1,454 matches
-
simptom și angoasă, Freud revine la conceptul de apărare și precizează că „este convenabil să-l folosim pentru a desemna în general toate procedeele de care se servește eul în conflictele susceptibile de a conduce la o nevroză, în timp ce cuvântul «refulare» desemnează un mod de apărare mai bine determinat și pe care cercetările noastre ne-au permis să-l cunoaștem mai bine”. După o minuțioasă analiză, Buckley (1995) ajunge la concluzia că Freud a descris zece mecanisme de apărare (de fapt
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mod de apărare mai bine determinat și pe care cercetările noastre ne-au permis să-l cunoaștem mai bine”. După o minuțioasă analiză, Buckley (1995) ajunge la concluzia că Freud a descris zece mecanisme de apărare (de fapt nouă, în afara refulării) și indică lucrările în care pot fi găsite aceste descrieri 2. Așadar cele nouă mecanisme sunt: - regresia (noțiune ce apare în 1900, în Interpretarea viselor, și ale cărei strânse legături cu fixația sunt precizate în Introducere în psihanaliză, 1916); - sublimarea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
doar prin prisma funcției lor de arme (puști, lănci etc.). Însă în anumite circumstanțe, alte lucruri - cum ar fi o tigaie - pot fi utilizate ca arme. Transpunând această metaforă în limbajul domeniului avut în vedere, se poate afirma că, pe câtă vreme refularea sau proiecția sunt întotdeauna mecanisme de apărare, alte activități - de pildă a face pe bufonul sau a lua în derâdere - nu reprezintă adevărate mecanisme de apărare, dar pot fi alese la un moment dat ca măsuri defensive; - al doilea aspect
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
lumea exterioară, de adaptarea la această lume. 2) Criteriile de reușită sunt legate de următoarele scopuri: să împiedice intrarea în conștiință a pulsiunii interzise, să îndepărteze angoasa conexă pulsiunii, să evite orice formă de neplăcere. 3) În cazul particular al refulării, reușita apărării este afectivă atunci când orice conștientizare dispare. 4) O apărare reușită este întotdeauna un lucru periculos, căci ea restrânge excesiv domeniul conștiinței ori domeniul competenței eului sau falsifică realitatea. O apărare reușită poate avea consecințe nefaste pentru sănătate sau
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
funcționare a psihicului persoanei. Așa se face că, de pildă, refuzul perturbă percepția, dar protejează eul împotriva unor reacții violente. Brenner (în Plumpian-Mindlin, 1967) distinge două categorii de apărări: patologice și patogene; el amintește faptul că Freud a considerat că refularea este patogenă, fiind, cu alte cuvinte, o condiție prealabilă necesară pentru dezvoltarea unei patologii, dar care nu conduce în mod obligatoriu la instalarea acesteia. Cât despre apărările patologice, ele pot fi identificate după trăsături ca: rigiditate, intensitate, suprageneralizare (utilizare în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mecanismelor de apărare, vom prezenta succesiv mai multe liste existente în publicațiile consacrate acestui concept. • La începutul lucrării sale Eul și mecanismele de apărare (1936/1993), A. Freud oferă o listă, devenită clasică, în care sunt incluse zece mecanisme: 1) refularea 2) regresia 3) formațiunea reacțională 4) izolarea 5) anularea retroactivă 6) proiecția 7) introiecția 8) întoarcerea către propria persoană 9) transformarea în contrariu 10) sublimarea. A. Freud consacră capitolele 6 și 7 ale cărții sale studiului negării prin fantasmă, respectiv
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
să așteptăm tipărirea ediției DSM III-R (1987/1989) pentru ca optsprezece apărări și definițiile aferente să-și facă apariția în glosarul manualului. Dintre aceste optsprezece mecanisme, cinci figurează în lista clasică a Annei Freud: anularea retroactivă, formațiunea reacțională, izolarea, proiecția și refularea. Constatăm așadar că cinci mecanisme figurând pe lista Annei Freud nu au fost reținute de autorii DSM III-R. Este vorba despre introiecție, regresie, orientarea către sine, transformarea în contrariu (sau răsturnare) și sublimare. Celor cinci mecanisme reținute de la A. Freud
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în lista din DSM-IV. Abordând chestiunea numărului mecanismelor de apărare, Vaillant (1993) oferă propria sa listă, alcătuită din următoarele optsprezece mecanisme: Activismul Agresiunea pasivă Altruismul Anticiparea Deplasarea Disocierea (sau refuzul nevrotic) Distorsiunea psihotică Formațiunea reacțională Ipohondria Izolarea Proiecția Proiecția delirantă Refularea Reveria autistă Sublimarea Suprimarea Umorul. Examinând această listă, constatăm că două dintre mecanismele menționate de A. Freud - regresiunea și transformarea în contrariu - nu apar în lista elaborată de Vaillant. • Ultima listă pe care o vom mai menționa aici își are
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
nete, adevărate polarități ce rezultă din examinarea relațiilor dintre diversele moduri de apărare. Astfel, Chapman (1967), apoi English și Finch (1964) atrag atenția asupra faptului că introiecția și încorporarea sunt opusul proiecției. La fel, putem sesiza opoziții între activism și refulare sau între identificare și proiecție. Având ca premise aceste două constatări, Plutchik et al. (1979) studiază relațiile dintre șaisprezece mecanisme de apărare: activism, anulare retroactivă, compensație, deplasare, fantezie, formațiune reacțională, identificare, intelectualizare, introiecție, izolare, proiecție, raționalizare, refulare, refuz, regresie și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
între activism și refulare sau între identificare și proiecție. Având ca premise aceste două constatări, Plutchik et al. (1979) studiază relațiile dintre șaisprezece mecanisme de apărare: activism, anulare retroactivă, compensație, deplasare, fantezie, formațiune reacțională, identificare, intelectualizare, introiecție, izolare, proiecție, raționalizare, refulare, refuz, regresie și sublimare. Pentru a stabili aceste relații, Plutchik et al. cer unor psihiatri experimentați să compare între ele cele șaisprezece mecanisme, în funcție de gradul lor de asemănare. Rezultatele acestei analize le-au permis autorilor să întocmească o diagramă circulară
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cele șaisprezece mecanisme, în funcție de gradul lor de asemănare. Rezultatele acestei analize le-au permis autorilor să întocmească o diagramă circulară, în care distanțele, pe circumferință, definesc gradul de apropiere dintre apărări, precum și unele polarități sau opoziții. Grupări de tipul: - refuz, refulare și anulare retroactivă, - intelectualizare, raționalizare și izolare, - proiecție, deplasare, activism ne permit să observăm că aceste ansambluri de mecanisme de apărare au în comun metode foarte apropiate de apărare a eului. Această cercetare a mai permis și descrierea opozițiilor (sau
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de mecanisme de apărare au în comun metode foarte apropiate de apărare a eului. Această cercetare a mai permis și descrierea opozițiilor (sau polarităților) dintre diferitele apărări, în combinații de tipul: - sublimare și regresie, - sublimare și formațiune reacțională, - activism și refulare. Pornind de la rezultatele cercetărilor întreprinse și mai ales de la analizele factoriale, Plutchik et al. propun o altă listă, de numai opt apărări de bază: Compensația Deplasarea Formațiunea reacțională Intelectualizarea Unul dintre aceste mecanisme, compensația, este mai puțin cunoscut: ea vizează
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
asupra gândurilor, sentimentelor, motivației și comportamentului său și răspunzând în mod corespunzător. 3) Blocajul (V.): inhibiția (de obicei temporară) a afectelor, care pot fi și ele legate de gânduri și pulsiuni. Blocajul constituie un proces defensiv apropiat, ca efect, de refulare, însă este mai scurt ca durată și implică o senzație incipientă de tensiune pe care o produce reprimarea afectului, gândului sau pulsiunii, ceea ce presupune imposibilitatea lor de a se manifesta. 4) Compensația (P.): încercare inconștientă de a găsi substitute pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cu dorințele individului. În plus, distorsiunea poate permite fuzionarea halucinatorie plăcută cu o altă persoană. 19) Evitarea (V.; B.): deturnare activă a gândurilor, obiectelor sau situațiilor ce au potențial de conflict. Bergeret menționează evitarea doar ca apărare accesorie și subordonată refulării. 20) A face pe bufonul, a lua în derâdere (V.): utilizare excesivă sau frecventă a unor cuvinte de duh în vederea reducerii anxietății, care este rezultatul unor situații stresante sau al unor gânduri și afecte perturbatoare. 21) A fluiera pe întuneric
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Dacă reparația funcționează ca o parte a sistemului de apărări maniace, ea capătă caracteristicile maniace ale refuzului, ale controlului și ale disprețului. 37) Ritualizarea (V.): stabilirea unei anumite ordini sau „identitudini” (sameness) a lucrurilor sau a comportamentului. Sensul dispare prin refulare, dar apare implicit în forma sau ordinea încărcate de un sens magic. Formalizarea este precursoarea ritualizării. 38) Sexualizarea (V.): a dota un obiect sau o funcție cu o semnificație sexuală pe care nu o aveau anterior sau pe care o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
clivajul, devalorizarea, idealizarea sau identificarea proiectivă -, cunoscute și ca apărări care distorsionează imaginea și care sunt desemnate prin termeni aflați în legătură cu teoria relațiilor obiectuale. 3) În a treia categorie, cea a apărărilor nevrotice sau intermediare, Vaillant clasează deplasarea, izolarea afectului, refularea și formațiunea reacțională. 4) A patra categorie, aceea a apărărilor mature, cuprinde altruismul, sublimarea, reprimarea (sau înlăturarea), anticiparea și umorul. O altă clasificare ce se apropie în mod evident de aceea propusă de Vaillant apare în DSM-IV (American Psychiatric Association
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
conștientă a sentimentelor, a ideilor și a consecințelor lor și asigură cel mai bun echilibru posibil între diferitele motivații conflictuale. 2) Nivelul inhibițiilor mentale (sau al formațiunii de compromis). Cele șapte apărări menționate - deplasarea, disocierea, intelectualizarea, izolarea afectului, formațiunea reacțională, refularea și anularea retroactivă - mențin în afara conștiinței idei, sentimente, amintiri, dorințe sau temeri susceptibile de a reprezenta o amenințare potențială. 3) Nivelul distorsiunii minore a imaginii. Cele trei apărări citate - deprecierea, idealizarea și omnipotența - operează, în vederea reglării stimei de sine, unele
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
aparține lui Perry (1990), care propune șapte clase de apărări: 1) apărări-acțiune (cum este agresiunea pasivă); 2) apărări borderline sau limită (cum este clivajul, de pildă); 3) apărări-negare (refuzul); 4) apărări narcisice (precum omnipotența); 5) alte apărări nevrotice (cum este refularea); 6) apărări obsesionale (cum este anularea retroactivă); 7) apărări mature (ca, de pildă, sublimarea). Alte două clasificări pun accentul pe modurile de acțiune sau pe stilurile defensive. Verwoerdt (1972) a descris trei clase de mecanisme de apărare, definite mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
altfel ar genera o reacție negativă. Estomparea realităților neplăcute creează iluzia unei controlări a conflictelor sau amenințărilor, care diminuează anxietatea conștientă și accentuează sentimentul de bine al subiectului. Regăsim acest stil în mecanisme ca (de)negarea, refuzul, formațiunea reacțională și refularea. Ultima clasificare pe care o prezentăm apare într-o cercetare empirică efectuată de Bond et al. (1983) și a permis elaborarea unui Chestionar de stil defensiv destinat evaluării mecanismelor de apărare a căror existență este acceptată de majoritatea specialiștilor de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
dezvoltării și al vieții?”, Freud (1915a/1968) ia în considerare patru posibilități: - transformarea în contrariu (cuprinzând procesul de trecere a unei pulsiuni de la activitate la pasivitate și procesul de transformare a conținutului); - întoarcerea asupra propriei persoane (sau asupra propriului eu); - refularea; - sublimarea. Doar primele două soluții rețin atenția lui Freud (1915a/1968). Pentru el, transformarea activitate-pasivitate și întoarcerea asupra propriei persoane depind de organizarea narcisică a eului, purtând deci marca stadiului narcisic, faza inițială a dezvoltării eului. Freud consideră atunci că
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
apariția înainte ca anumite condiții să fie îndeplinite” - sau, după cum subliniază A. Freud, „înainte să existe niște condiții preliminare de lucru” pentru aceste mecanisme (Sandler, 1985/1989). De altfel, Sandler precizează în cartea sa: - pentru ca un copil să poată utiliza refularea, diferențierea dintre eu și sine trebuie să se fi terminat. Pentru a acționa, refularea presupune o structurare a personalității (A. Freud afirmă: „Dacă nu ți-ai construit casa, nu poți să dai pe cineva afară din ea”. La care Sandler
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
să existe niște condiții preliminare de lucru” pentru aceste mecanisme (Sandler, 1985/1989). De altfel, Sandler precizează în cartea sa: - pentru ca un copil să poată utiliza refularea, diferențierea dintre eu și sine trebuie să se fi terminat. Pentru a acționa, refularea presupune o structurare a personalității (A. Freud afirmă: „Dacă nu ți-ai construit casa, nu poți să dai pe cineva afară din ea”. La care Sandler dă următoarea replică: „Și nici nu-l poți ține închis în subsol”); - pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
stadiul de dezvoltare și ar putea fi mecanismele de apărare cele mai primitive. 3) Prezența anumitor mecanisme de apărare ar fi normală la anumite vârste și periculoasă (chiar patologică) înainte sau după. Astfel, potrivit Annei Freud (Sandler, 1985/1989): - „toate refulările majore” sunt clădite probabil „în cursul perioadei oedipiene” și ulterior se mai pot produce refulări doar în „stări cu mare grad de anormalitate”; - fantezia (sau refugiul în reverie) este un mecanism normal în perioada copilăriei, care, atunci când survine mai târziu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
anumitor mecanisme de apărare ar fi normală la anumite vârste și periculoasă (chiar patologică) înainte sau după. Astfel, potrivit Annei Freud (Sandler, 1985/1989): - „toate refulările majore” sunt clădite probabil „în cursul perioadei oedipiene” și ulterior se mai pot produce refulări doar în „stări cu mare grad de anormalitate”; - fantezia (sau refugiul în reverie) este un mecanism normal în perioada copilăriei, care, atunci când survine mai târziu, mai ales sub forma delirului, dovedește existența unei maladii mentale grave (psihoză); - intelectualizarea este caracteristică
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
astfel de relație ar putea-o stârni, Willick (1985) consideră că apărările nu pot fi descrise ca primitive sau mature în sine. Cu și mai mare atenție tratează problema Laughlin (1970), care clasifică mecanismele în apărări de rang inferior (încorporarea, refularea originară și refuzul) și apărări de rang superior (raționalizarea, proiecția și identificarea 25). Mecanismele de rang inferior sunt primitive, „magice” și succeptibile de a fi prezente la indivizi mai puțin maturi. Ele sunt deci asociate primei copilării și se întâlnesc
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]