644 matches
-
și, sugând discret vârful scobitoarei, ascultă. - Ce e cu pelerina lui Zevedei? întrebă deodată. L-am cunoscut și eu pe vremuri... La semnul lui Ghibercea, Năstase deschise dosarul din fața lui și citi câteva fraze, în timp ce pe ecran apăruse Zevedei ieșind radios din alimentara Mătăsari și săltîndu-și pelerina pe umeri. - De felul lui e mai puțin vesel, adăugă Năstase. Dar în ziua aceea găsise șuncă... Imobilizat pe ecran, Zevedei continua să zâmbească, cu pachetul îri mâna stângă, iar cu dreapta pregătindu-se
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
o delicată mână înmănușată în alb imaculat făcându-ne semn prin portiera deschisă. Apoi o siluetă voinică, pășind incredibil de grațios, zulufii poznași sub borul pălăriei, bine cunoscutul zâmbet prietenos, ironic- Marie-Liliane ! în același moment se deschide cealaltă portieră și radioasă, fluturând jurnalul îndoit - Sophie ! Și iată-mă înconjurat de sexul frumos ce nu acceptă a fi servit decât cu cafea și prăjiturele și se lansează imediat în cea mai însuflețită conversație de război, dând detalii strategice și descri eri naturaliste
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
vă aduc cărbuni? Bă băieți, ce-i cu voi? Comandantul gărzii a crezut că au intrat În unitate niște țărani să fure. Cred că, așa cum stăm toți trei cu ochii bleojdiți pe santinelă, arătăm ca niște tîmpiți. Ca niște tîmpiți radioși, pentru că deodată ieșim de sub vraja lui Portocală. Picăm În realitate din acest eroism de desene animate și ne dăm seama că lumea poate fi bună și generoasă. Și ne emoționăm ca niște copii. În cazul meu, emoția e dublă, pentru că
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
sînt dirijați de armată. Nu prea e nimic de capul lor, cei mai mulți sînt niște creaturi agitate, niște apucați. Nu știu cine le-a dat arme. Nu prea e clar ce se Întîmplă... dar măcar asta e sigur, am scăpat de Ceaușescu. SÎnt radios. Totuși, nu pot să nu-mi fac griji. Să nu-mi fac griji pentru ea - dacă situația e atît de nasoală cum spune Emil. Pe de altă parte, e normal să-mi fac griji și pentru mine - dacă vine și
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Prin fața spitalului trece o stradă, poate fi numită, cu un pic de bunăvoință, bulevard. SÎnt momente În care e pustiu și momente În care trec oameni care se manifestă euforic. Toți trăiesc cu intensitate momentul și cînd ne văd fețele radioase se exprimă zgomotos: Ole-ole, Ceaușescu nu mai e! Pe unele mașini sînt steaguri de pe care au fost decupate Însemnele comuniste, așa că acum au În mijloc o gaură. Am văzut un astfel de steag chiar și pe un camion militar. — Vezi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de pe scaun și se retrase câțiva pași, rezemându-se de bufetul lucios, instabil. Rămaseră în această poziție, John Robert, cu gura deschisă, fixându-l pe Tom, iar Tom holbându-se la imaginea tulbure a capului filozofului, îndărătul căruia soarele rece, radios, sclipea pe ramurile frământate ale mărului. După aceea, ca și cum n-ar fi existat nimic altceva de făcut, amândoi se așezară din nou. Tom își simțea inima galopând și obrajii arzându-i. Își spuse: „N-am știut că poți roși și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Bine, eu mai rămân un pic. Rezolvăm altă dată problema Irlandei. Era vânăt de frig și se îndepărtă tremurând. Să creadă el că mai discutăm despre Irlanda. Uite-o pe maică-mea, spuse Tom. Alex, și ea îmbrăcată, se îndrepta, radioasă, spre ei. Alex, ți-l prezint pe prietenul meu, Emmanuel Scarlett-Taylor. Emma, mama mea. Mă bucur mult să te cunosc, i se adresă Alex. Am auzit lucruri minunate despre dumneata. Sper să vii să-mi faci o vizită. Să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
semn, anume că Bill Șopârla își oferise viața lui, ca un inocent substitut pentru viața lui George. Iubirea își atinsese paroxismul și murise în pace. George pornise mai departe. Mergea, respira adânc și simțea înălțându-se în el calda lumină radioasă pe care Tom McCaffrey i-o deslușise, cu atâta uimire, pe față. — Ce-i scrisoarea asta? întrebă Diane. Și ea îi văzuse lumina și se simțea îngrijorată. — E de la John Robert. — E o scrisoare drăguță, amabilă? — E... să spunem... caritabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cumva, după plecarea lui, George o strangulase în tăcere pe biata femeie. Vedea parcă trupul ei micuț, cu fusta franjurată și pateticele cizme de lac, zăcând neînsuflețit pe șezlong, în timp ce George se uita în jos la el, cu zâmbetul acela radios, dement. Pe Tom îl dureau umerii în locurile în care se înfipseseră degetele lui George. Și avea senzația că fusese zvârlit pe scări cu un picior în fund. Imaginația îi era complet otrăvită, bântuită de viziuni demonice, respingătoare. O revedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
avem dreptul să-i punem lui George câteva întrebări. Stăteau cu toții în picioare, cu excepția lui Ruby și a lui Adam, care era încă trântit cu Zet pe covor. George se așeză lângă sobă. Fața lui rotofeie avea acea expresie de radioasă exaltare care-l făcuse pe Tom să se întrebe, cu două seri înainte, dacă fratele lui nu înnebunise. — Ce rost are să-i pui lui George întrebări, spuse Tom. O să ne răspundă numai prin minciuni și nu-l condamn. Nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Spune o dată în viața ta adevărul, dacă îndrăznești, dacă mai ai câtuși de puțin curaj în tine, dacă ești bărbat și nu un șobolan fricos. Urmă un moment de tăcere. George își pierdu subit expresia de încredere în sine, expresia „radioasă“ care-l nedumerise atât de mult pe Tom. Răspunse: — Nu sunt... sigur... Nu-mi pot aduce aminte... — Ai face mai bine să-ți aduci dracului aminte, bombăni Brian. E un lucru foarte important. Cel puțin pentru mine e important să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se pregătesc... da, acum înțeleg... de multă vreme... — Aș putea veni cu voi? Am mulți bani. Am putea clădi două case. Aș cumpăra o mașină. — Alex, exclamă George, suntem inspirați, am devenit zei! Se uită la ea cu expresia lui radioasă, de nebun, în care Alex văzu, pentru o clipă, reflecția feței ei. Se priviră unul pe celălalt. În cele din urmă, George spuse: — Trebuie să plec. Am să mă gândesc la tine, studiind harta împreună cu Diane. — Nu te îngrijora. Există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și învârti un mâner de metal, astupând supapa de scurgere. Când se retrase din sala de baie, pielea și îmbrăcămintea îi erau deja pătrunse de umezeală. Uitându-se fix la John Robert, care dormea acum liniștit, își dezbrăcă haina. Zâmbetul radios i se preschimbase într-un rânjet care putea fi luat drept o expresie de extremă durere. Își suflecă mânecile cămășii. Filozoful respira foarte încet, cu un ușor horcăit. De astă-dată își păstrase dantura între gingii, astfel încât bărbia și gura nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
umilitoarea relație. „Simțeam că am terminat pentru totdeauna cu el, îi spusese George Stellei, numai că... vezi tu... m-a provocat într-un mod de neîndurat...“ Acest lucru vine în concordanță cu ceea ce mi-a povestit Tom despre extraordinara „expresie radioasă“ (cuvintele îi aparțin lui Tom), despre acel nefiresc calm vizionar zugrăvit pe fața lui George în seara când se întâlniseră la Diane, curând după ce George primise fatala scrisoare a lui Rozanov. Reflecțiile lui George asupra stării sale mentale, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sigur de spatele său. Doamna Constantinescu se pare că avea oricând timp pentru instructorul Cerchez. În clasă, șezând la catedră, în orele de limba română, zâmbea foarte puțin și foarte rar, dar lui uite că-i zâmbea cu toată fața. Radioasă, ăsta-i cuvântul potrivit. Și doamna Negoiță la fel. Până acuma nimeni nu-l văzuse însă șezând la catedră. Era pentru prima oară și ca să vezi, ghinionul dracului tocmai în clasă la ei. Elevii au întotdeauna simț critic, asta se
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Jeni Acterian, Annie Bentoiu. După care m-am întrebat: ce pondere deține îngerul matern-învăluitor și vindecător și cât este îndrăcoșare provocator-distructivă în feminitatea literelor noastre? De unde să începi, dacă nu din cupola ale cărei semisfere sunt Eminescu și Caragiale? Angelii radioși la cel dintâi, Acrivițele cu damf de pucioasă la cel din urmă. De-o parte Cătălina între Hyperion, Cătălin și Demiurg, de cealaltă Zoe între Trahanache, Tipătescu și Cațavencu. Marmoree nele brațe, „tu ești sântă prin iubire“, „plutești ca visul
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
nădejdea să scoată ceva din ea. După-amiezile, fosta infirmieră sta tot în birou, unde acum era poreclită secretară. E drept că deschidea cu scrupuluozitate corespondența, din nărav rău și din speranța de a găsi ceva de la Lică. Rim părea mereu radios și tainic și fredona mereu pe alt ton: Oyral Ieșise din faza auto-intoxicației și a nostalgiei sentimentale și apucase calea îndatoririlor. Sia, plictisită de "cocoana Lina", haină pe Lică trădătorul, fără nuanțe în firea ei primitivă, neglijând tranziția, tocmai se
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
liniștea, îî da o certitudine absolută. Era o plutire pe o mare frumoasă, cu porturi unde ateriza fericită. Sunetele clădeau geometria solidă a unor orașe albe inundate de o lumină egală, ce se difuza repetat. Prin acele cetăți minunate trecea radioasă. Portativul era un amfiteatru feeric, pe care se proiecta arhitectura marmoreeană a palatelor. Pe temelia coardelor notele punctau desenul grădinilor, arpegiile curbau colinele și din cheia de "sol" căderi de apă trimiteau un șipot fluid sau numai o pânză de
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
t. Atunci, îmi scotocesc prin creieri și-mi aduc aminte ce mă învățase Dorin, studentul. Și-i zic: What laguages do you speak? La care tipul, fericit că m aude căznindu-mă să spun ceva în limba mă-sii, face radios: Only English. Pe când “sporovăiam” noi așa, nu știu ce m-a făcut să mă uit la ceas, mai aveam cam șapte opt minute până la decolare. Gesticulez, mă-nroșesc ca un rac, cred că i-am trântit și vreo câteva de dulce în
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
nu era doar fantezie de copil. îmi amintesc cum stătea foarte liniștită într-o încăpere cu străini care vorbeau și cum îi reducea la șoapte prin simpla furie aspră și tăcută pe care o iradia. Buna ei dispoziție era la fel de radioasă și chiar dacă se afla în compania celui mai plictisitor om din lume, acesta se simțea galant și eclatant. Nu era niciodată veselă sau deprimată, era strălucitoare sau gravă și-i atrăgea foarte mult pe bărbații modești și demni de încredere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
scuzați, aveți copii? ― Trei, dar nu sunt aici. Copiii născuți pe Venus nu pot veni pe Pământ până la împlinirea vârstei de 18 ani. În prezent ei sunt împreună cu soția mea la New Chicago, pe Venus. Se priviră surâzând. Doctorul părea radios. Avea tot dreptul să fie. Căci fiecare dintre ei avea propria sa mare problemă: doctorul și-o rezolvase pe a sa, dobândind o extraordinară reușită în domeniul său de activitate; pe Gosseyn îl mai așteptau încercări până să-și poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
scuzați, aveți copii? ― Trei, dar nu sunt aici. Copiii născuți pe Venus nu pot veni pe Pământ până la împlinirea vârstei de 18 ani. În prezent ei sunt împreună cu soția mea la New Chicago, pe Venus. Se priviră surâzând. Doctorul părea radios. Avea tot dreptul să fie. Căci fiecare dintre ei avea propria sa mare problemă: doctorul și-o rezolvase pe a sa, dobândind o extraordinară reușită în domeniul său de activitate; pe Gosseyn îl mai așteptau încercări până să-și poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
viața asta!“ În câteva ore, povestea se romanțase și mersese vorba că designerul Sonia d’or e pe jumătate iraniancă. „Aș vrea s-o cunosc!“, poruncise oaspetele, și fata lui Sebas, devenită dintr-odată Sehat, se-nființase mai mult decât radioasă. „Ești virgină?“, o întrebase de față cu toți. Îndrăzneața Sonia se-nroșise până la rădăcina șuvițelor care îi alunecau de sub văl, dar spusese răspicat: „Da!“. Secvența, răspunsul și întrebarea bătuseră drumul Paris dus-întors și fuseseră luate de toate știrile. Sonia se
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
cârpită și se ridică jenat. Melania Lupu împărți cești mari de cacao. Un serviciu vechi, uzat, cu păuni. Cozile minunate își păstraseră culorile. Pe fiecare farfurioară așezase câte două feliuțe transparente de pâine prăjită unse cu unt. Bătrâna îi urmărea radioasă, făcea impresia că socotește micul dejun oferit drept un adevărat festin. Sculptorul sorbi lacom apoi puse decepționat ceașca pe masă. Lichidul cafeniu era aproape rece, prea diluat, fără suficient zahăr. "Hm! Femeia asta n-o să moară în sărăcie." ― Nu vă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
fac plăcere, mă acuzam că joc prost, că numai norocul mă salva. Enervat, el juca și mai rău, încît, cu toate gafele mele voite se apropia o victorie amenințătoare... Până la urmă am trișat ca să-mi obțin înfrîngerea. Atunci, Bătrânul deveni radios. ― Sînteți un jucător irezistibil, i-am zis și m-am pregătit să mă retrag. ― Să mai facem una, hotărî el. Era ceva între rugăminte și poruncă. Intre dorință și amenințare. A trebuit să mă supun. Și, din nefericire, ar câștigat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]