2,464 matches
-
Argeșului, se întuneca și vedeam pești când s-au prins că sunt acolo. Am lăsat cerul baltă și am început să fug. Ei scoteau niște chiote groaznice și-și roteau bâtele-n aer, Cristos era în fruntea lor, îi simțeam răsuflarea în spate, aerul pe care-l despica cu bâta. Am făcut un tur de bloc, nu obosisem și nici ei. Am mai făcut unul. Pe la începutul celui de-al treilea, l-am văzut pe Filip cu geanta pe umăr. Totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
această dată, mult mai dificil decît la cealaltă escaladă a mea anterioară, și nu doar din cauza piciorului meu beteag. Ce n-aș fi dat să nu fie vorba decît de asta. Trebuia să mă opresc des pentru a-mi trage răsuflarea și nu puteam să-mi las toată greutatea pe lăbuțele din față, cum făceam Înainte. În timpul acestei prime coborîri, m-am oprit la cabinetul dentistului, de la etajul al doilea. Avea două Încăperi, o sală de așteptare și cea În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
doamnă Purvis. Și ceainicul. Individul Își răsuci În fotoliu trupul scălîmb, așa fel ca s-o poată vedea pe doamna Purvis aducînd cozonacul. Era limpede că-i plăceau cozonacii: nu-și luă ochii de la el și rămase așa, ținîndu-și parcă răsuflarea, pînă cînd văzu cozonacul pe masă. Abia atunci se mișcă, trăgîndu-se nervos mai aproape de marginea fotoliului. — Ai un cuțit, doamnă Purvis? — Doamne-Doamne, totdeauna sînt uitucă la ora asta, se scuză ea. Din cauza sirenelor! — Nu face nimic, o să folosesc briceagul, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
și un carnet. Și acum, spune-mi te rog cam cînd ai băgat se seamă pentru prima oară ceva suspect. Domnul Rennit se rezemă de speteaza scaunului și Începu să se scobească În dinți cu vîrful creionului; i se auzea răsuflarea șuierînd printre golurile danturii stricate. Cu gulerul cam boțit și cămașa nu tocmai curată, părea la fel de lăsat În părăsire ca și odaia de alături. Dar Rowe Își spuse că un cerșetor ca el n-avea de ales. — Numele și adresa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
peșteră plină de ecouri. După o scurtă pauză, acul gramofonului fu mutat Înapoi și melodia Începu iarăși să se reverse În Încăpere. Aceleași valuri se spărgeau În aceeași peșteră, cu o monotonie exasperantă. Pe fondul acestei muzici, urechea lui desluși răsuflările celor din jur, trădînd teama unora și emoția Încordată a altora. Domnișoara Pantil avea un fel ciudat de a respira, cu un șuier uscat, pe cînd răsuflarea domnului Cost era egală și grea, dar nu atît de grea precum aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
aceeași peșteră, cu o monotonie exasperantă. Pe fondul acestei muzici, urechea lui desluși răsuflările celor din jur, trădînd teama unora și emoția Încordată a altora. Domnișoara Pantil avea un fel ciudat de a respira, cu un șuier uscat, pe cînd răsuflarea domnului Cost era egală și grea, dar nu atît de grea precum aceea a unui alt invitat, pe care Rowe nu-l putea identifica pe Întuneric. Stătea cu urechea la pîndă și aștepta: va avea răgazul să-și elibereze mîinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
așteptarea asta Încordată Îi amintea de altcineva care așteptase la fel, zile În șir, pînă ce mila lui crescuse Îndeajuns de mult, căpătînd proporțiile monstruoase necesare trecerii la fapte... Deodată, se auzi un glas: — Da, da, nu prea aud bine... Răsuflarea domnișoarei Pantil se făcu parcă și mai șuierătoare, iar valurile sonore ale lui Mendelssohn se retraseră, gemînd. Undeva, departe, claxonul unui taxi țipa Într-o lume pustie. — Vorbește mai tare! rosti glasul. Era glasul doamnei Bellairs, Însă ușor schimbat, transfigurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
că e tîrÎt spre adîncurile bîntuite de peștii cei mari. Știam eu de ce nu vreau să mă ocup de cazul dumitale! gemu. — Trebuie neapărat să mă sfătuiesc cu dumneata, domnule Rennit! Voi trece să te văd. — A, nu! Rowe auzea răsuflarea grea a domnului Rennit, care adăugă apoi, cu o voce sugrumată: — CÎnd vrei să vii? — La zece. Ești Încă la aparat, domnule Rennit? (Simțea nevoia să-și descarce sufletul.) Nu am nici o vină, crede-mă, trebuie să mă crezi! Crima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
vreți să spuneți, chicoti omulețul. A, credeți-mă, făceau ei loc și pentru natura omenească În peșterile alea. În fiecare dintre ele era de găsit și cîtea o canapea confortabilă! Nu uitau niciodată de canapeaua confortabilă. Rowe simți din nou răsuflarea puturoasă a entuziasmatului său interlocutor. — Nu credeți că-i timpul să vă continuați drumul? Îl Întrebă el. N-aș vrea să vă pierdeți clientul din cauza mea. Abia rostise aceste cuvinte, că le și regretă. Judecînd după ochii lui blajini și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
să suporți suferința nimănui. — E ceva deosebit În asta? o Întrebă el, sincer mirat, căci nu știa nimic despre felul cum trăiau și gîndeau oamenii din lumea de afară. — În țara mea, era ceva deosebit. Fratele meu... Se opri, ținîndu-și răsuflarea. — O, da, firește aveai un frate, spuse el, grăbindu-se să se agațe de umbra unei amintiri Înainte ca aceasta să se spulbere. Mi-era și el prieten, nu-i așa? — Hai să Încetăm acest joc! Deschiseră amîndoi ochii În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
părea pe cît de veche, pe atît de proaspătă: memoria reținuse doar puține dintre Întîmplările petrecute după aceea. De fapt, Își pierduse Întreaga experiență de adult. Cuprins de o exaltare nervoasă, deschise ușa și aruncă o privire pe coridor, ținîndu-și răsuflarea. Conștient oarecum de amenințarea pedepselor la care se expunea, simțea că face o faptă eroică, vrednică de un Îndrăgostit. GÎndurile lui rebele Îl umpleau de o voluptate nevinovată: era ca un elev ce se laudă că a mîncat bătaie de dragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ca și croitorul. Ridicîndu-se supusă, porni șontîc-șontîc spre telefon; Înainte de-a ajunge, se poticni Între perete și masă, iar turbanul Îi căzu pe un ochi. — Alo! Cine-o acolo? Întrebă ea. Cei trei bărbați din Încăpere stăteau nemișcați, ținîndu-și răsuflarea. Deodată, doamna Bellairs păru să-și vină În fire, ca și cum și-ar fi dat seama de puterea ei, de faptul că era singura care putea să vorbească la telefon. — E doctorul Forester. Ce să-i spun? Întrebă ea, vorbindu-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
al patrulea set de căști-radio. În același timp, știam că sentimentele mele față de bărbatul mort și soția lui doctoriță erau deja acoperite de anumite dușmănii nedefinite, vise de răzbunare pe jumătate formate. Catherine mă privea cum încerc să-mi recapăt răsuflarea. I-am apucat mâna stângă și mi-am apăsat-o pe stern. În ochii ei sofisticați deveneam deja un fel de casetă cu bandă emoțională, luându-mi locul alături de toate acele scene de durere și violență care ne iluminează marginile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
Ești tare, zise Ștefan cel Mare, da’ și eu... eram odată în toiul luptei când am văzut că ai noștri cam pierdeau, așa că m-am gândit să-i pun pe turci pe urmele mele, să-și mai tragă românașii mei răsuflarea. Am urcat pe un munte. Turcii, cum m-au văzut, au luat-o după mine. Erau vreo treizeci de mii. Eu pe cal, tâgâdâm-tâgâdâm, până n-a mai putut calul și a leșinat. Am pornit pe jos înspre vârf. Turcii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
mi-am continuat căutarea. Sub o prelată gri am găsit o Mobra. Pe o etajeră, un radio stricat. Iar într-un colț, un frigider. Nu era băgat în priză. Am deschis ușa și în acel moment mi s-a tăiat răsuflarea. Sau, cum s-ar spune, aproape m-am căcat pe mine. Pentru că frigiderul - destul de înalt - era plin cu destul de mici ființe zburătoare care fluturau în jurul unui bec de 100 de wați. Iar acele făpturi erau aparent niște îngeri. Da. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
ba chiar, dacă te gândești bine, preferi să fie așa, să te afli în fața a ceva ce încă nu știi prea bine ce este. Dacă într-o noapte de iarnă un călător Romanul începe într-o gară, pufăie o locomotivă, răsuflarea unui piston acoperă deschiderea capitolului, un nor de fum ascunde o parte din primul alineat. Mirosul de gară e străbătut de o pală de mirosuri de la bufetul gării. Cineva privește prin geamurile opace, deschide ușa cu geamlâc a barului; totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Privesc la fața subțire, acoperită de ochelari și vizieră, impasibilă și din cauza tampoanelor din urechi și a suportului care-i imobilizează bărbia. Care va fi soarta ei?“ Nu găsesc nici un răspuns la întrebarea aruncată de Marana aproape cu indiferență. Cu răsuflarea tăiată ai urmărit de la o scrisoare la alta transformările cititoarei, de parcă ar fi fost vorba de aceeași persoană... Dar și dacă ar fi fost mai multe tu le atribui tuturor aspectul Ludmilei... Nu susține ea că nu-i putem cere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
zi, înainte de a mă apuca de lucru, o privesc o bucată de vreme cu ocheanul. În aerul transparent și pur mi se pare că surprind pe chipul ei imobil semnele acelei mișcări invizibile care este lectura, alunecarea privirii și a răsuflării, dar parcă și mai mult trecerea cuvintelor prin ea, curgerea sau oprirea lor, elanurile, întârzierile, pauzele, atenția concentrându-se sau risipindu-se, revenirile, acel parcurs ce pare uniform, dar de fapt e mereu schimbător și accidentat. Oare de câți ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
simte cât de limitată și superficială e munca lui în comparație cu ceea ce caută scriitorul chinuit. Pe terasa unei vile, în fundul văii, o tânără femeie face plajă citind o carte. Cei doi scriitori o privesc prin ochean. „Cât e de absorbită, cu răsuflarea tăiată! Cu ce gesturi febrile întoarce paginile!“ - se gândește scriitorul chinuit - „Sigur că citește un roman de mare efect, ca cele ale scriitorului productiv!“; „Cât e de absorbită, aproape transfigurată în meditație, de parcă ar vedea dezvăluindu-se un adevăr misterios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
era nevoie să-l aduci în discuție. Totuși, prin alte țări erau la modă ideile acelea năstrușnice cum că bărbații chiar trebuie să asiste la nașterea copiilor lor. Când Mma Ramotswe citise despre așa ceva într-o revistă, i se tăiase răsuflarea. Apoi se întrebase de ce să nu vadă și un tată cum vine pe lume copilul său, să-i ureze bun venit și să împărtășească bucuria momentului, și nu a fost în stare să găsească nici un motiv plauzibil. Asta nu înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
să vadă inelul pe care mi l-ai cumpărat. Se uită la domnul J.L.B. Matekoni înainte să continue: — Așa că le-am spus că încă nu l-ai cumpărat, dar că sunt sigură că-l vei cumpăra în curând. Își ținu răsuflarea. Domnul J.L.B. Matekoni se uita în pământ, cum făcea de fiecare dată când era nesigur. — Un inel? întrebă într-un târziu gâtuit. Ce fel de inel? Mma Ramotswe îl urmări atentă. Trebuie să fii precaută când discuți astfel de probleme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
inele, spuse el, aplecându-se să deschidă un sertar de sub tejghea. Iată niște inele cu diamant foarte potrivite. Puse sertarul pe tejghea și arătă spre un rând de inele așezate în despărțituri de catifea. Domnului J.L.B. Matekoni i se tăie răsuflarea. Inelele aveau monturi cu diamante: o piatră mare la mijloc înconjurată de altele mai mici. Câteva inele aveau și alte pietre - smaralde și rubine - iar sub fiecare era un mic cartonaș. — Nu vă luați după etichetă, le șopti bijutierul. Ofer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
porții trântite, apoi ușa deschizându-se. Când venea acasă, de obicei el striga doar „am ajuns“, să o anunțe că-i poate pune mâncarea pe masă. Astăzi, însă, nu o strigă; în schimb, se auzi o altă voce. Își ținu răsuflarea. Îi trecu prin cap că venise acasă cu femeia aia, pe care o invitase să ia masa cu el. În cazul ăsta, o să ascundă repede friptura și o să-l anunțe că nu-i nimic de mâncare în casă. N-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
a întâmplat altceva. Se întoarse cu fața spre ea. — Ce anume? sări el. Ea dădu din umeri. Nu știu exact ce. Dar cum aș putea să știu? Eu nu am fost acolo. Făcu o pauză înainte de-a adăuga cu răsuflarea tăiată: — Dar dumneavoastră ați fost. Îi auzi respirația sacadată în timp ce se întorcea la fotoliu. Jos, în curte, unul dintre studenți strigă ceva, ceva în legătură cu o jachetă, iar ceilalți izbucniră în râs. — Spuneți că am fost acolo. Ce vreți să insinuați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
la el! Ridică paharul de sticlă grosolană, puțin crăpat, cu urme de degete pe el, unul are chiar o dungă de ruj movuliu, iar cei vreo zece admiratori încearcă să vadă cu ochii lor cum acesta nu există. Își țin răsuflarea. - Din ce e acest pahar? întreabă profesoral. Din ce? Pe urmă tușește în pumn. Scuipă pe podea. O liniște încurcată, scărpinături în creștete. Meditație. - Din sticlă... se trezește în sfârșit unul. - Ești prost! îl taxează scurt maestrul. Tu vezi, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]