1,305 matches
-
care este o răsturnare și, mai departe, o falsificare prin unilateralitate a celui adevărat.” (N. Ionescu, Roza vânturilor 1926-1933, Editura Hyperion, Chișinău, 1993, p. 33.) Fără îndoială că pentru Ionescu raționalismul kantian, în egală măsură cu cel cartezian, nu era „raționalismul adevărat”. 89. Roza vânturilor, p. 49. 90. Apud Dora Mezdrea, Op. cit., vol. II pp. 327-328. Pentru filosofia acedemică, „științifică” a vremii sale, Ionescu nu avea nici cel puțin rezerva celui care mărturisește că are greutăți de înțelegere, ci lipsă totală
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
aspirații asemănătoare, ci de cele care despart orientări fundamentale ale gândirii. Sunt orientări ce conferă profilul lor distinct unor mari mișcări și epoci culturale. Pentru Blaga, filosofia lui Kant era expresia exemplară a unei figuri fundamentale de gândire a modernității, raționalismul universalist de orientare critic-luministă. Este orientarea care instituie rațiunea, înțeleasă ca determinare definitorie a unei naturi umane presupusă a fi invariabilă, atemporală, drept instanță supremă în întemeierea și evaluarea cunoașterii, precum și a valorilor. Din perspectiva raționalismului normativ al lui Kant
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de gândire a modernității, raționalismul universalist de orientare critic-luministă. Este orientarea care instituie rațiunea, înțeleasă ca determinare definitorie a unei naturi umane presupusă a fi invariabilă, atemporală, drept instanță supremă în întemeierea și evaluarea cunoașterii, precum și a valorilor. Din perspectiva raționalismului normativ al lui Kant, istoria universală ni se înfățișează drept procesul progresiv al emancipării omului prin asumarea și deprinderea exercițiului critic al rațiunii. Sensul istoriei este dat de ceea ce Kant numește luminare 3. Prin străduințele de a da satisfacție exigențelor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
se consideră că ea stă deasupra istoriei. Opțiunile lui Blaga sunt solidare cu acea orientare particularistă și istoristă care s-a configurat la sfârșitul secolului al XVIII-lea și îndeosebi la începutul secolului al XIX-lea, tocmai ca reacție față de raționalismul universalist al epocii luminilor. Inițiatorii acestei orientări, contemporani ai lui Kant, s-au raportat în mod polemic îndeosebi la acele pretenții universaliste care susțin edificiul filosofiei transcendentale și al eticii imperativului categoric. Pentru Kant, individul, ca ființă emancipată prin exercițiul
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a structurilor intelectuale și spirituale. Ca realități istorice unice, irepetabile, acestea pot fi comparate cu organismele. Unul din cercetătorii reorientării istoriste a gândirii, care a căpătat contururi clare încă în epoca lui Kant și Goethe, caracteriza astfel conflictul ei cu raționalismul universalist al filosofiei luminării: „O gândire relativizantă, cu toate primejdiile ei, a pășit în locul credinței în adevăruri absolute, atemporale ale rațiunii și în uniformitatea naturii umane în toate timpurile”4. Voi aminti pe scurt câteva teme ale gândirii lui Johann
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
poporului și al țării noastre; o așa-zisă educație franceză în Germania trebuie în mod necesar să educe în mod greșit și să rătăcească spiritele germane.” 7 Deosebit de clar se conturează teme și poziții ale istorismului particularist, opuse celor ale raționalismului universalist, în concepția asupra limbajului al lui Wilhelm von Humboldt. Limbajele nu sunt simple mijloace de comunicare - susținea el - ci organele formatoare ale gândirii, expresia concentrată a caracteristicilor specifice ale unei anumite culturi. Limbajele și culturile sunt unite în modul
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de factură occidentală la „filosofia românească”, se exprimă în această privință într-un mod lipsit de orice echivoc. Interesele națiunii trebuie să constituie instanța supremă a judecății, deciziei și acțiunii deoarece tocmai prin ele se dezvăluie absolutul unei comunități etnice. Raționalismul și individualismul sunt caracterizate drept adversarii ei cei mai redutabili. În sensul spiritualității ortodoxe - susținea Nae Ionescu - nu există decât comunități, și nu indivizi. Individul este dator să se subordoneze în mod deplin nevoilor comunității și să fie gata să
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
facultățile lor preexistente? Putea-va oare să se exercite o influență În conformitate cu legile gramaticii 1 sau cu cele ale logicii (405) asupra unui om insensibil la auzul unei melodii sau asupra unuia incult, care nu cunoaște nici teoria, nici practica raționalismului? Este peste putință să pretinzi așa ceva. 22. De altfel, Îl am chezaș pe Homer. Să zicem că nici un eveniment nu poate avea loc „fără zei”. Ceea ce nu Înseamnă că Îl prezintă pe un anume zeu, folosindu-se de tot felul
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
-i, fiind înfrânt, ceea ce și explică prăbușirea Bizanțului. Omul a mărit, astfel, distanța dintre el și lumina Duhului Sfânt, recăzând în violență malefică. Franța se pomenește în plină criză sacrificială, uitând calea hristică a rezolvării acesteia și pariind doar pe raționalismul justiției. În locul libertății după fire, intelighenția franceză, în frunte cu Jean Jacques Rousseau, proclamă libertatea după natură și decretează codul drepturilor și libertăților omului, marea miză a Revoluției Franceze. Dar nu există libertate după natură, nici egalitate sau dreptate, căci
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
dă speranța învierii. Cum poate să apară ordinea în haosmos, lumina în întuneric? Altfel spus, cum poate haosmosul să devină cosmos? Răspunsul e: prin curmarea crizei sacrificiale, care înseamnă întoarcerea cu fața spre Creator, iar nu spre diavol. Or, numai raționalismul justiției, rupt de actul sacrificial hristic, nu e suficient pentru a reîntrona comuniunea dialogică în lume. "Sacrificiul atrage atenția René Girard a fost întotdeauna ca o mediere între un sacrificator și o <<divinitate>>"67. Rațiunile lui rămân, însă, ascunse, căci
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
naționalismul estic și asiatic, cu o evoluție contrară celui occidental, și care a urmat cursul conceptului organicist germanic, dar colorat oriental. Este o clasificare abuzivă, atrage atenția Alain Dieckhoff, menită să legitimeze naționalismul vestic în fața celui estic. Ea ignoră atât raționalismul politic german al lui Hegel și al urmașilor săi, cât și organicismul cultural francez al lui Maurice Barrès și Charles Maurras. Nu se poate susține că "naționalismul oriental" este exclusiv cultural, iar cel occidental doar politic. Pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
postmodernismul românesc, dacă nu a fost o avangardă, atunci, cu siguranță, a cunoscut apetitul hipermodernismului, revendicându-se chiar din onirismul "școlii" lui Leonid Dimov, precursoare a optzecismului. Totodată, hipermodernismul se vrea și o reacție la globalismul coercitiv și alienant în mijlocul raționalismului modern și al hiperraționalismului corporațiilor globale. Asemenea porniri au existat la tinerii furioși din Anglia sau la un poet ca Allen Ginsberg, iar, la noi, l-am putea plasa aici pe Liviu Ioan Stoiciu din faza lui cinică. Alții consideră
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
opune, ci condiționează diversitatea dinamică a noului. Transmodernismul se prefigurează a nu fi o doctrină, cât o spiritualitate, acea lume-lumen în stare să contracareze veșnica primejdie a opacizării prin artificială "complexitate" labirintică spre care ne-au împins modernismul și postmodernismul. Raționalismul scientist, solicitat de modernizarea orientată exclusiv spre materia opacizantă, poate fi redimensionat în vecinătatea zonelor de transparență evocate chiar de teoria haosului. Unii comentatori americani cred că postmodernismul a estompat până la dispariție dimensiunea temporală a omului, exilat într-o neverosimilă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
neputința trecerii din imaginar în dinamismul contradictorial și, drept consecință, proliferarea excesivă a imaginarului, fie spre schizofrenie, fie spre paranoia. Dar caracteristica fundamentală a stării T este afectivitatea. Dacă se poate vorbi de o ontologie lupasciană, aceasta se desparte de raționalismul tradițional al metafizicii, trionticitatea având drept corolar în starea T afectivul. Filosoful vorbește de ecuația Dumnezeu-afectivitate, de un misterios orgasm divin, erosul uman nefiind altceva decât o "ebrietate ontologică a orgasmului"312. Interesant că și la Eminescu, semn cert al
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
comportamentul actorilor este considerat drept un factor de mediere (Cowles, Caporaso și Risse 2001; Börzel și Risse 2003; Radaelli 2003), sau factor inhibant (Fabbrini 2003; Graziano 2004), care acționează asupra impactului europenizării. În conformitate cu cea de a doua logică de acțiune (raționalism), un factor inhibant este reprezentat de existența actorilor interni care nu împărtășesc valorile europene sau au interesul să neutralizeze europenizarea prin maximizarea propriilor utilități. Acest discurs este încă și mai relevant dacă ne referim la actori (chiar și instituții sau
by Cristina Dallara [Corola-publishinghouse/Science/1090_a_2598]
-
urmă. În ultima parte a anilor '90 au apărut o serie de studii care, inspirându-se în special din paradigmele relațiilor internaționale, s-au concentrat pe rolul organizațiilor internaționale în promovarea normelor și valorilor. Aceste cercetări, utilizând în principal paradigmele raționalismului și instituționalismului sociologic (sau mai bine spus ale constructivismului), au încercat să identifice care sunt mecanismele care susțin acțiunea organizațiilor internaționale și în ce condiții aceste mecanisme produc efecte palpabile și, în special, care sunt motivațiile care fac statele să
by Cristina Dallara [Corola-publishinghouse/Science/1090_a_2598]
-
în special asupra modelului stimulentelor externe, dat fiind că prezintă ipotezele care vor fi reluate în modelul folosit în prezenta cercetare. Simplificând, putem să afirmăm că un astfel de model se bazează pe acea logică de acțiune care derivă din raționalism, despre care am vorbit deja, în baza căreia actorii interni răspund cerințelor UE, armonizând instituțiile și politicile naționale, pentru a primi stimulentele oferite adecvate, și văd în procesul însuși o posibilitate de redistribuire a resurselor 58. UE impune drept condiție
by Cristina Dallara [Corola-publishinghouse/Science/1090_a_2598]
-
concomitentă cu instalarea științelor moderne, a cunoașterii științifice moderne. Tot așa cum filosofia lui Socrate și a marilor socratici, Platon și Aristotel, se afla în fața dilemei eleatismului sau heraclitismului, marea filosofie germană, forma deplină a filosofiei moderne se află în fața dilemei raționalismului și empirismului. La fel ca atunci, marile poziții de gândire ale filosofiei moderne, ale lui Kant și Hegel, s-au născut din efortul sintezei. Tematizarea comunicării este caracteristica actualei etape a istoriei filosofiei occidentale, cea pe care o trăim noi
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
absolută autonomie. Rămân celelalte două orientări, semiologia și hermeneutica-deocamdată, neunite de vreo sinteză filosofică - să jaloneze câmpul problematic al raționalității semnificante, tot așa cum făceau eleatismul sau heracliteismul -pe care le sintetizează filosofia Iui Platon - cu tematizarea a "ceea ce este", sau raționalismul și empirismul - pe care le-a sintetizat criticismul lui Kant - cu tematizarea cunoașterii. 2. Raționalitate și semn "Stăpînul al cărui oracol este la Delphi nu spune și nu ascunde: el semnifică" Heraclit Limitele și direcțiile evoluției logos-ului în gândirea
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
istorie. Alături de ea, alături de discursul oficial al cunoașterii, așa cum a fost el formulat de instituțiile iluminismului, roiesc discursurile paralele, subversive, ale astrologiei și alchimiei, ale artei memorării și divinației, discursurile excesului de interpretare ale iubirii și geloziei, în general ceea ce raționalismul celei de-a doua tematizări a numit vocile imaginarului. Ceea ce a fost inițiat programatic de iluminism a devenit realitate mai ales pentru epoca de după filosofia kantiană, pentru atât de pozitivistul secol trecut. Desigur și pozitivitatea sa a fost anturată
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
este cea mai înaltă categorie, această raționalitate pe care am denumit-o semnificantă? Raționalitatea definește domeniul exercitării rațiunii. La rândul ei rațiunea trimite la gândirea abstractă, discursivă, la facultatea logică a spiritului uman caracterizată de inferențe explicite, adică de raționament. Raționalismul, curentul istoric din teoria cunoașterii, exagerează tocmai rolul acestei facultăți. El stabilește ca sursa cunoașterii este gândirea logică, rațională, activitatea intelectuală opusă și superioară cunoașterii empirice, experimentale sau sensibile. Dar numai în contextul primei tematizări filosofia crede că putem cunoaște
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
care se manifestă prin structurile coerente și semnificative ale operelor culturale - literare, filosofice, teologice - și care, ca semnificație globală, conduc analizele structurale în cazul sociologiei structuralist-genetice. Exemplele de astfel de viziuni asupra lumii, pe care ni le oferă Goldmann sunt: raționalismul, empirismul, viziunea tragică, gândirea dialectică. Nu ne oprim aici nici asupra aspectului de instrumente ale istoricului filosofiei, pe care îl au aceste concepte, nici asupra caracterului lor de model, căci ceea ce ne interesează este procedeul analizei structurale pe care îl
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
destul de largă și cuprinde tragedia greacă, a destinului, tragedia lui Shakespeare, a iluziilor, și tragedia lui Racine, jansenistă, a refuzului. Numai la cea din urmă, la viziunea tragică specifică jansenismului, a Dumnezeului ascuns, situată în opoziție istorică cu empirismul și raționalismul, se oprește Goldmann pentru a o analiza structural în operele lui Pascal și Racine. în această analiză, el este condus de ideea că "interdependența elementelor constitutive ale unei opere nu face altceva decât să exprime în domeniul său propriu interdependența
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
ambiguă și confuză. Mai succint, problema viziunii tragice asupra lumii poate fi formulată astfel: se poate spera la o reintegrare în acest spațiu rațional a valorilor morale supraindividuale? Ar putea omul regăsi pe Dumnezeu - adică comunitatea și universul - înlocuite de raționalism? Structura conștiinței tragice janseniste este după Goldmann aceasta: 1. Dumnezeu este prezent și absent în același timp; 2. lumea are și nu are sens (da și nu în același timp); 3. omul este caracterizat de exigența absolută și exclusivă de
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
debutul tematizării cunoașterii. Era nevoie la debutul celei de-a treia tematizări, a comunicării, de o inversare a pozițiilor și rolurilor înainte de a se instala o tensiune între semiologie și hermeneutică, ca mai înainte între eleatism și heraclitism sau între raționalism și empirism. în ordinea modernității, prezența conștiinței, instalată de cogito-ul cartezian, ne plasează într-un solipsism ipotetic din care ne scoate în primul rând dorința. Ea dă consistență unei realități exterioare eului, dar similară cu eul: Altul, Celălalt, altul decât
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]