincizeci de lei, tov. pedagog.“ „Câât, mă?“ „Nouăsutecincizeci!“ Era o sumă cam mare pentru un elev. Cel care reclamase furtul se plângea că i-a dispărut o sută. „De unde-i ai?“ „Mi i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
primară din Lisa care, într-o zi de iarnă, mă păcălise, convingîndu-mă să-mi lipesc limba de zăvorul înghețat de la poarta școlii; urmarea fiind că fugisem spre casă cu gura plină de sânge. "De ce bați în ușă?" m-a întrebat, răstit, bărbatul. "Vreau să trăiesc", i-am spus, cu vocea sugrumată de emoție. El a râs. Mai auzeam acest râs când m-am trezit. 23. Dimineața anunță o zi cu lumină agresivă. Niște zdrențe albe atârnă pe cer. N-a mai
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ale fiicei ei de școala primară. Un bărbat care poartă deja masca morții de oftică și/sau ciroză care-i dă târcoale și care s-a întrecut cu băutura de la primele ceasuri ale dimineții începe să vocifereze pe un glas răstit și nesigur. Ce naiba face vaca dracului! Ce naiba face putoarea asta! Când se ridică în picioare de pe canapeaua de vinil cu mânere de inox, se clatină atât de violent încât se lovește de peretele vopsit galben și cade la loc, zdruncinându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
genunchi și se uită la capătul bușteanului, unde lemnul era marcat cu ciocanul. — E-al lu’ White și McNally, zise ridicându-se și ștergându-și genunchii pantalonilor. Doctorul nu era deloc În apele lui. — Atunci nu-l tăia, Dick, răspunse răstit. — Nu te-nfierbânta, doctore, spuse Dick. Nu te-nfierbânta. Ce-mi pasă mie de la cine ciupești? Nu-i treaba mea. Dacă crezi că-s furați, lasă-i aici, i-ați sculele și Întoarce-te-n sat. Era roșu la față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
întrebătoare asupra Marandei, care a clătinat ușor din cap a „nu”. Răspunsul lui Hadarag a fost un clipit apăsat, ceea ce ar fi însemnat „am înțeles”. Rusul s-a dus glonț spre grajd. Unde sunt animalele: vitele, caii, oile? a întrebat răstit. Hadarag, care a auzit geamătul lui Toaibă, a răspuns pe limba rusului: 101 Aiștia nu au animale. Bărbatul îi bolnav de multă vreme și fimeia muncește pe la alții cât poate și ea. De unde să aibă animale? Rusul nu s-a
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
lucruri grave s-au întîmplat și ca trebuie să vină să mă vadă negreșit. L-am rugat să ia mașină. L-am așteptat în verandă. ― Unde ai fost? mă întrebă el. ― Am să-ți spun pe urmă, îi răspunsei puțin răstit. Povestește-mi ce mai e nou... Foarte multe lucruri noi. Pe Maitreyi au vrut s-o mărite, dar ea a țipat că va mărturisi soțului, în noaptea nunții, că s-a culcat cu mine și va compromite întreaga familie, căci
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ruși înciubotați care călcau peste lanurile de grâu în pârg și păpușoi ca pe drumul mare, lăsând în urmă numai țărână și pleavă... Fierbând de furie, moș Dumitru ședea în capul ogorului său când un “starșâi litinant” l-a întrebat răstit: “Gde Berlin?” Moș Dumitru a priceput întrebarea, fiindcă în primul răzbel a avut de a face cu “lifta” și îi știa graiul... Răspunsul lui nu s-a lăsat așteptat: “Uite. Vezi dealul ista? - a întins moș Dumitru mâna spre apus
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
-ți spun ce am discutat cu ea... Gruia asculta cu respirația oprită. Când profesorul și-a Încheiat povestirea, a remarcat: ― Bine gândit, domnule profesor! Nu ne-ar rămâne decât să avem răbdare... ... ― Ce dorești de la mine? - au fost primele cuvinte răstite ale doctorului Cuc adresate pirandei, care l-a așteptat cu Înfrigurare În cămăruța de la poartă... ― Apâi, domnu’ doctoru’, parcî Dumnezău te-o scos În calea noastrî, cî pânî amu’ nu puteam agiungi la domnu’ profisoru’. Ave tari multî treabî. ȘÎ
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
drumu’ acasî, când Îi dai drumu’?!” ― Mă iartaț’, domnu’ profisoru’ doctoru’. Da’ cum sî nu Întreb când Îi dă drumu’ acasî dacî o zâs cî barbatu’ meu Îi cu un chicior În groapî? ― Când am spus eu așa ceva?! - a Întrebat, răstit, doctorul Cuc. ― Dupî ci ai pus inelu’ pi degit șî ai zâs sî țî-l dau dumitali.- a răspuns ofensată piranda, până să intervină directorul: ― Doctore, mi se pare că nu bagi În seamă că suntem și noi de față. ― Mâine
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
și zece, am curs cu studenții. Cât privește pe profesorul Hliboceanu, știu că mâine are de efectuat o operație deosebită. ― De când Îmi faci mie programul, directore? Mâine la ora opt vei fi prezent la mine, așa cum am hotărât! - a comentat, răstit, securistul. ― Nici dumneata nu-mi faci mie programul! - a răspuns directorul, cu ton ce nu Îngăduia controversă, trântind receptorul În furcă. ― Auzi dumneata - i s-a adresat directorul lui Gruia. Un nemernic care deține puteri discreționare Îmi dă ordine folosind
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
mai schimbăm o vorbă-două, dar cum se vede... ― Nu face nimic, domnule director. Cu altă ocazie... Să trăiți - a răspuns Gruia Îndreptându-se spre ieșire... Directorul a ridicat receptorul: Deși a Înțeles foarte bine cine este la telefon, a Întrebat răstit: ― Cineee?! ― Colonelul Zdup. ― Și ce doriți? În urma ripostei de mai Înainte a directorului, securistul a lăsat-o mai domol parcă... ― N-o lua chiar așa, directore. Discută cu chirurgul și Îmi comunici telefonic ora la care Îmi onorați invitația... ― E
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Pe la orele nouăsprezece, Petrică a pornit către Spiridonie. Și-a luat o rezervă de timp ca să nu Întârzie la Întâlnire... Când a ajuns la poarta spitalului, s-a trezit luat la Întrebări: ― Pe cine cauți tu? - l-a Întrebat portarul, răstit, pe Petrică. ― Pe profesorul Hliboceanu - a răspuns el. ― De unde până unde vrei să intri tu la ora asta În spital? ― Întâi te poftesc să nu mă tutuiești și apoi află că sunt invitat de Însuși profesorul Hliboceanu! ― Nu mai spune
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
director. ― Ce s-a Întâmplat, Măriuță? ― Securistul - i-a șoptit ea. ― Să intre. Secretara a revenit și i s-a adresat străinului, care se apucase să foileteze un dosar de pe birou. ― Poftiți. Individul a intrat și, după un bună ziua aproape răstit, s-a așezat În fotoliul din fața biroului. ― Bună ziua. Cine sunteți și ce doriți? - l-a luat din scurt directorul. ―Era În curs o anchetă cu o afacere cu niște corturari... ― Cred că ar fi fost cazul să vă prezentați Întâi
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
nici o nădejde că o va găsi. Ei știu cum să se facă nevăzuți, chiar de sunt „la vedere”. ― Asta e o veste bună. Ajunși, au bătut În ușă. Nici un răspuns. Au mai Încercat o dată... ― Intră! - s-a auzit o voce răstită. ― Bună ziua - au salutat cei doi. Securistul și-a ridicat privirea Încruntată de pe niște hârtii pe care le avea În față. ― În sfârșit, ați venit. Profesorul Hliboceanu s-a odihnit sau Încă Îi mai este somn? ― Când am spus că profesorul
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ați venit. Luați loc. Colo pe fotolii. Scaunul este rezervat altui musafir. ― Mulțămim de poftire - a vorbit, Petrică așezându-se. N-au apucat Însă să schimbe nici două vorbe, că cineva a bătut În ușă. ― Intră - a răspuns profesorul destul de răstit. Ușa s-a deschis repezit și În cadrul ei a apărut căpitanul Vătrai, cu o mapă sub braț. ― Bunăăă sea... ra - a salutat el surprins. ― Bine ați venit. Luați loc. Erați așteptat - a răspuns profesorul, puțin amuzat de descumpănirea securistului. ― Dar
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]