370 matches
-
împotriva soarelui. Bună, Tantam! îi surîde Mihai. Tamara ia de jos o margaretă și începe să-i rupă petalele, lăsîndu-se în genunchi pe pătură: "Și mi-i spune-atunci povești / Și minciuni cu-a ta guriță, / Eu pe-un fir de romaniță / Voi cerca de mă iubești." Așa mi-a recitat fiică-ta cînd m-a întîlnit acum cîteva minute... Apropierea ei continuă îl tulbură pe Mihai... Sărutul e același de acum paisprezece ani. Doar palmele femeii au în ele altă viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
primarului din sat. Spre a scăpa de prezența incomodă a consoartei, el o declară nebună și o internează într-un azil unde este omorâtă. Ulterior, fantoma celei răpuse se întoarce pe pământ și își înjunghie rivala, apoi și pe fiica Romanița și pe ginerele Marian care au uneltit împotriva ei. În mai multe rânduri, se face trimitere explicit la mitul antic. La prima sa apariție, fiul Marghioalei rememorează poezia Medeea recitată de mama lui la o serbare școlară în cinstea recoltei
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
într-un fel de agonie, că e o muribundă care aude voci de inși ce vor s-o otrăvească și s-o omoare, un stârv intrat nu atât în putrefacție fizică... da, da, cât mai ales mintală (I, p. 615). Romanița îi prezintă mamei avantajele unui sanatoriu unde ar primi zilnic rufe curate, i s-ar aduce mâncarea în cameră și nu ar fi deranjată, dar Marghioala susține că nu e bolnavă ca să aibă nevoie de astfel de îngrijiri și respinge
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
III, p. 642). Marghioala ajunge să fie încolțită chiar de familie, în timp ce mistrețul prețuit de ea, făptură slobodă printre porcii din jur, este hăituit de vânători, semn că pădurea de la poalele muntelui e pândită de o nenorocire (III, p. 648). Romanița cheamă salvarea, îi dă apă mamei cu forța și o culcă pe pat, iar Ionel decretează : s a țicnit, Dumnezeule... singura soluție e s-o internăm (III, p. 649). Ulterior, în rezerva spitalului, femeile care veghează la căpătâiul unei muribunde
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
iubirea noastră - V, p. 670) și rememorează chinurile îndurate de precursoarea ei (a sta printre noi era ca o condamnare la moarte în fiecare ceas, mereu, fără sfârșit - V, p. 671). Îmbrăcată în rochie lungă, neagră, stafia iese în calea Romaniței ca s-o ia până la cimitir, iar fata caută zadarnic să se trezească din acest vis îngrozitor (V, p. 672). Întoarsă pe pământ ca strigoi, Marghioala vrea să înțeleagă motivațiile fiicei care a plănuit să-și elimine mama incomodă : Nu
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
III, p. 649). Chiar după moartea ei, el simte prezența femeii cu privire ascuțită căreia nu-i scapă nimic : Și dacă ești departe, tu tot m-ai zărit... Am știut c-aveai al șaselea simț, vedeai invizibilul... (V, p. 684). Romanița confirmă insolita capacitate de orientare a mamei : de-o lăsai în miezul pădurii, la miezul nopții, venea acasă cu ochii închiși... Parcă avea o busolă în cap (IV, p. 653). Cu calități senzoriale deosebite, Marghioala înregistrează și denunță toate anomaliile
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
femeii în râpă îl face pe Țiclete să se întrebe dacă n-a fost vorba de o tentativă de sinucidere : Doar n-o fi încercat să se arunce ? (III, p. 635). Aceeași ipoteză este formulată și apoi respinsă și de Romanița : Nu te sinucizi tu... Vrei să ne șantajezi... (IV, p. 657). Și Dida se gândește că rivala ei s-ar putea omorî, fără a fi sigură dacă aceasta chiar ar pune în practică o astfel de lecție de modestie : Poate
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
și mie ? !), fantoma Marghioalei îi urează bărbatului ca patul de nuntă să-i fie mistuit de flăcări (Să se aprindă patul în care o să te-ntinzi cu ea - V, p. 677). Ulterior, ea îi înjunghie pe Dida, ca și pe Romanița și pe Marian, cu așa-zisa sabie a lui Napoleon adusă spre vânzare lui Ionel, adevărată sabie a lui Damocles (II, p. 631), care atârnă deasupra tuturor întreaga piesă. În sfârșit, cele două eroine ies din scenă în chip similar
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
dacă plantele nu îi vor face bine, în nici un caz nici mai rău nu îi puteau face. Am rostit în gând "Tatăl nostru", singura rugăciune pe care o știam și m-am dăruit, cu încredere, farmaciei naturale. Am pregătit prișnițe din romaniță și sunătoare cu care am acoperit picioarele suferinde și o fiertură din mai multe plante pe care i-am turnat-o, lingură cu lingură, printre buzele. Femeia lui Axel mă privea cu încredere și executa fără murmur ceea ce îi ceream
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
mure, colo tufe de zmeură, de dincolo îmi zâmbeau cu ochișorii lor negri afinele, mai încolo își arătau fața măceșele și cătina... Să nu calci alături de potecă, ca să nu zdrobești bunătate de fragi. Ia uite colo cimbrișorul, roinița și sunătoarea, romanița și traista ciobanului. Da’ câte buruieni de leac nu sunt pe aici! Până una-alta, hai să mănânci niște alune. Întâi, însă, vom ruga veverițele să ne lase și pe noi să ne înfruptăm din bunătățile lor...A întins mâna
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
dacă stau în față la Centrală și vreau să pictez natura, să presupunem, bolmojește universul brusc prin mine, sunt un ceas în rezonanță cu tufișurile și pălămida, cu nalba și iasomia, cu rostopasca și podbalul, cu rochița-rândunicii și troscotul, cu romanița și ciuboțica-cucului, cu trifoiul și patlagina, cu loboda și măselarița, cu traista-ciobanului și țâța-oii, cu sângele-voinicului și creasta-cocoșului, de-un exemplu, și scrijelesc și io, inspirat cât se poate atunci, vreo doi tei cu câte trei-patru cuiburi de cioară pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
s-au aprins în zbor, printre cochilii de melci, încă o dată vom învăța mersul în vârful iluziilor. Lume, ninge peste câmpii cu fulgi de îngeri, hrănesc femeile pruncii, biberoanele sunt pline cu îngeri călduți, petale de îngeri în jurul florii de romaniță. Lume, este ca un blestem să ne spălăm obsesiile cu clăbucii lui Dumnezeu! Nene Matei, deschide-ți ușa într-o icoană ce nu-și rostește singură rugăciuni. Fii păstor peste o turmă ce și-a uitat stăpânul, paznic într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
se preface că se miră, nu tu, care o crezi că se miră. IERONIM: Bufonule, tu ești nebunul; nu știi ce vorbești! Și ea m-a așteptat, sunt sigur! FRUMOASA FĂRĂ CORP: Te-am așteptat, Făt-Frumos. Luam un fir de romaniță și-i desprindeam petalele, spunând: "Dacă-a veni mâine, l-oi iubi. Dacă n-a veni, atunci... atunci de asemeni l-oi iubi!" Te-am așteptat de când s-a născut pe lume dragostea. Și nu mai veneai, și-mi părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
n-o domini și n-o fuți ca pe o curvă, degeaba, n-o să-i placă niciodată și n-o să te țină minte decât ca pe-un limbric politicos. A venit acolo, în margine de pădure, una de-i ziceam Romanița, era mai mare ca mine, trecuse de 17 ani, a început fata să se joace, să-mi dea jos pantalonii, ai tu ceva acolo?, eu m-am rușinat la început, apoi, încet, am lăsat-o pe ea să mă caute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
puța mea creștea din când în când, dar ea a aflat secretul, eu mă feream de toți, mai ales de maica-mare, atunci când mă spăla în lighean, vroiam să nu mă vadă bătrâna, căpățânos cum eram, începusem să mă spăl singur, Romanița a înțeles din prima că sunt copt, uite c-a mea e altfel, și mi-a arătat de sub fustă o pizdă cu câteva fire de par blond, ia bag-o tu aici, se crăcănase pe iarbă, în spatele ei era, rotundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
făcut dintr-o trestie cu o batistă albă în vârf, după asta mergea popa, două fete care duceau sicriul cu Caloianul, făcut dintr-o scândurică pe care puseseră păpușa împodobită, ce știau ele, fetele, să facă un sicriu?, apoi urma Romanița mea, dascălul, tot învăța dăscălița șirul lung de fete, aprindeți lumânările, făăă!!!, păi, la cântat, muică!!!, mai striga ea și începea prima: Caloiene, Ene!/ Cum ne curg lacrimile/ Să curgă și ploile,/ Zilele și nopțile,/ Să umple șanțurile,/ Să crească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
țuică și vin. Că vor plânge mai mult, își vor boci morții și vor mânca pentru ei. Eu însă m-am grăbit spre marginea de pădure, unde trebuia să vină în ziua aceea, a doua zi de dragoste, să vină Romanița, dascălul Caloianului. A treia zi după înmormântarea Caloianului, adică a treia joie după Paști, în ziua de Paparude, fetele trebuiau să se ducă iar în locul acela, la dezgropat mortul, la bocit iarăși, apoi dădeau drumul Caloianului dezgropat pe Olt, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
înmormântarea Caloianului, adică a treia joie după Paști, în ziua de Paparude, fetele trebuiau să se ducă iar în locul acela, la dezgropat mortul, la bocit iarăși, apoi dădeau drumul Caloianului dezgropat pe Olt, ca anul să fie ploios, îmi spusese Romanița, eu nu m-am mai dus să le văd, că mă speriase aia de țipase ca nebuna după bărbatul ei mort, aia cu aaa!!! Așa am ținut-o mereu, o vară, în amoruri cu Romanița-Dăscălița, o întrebam: ce vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ținut-o mereu, o vară, în amoruri cu Romanița-Dăscălița, o întrebam: ce vrei să fac pentru tine, fă?... vrei să fac toți copacii ăștia galbeni?, fă-i!, și toți copacii deveneau galbeni. Să te urc în pomul ăsta galben?, și Romanița se trezea în vârful pomului copt, întinsă goală pe frunze, avea țâțele mari, goale, umflate ca niște bostani, pielea îi devenise strălucitoare, căpătase nuanța luminii din jur. Tot ce vroia ea, Romanița, eu puteam să fac în marginea aia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Să te urc în pomul ăsta galben?, și Romanița se trezea în vârful pomului copt, întinsă goală pe frunze, avea țâțele mari, goale, umflate ca niște bostani, pielea îi devenise strălucitoare, căpătase nuanța luminii din jur. Tot ce vroia ea, Romanița, eu puteam să fac în marginea aia de pădure, de atunci știu că văd pururi altceva și altfel, fericirea aia mi-a dat puteri unice, neștiute, mereu eram cu fata aia, de nu știau ai mei ce m-a apucat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de sănătate. Mă culcam singur pe pologul de fân din saltea, mă aromea, dar nu mă mai adormea ca înainte, ceva mă râcâia greu, simțeam că vorbele mele curseseră ca acidul peste întâmplarea din care învățasem atâtea, vorbele curseseră peste Romanița aceea unică, albă și curată, cu țâțele ca bostanii. Ea mi-a dat prima dată din pom și eu am mâncat... * — A doua trădare a fost în adolescență, eram prin liceu, recitam cu mare succes nu știu ce poezie din Coșbuc, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
atât de grețoasă și clară totodată, dar totodată atât de indiferentă în privința voinței, încît această stare seamănă mult cu momentele argintoase ale poeziei, în care omul vede umbra luminoasă a lucrurilor fără ca ele să-i escite voința. [GLOSAR] 2277 amalusta romaniță aniassexe un fel de iarbă sau de trifoi aprus o plantă [... ], o plantă fără gust, care se făcea cu oțet budathla (var, budalla) limba boului colida Bilsenkraut măsălariță dakina dedițel s. - brebenel (lăptuca) (mendruta la chysi, meuda la siri) dieleia
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
alături, tu cu visul, eu cu dorul, tu cu sânii plini de mere și cu păr moale de aur, eu cu gândul peste vreme călărind pe un centaur... frunze galbene agale cad pe un pridvor de viță, moare-ncet o romaniță, sub culori autumnale. plopii-n zare-au rămas goi luna tremură-n răstoacă, vântul a-venit în joacă în cămașa de strigoi. ........................... toamna vine de departe, să-mi ureze bun găsit, cu alai de frunzele moarte, ei îi spun: bine
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
viață, o pasăre în propria colivie, cu aripi frânte de propriile gânduri ... Adonis și Zoroastru Bunico, spre casa ta lin mă poartă ulița, N-are fir de colb acum, e-un rece bitum tras, Pe lângă uluci azi nu mai crește romanița Și în potecă, rar, mai trece câte un pas. Caisul de la poartă zadarnic înflorește, în curte, morus nigra a-mbătrânit și el, Molatică mireasmă în beznă m-adâncește, Căci din zambile-albastre nu-i nici un fir rebel; Chiar și vița stacojie smerită
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Urcușul a fost parcă mai greu ca În alte dăți, ne-a obosit bine, făcându-ne să ne doară Într-o parte. Ne-am trezit Într-un târziu sus, pe Creștetul Doamnei, gâfâind și cu obrajii Îmbujorați. Pâlcuri răzlețe de romaniță erau Împrăștiate prin iarba grasă, răsfirată de vânt. Găseam acolo un aer mult mai curat... Și o statuie a liniștii foarte Înaltă, care ne plăcea și ne umplea de bine. Ne uitam În lungul prăpastiei, Încercând să o străpungem cu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]