1,916 matches
-
revizitării presupozițiilor și concluziilor formulate, în anii '60-'70, în aceeași chestiune. Antoine Compagnon, ultimul mare discipol și prieten intim al lui Barthes, opune ideii de modernitate vehiculată în anii 1960 cea a unei modernități "antimoderne" ilustrată în special de reacționarii secolului al XIX-lea (de la De Maistre la Baudelaire), dar și de unele voci mai mult sau mai puțin surprinzătoare ale secolului trecut, ultima fiind cea a lui Barthes însuși, din ultimele sale cursuri publicate recent. Intenția lucrării este, conform
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
de silogism este cel șchiop care spune că a fi de stînga înseamnă a fi implicit ceaușist? Sînt gata să bag mîna-n foc că, după 21 august 1968, ceaușiștii erau, de fapt, niște naționaliști puriști, niște protocroniști antisemiți, niște romantici reacționari - și nu "revoluționari", cum avea să se spună în anii 1980, în raport cu tot ceea ce, tocmai începînd cu acei ani, se afirma ca nou (muzică, ceva mai tîrziu literatură, arhitectură, chiar și rețeaua mediatică, atît de transporturi terestre, cît și virtuale
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
discuta cu tine. Excepțiile de la acest război surd dus între o dreaptă legitimă, campioană en titre a societății civile, și o stîngă eteroclită, cu un lot tînăr, dar insuficient, care avansează mai mereu mascat, se numără pe degete. Antimodernii ca reacționari Or, în această situație sumbră, în care puricele speră ca elefantul să intre la apă, iar elefantul își vede liniștit de drum dezvelindu-și, din cînd în cînd, cîte o rană mai veche care să umple publicul de respect, o
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
am fi putut aștepta: "les réactionnaires de charme". Prima parte inventariază și dezvoltă, didactic, cele șase trăsături ale tradiției antimoderne: contra-revoluția, anti-luminismul, pesimismul, tema păcatului originar, estetica sublimului și stilistica vituperării sau a imprecației. Contra-revoluționarii țin de trei curente: conservatori, reacționari și reformiști. Primii sînt tradiționaliști și adepți ai monarhiei absolute. Reacționarii sînt nostalgicii feudalității de sînge - discursul lor adună la un loc propensiuni anarhiste și etica aristocratică: ei sînt adevărații liberali, scrie Compagnon, moderni față de monarhiștii care-i precedă și
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
și dezvoltă, didactic, cele șase trăsături ale tradiției antimoderne: contra-revoluția, anti-luminismul, pesimismul, tema păcatului originar, estetica sublimului și stilistica vituperării sau a imprecației. Contra-revoluționarii țin de trei curente: conservatori, reacționari și reformiști. Primii sînt tradiționaliști și adepți ai monarhiei absolute. Reacționarii sînt nostalgicii feudalității de sînge - discursul lor adună la un loc propensiuni anarhiste și etica aristocratică: ei sînt adevărații liberali, scrie Compagnon, moderni față de monarhiștii care-i precedă și retrograzi față de religionarii lui 1789 și, mai ales, 1793, "în mod
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
față de monarhiștii care-i precedă și retrograzi față de religionarii lui 1789 și, mai ales, 1793, "în mod ideal republicani și în mod istoric legitimiști", ca Chateaubriand. În fine, reformiștii sînt monarhiștii constituționali, moderați. Compagnon îi afecționează cel mai mult pe reacționari, în primul rînd datorită unei trăsături - ilustrată bine de estetica și de stilistica pe care le practică - pe care am putea-o numi "paradoxalism" (moștenită în primul rînd de la Pascal, primul antimodern francez). De pildă, de Maistre este contra-revoluționar în
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
de a-i despuia de aparențe. Nu întîmplător, deși în subtitlu epoca antimodernității apare situată între de Maistre și Barthes, Compagnon citează spre final și opusculul lui Lindenberg Chemarea la ordine, căruia îi asociază articolul lui Maurice M. Maschino "Noii reacționari" publicat în Le Monde diplomatique din noiembrie 2002, incluzîndu-i așadar sub aceeași banieră pe Maurice Dantec și pe Michel Houellebecq. Prezența autorului Plăcerii textului este explicabilă oricum avînd în vedere relațiile personale dintre cei doi critici în ultima parte a
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
și nu politic: acela de oracol pe care-l ascultă toată lumea, fără ca niciodată însă cei vizați să răspundă prin fapte. Ce dovadă mai bună în sprijinul acestei teze decît însăși publicarea acestei cărți de către un istoric literar? Reacțiunea e literatură, reacționarii sînt șarmanți Tocmai aici zace miza acestui volum, altminteri cuminte, de istoric literar mai degrabă decît de istoric al ideilor. Compagnon îl lasă pe Thibaudet s-o formuleze: "trăsătura cea mai remarcabilă a familiei tradiționaliste este importanța ei în lumea
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
stilului, făcută de pildă de Ciprian Șiulea în Retori, simulacre, imposturi, vine să sancționeze exact retorica imprecației și estetica sublimului care o caracterizează. Problema apare însă în momentul în care antimodernii, numiți de Julien Gracq, excepționalul autor al }ărmului Sirtelor, "reacționari de șarm" (explicitează Compagnon: "reacțiunea plus șarmul, adică traversarea reacțiunii, reacțiunea contra reacțiunii, sau ironia reacțiunii și recalificarea pesimismului") își iau discursul - șarmant de inactual - "în actual"; și, mai ales, cînd publicul nu vrea să vadă "șarmul" reacțiunii, ci "acțiunea
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
tautologie foarte recentă, ca să spun așa: "Marx, dumnezeul lui Marx." O recunoașteți? E a lui Traian Ungureanu. În acest punct mi se pare că stîngiștii (o parte liberali, o parte francofoni, ei nu se întîlnesc foarte des, de altfel) și reacționarii noștri de șarm ar trebui să-și recunoască, pînă la urmă, complementaritatea. Pentru că, în fond, ei revendică două lucruri distincte. Primii sînt (ar trebui să fie) niște esteți ai moralei, în calitate de poeți - sau metafizicieni - ai politicii. Ceilalți sînt (ar trebui
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
fiecare intervenție în care stînga este condamnată ca fiind sinonimă cu comunismul, primii își fac un deserviciu în registrul "metafizicii politicii" sau, ca să fiu mai clar, în registru moral. Pe de altă parte, cu fiecare suprainterpretare la care supun discursul "reacționar de șarm", stîngiștii confirmă acest dezechilibru. Ultima oară, în disputa dintre Alex Leo Șerban și Alex Cistelecan (vezi Dilema veche nr. 133 și Observator cultural nr. 334 ): două mii de semne "de dreapta" la zece mii "de stînga". Or, dacă antimodernii sînt
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
nu acceptă critica unui subiect tabu, s-au adus cu seriozitate detractări puerile (Eminescu a fost impus de comuniști!); aparent subtile (este el oare relevant pentru modernitate?; este el poet „național'?), sau exclusiv politizate (Eminescu a fost antisemit; a fost reacționar, etc.). Dialogul nu s-a materializat de fapt În ceva coerent, temele de dezbatere au venit și au trecut, la „aniversară” s-au adus omagii șablonarde care au dat apă la moară celor care Îl consideră oricum pe Eminescu desuet
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_214]
-
deh, cine le-ar recunoaște?) Mai putem adăuga și neînțelegerea la nivel transcultural a mesajelor subliminale: am primit recent un document electronic cu Îndemnul expres că poate fi distribuit fără copyright. Fișierul conținea traducerea În engleză a lucrării Da! Sunt reacționar! de Radu Mihai Crișan, eseu bine documentat ce dorește să explice reacționarismul politic din jurnalistică lui Eminescu, justificându-i naționalismul 'În context'. Din păcate, adus În atenția lumii cu sloganul Yes! I am a reactionary!, titlul Îi face un imens
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_214]
-
mă îndoiesc, mari necazuri: "Detestăm, divulgăm și prigonim imperialismul anglo-american și ne topim de dragul celui sovietic". Nemulțumirea populară, sărăcia, lipsurile, scumpetea îl fac pe Galaction să adreseze indignat o întrebare retorică: "Toți aceștia care sufereră, plâng, se prăbușesc sunt ei reacționari, fasciști, hitleriști?" Arestarea lui Iuliu Maniu, în vara lui 1947, deși nu-i împărtășea ideile, i se pare un semnal de alarmă, anunțând "zile negre". în același timp, condamnă campania dusă de U.R.S.S. contra Vaticanului, ca și pe aceea
între amăgire și dezamăgire by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/10216_a_11541]
-
sau de o veghe îndelungată a prietenului său. Privirea-i devine întrebătoare. - Nu poți înțelege cât sufăr, îi spune Balduin. Suferința Răstignitului e și a mea. Știu că pentru tine lucrurile astea nu există. Sunt un caz patologic sau un reacționar îndârjit... un dușman de clasă. Pentru tine. Dar în fine... mi-ai dat o garanție... dragostea ta pentru poezie... între poezie și rugăciune e continuitate, când nu e identitate. Pot deci să te iau drept martor, sunt convins că ești
Prințul spălător de geamuri by Ion Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10744_a_12069]
-
un mare vinovat. și el, si Cioran, si imbecilul de Noica, si grasul de Vulcănescu, si atâția alții (Haig Acterian, Mihail Polihroniade) sunt victimele odiosului defunct Nae Ionescu. Din cauza lui, toți au devenit fasciști. A creat o stupida, înfiorătoare Românie reacționara”. ștafeta a fost preluată, după 1990, deci când numele lui Nae Ionescu n-a mai fost interzis, de către Zigu Ornea. Într-o lucrare ce a făcut furori, Anii '30, criticul literar, al cărui denunț ordinar, în plină perioadă stalinista a
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/86_a_359]
-
de raționamente ajungi să descoperi că puterea e caracteristică celor puternici, că slăbiciunea e tipică celor slabi, că inteligența îi definește pe cei inteligenți și că geniul e apanajul geniilor... - truisme ce constituie paradigma, esența însăși a gândirii conservatoare. Dacă reacționarului îi plac cu deosebire tautologiile e pentru că, refuzând principiul devenirii, el preferă formele de inferență în care acest principiu lipsește. Când gândești în linia tautologiilor păstrezi premisele ca să le reproduci apoi sub formă de concluzii; gândind în linia tautologiilor te
André Gide și portarul lui: un dialog social by Andrei Vieru () [Corola-journal/Journalistic/4137_a_5462]
-
în lumea lui: poloneză, română, rusă sau idiș. Important pentru ea este că limba în care-i vorbește e colorată, vie, sugestivă și că el acumulează asociații comice în ineditul lor. Totul se amestecă în mintea nepoatei. Ea se declară reacționară, vrând să spună că este revoluționară, și confundă gulagul cu gulașul. Nu devine patetică nici când împrejurările o cer. O unică excepție: bunicul adevărat reușise să trimită din lagărul de tranzit de la Drancy o farfurie de tinichea pe fundul căreia
Înlocuitorul by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/4079_a_5404]
-
raporturilor sale cu Mircea Eliade, cu ocazia unei invitații adresate românului de a conferenția în Israel și de la care a plecat articolul lui Norman Manea intitulat „Felix culpa”. Arendt este atee și prorasistă, analistă și jurnalistă politică. Scholem este un ”reacționar religios”, cum își spune el însuși, nu fără un dram de ironie. Divergențele de opinie sunt mai numeroase decât potrivelile. Scholem îi reproșează Hannei că nu-i iubește pe evrei. ”Nu-i iubesc și nu cred în ei, răspunde Hannah
Corepondența dintre Arendt și Scholem () [Corola-journal/Journalistic/4063_a_5388]
-
a citit enorm și asta se vede. În timp ce unii se o ocupă să-și facă brandu cunoscut, alții - vezi Mircea Platon - citesc pe rupte. Și nu de ieri, de azi ci de mulți ani... Dragoș e băiat simpatic, așa metrosexual reacționar cum e, prinde, cred, si la gagici, dar e de-o incultura crasa... Deh, prețul imaginii... Nu-i băi, ce e val că valu trece... dan: bine că ești tu deștept...și dacă vrei să știi, cântecelul meu are metafizica
Intelectualul de stanga by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83011_a_84336]
-
au fost de părere că obiecțiile mele se îndreptau tocmai împotriva monumentului. Probabil că și la orele de cor abia dacă îngânam ceva, sabotând astfel textele patriotice. Leșinurile mele repetate erau dovada cea mai elocventă a atitudinii mele apolitice și reacționare. Mulțumită istețimii Adélei, aceste insinuări au rămas fără urmări. Dar nu a putut să împiedice apariția celor două caricaturi. Într-una din ele, eu eram de capul meu în fața monumentului eroilor, iar trecătorii se înghesuiau în jurul pușculiței pentru orfanii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
1896 (legea lui Poni), completat cu mai multe amendamente de Spiru Haret. Trebuie susă că prevederile acestor legi (obligativitatea învățământului de 4 ani și gratuitatea) se loveau de mari lipsuri materiale la care se adăuga o concepție îmbâcsită, aș spune reacționară, din partea 262 celor care ar fi trebuit să pună legea în aplicare: proprietarii locului și organele comunale. Nu se poate însă generaliza: au fost și cazuri de excepție, și școala Lunca se numără printre acestea. Gospodăria țărănească confruntată cu grave
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
acum, cu o fermitate cel puțin egală, în convingeri și practici care, după ce au trecut, pentru a încălzi și flexibiliza mușchii, prin oricare dintre multele versiuni ale conservatorismului moderat, au sfârșit prin a se arunca în cel mai indecent și reacționar egoism. În cuvinte nu atât de ceremonioase, acești bărbați și aceste femei, în fața oglinzii vieții lor, scuipă în fiecare zi, în fața a ceea ce au fost, scuipatul a ceea ce sunt. Că un politician din partidul de dreapta, bărbat între patruzeci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
plutească mereu, n‑o lasă să atingă pământul. Și Sophie va ajunge cândva la fel, dacă nu poate fi împiedicată acum, la vremea potrivită. Dragostea o s‑o împiedice să ajungă așa. Cei din orchestra filarmonică nu cântă decât chestii reacționare, cum ar fi Schubert, Mozart și Beethoven, susține Anna spumegând de furie. Când l‑au ascultat pe Webern duminica trecută, au aplaudat ca idioții, deși în fond disprețuiesc genul ăsta de muzică. Publicul orchestrei filarmonice e mult prea binecrescut ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
șilingul circulă, la Hawelka și la barul Picasso). Mămica perorează că mulți activiști social‑democrați din sindicat s‑au retras din vechiul lor partid, de care s‑au atașat deja, fiindcă nu pot suporta, sufletește vorbind, colaborarea cu partidul popular reacționar împotriva muncitorilor militanți. Când, socialist fiind, ajungi să te facă porc un secretar de sindicat provenit tot de la socialiști, atunci trebuie să ieși din partidul ăsta. Și așa mai departe, și așa mai departe, mama spune lucruri plicticoase și muncește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]