709 matches
-
în perioada mandatului lui Ion I.C. Brătianu (1923-1926). După schimbarea guvernului, s-a reîntors la Roma în postul de prim secretar al Legației Române (1926-1927). În timpul minoratului regelui Mihai I al României (1927-1930), a îndeplinit funcția de secretar general al Regenței, revenind apoi la cariera diplomatică pe postul de consilier al Legației Române din Viena (1931-1934). În 1934 a fost promovat la rangul de ministru plenipotențiar, fiind numit pe rând ca șef al Legațiilor Române din Helsinki (1934-1936), Budapesta (1936-1939), Roma
Raoul Bossy () [Corola-website/Science/319045_a_320374]
-
dispuneau de armate proprii, ca și corupția de la curtea lui Henric al VI-lea, au format condițiile politice propice pentru izbucnirea războiului civil. Când, în 1453, regele Henric a suferit primul atac de nebunie, s-a format un Consiliu de Regență, avândul în funcția conducătoare de Lord Protector pe nobilul puternic și popular, Richard Plantagenet, duce de York și șef al Casei York. Richard a început în scurtă vreme să urmărească ocuparea tronului cu din ce în ce mai multă îndrăzneală. L-a închis pe
Războiul celor Două Roze () [Corola-website/Science/299849_a_301178]
-
a rezolva problemele și au făcut totul pentru reîmpăcare. Când Henric a avut un nou atac de nebunie, York a fost din nou numit Protector, iar Margaret a fost însărcinată cu îngrijirea bolnavului, dar a fost îndepărtată din Consiliul de regență care lua toate hotărârile. După prima bătălie de la St Albans, compromisul din 1455 a a părut ca are succes, cu York rămas vocea dominantă în Consiliu, chiar și după ce Henry și-a revenit. Însă problemele care generaseră conflictul au reapărut
Războiul celor Două Roze () [Corola-website/Science/299849_a_301178]
-
era cel mai priceput general din tabără Yorkistă, mulți l-au acceptat în funcția de conducător al facțiunii, singurul capabil să mențină Casa de York la putere, mai degrabă decât un băiat care să domneacă sub tutela unui consiliu de regență. Speranțele Casei de Lancaster erau acum centrate pe Henry Tudor, al cărui tată, Edmund Tudor, primul conte de Richmond, era frate vitreg nelegitim al lui Henry al VI-lea. Totuși, pretenția la tron a lui Henry era făcută prin mama
Războiul celor Două Roze () [Corola-website/Science/299849_a_301178]
-
o căsătorie morganatică, nepotul Ducelui Carl Michael, George (1899-1963), însă cum Carl Michael era în Rusia, Marele Duce Friedrich Franz al IV-lea de Mecklenburg-Schwerin a devenit regent și așa a rămas până la abolirea monarhiei când guvernul a declarat sfârșitul regenței.
Adolphus Frederic al VI-lea, Mare Duce de Mecklenburg () [Corola-website/Science/323843_a_325172]
-
insulă cu reputație pentru atragerea celor cu legături homosexuale. Când nepotul său de frate, Joachim Ernst, i-a succedat tatălui său ca Duce de Anhalt la 13 septembrie 1918, Prințul Aribert a fost numit regent, nepotul său fiind foarte tânăr. Regența s-a terminat la 12 noiembrie 1918 când el a abdicat în numele nepotului său în urma Revoluției germane. Ducatul a devenit Statul Liber Anhalt. Prințul Aribert a murit la Munchen la vârsta de 67 de ani, la 24 decembrie 1933.
Aribert de Anhalt () [Corola-website/Science/332838_a_334167]
-
speranța de a crește numărul de trupe poloneze, care să poată fi trimise pe frontul de est împotriva Rusiei, reducând astfel presiunile asupra forțelor germane care puteau fi acum mutate pe frontul de vest. Piłsudski a acceptat să servească în Regența Regatului Poloniei creat de Puterile Centrale, și a acționat ca în guvernul de regență; ca atare, el a fost responsabil de . După Revoluția Rusă la începutul lui 1917, și având în vedere agravarea situației Puterilor Centrale, Piłsudski a luat o
Józef Piłsudski () [Corola-website/Science/298587_a_299916]
-
frontul de est împotriva Rusiei, reducând astfel presiunile asupra forțelor germane care puteau fi acum mutate pe frontul de vest. Piłsudski a acceptat să servească în Regența Regatului Poloniei creat de Puterile Centrale, și a acționat ca în guvernul de regență; ca atare, el a fost responsabil de . După Revoluția Rusă la începutul lui 1917, și având în vedere agravarea situației Puterilor Centrale, Piłsudski a luat o atitudine din ce în ce mai intransigentă, insistând asupra faptului că oamenii lui să nu mai fie tratați
Józef Piłsudski () [Corola-website/Science/298587_a_299916]
-
fost urcați într-un tren privat, către capitala țării lor, Germania aflată în colaps sperând ca Piłsudski să formeze o forță prietenoasă lor. La 11 noiembrie 1918, la Varșovia, Piłsudski a fost numit Comandant al forțelor poloneze de către Consiliul de Regență și a fost însărcinat cu crearea unui guvern național pentru noul stat independent. În acea zi (care va deveni Ziua Independenței Poloniei), el a proclamat statul polonez independent. În aceeași săptămână, Piłsudski a negociat și evacuarea garnizoanei germane din Varșovia
Józef Piłsudski () [Corola-website/Science/298587_a_299916]
-
cerut să supravegheze provizoriu conducerea țării. Pe 22 noiembrie, el a primit în mod oficial, de la noul guvern al lui , titlul de șef de stat provizoriu ("Naczelnik Państwa") al Poloniei renăscute. Diverse organizații militare și guverne provizorii poloneze (Consiliul de Regență de la Varșovia; guvernul lui de la Lublin; și de la Cracovia) l-au recunoscut ca șef de stat pe Piłsudski, care a pornit să formeze un nou guvern de coaliție. Acesta era predominant socialist și a introdus multe reforme considerate de mult
Józef Piłsudski () [Corola-website/Science/298587_a_299916]
-
tronul Rusiei până la moartea fratelui său mai mare, Ivan Ivanovici. Feodor a fost cucernic și petrecea mult timp rugându-se. Tatăl său, Ivan cel Groaznic, desemnase prin testament un grup de cinci curteni care să îndeplinească funcția de consiliu de regență. În 1580 Feodor s-a căsătorit cu Irina (Alexandra) Feodorovna Godunova (1557-1603), sora ministrului lui Ivan, Boris Godunov. Pe baza acestei căsătorii, după moartea Țarului Ivan, Boris s-a legitimat ca regentul "de facto" pentru țarul slab și cu handicap
Feodor I al Rusiei () [Corola-website/Science/333664_a_334993]
-
Țara era pornită contra liberalilor, uzați de o guvernare prelungită și destul de abuzivă, și îmbrățișa cu ostentație pe toți adversarii guvernanților și în primul rînd pe prințul moștenitor, prin a cărui îndepărtare din țară fusese întronat un copil, tutelat prin regență”. Coposu explică în notele sale de ce lecțiile de politică și istorie primite de la Iului Maniu l-au ajutat să înțeleagă una dintre cle mai complicate periode din istoria națională. Datorită apropierii de Iuliu Maniu, Corneliu Coposu a fost martor ocular
Corneliu Coposu () [Corola-website/Science/299074_a_300403]
-
-o pe fiica sa, Infanta Ioana, ca singura moștenitoare a tronului. Mama Ioanei, Blanche de Artois, a servit ca regentă pentru următorii zece ani. În 1284, Ioana a fost căsătorită cu viitorul Filip al IV-lea al Franței, care încheie regența lui Blanche. Filip și-a asumat tronul Franței un an mai târziu ca "rege al Franței și Navarei". După moartea lui Ludovic și a fiului său, Infantul Ioan, frații lui Filip și Carol au deținut coroanele Franței și Navarei până la
Lista de monarhi ai Regatului Navarei () [Corola-website/Science/331398_a_332727]
-
succesiune pașnică a tronului suedez, după moartea recentă a lui Gustav Augustus, dar acest lucru, precum și propunerea de a fi mediator între Suedia și dușmanii săi, a fost respinsă, în primul rând de către cancelarul suedez și de șeful consiliului de regență, Axel Oxenstierna. Vladislav datora supunere nominală către Imperiul Habsburgilor, fiind memebru al Ordinului Lânii de Aur. Relația sa cu Habsburgii a fost relativ puternică, deși el nu a reușit să efectueze negocieri cu dușmanii lor, cum ar fi Franța, unde
Vladislav al IV-lea Vasa () [Corola-website/Science/322775_a_324104]
-
el însuși în timpul sarcinilor soției sale. În cele din urmă, Maria a II-a a murit ca urmare a nașterii celui de-al unsprezecelea copil al lor. Domnia lui Fernando al II-lea s-a încheiat dar și-a asumat regența Portugaliei în perioada 1853-1855 în timpul minoratului fiului său, regele Pedro al V-lea. În 1869 el a respins oferta de a-și asuma tronul Spaniei. Mai târziu, Fernando al II-lea s-a căsătorit cu cântăreața de operă Elisa Hensler
Ferdinand al II-lea al Portugaliei () [Corola-website/Science/304392_a_305721]
-
Anterioare, inclusiv a ținutului Tyrol, din 1646 până în 1662. A fost fiul cel mare al Arhiducelui Leopold al V-lea și a Claudia de Medici. La vârsta de patru ani și-a succedat tatăl după moartea acestuia, în 1632, sub regența mamei sale. A preluat îndatoririle guvernamentale când a devenit major, în 1646. Pentru a-și finanța stilul de viață extravagant, el a vândut bunuri și drepturi. De exemplu, el a pierdut suma exorbitantă pe care Franța trebuia să o plătească
Ferdinand Carol, Arhiduce de Austria () [Corola-website/Science/334744_a_336073]
-
monarh va fi, de asemenea, legat de o religie de stat. Cele mai multe state au doar un singur monarh într-un anumit moment, cu toate că atunci când monarhul este minor, nu este prezent sau există o incapacitatea de a se pronunța, guvernează o regență. Cazurile în care doi monarhi domnesc simultan într-un singur stat, așa cum este situația actuală în Andora, este cunoscută drept coregență. Monarhii se disting prin titluri lor, care, în majoritatea cazurilor, sunt definite prin tradiție, și garantată prin constituția statului
Lista monarhiilor contemporane () [Corola-website/Science/315355_a_316684]
-
cu toate că niciunul dintre ceilalți cruciați, cu excepția lui Raimond de Saint-Gilles, nu și-a ținut promisiunea). Tancred a murit în 1112 și a fost succedat de către Bohemund al II-lea, fiul lui Bohemund I, care, fiind minor, a fost trecut sub regența nepotului lui Tancred Roger de Salerno, care a respins un atac al selgiucizilor în 1113. Totuși, în 27 iunie 1119, Roger a fost ucis în bătălia de la Ager Sanguinis ("Câmpul Sângelui"); ca urmare, Antiohia a devenit un stat vasal al
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
în 1176), ea asigura în același timp protejarea orașului împotriva lui Nur ad-Din într-un moment în care se afla într-un mare pericol de a fi cucerit de către musulmani. Ranald a fost luat prizonier de către musulmani în 1160, iar regența a revenit patriarhului latin de Antiohia (Rainald nu a fost eliberat decât în 1176, nemairevenind niciodată în Antiohia). Între timp, Manuel s-a căsătorit cu fiica principesei Constanța, Maria, însă, dat fiind că Constanța se afla doar nominal la conducerea
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
și mai de succes al Franței a fost unul din evenimentele importante ale Războiului de 100 de Ani. În această perioadă dispre sfârșitul Războiului de 100 de Ani, Filip cel Bun, duce de Burgundia, era aliat cu Anglia aflată sub regența lui John, duce de Bedford. Acești aliați cuceriseră mare parte din nordul Franței în anteriorii zece ani. Ei au suferit mari pierderi în 1429 în fața unei armate franceze revigorate și aflate sub comanda Ioanei d'Arc și a ducelui Ioan
Asediul Compiègne-ului () [Corola-website/Science/321970_a_323299]
-
să plaseze un membru al familiei ca regent în timpul absențelor sale. Până atunci, împărăteasa Isabela a efectuat această sarcină dar decesul ei în 1539 l-a forțat pe împărat să atribuie această funcție prințului Filip flancat de un consiliu de regență în fruntea căruia se găsea cancelarul și inchizitorul general Juan Pardo de Tavera. Câțiva ani mai târziu, în 1546, prințul primește primul său teritoriu: ducatul Milano. De la moartea în 1535 a lui Francisc al II-lea Sforza, ducatul a fost
Filip al II-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/302898_a_304227]
-
săi. Cei 12 ani de domnie ai lui Cosimo au fost punctați de căsătoria sa fericită cu Maria Maddalena și patronajul astronomului Galileo Galilei. Când Cosimo a murit, fiul său cel mare, Ferdinando, era minor. Acest lucru a dus la regența bunicii lui Ferdinando, Cristina de Lorena, și a mamei acestuia, Maria Magdalena de Austria. Cristina și-a dominat puternic nepotul chiar și după ce a devenit major, până la moartea ei în 1636. Mama și bunica lui au aranjat căsătoria cu Vittoria
Marele Ducat de Toscana () [Corola-website/Science/330983_a_332312]
-
1715, Philippe d'Orléans, care tocmai devenise regent în numele micului rege în vârstă de 5 ani, Ludovic al V-lea, l-a numit pe ducele de Bourbon, pe atunci în vârstă de 23 de ani, în primul său Consiliu de Regență, cel mai înalt corp consultativ al guvernului francez în timpul minoratului regelui, echivalent cu Consiliul Regelui, în timpul domniei unui rege adult. În 1718, el l-a înlocuit pe Louis-Auguste de Bourbon, duce du Maine ca supraveghetor al educației regelui. Asta s-
Louis Henri de Bourbon, Duce de Bourbon, Prinț de Condé () [Corola-website/Science/320170_a_321499]
-
al guvernului francez în timpul minoratului regelui, echivalent cu Consiliul Regelui, în timpul domniei unui rege adult. În 1718, el l-a înlocuit pe Louis-Auguste de Bourbon, duce du Maine ca supraveghetor al educației regelui. Asta s-a întâmplat la Consiliul de Regență din 26 august, la care Maine și contele de Toulouse, cei doi fii recunoscuți ai regelui Ludovic al XIV-lea, au fost retrogradați în rang. Instruirea tânărului rege n-a fost afectată, vechiul pedagog André-Hercule de Fleury, episcop de Fréjus
Louis Henri de Bourbon, Duce de Bourbon, Prinț de Condé () [Corola-website/Science/320170_a_321499]
-
unui cancer galopant la colon. A fost înmormântat la Mănăstirea Curtea de Argeș. Succesorul său la tron a fost principele Mihai, care a devenit al doilea rege al României Mari, sub numele de Mihai I dar care, din cauza minoratului, va domni sub regență. În virtutea pozițiilor sale în stat, a fost membru de onoare al Academiei Române din 1890, iar între 1914 și 1927 a fost președintele de onoare al aceleiași instituții. "Ferdinand Victor Albert Mainrad, prinț de Hohenzollern-Sigmaringen", s-a născut la 24 august
Ferdinand I al României () [Corola-website/Science/296763_a_298092]