1,717 matches
-
la lumea celor mari, la dimensiunile obișnuite. De exemplu, doi kilometri erau mereu cinci pentru un pitic. Ca să nu mai vorbim despre ce e mai îngrozitor: privirile celor normali. Toți se holbau la el, ca apoi să apară acel zâmbet răutăcios, mai ales când Dudu trebuia să se înalțe ca un copil, pe vârful picioarelor, ca să ajungă la clanța ușilor. Aceste gânduri îl frământau chiar în prezent, acum când se găsea în fața unei porți, încercând zadarnic să ajungă până la butonul soneriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
-ta o să-ți mulțumească cu un ciomag, spuse femeia care spăla farfuriile la restaurant, o cunoscuse bine pe doamna Fischer. Uneori făcea curat la ei și auzise certurile furibunde dintre mamă și fiică. - Dar cine e fericitul tată? întrebase un răutăcios. - Tatăl ar putea să fie oricine, răspunsese Nina calm. - Nu mai spune, exclamase barmanul. Când spui „oricine“ îl pui în cuvânt și pe Dudu? Dudu se înroșise până la marginea capișonului. Bărbații râdeau în hohote. - E nostim barmanul! Se spunea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
-o pe „mireasă“ de frumoasele ei pene. O lovea și cu ciocul în cap, toată colivia era plină de pene și puf alb și albastru. Prietenul nostru a scos-o pe „mireasă“ din colivie, era mai mult moartă decât vie. - Răutăciosule, l-a apostrofat prietenul nostru pe Sucki. Așa te porți cu femeile? Sucki avea aerul unui criminal spășit. Am închis repede portița de la colivia lui. Încet-încet, „mireasa“ și-a regăsit respirația și noi ne-am înveselit. - Ești un papagal prost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ace de zăpadă ne biciuiau dureros fața și ochii. Când și când, răzbătea până la noi huruitul tramvaielor care treceau, și din nou acel „heeeppp“, „heeeppp“, strident și smuncit ca un șfichi, după care, un alt strigăt, plin de o bucurie răutăcioasă - „aliint-oo“; fulgerul negru al săniilor care veneau din față și așteptarea chinuitoare ca hulubele lor să lovească botul calului nostru; și „cioc, cioc, cioc“ sunând partea metalică a saniei, bombardată de zăpada aruncată înapoi de copitele cailor; și tremurul saniei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
eu și că acești alții îl laudă pe Burkeviț pentru sentimentul de toleranță și de mândrie națională pe care acesta l-a exprimat. Numai Stein nu trăia și nici nu putea să trăiască acest sentiment. Întorcându-se brusc și zâmbind răutăcios, el se apropie de Eisenberg și, trecându-și degetele albe și imense pe după cureaua acestuia și trăgându-l spre sine, îi spuse sau îl întrebă ceva în șoaptă. În primele minute care au urmat, am simțit o surdă antipatie pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
peste picior din cauza numelui său. La Tiraspol, unde plecase ca să-și continue studiile, bășcălia căpătase nuanțe pe care nu le mai putea suporta. Rezolvase repede problema, statura și conformația lui fizică îl ajutaseră să îi reducă la tăcere pe colegii răutăcioși. După câteva confruntări soldate cu nasuri rupte și ochi umflați, nimeni nu mai îndrăznea să facă glume pe socoteala lui. Rusia feudală era împărțită în cnezate. La mijlocul secolului al XV-lea, cnezatul Moscovei, aflat sub conducerea lui Ivan al IV
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
stăruia Simon privind la soarele necruțător. „Și scrierile lor sînt Însăilate cu minciuni, cu precepte mincinoase, un precept e o minciună, zece precepte, zece minciuni... Nu le e de-ajuns că Elohim ăsta al lor e un tîlhar răzbunător și răutăcios, ca orice bătrîn, mai trebuie să-l și divinizați și să vă Închinați lui, să fiți cu gîndul numai la el. Și să-l mai și numiți Atotputernicul! Să vă supuneți lui. Oh, popor samarinean, cine sînt șarlatanii care te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
elibera, așadar, manuscrisul de acele micimi În care s-ar fi reflectat ca pe luciul unei bălți, chipul cu obrazul ciupit al lui Jeshua Krohal, cearcănele sale vineții ca și trupu-i trîndav; apoi va tăia dintr-un condei orice aluzie răutăcioasă la adresa unor stări de lucruri ca și unele degresiuni biblice ca aceea despre femeia lui Lot, În care se recunoștea nemțoaica roșcovană din crîșma „Corona“ (care nemțoaică roșcovană avea o tainică legătură cu Lot prin pata albă de nădușeală care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
știm, prin urmare nu merită să pierdem timp căutând alte calificative. Inspectorul a fost primul care a luat cuvântul ca să spună că apreciase, mai ales, modul în care domnul comisar orientase interogatoriul, omițând cu mare abilitate orice referire la insinuarea răutăcioasă conținută în scrisoare, aceea că soția medicului, dată fiind personalitatea excepțională pe care o manifestase în împrejurarea orbirii de acum patru ani, ar putea fi cauza sau ar putea fi implicată în vreun fel în acțiunea conspirativă care a determinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
băuturile și plecă. Stroeve își trase scaunul mai aproape de masă: — Presupun că acum putem sta de vorbă, zise el. Ochii lui Strickland se opriră asupra lui cu o expresie malițioasă. Am fost absolut sigur că e în căutarea unei remarce răutăcioase, dar neputând găsi nici una se văzu redus silit să tacă. — Am adus cu mine un prieten de demult care voia să te vadă, repeta Stroeve radiind de fericire. Strickland mă privi uimit aproape un minut, fără ca eu să scot o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
niciodată, nu cerea nimic, tăcea tot timpul, însă nu părea să privească deloc cu ochi buni îngrijirile care i se dădeau. Întâmpina toate întrebările - cum se simte sau de ce ar avea nevoie - doar cu un rânjet batjocoritor, cu o glumă răutăcioasă sau cu o înjurătură. Mi se părea detestabil și, de îndată ce a fost în afară de orice pericol, i-am spus-o de la obraz. — Du-te naibii! mi-a răspuns el fără menajamente. Renunțând total la munca lui, Stroeve îl îngrijea pe Strickland
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
primăvara o acoperea cu anemone și saschiu, lângă apele molcome ale râului Guerlante și cele, mai grăbite, ale micului canal. Putea fi luat, în acele momente, drept o statuie. Încerc să înțeleg de atâția ani, dar nu mă socotesc mai răutăcios decât alții. Bâjbâi, mă rătăcesc, mă învârt în cerc. La început, înainte de Caz, Destinat era pentru mine un nume, o funcție, o casă, o avere, un chip cu care mă intersectam de cel puțin două sau trei ori în fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pe care mi-l impusesem timp de patru ore, pe drumul pe care nu înceta curgerea interminabilă de soldați, căruțe, mașini și camioane. Lăsasem în urmă sute de flăcăi, care înaintau cu un mers grav și care-mi aruncau priviri răutăcioase, mie care eram îmbrăcat ca un civil și care păream atât de grăbit să mă îndrept în direcția în care ei înșiși mergeau fără nici o tragere de inimă. Apoi, în sfârșit, am văzut casa. Casa noastră. Mi-am lovit cizmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și-a netezit cu palmele vesta de la costum, apoi și-a aranjat pălăria și m-a privit drept în ochi, și cred că era prima oară când mă privea astfel, sau în orice caz, când mă privea cu acea sclipire răutăcioasă. Dar dumneavoastră, îmi spuse deodată, cu o voce ascuțită, ca un reproș, unde erați în noaptea aceea? Am rămas împietrit în fața lui. Clèmence a venit imediat lângă mine. Am privit-o. Era la fel de frumoasă, transparentă, dar atât de frumoasă. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
a condus în sfârșit până la Clămence. O știam din vedere. Aparținea unei familii foarte vechi din V. Din lumea bună. Din lumea lui Destinat. Soțul ei, Comandantul, căzuse la datorie încă din luna septembrie ’14. Îmi aduc aminte că fusesem răutăcios în privința ei, gândindu-mă că văduvia îi va veni ca o rochie de seară și că o să se folosească de această postură pentru a părea și mai impunătoare la petrecerile de la prefect și la seratele de binefacere. Sunt așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
că văduvia îi va veni ca o rochie de seară și că o să se folosească de această postură pentru a părea și mai impunătoare la petrecerile de la prefect și la seratele de binefacere. Sunt așa de prost câteodată și de răutăcios, în orice caz nu mai bun decât alții. Foarte repede, a vrut să se facă utilă. A părăsit V., reședința sa vastă ca palatul de la Versailles și a venit la noi, la clinică. Unii au spus: „N-o să stea nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
hotărâri pe loc, știind că imaginația te va amăgi dacă-i dai o șansă cât de mică. — Ei, fir-aș al dracului a exclamat Amory surprins. E ultimul lucru la care mă așteptam. Clara n-a dat semne de bucurie răutăcioasă. A schimbat numaidecât subiectul. Dar l-a pus pe gânduri și Amory socotea că, parțial, are dreptate. Se simțea ca un fabricant care, după ce și-a acuzat un contabil de fraudă, descoperă că propria sa odraslă, falsifică săptămânal catastifele de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
propria sa odraslă, falsifică săptămânal catastifele de la birou. Biata, maltratata sa voință, din care făcuse ținta disprețului său și al prietenilor, stătea acum inocentă În fața lui, iar discernământul se Îndrepta spre temniță, cu acel demon inconfundabil, imaginația, dansând cu satisfacție răutăcioasă pe lângă el. Sfatul Clarei a fost singurul pe care l-a cerut fără să dicteze el răspunsul - poate cu excepția celor primite În timpul discuțiilor cu Monsignor Darcy. Ce mult Îi plăcea să facă orice Împreună cu Clara! A merge la cumpărături cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
exact așa cum fusese înainte, pentru ca tăticul să nu‑și dea seama că în timpul liber aparatul a lucrat la negru. Gemenii ies unul lângă altul în lumina spațiului public, în care un arțar - reprezentant al multor alți arțari - tocmai își agită răutăcios frunzele și unde mai există și alți copaci, iar în curând vor înflori și florile, ca să înfrumusețeze orașul. Anna respinge orice înfrumusețare a propriei ei persoane. Se grăbește spre Hans, care sigur o așteaptă deja - nu‑i nevoie să‑și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
nimic. Curând însă entuziasmul sportiv va înlocui optimismul neavenit și‑l va face pe Hans să arunce de multe ori la coș. Nu demult a asistat și Sophie la un meci, timp în care nu s‑a rostit nici un cuvânt răutăcios sau pe un ton ridicat, iar politețea a fost nota dominantă. Lui Hans i se pare că Sophie e un spiriduș, fiindcă acum e aici și peste puțin timp apare în cu totul altă parte, unde își încurajează echipa favorită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
vărsa lacrimi, iar a te văita, nici atât. Bucuria vine și din spectacolul nefericirii aproapelui - Lucrețiu își va aminti de asta: există o anumită satisfacție în a vedea că răul se abate asupra altuia și ne ocolește pe noi. O bucurie răutăcioasă, desigur, dar eficace: nu e vorba de a ne bucura de necazurile care-l copleșesc pe altul, ci de a observa mersul lumii și a ne convinge că, într-o zi, sigur vom păți și noi ce-au pățit ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
fapt, care hedonist autentic ar afirma contrariul? Cu siguranță, nu Aristip din Cirene, și nici ceilalți care situează plăcerea în vârful ierarhiei și fac din ea binele suveran; toți aceștia ar fi incapabili să-și plătească jubilarea cu o bucurie răutăcioasă ori cu o pasiune rea. Eudoxiu hedonist și Aristotel eudemonist luptă în două tabere învecinate. Nu chiar prieteni, desigur, dar nicidecum dușmani. Oricum, de aceeași parte a baricadei în fața căreia Platon reprezintă pozițiile antihedoniste... X PRODICOS și „fericirea” -1- Soarta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Să vezi oroarea, dar să fii scutit de ea, ce voluptate! Evitarea tulburărilor, durerilor, suferinței și fricii îți arată direcția pe care trebuie s-o urmezi pentru a te bucura de tine însuți. Hedonismul nu presupune egoismul, și nici măcar bucuria răutăcioasă, ci construirea de sine ca o cetate, o fortăreață de necucerit. Lucrețiu utilizează metafora castelului construit pe un pisc stâncos - persistență a sublimului și a posturii romantice! Și Nietzsche va recurge la piscuri: locul bătut de vântul tăios al lucidității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
viziuni paradisiace: într-un astfel de lirism, nimic din concurența încă darwiniană, a formulelor individuale. Glasul ar continua glasul, cum un adevăr pe cellalt, instalând un moment pe secol L'hymne des coeurs spirituels. A patra etapă o numești (neinspirat? răutăcios?) șa-ra-dis-tă! Ceart-o cum vrei... O poezie cu obiect (știi că șarada are unul) mi-ar înșela ambițiunea. O poezie cu obiect creează necesar o Fizică sau o Retorică (același lucru) forme închegate față de viața spiritului. Eu voi continua cu fiecare
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
contra unui coniac mic: „De-aș fi ca tine campion/ Aș renunța la Panteon/ Și-aș face praf toți banii mei/ Cu bagabonți și cu femei...” Pîcă era un individ excentric, erudit, spontan, deștept foc! Plin de toane, uneori flegmatic, răutăcios, alteori simpatic și foarte plăcut la vorbă... Puțin cam (foarte! Sic!) alcoolic. Veșnic amator de chiolhane. Mulți în iubeau și îl respectam deoarece știa multe. Făcuse câțiva ani de drept, era un excelent poet, literat, om de petrecere. Dicție bună
DECENIUL ŞAPTE. BULEVARDUL MAGHERU, BUCUREŞTI. de GEORGE ROCA în ediţia nr. 981 din 07 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364369_a_365698]