770 matches
-
și-și ridică ochii, aruncîndu-mi un zîmbet onctuos, șovăitor. Avea o față frumosă, cu bărbie îngustă și părul unsuros și ușor ondulat îi era dat pe spate, cu un zuluf mărunt la ceafă. Purta un papion maro, o haină cu revere maronii lungă pînă la genunchi, pantaloni negri strîmți și pantofi maro din piele întoarsă. Avea un accent molatic și pronunța vocalele oarecum plîngăreț. — Sînteți nou-venit în locurile astea, nu-i așa? — Da, i-am răspuns. — Am venit să vă ajut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Thaw de parcă i-ar fi explicat ceva. — Casa ta e în fața capelei? Tramvaiul se opri și se dădură jos. Nu, e pe strada care dă în drumul din fața capelei. Rămase nemișcat, descriind geografia locului cu mîinile. Ea îl prinse de rever și-l trase pe trotuar, din calea unui camion care tocmai trecea. — Nu vreau să fiu reținută ca martoră a unui accident. — Unde lucrezi acum? — La Brown. Sînt chelneriță în sala de mese. — O, trec uneori pe-acolo, dar mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe faldurile perdelelor. Un mac roșu se aprinse scurt, desenând o pată de sânge. Sculptorul își ridică fața slăbită: ― N-a înghițit nimic. Cum vine asta? ― Nici ceilalți n-au înghițit nimic, domnule Matei. Bătrânica își strecură mâinile înghețate sub reverele capotului. Șopti: Numai de nu mi-aș pierde capul... ― Cum vine asta? repetă buimac tânărul. ― Vom înțelege totul la timpul cuvenit. Sânt sigură. Acum trebuie să ne gândim la altceva. Sculptorul o măsură un timp: ― Altceva? Ce altceva?! ― S-ar
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
în cinstea lor, iar un grup de școlari, organizat cu minuțiozitate, agitase pancartele ce-l înfățisau pe Tintin strângând mâna președintelui-mareșal. De altfel, ceea ce nimeni dintre prietenii noștri nu putea trece cu vederea era ubicuitatea mareșalului-președinte. De la insignele purtate pe rever de funcționari până la emblemele de pe tricouri, de la panourile gigantice care marcau străzile până la cântecele în care era omagiată modestia sa legendară, Azania se confunda, imagistic și sonor, cu Amin Barra. În unformă sau în costum de șef tradițional, preșe dintele-mareșal
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
istovitoare pentru cei care aveau ghinionul să se afle prin preajmă. De aceea, când o zăream pe coridor, orice motiv era bun ca s-o șterg. Dacă nu găseam la repezeală unul, eram pierdut. Mă apuca, după obiceiul ei, de reverul hainei, ca să nu-i scap probabil, și începea să turuie. Eu zâmbeam și fierbeam. De fiecare dată mă blestemam că n-am fost mai atent, s-o evit, și mă pedepseam să am răbdare. După ce oboseam, ca să mă răzbun și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mă blestemam că n-am fost mai atent, s-o evit, și mă pedepseam să am răbdare. După ce oboseam, ca să mă răzbun și pe ea, o obligam să meargă. Înaintam și era nevoită să se miște ca să nu-mi scape reverul. Mă distra mersul ei de rață uriașă, datorat picioarelor strâmbe și parcă desprinse din șold. Apoi, când simțeam că rezistența mea se apropia de limită, începeam să fac inventarul degradării ei fizice, fără să mă las înșelat de părul tuns
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fi surprinsă să afli unde se poate pune un microfon sau o cameră în ziua de azi, zise el în timp ce se îndreptau spre mașină. În tubul de fixativ, în șapca de baseball, pe ochelarii de soare, pe tocul pantofului, la rever, oriunde. Se uită la el. — Le-am făcut pe toate, pentru documentarele de televiziune. Investigații cu camera ascunsă. —Sigur, Uri. Bănuia că aceste cunoștințe fuseseră dobândite purtând uniforma FAI, mai degrabă decât costumul de regizor la televiziunea din Tel Aviv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ei roșie, iar pălărioara, tot roșie, îi cădea mereu peste un ochi făcând-o să semene cu o mică refugiată din filmul serial Golddiggers. Ignatius constată dezamăgit că își adăugase o pată de culoare prinzându-și o panseluță ofilită pe reverul jachetei. Pantofii ei maro fără tocuri, cumpărați la solduri, scârțâiau provocator așa cum mergea, roșie și trandafirie, pe trotuarul de cărămidă spartă. Deși o vedea de ani de zile îmbrăcată astfel, apariția mamei sale în ținută de gală avea întotdeauna un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
îți poți imagina, îi spuse tânărul. Ai început să-mi aduci aminte de tata și ce poate fi mai deprimant decât asta? Mă tem că va trebui să mă grăbesc. E timpul să ne costumăm. — Nu! Ignatius îl prinse de reverul sacoului. — Doamne Sfinte, șopti tânărul, punându-și o mână pe gât. Acum voi fi silit să iau tranchilizante toată noaptea. — Trebuie să ne organizăm imediat. Nu am cuvinte să-ți spun cât mă deprimi. — Va trebui convocat un miting mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Acum îi părea rău că-l concediase. Nebunul fusese mândru de slujba lui la întreprindere. Lasă-l, te rog, în pace, doamnă Reilly. O să ne lămurim noi doi ce-i cu chestia asta. — Ajutați-mă, domnule, bolborosea Ignatius, apucând dramatic reverele jachetei sport a lui Levy. Numai Fortuna știe ce are de gând să-mi facă! Cunosc prea multe dintre activitățile ei sordide. Vrea să mă elimine. V-ați gândit să vă adresați femeii aceleia, Trixie? Știe mult mai multe decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Universul, cu atât acesta pare mai lipsit de sens. - Steven Weinberg Cuvântul „cauză“ este un altar pentru un zeu necunoscut. - William James Nu trebuie ales ceea ce este imposibil. - Jean-Paul Sartre Prolog Vasco Borden, patruzeci și nouă de ani, trase de reverele costumului și își îndreptă cravata, în timp ce înainta pe mocheta de pluș a holului. Nu era obișnuit să poarte costum, deși îl avea pe acesta, bleumarin, special croit ca să-i ascundă silueta musculoasă. Borden era solid, avea 1,90 metri înălțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
agitați. — Șșșșt! șuieră el. — Care-i problema? zise unul. Credeam că ăsta este un sanctuar. — Sssst! — Dar ei sunt protejați aici ... — Sssst! Hagar avea nevoie de liniște. Băgă mâna în buzunar și apăsă butonul de înregistrare. Își desfăcu microfonul de la rever și îl ținu în mâna întinsă. Erau acum cam la treizeci de metri de urangutan. Trecură pe lângă un indicator de pe cărare, pe care scria „Sanctuarul urangutanilor Bukut Alam“. Acela era locul în care urangutanii orfani erau îngrijiți și reintroduși în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
istovitoare pentru cei care aveau ghinionul să se afle prin preajmă. De aceea, când o zăream pe coridor, orice motiv era bun ca s-o șterg. Dacă nu găseam la repezeală unul, eram pierdut. Mă apuca, după obiceiul ei, de reverul hainei, ca să nu-i scap probabil, și începea să turuie. Eu zâmbeam și fierbeam. De fiecare dată mă blestemam că n-am fost mai atent, s-o evit, și mă pedepseam să am răbdare. După ce oboseam, ca să mă răzbun și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă blestemam că n-am fost mai atent, s-o evit, și mă pedepseam să am răbdare. După ce oboseam, ca să mă răzbun și pe ea, o obligam să meargă. Înaintam și era nevoită să se miște ca să nu-mi scape reverul. Mă distra mersul ei de rață uriașă, datorat picioarelor strâmbe și parcă desprinse din șold. Apoi, când simțeam că rezistența mea se apropia de limită, începeam să fac inventarul degradării ei fizice, fără să mă las înșelat de părul tuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de dimineață, Încercase din nou să-l caute pe Agliè. Tăcere. Coborâse să-și cumpere ziarele. Din fericire, prima pagină era Încă ocupată cu funeraliile, iar știrea cu trenul și portretul-robot era În paginile interne. Urcase Înapoi În apartament, ținând reverul ridicat, apoi Își dăduse seama că purta și acum același blazer. Din fericire, fără cravata bordo. În timp ce căuta să reconstituie Încă o dată faptele, primise un telefon. O voce necunoscută, străină, cu un accent vag balcanic. Un telefon mieros, ca din partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Hotelul seamănă cu un castel bavarez; tichia portarului este Împodobită cu beteală, la recepție, Într-un bol, mere roșii și lucioase; cabinele telefonice sînt de fapt confesionale gotice Împodobite cu luminițe albe. Oameni cu numele Înscris pe plăcuțe prinse pe reverul hainelor trebăluiesc prin holul de la intrare, unii purtînd pe cap căciulițe de Moș Crăciun. Maggie Îi spune lui Wakefield că o să aștepte pînă cînd urcă el În cameră, apoi o să iasă la o băutură „sau ceva“. Își lasă geanta pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
furioasă de bărbat strigă „Taci, cucoană! Rezolvă-ți problema după spectacol“, dar altele strigă: „Las-o să vorbească! Asta-i America!“. Pe laturi, gărzile de corp Încep să reacționeze. Pășesc pe scenă și unul dintre bărbați vorbește În șoaptă În rever. În Întuneric se simte ceva agitație și Mariana este luată pe sus din scaunul ei. — E tatăl copilului meu! Ticălosule! Lasă-mă! Wakefield se apleacă În față peste tribună, Încercînd să vadă ce se Întîmplă. — Oricine ai fi, las-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
în pizda mă-sii de ambasador, eu seamăn cu tata, nu cu bunicu’, și atunci ambasadorul s-a uitat din nou la mama, întrebând-o cărui fapt se datorează această vizită neașteptată, la care mama și-a aranjat broșa de pe reverul taiorului și i-a spus că n-ar trebui, totuși, să discute asta așa, pe casa scărilor, iar ambasadorul a încuviințat din cap, scuzându-se, și spunându-i că nu-și dă seama cum de-a putut fi atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
cu totul alt sistem. Ar trebui să existe nu știu ce fel de aranjament universal care să nu lase loc pentru neînțelegeri. Care ar putea, de pildă, să facă uz de semnale ale mâinii. Sau de stickere mici și discrete puse pe rever, după un anume cod al culorilor, pentru diverse mesaje: Disponibil/Indisponibil. Am o relație/Nu am nici o relație. Sex iminent/Sex anulat/Sex pur și simplu amânat. De unde altfel să știi ce se întâmplă ? De unde ? Până a doua zi dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
infractoare ! Data viitoare am să ridic un pic miza. Să jefuiesc un cazino din Las Vegas sau așa ceva. Urc cu liftul de serviciu împreună cu Jan aproape în extaz, cu un ecuson de plastic pe care scrie TRISH GEIGER prins la rever. Acum nu trebuie decât să stau cu capul jos, să nu mă grăbesc și, la momentul oportun, să mă duc la etajul unsprezece. Lucru pe care îl pot face găsind un panou care nu e bine prins în tavan, dându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
vine să cred cât cheltuiește Trish pentru dineul ăsta. De fiecare dată când o întreb dacă chiar avem nevoie să tapisăm sala de mese cu mătase albă sau să-i dăm fiecărui invitat o orhidee să și-o prindă la rever, îi aud trilul fericit : — Sunt pentru o cauză care merită ! Ceea ce îmi aduce minte de întrebarea pe care tot vreau să i-o pun de ceva vreme. — Ăă... doamnă Geiger, spun cu grijă, invitații la dineu își cumpără bilet ? — A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
adus; mâna mare, neîndemânatică, a lui Ravelstein a ridicat ceșcuța și a dus‑o spre gură. Dacă mi s‑ar fi propus să fac un rămășag, aș fi avut șanse mari de a prevedea rezultatul. Pete maronii au răsărit pe reverul sacoului nou. Era inevitabil - o fatalitate. Ravelstein Își sorbea Însă espresso‑ul; capul Îi era dat pe spate. Am tăcut mâlc, Întorcându‑mi ochii de la pata lătăreață, cafenie, de pe sacoul Lanvin. Un alt soi de om ar fi simțit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
cumpere papioane gata făcute. Și nu Învățase niciodată să lege un nod de papion - „papillon” (cum Îi spunea el). - Degetele mele sunt prea nesigure, Îmi riposta. - Ia te uită! a exclamat când, În cele din urmă, a văzut pata de pe reverul hainei Lanvin. Iar am cacarisit‑o! Nu am râs la remarca lui. La acest punct trebuia luată o decizie. Faptul că vărsase cafeaua era amuzant, taman după chipul și asemănarea lui Ravelstein. Chiar el făcuse această remarcă. Dar eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
între șaisprezece și douăzeci de ani. Erau toți blonzi. Aveau toți înălțimea peste un metru optzeci și doi. Erau îngrijit îmbrăcați, purtau costume, cămăși albe și cravate. Singurul mijloc de identificare era o mică panglică aurie trecută prin butoniera de la reverul drept al fiecăruia. N-aș fi observat acest detaliu bizar al existenței butonierelor pe reverele din dreapta, revere care în mod obișnuit nu au butoniere, dacă dr. Jones nu mi-ar fi atras atenția. — E un mod al lor de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
optzeci și doi. Erau îngrijit îmbrăcați, purtau costume, cămăși albe și cravate. Singurul mijloc de identificare era o mică panglică aurie trecută prin butoniera de la reverul drept al fiecăruia. N-aș fi observat acest detaliu bizar al existenței butonierelor pe reverele din dreapta, revere care în mod obișnuit nu au butoniere, dacă dr. Jones nu mi-ar fi atras atenția. — E un mod al lor de-a se identifica unul pe altul, chiar dacă nu poartă panglica, îmi explică el. Pot vedea cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]