1,186 matches
-
constituie filmul de ficțiune Le voyage dans la Lune (1903). Undeva, Georges Méliès, devenit Papa Georges, explică eșecul interbelic al filmelor sale prin raportul dintre realitate și ficțiune, realitatea Primului Război Mondial devenind mai puternică decât oricare dintre ficțiunile sale. Este aceasta revanșa fraților Lumière pentru care simpla înregistrare a „realității”, a unui fapt cotidian expus însă dintrun unghi privilegiat crea stupoare și o chiar undă de teroare prin spectatorii nepreveniți? Atât frații Lumière cât și Georges Méliès își dovedeau capacitatea uluitoare de
Hugo (2011) by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4737_a_6062]
-
propagandei imperative, a avut ca efect natural o operație de restrîngere a imaginarului. Expresie a libertății, a ieșirii din limitele date, acesta se simte stînjenit de un cadru de restricții, de normări abuzive. Or, Radu Petrescu înțelegea a-și lua revanșa prin introspecție, prin proiectarea eului pe ecranul unor idealități intime. Spre deosebire de „scriptorul” lui Roland Barthes, care avea ca țel „a depune mărturie”, informînd, comentînd realul, prozatorul nostru a preferat a se închide în crisalida mărturiei sinelui către sine, ca performanță
Marele Radu Petrescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5004_a_6329]
-
noilor autorități, lui Ion Iliescu și echipei acestuia. Faptul îi aduce, în climatul nelimpezit, din nou acuzația de colaboraționism. Ca și odinioară. Eșecul vieții pare să fie absolut pentru acest scriitor căruia altceva nu-i rămâne decât să-și ia revanșa prin operă, fie și postum. Lucrul se pare că începe să se petreacă. Și o ipoteză : ce s-ar fi întâmplat dacă Petru Dumitriu nu ar fi plecat din țară în 1960, doritor să se spele de păcate în Apus
Cazul Petru Dumitriu by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4806_a_6131]
-
care se ascund din repulsie de realitate. De aceea, deși detracați în majoritatea lor, personajele te atrag prin timbrul exotic al smintelii lor. În fond e refugiul unor oameni care, trăind într-un mediu condamnat la sterilitate spirituală, își caută revanșa în plăceri: amoruri fugare, chefuri pantagruelice și fantezii de minți dezaxate. E un carpe diem trăit cu furie, parcă din dorința de a se răzbuna pe cenușiul unei epoci ingrate. Bizareria e că din lumea aceasta nu iese nici o nuanță
În așteptarea pragului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4966_a_6291]
-
din chimir/ ca o inimă/ evadată prin coaste// pulsează meningele/ ieșit din craniu/ vulva întinsă la geam/ prin ochiurile perdelei/ ca gușa rîioasă în iarbă// spițe și valuri/ se rotesc în calandru” (Taximetre). Apare însă și procesul invers. Ca o revanșă a abstractizării (panașul cerebral al poeziei n-ar putea fi abandonat din planul acesteia, de testimoniu fidel al umanului), structurilor organice li se atribuie încrengături mecanomorfe, fețe geometrice. Avem a face cu încă un contrast fertil, avînd alura unui baroc
O poezie a contrariilor by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4407_a_5732]
-
în timp ce don Avito rămîne intransigent în respingerea lepădăturii din familie. În mintea lui Don Avito, cine nu e geniu nu e cu adevărat om, de aceea moartea e în acest caz un act de îndreptare a unei greșeli biologice, o revanșă necesară luată asupra prostiei colective. În concluzie, avem un roman de idei în care, sub paravanul unor personaje abia schițate, Unamuno pune sub parodie prejudecățile pozitiviste ale celor care vedeau în știință un panaceu: o unealtă mirabilă bună la toate
Homo insipiens by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4433_a_5758]
-
Liiceanu, cu câteva luni în urmă. N-au lipsit din dialogul de luni referiri la cel din septembrie trecut, precum și la polemicele stârnite în presa culturală. Se poate spune că adversarii laureatei Nobel și-au luat, grație lui Michnik, o revanșă asupra celor care i-au ținut partea. Sala Ateneului, într-o compoziție fatalmente asemănătoare, a aplaudat azi, și cu același grațios entuziasm, opinia contrarie celei aplaudate ieri. În rest, a fost vorba despre crimă și pedeapsă în cazul comuniștilor și
Când n-am mai fost de acord cu Adam Michnik by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5750_a_7075]
-
și credința, aproape superstițioasă la noi, în „noroc”, aproape un înlocuitor al destinului. Dacă nu chiar și al zeității. I. S.: Privind în ansamblu opera dvs., deci nu numai proza, în continuitatea ei, cea mai importantă modificare postdecembristă constă în revanșa autobiograficului. Se vor restrânge mărturisirile despre sine la memorialistică, așa cum o cunoaștem din cele patru volume despre Sensul vieții sau există riscul să debordeze într-o ficțiune deghizată? Din câte știu, nu agreați proza narcisistă, ficțiunea narcisistă. N. B.: Am răspuns
Nicolae Breban by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/5782_a_7107]
-
scoaterea mea din viața publică, adică din viața socială și politică (...) Mi se pare că sânt și cel mai dușmănit scriitor de azi. Astea sânt reversele gloriei” (în Opere 17, p. 86- 87). Cum să nu fie atunci scrisul o revanșă, o compensație, o formă de penitență, o dezvinovățire totală? Separat de aceste lucruri, trebuie să reamintim că romanul Pădurea spânzuraților este scris la somația postumă a fratelui său Emil, mort pe front și spânzurat pentru dezertare întocmai ca Apostol Bologa
De ce scria LIVIU REBREANU? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/5872_a_7197]
-
de o patrulă Gestapo jucând rolul unei perechi de îndrăgostiți care rătăcește pe străzile Parisului sub ocupație sărutându-se și hohotind dintr-un motiv inexistent. Deși gestul de a scrie o asemenea carte poate sugera mai degrabă o încercare de revanșă, de reabilitare, mi s-a părut că tonul acestei povești-fabule deloc de aruncat are ceva special tocmai pentru că sună exact așa, ca un râs amar, isteric, dar întrucâtva salvator în fața unei mari glume a Istoriei.
Iubire imposibilă by Marieva Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/5628_a_6953]
-
toți), ci de furie împotriva voastră. I-au mânat, pe de o parte, disperarea că nu mai scăpau odată de voi, după două cicluri electorale de abuzuri, hoții, teroare, clientelism și extremism politic, respectiv, pe de altă parte, dorința de revanșă după ce le-ați furat, cu un sprijin extern dezgustător, voturile de la referendumul pentru demiterea celui mai nociv personaj pe care l-a dat politica românească de la Ceaușescu încoace. Nu vă mai suportau, pe voi și pe Băsescu al vostru. Toate
Ciutacu, către băsiști: Viermilor, nu de proşti au votat oamenii USL by Cristina Alexandrescu () [Corola-journal/Journalistic/56411_a_57736]
-
medici și alți „reprezentanți ai legii”, în orice grad și orice lege ar reprezenta. - Ce păcat și ce nenorocire că ideile, ca să existe, ca să devină sensibile și să poată fi comunicate, trebuie să se întrupeze în oameni! - Materia își ia revanșa asupra spiritului, contaminându- l cu neîmplinirile ei. - Măreție și oroare totodată de mitul crucificării lui Iisus Hristos. (Dar sunt foarte departe de jandarmul de la început...) Există o nevoie de puritate, după cum există o voință de putere. Și, așa cum voința de
Claude Sernet – inedit – () [Corola-journal/Journalistic/3703_a_5028]
-
disperare,/ Că-i gospodină fără egal și suflet ales”. Pasul următor în strategia lui Mușina s-a numit Dermata (2002) și a apărut sub semnătura unui anume (inventat, probabil, Andor Vass). După „demascările” din Personae, cinstit era să vină șansa revanșei: autorul și-a confecționat sieși o mască, un heteronim aproape minor (și în tot cazul minoritar). Cu o postfață aparținându-i chiar lui Mușina, în care autorul e lăudat cu argumente complice (numele lui Pessoa e invocat fără să fie
Cărțile neliniștirii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3710_a_5035]
-
răbdare, e obosit, are de scris un articol, ea e tenace și nu ține seama de nimic. Își aruncă vorbe din ce în ce mai grele, până la amenințări, ajung la gesturi brutale sub ochii unor spectatori ironici sau înmărmuriți. Aparent învinsă, soția își ia revanșa arborând o figură de martir în drumul către casă, în timp ce el ascultă un cântec portughez în care se repetă la nesfârșit cuvîntul saudade, sugerându- i nu numai singurătate „ci nostalgie, ci absență, ci regret, ci spleen, tot atâtea lucruri intime
Nefericiți cei nefericiți by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/3470_a_4795]
-
străduiesc să le impresioneze cu un parfum scump. Obiceiul udatului este amuzant și, de regulă, se încheie cu câte o petrecere pe la casele fetelor cu mulți udători sau admiratori, scrie Ziarul Unirea. În unele sate din Transilvania, fetele își iau revanșă în cea de-a treia zi de Paști, când e rândul băieților să fie stropiți. Acest obicei își are rădăcinile în urmă cu doua mii de ani, când evreii i-au stropit cu apă pe adepții lui Iisus care aduceau
Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște by Anca Murgoci () [Corola-journal/Journalistic/36052_a_37377]
-
Cartea despre Nietzsche, scrisă cu nerv și talent literar, stă mărturie pentru inventarul nihilist căruia i se dedică, acribios, scriitorul. Era de înțeles de ce în prozele din Boare pe Waterloo (1984) nu reușea să omogenizeze viziunea istoricistă. Își lua însă revanșa cu romanul Apă neagră (1999). Aici impulsurile filosofice nu mai sunt camuflate savant în interogații magice și tușe fantastice. Radiografia satului din roman nu trece de o formulă în care știința istoriei era tratată la loc de cinste între avariile
Textualism vintage by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3604_a_4929]
-
-i clintesc nici o silabă. Edificând un liliput al elanurilor neîmplinite, al pornirilor reținute, al ambițiilor temperate melancolic. După un episod de poezie angajată, aceste constatări detașate, în care frumusețea bate substanța și reprezentarea bate afectul, sunt, la urma urmei, o revanșă.
Simplificări by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/3606_a_4931]
-
doamne, indiferent de condiția lor socială. Sau cât de remarcabile sunt portretele pe care le fac unora dintre contemporani. Disprețuite în plin secol luminat de cei mai luminați bărbați, Jean-Jacques Rousseau, printre ei, femeile își iau după trei veacuri o revanșă strălucită. Iată pasajul final din recenzia lui Sollers: „În fine, legendara Germaine de Staël, Mlle Necker, numită Minette. Îi citim cu interes Jurnalul inimii mele. Rezultă din el că nu există pentru ea decât un singur bărbat: papa. Despre soțul
Femeile secolului Luminilor () [Corola-journal/Journalistic/3823_a_5148]
-
Amurgul zeilor), încheiată de Wagner în 1876, devine la Nietzsche în 1889 Götzerdämmerung (Amurgul idolilor), într-un calambur ce nu poate acoperi sursa de inspirație -, pe maestru îl coboară la treapta unui muzician aflat sub nivelul lui Bisset. Ca o revanșă postumă, destinul lui Nietzsche poate fi descris în termeni wagnerieni, autorul lui Ecce homo ajungînd să treacă din pielea unui personaj în a altuia, printr-un avatar de identități, pe care nu le-a putut prezice. A vrut să fie
Gheara leului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3836_a_5161]
-
greață de politică în general: așa cum ți se poate întâmpla să ți se facă silă de Odette, sau de blonde, sau de ginta feminină în totalitatea ei. Alții, în sfârșit, au pândit momentul potrivit pentru a-și lua o improbabilă revanșă. Ce le mai rămânea de făcut? Împăcându-se cumva cu răul, și-au continuat existența în sânul unui partid detestat, așa cum continui uneori să trăiești cu o femeie de care ai fost odinioară îndrăgostit și care a făcut tot ce
Arta posibilului și inconștientul politic by Andrei Vieru () [Corola-journal/Journalistic/3837_a_5162]
-
banii e propria legendă. Campion mondial, vicecampion european, campion național, câștigător al Cupei Italiei, golgheter în campionatul peninsular și al doilea marcator, după Piola, în istoria Seriei A, Francesco Totti a obținut de la fotbal tot ce se poate obține. În revanșă, a dat tot ce avea de dat. N-am să vorbesc prea mult despre isprăvile sale fotbalistice. Presa peninsulară și cea internațională i-au dedicat suficiente rânduri pentru a nu mai fi necesar să adaug ceva unui portret cu adevărat
Totti by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3755_a_5080]
-
neajunsul de a depinde mereu de un perete de care e silită să atîrne, fiecare tablou fiind o podoabă menită a acoperi o suprafață goală, precum o parergă colorată umplînd un loc vacant. În fața acestei servituți spațiale, tabloul își ia revanșa prin conținutul spiritual, caz în care pînza încetează să fie un accesoriu inert, devenind în schimb centrul în jurul căruia se organizează încăperea. Nu tabloul e ornament, ci încăperea e decorul care își trage sensul din așezarea pînzelor în ea. Aceasta
Armonie inversă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3624_a_4949]
-
dau seama, în zona unui undergrounddin care a rămas prea puțin. Nu mă îndoiesc că Nimigean s-a săturat să vadă cum ideile lui rămân blocate într-o receptare critică ce sesiza un răspăr autentic, însă irelevant. Și-a luat revanșa cu Rădăcina de bucsau(2010), unul dintre cele mai bune romane postrevoluționare. Reeditarea lui Mortido(pe care a comentat-o în numărul trecut și Cosmin Ciotloș) aduce un plus prozei lui Nimigean, recuperată, acum, ca un întreg. Dar ce anume
Un roman patafizic by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3652_a_4977]
-
reproșa liderului PNL că a fugit de responsabilitate, a fugit din USL și a fugit și de la Senat. Mai mult, Zgonea l-a caracterizat pe Antonescu drept instabil, cu gesturi impulsive și emoționale. Fanii lui Crin Antonescu și-au luat revanșa. Liberalii n-au rămas datori și au transformat filmulețul lui Zgonea într-o parodie.
Război pe YouTube între Zgonea și fanii lui Antonescu- VIDEO by Covrig Roxana () [Corola-journal/Journalistic/31725_a_33050]
-
Mircea Diaconu a fost învins de sistemul care a reușit să-și ia revanșa, după ce actorul a reușit să strângă în numai câteva zile semnăturile pentru depunerea candidaturii la europarlamentare, este de părere analistul Bogdan Chirieac. Atunci când domnul Diaconu a strâns cele 130.000 de semnături pentru această candidatură spuneam că domnul Diaconu a
Chirieac: Mircea Diaconu a câștigat când a strâns semnăturile () [Corola-journal/Journalistic/31244_a_32569]