1,270 matches
-
Nu știu cine este, văd doar o umbră crescând. Aud pași pe pietriș. Nu mă întorc. Mai înainte am băut cu cineva, cu cel care a plecat, o altă sticlă de vin, dar nu sunt pilit. Nici măcar binedispus. Doar puțin trist, puțin resemnat. Persoana care s-a apropiat de mine îmi pune o mână pe umăr. - Salut, mormăi eu fără să o privesc. - Bună, zice. Voce de fată, deci este o fată, deci îmi ridic privirea din întuneric și mă uit la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
asta a scos-o de tot de pe șine?“ — Deci e în regulă dacă îți împrumut mașina ca să mă duc până la supermarket să cumpăr câte ceva? am întrebat-o cam agitată. — Dacă trebuie, mi-a răspuns ea cu o voce șoptită și resemnată. Dacă trebuie. Și poți să-mi împrumuți și niște bani? N-am decât lire sterline, am mai rugat-o. — La supermarket acceptă și cărțile de credit, mi-a replicat ea rapid. Mențiunea referitoare la bani o readusese în mod brutal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
să-l sun pe James. În ceea ce mă privea pe mine, personal, puteam să fiu cea mai lașă dintre toți lașii pământului, numai că îi eram datoare acestui copil minunat al meu să-i asigur viitorul. Foarte bine, am spus resemnată, privind-o pe Kate. M-ai obligat. O să-l sun. M-am dus în camera maică-mii ca să dau telefon de-acolo. Am început să formez numărul lui James de la biroul din Londra și-am simțit că mă ia amețeala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
dea greutate disprețului și autorității lui asupra adunăturii aceleia fără noimă. Dar se ținea drept, cu capul sus, cu cămașa descheiată la piept, cu mâinile legate la spate, ca unul care nu cunoscuse niciodată frica. Temperat de calmul lui Belbo, resemnat, În orice caz, În ceea ce privește Întreruperea oscilațiilor, tot mai nerăbdător să cunoască secretul, aflat acum la Încheierea socotelilor cu cercetarea lui de o viață, sau de mai multe vieți, hotărât să preia din nou comanda adepților săi, Agliè se Întorsese din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
dat seama că trecuse foarte multă vreme de când nu mai simțise că un om are nevoie de ea, că sfatul și părerea ei contează pentru cineva. Fir-ar al naibii! a sărit ea dintr-odată. Hugo a clătinat din cap resemnat. Nu te pot condamna că spui asta. O merit. Nu, vreau să spun fir-ar al naibii, uite cât e ceasul! a zis ea arătându-i încheietura. Trebuie să plec. Îmi ia o veșnicie ca să mă întorc cu autobuzul. —Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și tu puțin, l-a îndemnat ea turnând câteva picături de șampanie în paharul lui aproape plin și mult mai multe în paharul ei, care era deja gol. Apoi s-a uitat întrebătoare la Hugo. —Bine, atunci, a spus ea resemnată. Pe aici. Hugo a urmat-o în hol. —Uuups! a exclamat ea, oprindu-se în loc și luând o telecomandă micuță și neagră care zăcea pe o comodă cu oglindă. Apoi Laura a îndreptat telecomanda către colțul camerei. Mai bine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
urca scările ca o furtună. Sentimentul de teroare îi creștea cu fiecare treaptă parcursă de nevastă-sa. Amanda nu și-a îndulcit deloc vorbele. —Ticălosule, a urlat ea dând buzna în baie. Deci Laura ți-a spus, a zis Hugo resemnat, punându-și mâinile peste urechile lui Theo. A văzut că Amanda arăta extraordinar. Cariera ei de editor la noua revistă nu i se urcase numai la cap, ci peste tot. Părul îi devenise platinat și era tuns la nivelul umerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Neagră, cerându-i să-i mobilizeze pe cei din trib și să-i ajute să caute mai multe pietre și lemne de foc, convinși că aceștia se vor arăta recunoscători În fața ingeniozității americane. Dar În loc să fie exuberant, Pată Neagră părea resemnat. Acum chiar trebuia să le spună. Nu pot ajutat. Dacă soldații găsesc pe voi, găsesc și pe tribul Karen, spuse el. Apoi omoară pe noi. O, nu, Îl asigurară prietenii mei, nimeni nu va da vina pe trib pentru că turiștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
și de pe lumea asta. Împreună cu nea Gicu, s-ar fi evaporat și gestiunea lunară a magazinului, topită pe două navete de rachiu de drojdie. Încă de mic, mi-am dat seama că lumea din jurul meu scârțâie, oamenii păreau obosiți și resemnați, uneori chiar murdari. Pluteam cu toții într-un ocean de ulei, vaselină și versuri omagiale. Țara se scufunda ca un „Titanic“ de proporții continentale, cu 23 de milioane de pasageri agățați silențios de punte, așteptând să vină „mașina de carne“ sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
care se încăpățânau să nu-l abandoneze și care, înainte să dispară, le inventase un rost și-o funcție și-i amăgise că vor ieși cu-amândouă la pensie. S-ar fi revărsat prin aer mulțimi de zombie, mutanți tăcuți, resemnați, cu ochii gri și pielea de zebră: părinții noștri, colecționând dopuri, borcane și punguțe de bucătărie (alea de la grisine și pufuleți erau mai rezistente), păstrând chibriturile arse în cutia lor (pentru a le aprinde și-altădată), adunând șuruburi și sârme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pământ, să se facă liniște. Jinduiam după vremurile de-altădată, când intrai cu roșii, ouă și fluiere; până și Caragiale o pățise, cu D-ale carnavalului (sau era O scrisoare pierdută?). Piesele mă călcau pe nervi, actorii erau triști și resemnați, pe mulți îi știam de pe vremea lui Ceaușescu, recitau poezii patriotice la televizor, cu mapa roșie în mâini. Stăteau smirnă, împachetați în costumele lor de tablă, cu reverele cât cartea de telefon. Acum abia se mai țineau pe picioare, făceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
stări comune, cu mult înainte să deschid dulapul sau uneori chiar ochii. Replicile se repetau blând, nimeni nu le mai ținea socoteala. Când alunecam primăvara în câte-un magazin de pe Calea Victoriei și răscoleam împreună prin lăzile cu reduceri, îi spuneam resemnat Mariei: „Mai ai un pulover pe verde.“ Îmi răspundea competent și plauzibil: „E alt verde!“ Așa curgeau zilele, urmate de luni, urmate de ani. Viața noastră se consuma ticăit, bucuros și ponderat, fără sens și fără direcție, ca toate viețile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
piața Matache sau în subsolurile lobului frontal, traseele memoriei se întorceau în blocul nostru din Dorobanți, etajul întâi, apartamentul trei. Urcam și coboram în permanență, spre dormitorul inaccesibil; Escher ar fi fost mândru de noi. Acolo ajungeam în fiecare seară, resemnați și frânți. Ne aștepta tavanul burtos, mut ca un sicriu alb. Ne-obișnuisem cu totul: cu Daciile care sunau ca niște hidrocentrale, cu ferestrele care se deschideau invers, spre aerul gazos și prăfuit, cu oamenii de pe străzi mereu pregătiți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ca atunci când stai prea mult aproape de cineva. Bucureștiul părea slab și arogant, timpul trecuse peste el cu bâte și pietre, săbii și flinte, dar mai ales camioane și buldozere, pătându-l de jeg și rușine. Locuitorii lui erau vicleni și resemnați, cetățeni ascultători, veșnic căzuți în dizgrație, revoltați doar în vise, la cârciumă sau pe-o pânză de tablou grabnic acoperită c-un cearșaf. Clădirile arătau la fel ca oamenii. Tremurau în somn, suportând fără să crâcnească biciul tătăresc și iataganele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ca-n Chagall și De Chirico. Maria ar fi fost mândră de mine, însă ea lipsea momentan și din scenă, și din gândurile mele: de fapt, nimic nu se mai putea interpune între corpul meu și-asfaltul bolborosind de ape. Resemnat, m-am pregătit să aterizez cu hanoracul roșu de munte peste bălțile sulfuroase. Nici refugiile rapide ale memoriei, nici stratul dublu de polartec n-ar fi amortizat căzătura; așa se fac praf toate hainele bune. În clipa aia, cineva m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
din umeri - nu găsisem nimic. Nici certificatul meu de naștere, nici vreo urmă din Manoilescu ăla. Sau Manolescu, în fine. Parcă intraseră în pământ sau, mai rău, nici nu existaseră vreodată. „O tăiem?“, s-a interesat Mihnea. „OK.“, am zis, resemnat. Se făcuse unsprezece, iar Maria nu mă aștepta cu flori. În clipa în care ne-am pregătit să coborâm scările, mi s-a părut că aud din nou un zgomot. L-am apucat pe Mihnea de mână, frățește (nu vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
abordaj vor dura un sfert până la o jumătate de ceas. Iată ce vreau să faceți. Antonio, scufundarea pentru semnalul de ajutor. Luca și Graziano, jos, În cală. Falconetele să fie gata În cinci minute. - Falco... ce? exclamă Francisco, care ascultase resemnat ordinele căpitanului. - Cele douăzeci de falconete și cele zece tunuri ascunse În cală. - Dar În cală nu e nimic! - Fregata are fund dublu și linie de plutire dublă. De afară se vede că nu avem nici o Încărcătură, dar dacă cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
de zbor într-un avion în care scaunele sunt extrem de înghesuite, în vederea îmbarcării unui număr cât mai mare de pasageri. Serviciu la bord minimal, fără băuturi alcoolice. Impresionantă vederea a 386 de persoane (fără personalul de bord), masă supusă și resemnată care așteaptă cuminte intrarea în burta chitului aerian alb-lăptos, imaculat. De fapt, acceptă resemnați toate pericolele asociate unui zbor la 11 km înălțime deasupra apei cele mari, timp în care soarta le scapă total din mâini. Cu acest zbor călătorește
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
număr cât mai mare de pasageri. Serviciu la bord minimal, fără băuturi alcoolice. Impresionantă vederea a 386 de persoane (fără personalul de bord), masă supusă și resemnată care așteaptă cuminte intrarea în burta chitului aerian alb-lăptos, imaculat. De fapt, acceptă resemnați toate pericolele asociate unui zbor la 11 km înălțime deasupra apei cele mari, timp în care soarta le scapă total din mâini. Cu acest zbor călătorește și un grup de circa treizeci de adolescenți canadieni, plecați să vadă pentru prima
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
a așternut pe fețele tuturor". Apoi, momentul mut a fost depășit. Oamenii s-au împărțit brusc în două tabere. Unii, cei mai mulți, s-au declarat și s-au lăsat în voia soartei, "gata să rămână pe loc, în așteptarea noilor stăpâni", resemnați, paralizați, "în această vale a plângerii". În același timp, alții, foarte puțini, în frunte cu părintele s-au grăbit s-adune în pripă ce se putea, fără să mai stea locului "având ca obiectiv trecerea Prutului", spre interiorul țării. Eugen
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
A avut dreptate cine a zis că istoria se repetă... "Sinteze" (Bacău), nr. 21, 6 iunie 1997 Teodor PRACSIU Maturitatea criticului Se întâmplă uneori, prin forța tainică a destinului, ca în orașele mici, provinciale, liniștite, idilice, cu pensionari candizi și resemnați și cu adolescente frumoase și visătoare, să se ivească rara avis! câte un intelectual de rasă, o specie pe cale de dispariție, un spirit ales, dedat cititului (o ocupație să recunoaștem! din ce în ce mai nefolositoare în această lume pragmatică și cinică în care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
se buluci în plasa de sârmă, iar dulăul din lanț se repezea în rafale răgușite în direcția vizitatorilor". Semnificația cazului relatat atinge niște dimensiuni grotești, mai ales după ce, timp de săptămâni de intensă supraveghere, lui Săsărman îi dispar doi purcei. Resemnat, acesta încearcă să găsească o explicație: Totdeauna vine o clipă când ațipești de oboseală, la zori, și în clipa aceea de toropeală hoțul apare, lucrează rapid, ca la carte (subl. lui Th. Codreanu) și până te dezmeticești, mai caută-i
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și vierean-viereană, adjectivul din urmă, ușor rebarbativ, fiind folosit exclusiv de Theodor Codreanu 8. A rezuma o carte înseamnă a o trăda în literă (sută în sută) și, uneori, și în spirit. Dar cum altă cale nu există, să acceptăm resemnați o atare fatalitate necesară. Theodor Codreanu este unul din cei mai importanță critici români contemporani. "Milesciana" (Vaslui), nr. 2, 2005 Florentina Narcisa BOLDEANU Grigore Vieru, poetul dimineții și al bucuriei solare Până în prezent, în Republica Moldova și România, au fost editate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
La Ceccherino, majoritatea sunt străini și continuă să sosească În pâlcuri. Brusc, Dante deveni atent. - Cine sunt? De unde vin? Ce face straja de cartier? - Ce vrei să facă? E o rușine numai să te atingi de ușa aceea, suspină Menico resemnat. Acum, nici un om demn de acest nume nu se mai aventurează pe acolo, nici măcar Înarmat. Dar nu numai rușinea ține gărzile la distanță. Fiindcă să nu crezi că e vorba Întotdeauna de efeminați. Nu, de multe ori sunt niște zdrahoni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și, când a continuat să-și lege șireturile, și-a descoperit partea din spate a pulpei, ridicând genunchiul. Asta pentru că tonul meu nu fusese destul de convingător. Și prin acest act de dezgolire a piciorului - nu supărată, ci cu o aplecare resemnată a capului - a retras acele grade vitale de căldură ale îndrăgostitului. Ca să o posed din nou mi-am dat seama că ar fi trebuit să trec printr-un mare număr de teste și poate chiar în cele din urmă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]