3,311 matches
-
dumneavoastră ați apărut într-o clipă când eram mai tensionat și mai irațional ca oricând, m-am repezit asupra dumneavoastră. Și totuși, n-a fost chiar un accident. Vă sunt îndatorat pentru faptul că încerc să mă înțeleg. Vă sunt recunoscător pentru că într-un fel, și nu numai prin faptul că ați generat dezlănțuirea de ieri seară, m-ați ajutat să înțeleg care este problema. Îmi iubesc soția și încă o doresc. Îl iubesc și pe fratele dumneavoastră. După cum poate v-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
sosit și într-o discuție foarte practică am căzut de acord că ar fi bine să mă instalez deja în Lowndes Square, fără a mai aștepta sosirea mobilei. Nu-mi doream deloc să fiu martor la dezmembrarea casei. Îi eram recunoscător și, cum misiunea pe care o avea de îndeplinit părea că-i oferă destulă satisfacție, m-am hotărât să o iau din loc. După ce am ieșit am auzit vocea limpede și autoritară a lui Rosemary dând comandă prin telefon la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
dezamăgit, am spus, dar cu o gândire foarte limpede, după cum îți poți închipui. Mi-a spus să-ți transmit să nu-ți faci griji în privința lui și că o să-și revină cu timpul. A mai spus că-ți este foarte recunoscător și că speră că nu te-a făcut să suferi, că și-ar fi dorit ca totul să meargă bine. S-a arătat destul de tare. A mai adăugat că-ți respectă hotărârea și că relația nu ar fi rezistat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
am să-l pierd pe Alexander. Într-un anume fel, episodul cu Anderson mi-a arătat care sunt adevăratele mele sentimente. De aceea trebuie să le fac acum cunoscute și să-mi pun ordine în viață. Îi sunt chiar foarte recunoscătoare lui Anderson. — Nu-l pierzi pe Alexander, la mine oricum nu aveai de gând să renunți, am spus. Ce fată norocoasă ești! Ce fată norocoasă sunt! repetă ea veselă, făcând un pas înapoi și luându-mi din nou mâinile. Cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mine cu milă. Fuaai, nici să nu Încerce. Else Înțelege și fără antene radio. Colega mea se Întoarse și, chiar dacă mă citise greșit - cel mai bun prieten al meu nu avea nici un amestec În treaba asta - mi-am dat seama, recunoscător, că orice protest ar fi fost În zadar. Oare din același motiv atunci când, În sfârșit, după câteva ore am deschis ușile șifonierului și am scos capul din paradisul meu personal, nu am scos un cuvânt? Imediat ce mi-am dat seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
a anunțat că spectatorii vor rata sfârșitul. Dacă-mi amintesc bine, În seara aceea proiectam Madame Dubarry. Stegemann promisese spectatorilor returnarea la ieșire a jumătate din valoarea biletului. „În schimbul unui tichet valabil, desigur. La urma urmei, suntem În Germania. “ Eram recunoscător pentru această ultimă observație: urma să fiu plătit doar după ce recuperam banii pierduți - ceea ce, desigur, era principala cauză a problemelor mele cu proprietăreasa mea. În drum spre camera de proiecție, am auzit celuloidul rotindu-se printre comenzi cu un sunet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Îmi spune că unele trăsături nu dispar niciodată. Viciile rămân vicii. Îmi pare rău s-o zic, dar curva tot o curvă rămâne. Diels șopti ultimele cuvinte cu atâta convingere, Încât aproape că mi-a venit să-l cred. — Sunt recunoscător pentru... Nici nu știu cum să-i zic. Grija poliției, i-am spus defensiv. Dar dacă vă referiți la Dora Wilms, aflați că mi-a fost prietenă. Și orice ați crede, ea niciodată nu s-a ocupat cu „K. und K. “. Dora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Atârnată la o intrare, o tăbliță abandonată spunea: „DOAR OAMENII GOI SUNT EMANCIPAȚI!“ — Lui Îi e ușor să zică așa ceva, am glumit, dând din cap spre centrul lui Adolf Koch pentru Cultivarea Socialistă a Corpului. Dora căscă doar. Treptat și recunoscător, strada și-a schimbat aspectul: magazinele goale s-au rărit, blocurile de locuințe au devenit mai frecvente. Cât despre noi, ne-am continuat drumul În sferele noastre private, având grijă să nu intersectăm orbita celuilalt. Câteva intersecții mai Încolo, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pe canapea. Îngrijorat, mă Întrebă dacă Îl aud. M-am Încruntat. Gura și gâtul, deși nu mă mai dureau atât de tare, nu păreau să aparțină corpului meu. Inspectorul se oferi să-mi aducă un pahar cu apă; am acceptat recunoscător. Dând ordine cuiva de pe coridor, Îți reîntoarse atenția asupra mea, destul de discret Încât să nu comenteze nimic referitor la cum arătam. — Situația e sub control, domnule Knisch. Am percheziționat hotelul. Dovezile incriminatoare au fost duse Într-un loc sigur. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
destul de atrăgător, ca vitrina de Crăciun a unui magazin provincial, plină de lumini mici, beteală și cadouri de rând. Myatt Își aminti ce privire Îi aruncase când venea pe coridor și se Întrebă vag de cine-i amintea. Îi era recunoscător că nu manifestase nici un fel de dezgust și nu recunoscuse stânjeneala lui În cele mai scumpe haine ce se puteau cumpăra cu bani. Bărbatul care ședea pe aceeași banchetă cu ea Își puse cu precauție palma pe glezna tinerei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pe Myatt dormind pe culoar, cu spinarea rezemată de perete. Primul ei reflex a fost să-l trezească; al doilea - să-l lase să doarmă și să se Întindă Înapoi, În luxul oferit prin sacrificiul altuia. Simți că-i este recunoscătoare, de parcă i-ar fi dat o nouă speranță la viață, o viață care nu era o luptă continuă pentru supraviețuire. Poate că lumea nu era chiar atât de dură, se gândi ea. Își aminti că și casierul feribotului Îi vorbise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Îi poți vedea viitorul, soarta de doi bani care-l așteaptă. — Dumnezeule! spuse domnișoara Warren. Am prins-o! Domnul Savory tresări: — Despre ce-i vorba? Întrebă el. O durere de dinți? — Nu, nu, spuse domnișoara Warren. Simțea că-i este recunoscătoare pentru iluminarea care acum inunda mintea ei cu lumină, nelăsând nici un colț Întunecat În care doctorul Czinner s-ar fi putut ascunde de ea. — Un interviu atât de minunat, asta am vrut să zic. Văd deja modul În care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mai era nimic de spus și stăteau În tăcere, ca niște prieteni vechi, gândindu-se fără agitație la noaptea care-i aștepta. Scurtul ei acces de recunoștință trecuse, acum părând nu numai inutil, ci și nedorit. Nu-i poți fi recunoscător cuiva pe care-l cunoști de atât de multă vreme. Primești favoruri și faci favoruri și vorbești puțin despre vreme, fără să te indignezi de-o mângâiere sau să te Întristeze un moment de indiferență, și dacă l-ai văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se mai gândise până acum la nici una din femeile accesibile: e scumpă și dulce și mi-ar plăcea să fac ceva pentru ea. Timp de câteva momente, nu-i trecu prin cap că ea avea deja motive să-i fie recunoscătoare. — Intră, spuse el, intră. Îi luă valijoara din mână și o Împinse sub banchetă, iar apoi Îi apucă mâinile Într-ale lui. — Deci, spuse ea cu un zâmbet, iată-mă c-am venit, nu? În ciuda zâmbetului, Își dădu seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
să-l văd pe funcționarul de la gară, spuse el, dar instinctul Îi spuse să se Întoarcă la mașină și apoi Înapoi la tren. — Nu pe acolo, spuse santinela cea prietenoasă În urma lui. În cealaltă parte. Peste linii. Myatt Îi era recunoscător furtunii care urla și se strecura În rafale Între el și cei doi soldați. Unde stătea el nu bătea vântul, pentru că se canaliza În intervalele dintre clădiri și era trimis În vârtejuri pe după colțuri, În direcția opusă. Se minună el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cometă, lumea Însăși sau doar un tren rapid din Ostende până la Istanbul. Mama și tatăl lui se Înclinară În fața sa, cu fețele lor brăzdate și supte, și Îl urmară prin eter, dincolo de vârtejul stelar, spunându-i că erau bucuroși și recunoscători, că el făcuse tot ce putuse, că fusese credincios. Rămăsese fără respirație și nu le putu răspunde, tras În jos de o gravitație ce-i provoca dureri imense. Voia să le spună că fusese condamnat tocmai de credința lui, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cal lucioasă și purta jeans mulați și o bluză cu volănașe de inspirație țărănească. Pe sub ea, burta era la fel de netedă ca un pepene galben. —Lauren! Bărbatul meu eligibil este deja cu altcineva! zise ea cu avânt. —Phoebe Calder. Dumnezeule, ce recunoscătoare sunt că ești aici. Miezul nopții este o oră târzie pentru o doamnă Însărcinată. Ești foarte slabă, minți Lauren. —Mă simt ca o cămilă Întoarsă pe dos, minți Phoebe. Nici nu mi-am dat seama că ești gravidă, minți Salome
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
noaptea târziu pun Întotdeauna lucrurile Într-o altă lumină: „oi fi fost eu pe cale de a divorța, dar măcar nu eram o tipă suferind de bulimie care apare În filme porno“, mi-am spus mie Însămi, Încercând să mă simt recunoscătoare pentru asta. Cred că am febră, i-am spus lui Lauren. Zăceam pe canapeaua din salon, Îmbrăcată În țesătură verzuie, ca lămâia. Febra mă făcea să mă simt ușor beată de fericire. Corpul meu părea să pulseze, inflamat din cauza stării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
ianuarie. Mai ales când soțul tău e În libertate, alături de o Vânătoare de Soți. — Da. Internet, replică paznicul. Asta nu-mi era deloc de folos. M-am uitat neajutorată la paznic. —Sau prin Ticketmaster. 212-555-6000. —Vă mulțumesc, i-am zis recunoscătoare. Slavă Domnului. Puteam să sun la Ticketmaster și să fac o rezervare pentru ora 6 P.M. - mai erau două minute. Am format numărul de pe telefonul meu mobil. Desigur, apelul meu fu preluat de un computer. Fir-ar să fie. —„Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Giles era logodit, În timp ce el Îl ținea la curent cu sentimentele lui Lauren pentru el, pentru ca Monterey să aibă o mai mare șansă să se Însoare cu ea. —Soțul tău și-a dat seama ce Îmi doream și Îi sunt recunoscătoare, aprobă Lauren, resemnată. Mereu am zis că un bărbat logodit este pe departe mai atrăgător decât unul singur. Și a fost foarte romantic și când Giles mi-a spus că inima albastră din diamant era destinată viitoarei sale soții, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
a evita să trăiești e să te mulțumești să observi. Să cauți detaliile. Să relatezi. Să nu te implici. Să-l lași pe Fratele cel Mare să cânte și să danseze în locul tău. Să fii reporter. Martor competent. Un membru recunoscător al publicului. La radio se aude valsul lipit de punk lipit de rock lipit de rap lipit de imnuri gregoriene lipite de muzică de cameră. La televizor, cineva povestește cum se fierbe somonul. Cineva povestește cum s-a scufundat crucișătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
fi extrem de tulburătoare pentru pacientul său. Orice alt comportament ar fi însemnat o dovadă de inconștiență. — Ce e, doctore? Vocea lui Bull avea o sonoritate ciudată, răgușită. — Păi... ăăă, John... Ai cam avut dreptate în ambele privințe... Margoulies pronunțase cuvintele recunoscător, de parcă le-ar fi citit de pe prompter. — Cum adică? — Păi, e o rană destul de urâtă provocată de o arsură. — Mă gândeam eu! Și mai rău e că simt că mi-a afectat tot interiorul piciorului. Ca și cum... ca și cum m-aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
lipicios decât celălalt. Urmase un cor de „nu!“. Naomi se ridicase și pornise clătinându-se prin bucătăria mică spre toaletă. Își alese una dintre boxele miniaturale, ale căror uși ar fi ajuns cam la gâtul unui vițel, îngenunche și vărsă recunoscătoare oul, napolitanele, cerealele Special K și ceaiul în toaleta minusculă. Rămase acolo o vreme, privind la amestecul acela ca și cum, înainte de a-l încredința rețelei de canalizare recent privatizate, stomacul și glandele ei salivare voiau să creeze și să recreeze o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
i-a săgetat unul după altul. În scurt timp, nouă sori au fost doborâți de săgețile lui Houyi. Pe cer a rămas un singur soare. Astfel, oamenii au început să se bucure de o viață liniștită și fericită, fiindu-i recunoscători arcașului Houyi. Invidioși pe meritele lui Houyi, alți zei din cer s-au plâns împăratului ceresc, convingându-l să-l îndepărteze pe Houyi, ba chiar să-l pedepsească, trimițându-l împreună cu soția lui în lumea muritorilor, fără să mai aibă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
pentru că sunteți prea mici de statură, foarte slabi la muncile câmpului și în luptă cu dușmanii, consumând fără rost banii și hrana împărăției." Speriat, piticul a început să plângă. Atunci, Dongfang Shuo i-a spus: "Eu am, însă, o soluție." Recunoscător, piticul l-a rugat să-l învețe ce să facă. Dongfang Shuo i-a zis: "Să aduni toți piticii și să vă așezați în genunchi în fața împăratului. Probabil, Măriei-Sale îi va fi milă de voi și vă va cruța viața
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]