547 matches
-
asupra procedeelor antitetice, care-i pot etala dualitatea. Astfel iau naștere imaginile în care, deși declinant, compromis, fabulosul e prezent ca un factor ce transfigurează universul în sens vitalist, îl fecundează. Sterilizării sceptice îi răspunde rodnicia irepresibilă a ficțiunii, chiar dacă relativizată prin interogație: "Să spun că inima gîlgîia? Că prin aer/ Treceau titireze de aur, farfurii zburătoare, că lumina/ Se mișca întocmai unui pîntec întărîtat?/ Că oamenii erau transparenți, că stîlpii/ Căpătaseră carne, vase de sînge, o epidermă cu pori,/ Ce
O dublă valență poetică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16271_a_17596]
-
adopte această poziție sistemoiogicâ slabă, de gândire slabă. În modernitate, avem de-a face cu o critică de tip canonic, care construiește ierarhii și le propune ca variante unice de interpretare și de evaluare. În postmodernitate, acest proces evaluativ este relativizat. Postmodernitate înseamnă relativizare, renunțarea la valorile absolute. Un simptom al postmodernității este și acel număr din „Dilema" în care Eminescu este contestat ca autor de o valoare absolută. El nu mai răspunde, spuneau tinerii de atunci sensibilității contemporane. Clasicii trebuie
ALECART, nr. 11 by Antonio Patras () [Corola-journal/Science/91729_a_92902]
-
nici el savuroasa zonă anecdotică. Intervențiile sale au invitat, în mare parte, la pătrunderea în culisele grupului oniric, „un pic descreierat”. Totodată, Dumitru Țepeneag a aruncat publicului numeroase cârlige privind legătura sa cu lumea politică de dinainte și de după ‘89, relativizând însă în permanență și jucându-se cu perspectivele. La un moment dat, prozatorul a afirmat plin de umor: „de la alcool m-a salvat Ceaușescu, că m-a dat afară din România.” Astfel, mitologia conferințelor scorțoase, de înaltă, dar inflexibilă ținută
„Exilați“ sub Tâmpa: Dorin Tudoran și Dumitru Țepeneag by Alexandra Lazăr, Sînziana Stoie () [Corola-journal/Journalistic/3620_a_4945]
-
experimentată de Bujor Nedelcovici, este exilul, "cea mai dură probă, alături de bătrînețe, boală, închisoare și moarte". Plecat din patria supusă unei tot mai dure opresiuni și mizeriei adiacente, în 1987, scriitorul a avut însă și satisfacții în mediul occidental, ce relativizează pînă la un punct categorica aserțiune citată. "Probă inițiatică", exilul a însemnat pentru d-sa nu doar o moarte ci și o resurecție, descoperirea unei identități inedite: "am depășit unele limite și praguri, și m-a ridicat la un alt
O expertiză a Răului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7682_a_9007]
-
trecut, o fandare grațioasă din anii 1960 până la 1900, realizează un dens epic retrospectiv, printr-un șir de mărturii și de confesiuni, printr-o alternare între istoria mare și cronica de familie (în genul lui G. Călinescu și Petru Dumitriu), relativizând și intersectând perspectivele personajelor ce dau versiuni despre ceilalți și variante creditabile despre sinele confesorului. Valorizarea alternativă a cotidianului și a idealului, a politicii mari și a intrigii amoroase, a limbajului jos, bârfitor, de precupeață, și a limbajului înalt, de
Fandare până la 1900 by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9230_a_10555]
-
mult de cărți, autoprovocându-se a pătrunde cât mai bine esențele ei, fascinat de dicțiunea ideilor (e un mare amator de sintagme, concepte, teorii), Bogdan Ghiu se instalează practic în Celălalt, abandonând deliberat obiectivitatea, pendulând mai mereu între extreme, uitând să relativizeze prin alternarea perspectivelor, în ciuda mobilității sale referențiale și asociative. Bogdan Ghiu rămâne fidel principiului postmodernist "nu există decât celălalt", eseurile lui fiind microdiscursurile unui îndrăgostit în parcul literaturii. Dat fiind și geneza lor, textele sunt însă dezechilibrate. Intuițiile excelente, pasionale
Microdiscursuri în parcul literar by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12252_a_13577]
-
suprafață), grație mediumității unui TA a cărui latură metrică variază în bidimensionalitate, însă în mod irațional. În starea de oricând-în-mișcare, OS poate fi reperată empatic, la nivelul unei percepții sufletești, caracterizate de spontaneitate și reactivitate (emotivitate). Formal, măsura durabilității se relativizează mișcătorului (însuflețitorului), condiționat (și) de propria dispoziție afectivă. Este ceea ce, în faptul sonor, recunoaștem prin aspectele de transformare și schimbare a mărimii de stare a cadrului temporal, denumit generic prin tempo (impresia de viteză a mișcării). Variațiile acestuia dau aspectul
Aspecte ale rela?iei timp ? oper? by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
de sobre și riguroase - în datele construcției interne - ar fi, oricât de echilibrate în fermitatea opțiunilor ar părea, cronicile, studiile și eseurile lui Ion Simuț nu părăsesc cu totul o anume îndoială metodologică, o anumită fervoare interogativă, prin care sunt relativizate concluzii sau rezultatele unor interpretări, sau, dimpotrivă, prin care sunt tatonate noi orizonturi ale interpretării. Astfel, în finalul unei recenzii la cartea Eminescu și mutațiile poeziei românești de Ioana Em. Petrescu, după o circumscriere a mizei teoretice și analitice a
Paradoxurile revizuirii critice by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/15353_a_16678]
-
și respectăm verdictul Curții Constituționale", a susținut Antonescu, subliniind faptul că numărul de voturi exprimate pentru demiterea lui Traian Băsescu, în raport cu cel al voturilor care au dus la alegerea sa în funcție, arată un lucru care nu mai poate fi "relativizat" "Știm sigur că 8,5 milioane de alegători români sunt în viață, s-au pronunțat, sunt reali și au putut fi numărați. Nu există dubii în legătură cu ei și cu voința lor, așa cum există în legătură cu cei din scripte, cu cei absenți
PDL condamnă "discursul USL-ist" al lui Crin Antonescu () [Corola-journal/Journalistic/43212_a_44537]
-
muzeu, fără să-l transporte cu adevărat în altă epoca. Eugen Uricaru, asemenea lui Mihail Sadoveanu, reușește să ne dea senzația că participăm la o călătorie în timp. El face din evocare o stare de reverie care atenuează precizia datării, relativizează, în conștiința noastră, conceptul de verosimilitate și ne pregătește, astfel, pentru translație. Dacă l-ar fi cunoscut pe Eugen Uricaru, H.G.Wells și-ar fi dat seama că există o "mașină a timpului" mai subtilă decât aceea pe care a
Amurgul romanului istoric by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17913_a_19238]
-
mai diverse. E o lume, în egală măsură, a cuvintelor și a Bibliotecii, a convențiilor romanești reciclate, ironizate, cu o mare libertate ludică și cu o evidentă plăcere a "manipulării" postmoderne: aluziile livrești sunt numeroase, intertextul funcționează productiv și spectaculos, relativizând sentimentul "realului" dar neanulându-l, căci prozatorul are un remarcabil simț al concretului, surprins și recreat în detalii semnificative, în culori și reliefuri reverberante. Și e de notat imediat amprenta discret lirică a acestor proze în care sub lejeritatea unei
Patrick Deville - "Literatura franceză n-o duce deloc rău" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16106_a_17431]
-
gen literar, "romanul autobiografic" se află, acum, în situația de a decade (dacă nu cumva s-a și petrecut aceasta) chiar din simpla calitate de concept operant. În cauză rămîne același triunghi relaționar autor-narator-personaj, pe care teoria literară actuală îl relativizează la extrem, acceptînd corespondențe cu precădere exterioare și superficiale, refuzînd, însă, identificarea părților. Inventariind terminologia naratologiei de ultimă oră, Gerard Prince (vz. Dicționar de naratologie) evită consecvent menționarea noțiunii de "autobiografie", apăsînd doar asupra situației în care o narațiune evidențiază
Geografii instabile by Mircea Braga () [Corola-journal/Journalistic/6644_a_7969]
-
esențial, dacă-mi pot permite o formulă mai mult sau mai puțin pretențioasă, m-a salvat de unele neplăceri. Nu am memoria lucrurilor rele. Ele au existat, dar am ajuns la o vîrstă în care sînt mai degrabă tentat să relativizez acest fel de evenimente și stări, cum toate se relativizează de la un moment dat încolo. Cred că e bine să ne cultivăm o anume seninătate și să punem sub surdină ceea ce poate da neîncredere. Asta nu înseamnă că nu sînt
Ion Pop: "Criticul ideal este cel care trăiește textul" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/15952_a_17277]
-
mai puțin pretențioasă, m-a salvat de unele neplăceri. Nu am memoria lucrurilor rele. Ele au existat, dar am ajuns la o vîrstă în care sînt mai degrabă tentat să relativizez acest fel de evenimente și stări, cum toate se relativizează de la un moment dat încolo. Cred că e bine să ne cultivăm o anume seninătate și să punem sub surdină ceea ce poate da neîncredere. Asta nu înseamnă că nu sînt foarte ușor de tulburat. Sînt lucruri mărunte adesea care lasă
Ion Pop: "Criticul ideal este cel care trăiește textul" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/15952_a_17277]
-
doar un model de „inițiere în viață”, ci și de organizare textuală. Dificultățile traducerii sunt incomparabil mai mari decât în cazul Oamenilor din Dublin. Ele pornesc chiar de la titlu (în engleză, A Portrait of the Artist as a Young Man, relativizează și particularizează, subliniind unicitatea experienței, faptul că acesta e doar unul din posibilele portrete ale artistului) și continuă prin nenumăratele vocabulevaliză, aluzii culturale și jocuri de cuvinte. D-na Antoaneta Ralian a optat pentru o traducere explicativă, amprentată de note
Joyce și alți clasici by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4485_a_5810]
-
în forme înnoite, situația de azi nu e chiar dezastruoasă. Am susținut și noi un punct de vedere similar. Gloriile locale tot mai inflorescente, premiile literare în exces nu ne sperie, nefiind în măsură a modifica ierarhiile literare: "S-a relativizat și gloria aceasta pe care statutul de scriitor o oferea poate înainte de '90. Nu e o glorie să fii scriitor. E o suferință. Dar vanitățile sunt educate în timpurile în care a fi scriitor era o glorie". Viața literară își
Fiziologie de critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10273_a_11598]
-
într-o clipă, a-și schimba înfățișarea, parcă printr-o hipercorectitudine, printr-o epuizare a scrupulului scriptic. Textul cel mai migălit se arată cel mai primejdios, căci suprafața sa crapă, deschizînd abisuri delicios-amețitoare care-i înghit accepția primă, care-i relativizează orice accepție. Din "realismul" maxim al textului, tratat prin prisma unei gramatici exasperate, țîșnesc fantasmele fanteziei cele mai impenitente: "...cu umbre, lande, doamne în crinolină albă. (În crin, o lină, albă, zadarnică ardoare.) Cu ore, lan de doamne. (În crinolină
Poezia lui Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17261_a_18586]
-
îl pune, fără să stea pe gânduri, domeniului teoriei literare, o bună parte din consistentul eseu o reprezintă radiografii culturale impregnate cu bibliografii teoretice. În sfârșit, ca să nu mai lungesc un algoritm discutabil, atunci când enunță, nostalgic, apocalipse globale, Alexandru Matei relativizează genericul prin prezența, acolo, a individualului. Iată cum începe eseul: "M-am gândit mult. Public o carte despre literatura franceză, deci nu interesez pe nimeni. Nu tu bătălii canonice, nu tu postmoderni versus reacționari, Céline apare în Pléiade, pe de
Literatura în două zile by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7989_a_9314]
-
fi pusă sub semnul întrebării și de convingerile politice ale celor doi. Mihail Paleologu a fost un conservator fidel „Nababului" Gheorghe Grigore Cantacuzino, în vreme ce Eminescu, după cum bine se știe, avea convingeri junimiste. Alexandru Paleologu însuși remarcă acest aspect, dar îl relativizează la maximum pentru a nu compromite ipoteza bovarică a prieteniei dintre cei doi: „ Bunicul meu era acolo un fel de politruc al «Nababului», însă nu foarte clar și exclusiv pentru că întotdeauna între oamenii inteligenți există un limbaj comun"viii. „Prietenia
Familia Paleologu: ipoteze, legende, fantezii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6758_a_8083]
-
raft, locul ce li se cuvine. Nu dispar din raza noastră de atenție, dar își estompează prezența. Pentru a tempera exagerările prin care am trecut (și care mai persistă în unele aprecieri defazate), face bine apelul la acele opinii care relativizează importanța non-ficțiunii. Tocmai de aceea aduc în atenție o antologie mai veche de mărturisiri ale lui G. Călinescu, realizată de Eugen Simion sub titlul Fals jurnal. În 1999, când a apărut, nu avea cum să fie luată în seamă, pentru că
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
care se rotește în jurul acestuia, vînînd unghiuri cît mai favorabile, expresivități demne de-a figura în albumul astfel realizat. „Impuritatea” obiectului (eterogeneitatea lui) se transmite subiectului liric care e departe de-a face caz de „poezia pură”, narînd, descriind, comparînd, relativizînd și pufnind de sarcasm. Rezultă o multitudine de factori ai discursului, întruniți sub semnul vital al unui comentariu intemperant, tangent la comeraj: „Miez de decembrie. Sărbătoare la muzeu./ Discursuri în aerul crud,/ calorifere sparte, meșteri pe schele.// Bonom, primarul molfăie
Feminitate versus provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13509_a_14834]
-
reale. Cotidianul se împletește la fiecare pas cu un soi de „metafizică” spontană, nedesfăcută de reprezentările fizice. O atare poetică se exprimă cu remarcabilă energie în abordarea temei morții, căreia îi este închinat volumul la La plecare. Aci cotidianul e relativizat de factorul mitic, dar și acesta se încarcă de materia cotidianului, precum o patetică formă de continuitate a vieții ce nu se îndură a renunța la nimic din ce-i aparține. „Omul, la moarte, arată Lévy-Bruhl, în L’Âme primitive
O tradiție eretică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13135_a_14460]
-
actului vital. Urmărită în timp, citită din aproape în aproape, arta sa este perfect solidară cu vîrsta biologică și spirituală a autorului. Lucrările din tinerețe sînt, în cea mai mare parte, univoce, fără contexte perturbante și fără subtexte care să relativizeze lectura. Există în percepția lui Kazar din această perioadă o lăcomie denotativă și o încredere mărturisită discret în natura ireductibilă a faptului concret. Observația este mai puternică decît interogația, după cum, în expresia plastică, linia fermă, ductul continuu, hașura energică și
Desenul ca mistică by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13696_a_15021]
-
Celălalt paragraf, nu mai puțin curajos, încearcă o radiografie, foarte interesantă, a disponibilităților poeziei în raport cu, bănuim întrebarea, celelalte arte. De fapt, cuvintele lui Naum conțin, chiar de la început, pe lângă doza inerentă de seriozitate, o delicioasă ironie. Etapele istorice arbitrare sunt relativizate cu zâmbetul pe buze: „Cu două decenii sau cu două zile în urmă, direcția cea mai avansată a poeziei era legată de plastică, șsubl. meaț de suprafețe, și determina folosirea imaginației vizuale ca tehnică încă posibilă. Era pe vremea ochiului
Salvarea speciei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5518_a_6843]
-
Valerian Sava "Script"-ul care finalizează lucrul asupra textului are forme și funcții variabile în realizarea unui film, cu atît mai relativizate în cinematografiile profesioniste, cu cît intervine frecvent jocul denumirilor preliminare, alternative sau compartimentele: story, screenplay, based on, adapted by, dialogues additional dialogues. Pretutindeni unde a fost depășită faza artizanală și autarhică, fiecare școală de film și-a creat sau a
Confiscarea șanselor by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/17060_a_18385]