1,724 matches
-
primul care și-a dat seama că Iadul e pe pămînt, e de acord Roja, lăsați-l să continue chiar dacă nu prea mai avem timp, zice, chiorîndu-și ochii la flăcările care cuprind ultimele rămășițe ale cortului, colțul în care zace rucsacul lui Tîrnăcop. — O să facem pe victimele, zice Gulie, frumușică idee, numai așa putem scăpa cu fața curată, zice, de parcă abia atunci ar fi aflat de plan. — Cercul al șaselea, ereticii, zice Tîrnăcop, asta sîntem, niște eretici, pînă și Florentinul s-
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
ocolind parcul pe care, brusc, îl uram. Din cauza aleilor pierdusem năluca blondă. În Piața Operei erau unii adunați în cerc și cântau. M am apropiat să aud cântecul... Era acolo, blond, în blugi, cu pletele aproape de sol, se așezase pe rucsac.“ Toată această relatare minuțioasă este nerelevantă și plictisitoare. Parcul din centru înseamnă poate mult pentru autoare, fiindcă îi evocă ceva. Nouă însă nu ne evocă nimic și menționarea lui nu ne emoționează. Un scriitor autentic se preocupă nu de sentimentele
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
destrăbalată. Plînge cu hohote și viziuni oribile o cutremură. O să devin o curvă. Săracu' Gavril, se va răsuci în mormînt! Interiorizată complet, Aneta nu observă că cineva s-a oprit la fîntînă. Era un bărbat în pantaloni scurți, cu un rucsac în spate, cu o șepcuță ponosită și neras cam de multișor. Am văzut că plîngeți și m-am oprit, se scuză el stîngaci. Aneta vine spre fîntînă și cu vocea ei blîndă îl întreabă: Doriți ceva? Nu, nu ceva anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Cîteodată singurătatea mă învinge și atunci mă manifest și eu cum pot. Stați singură? Da. Soțul a murit acum doi ani într-un accident. Îmi pare tare rău. Sincer vă spun că sînt afectat de necazul dumneavoastră. Bărbatul își aburcă rucsacul și pare gata să plece. Aneta se pomenește vorbind tîmpenii: Dormiți în sat? Cred că da. Puteți dormi și la mine, se trezește Aneta vorbind. Aș fi încîntat, dar... Poftiți, intrați. Puteți face și o baie. În mintea sa Aneta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
izvorului până în cer și te întorci seara cu buzunarele pline de nori, cu sânul plin de nori, și aduci ploaia în bătătura ei și în bătătura vecinilor, și în bătătura întregului sat. La 15 ani îți pui bocanci în picioare, rucsacul pe umeri, fotografia în buzunarul din dreptul inimii și începi să urci, să escaladezi, să te înalți pe cel mai înalt munte, SUFLETUL. Sufletul are culoarea florilor de cireș, cireșii poc-nesc de lumină, lumina se despletește din candelă și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o să te asculte, aseară ai adormit cu nasu-n carte, n-ai învățat, n-ai să știi și vezi tu ce-o să capeți ! Vorbim noi când te-ntorci, acu' nu-i timp, hai, mai repede ! Nici nu știu cum am ajuns la școală ! Rucsacul cu Donald ca mascotă sălta când alergam, când pe un umăr, când pe celălalt noroc că-mi băgasem cărțile de cu seară înăuntru. Aoleu ! Uitasem tocmai cartea pe care adormisem ! Da' n-am timp să mă întorc, las' că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
fără să-și mai spună nimic. În apropiere de piață avură surpriza de a se întâlni cu Fănel Trifu. Fostul vecin de casă al Teodoreștilor era îmbrăcat cu o pufoaică muncitorească, purta o căciulă rusească, iar în spate ducea un rucsac greu și îi recunoscu primul, salutându-i de departe. Împreună cu el mai era un ins înalt, slab și negricios, cu ochelari, pe care Stelian avu impresia că-l cunoștea de undeva. Camaradul și prietenul meu..., îl prezentă cu glas scăzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
vorbească în șoaptă, deși prin preajmă nu se zărea nici țipenie de om. Destul timp am pierdut pe aici. E timpul s-o luăm din loc!... Da, sigur... Hai! glăsui fostul violonist, dezmeticindu-se și sărind militărește în picioare. Din rucsacul greu pe care-l ridică de pe bancă se auzi un zăngănit metalic. Ai grijă! îl avertiză printre dinți Fănel Trifu. O porniră amândoi pe alee spre una din ieșirile din parc și nu întâlniră în drumul lor decât câțiva copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
la ferestre... Evreul meu are doi băieți care bat mingea prin curte și ar putea să vă observe... Dorindu-le noapte bună, Titi Vlădăreanu se retrase și încuie cu grijă ușa pe dinafară. Fănel Trifu și Corneliu Caraiani își lăsară rucsacurile pe jos și aruncară o privire mai atentă în jur. În lumina slabă a unei lămpi cu gaz, ei constatară că se aflau într-o cameră mobilată cu două paturi de câte o singură persoană. De un perete atârna portretul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
De un perete atârna portretul regelui Mihai, iar pe o măsuță era un aparat vechi de radio, cu baterii, în stare de funcționare. Crezi că putem avea încredere în bătrânul?... întrebă Corneliu Caraiani, după ce sfârși de inspectat încăperea. Desfăcându-și rucsacul, începu să scoată din el niște lucruri, pe care le puse pe măsuță. Fănel Trifu îl privi și zâmbi: Pentru bătrân sunt gata să pun mâna-n foc, zise. E un om de absolută încredere. Nu e cazul să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
zâmbi: Pentru bătrân sunt gata să pun mâna-n foc, zise. E un om de absolută încredere. Nu e cazul să ne facem griji din cauza asta... Camaradul său mormăi ceva cu o mină încă sceptică și dădu la iveală din rucsac un pistol-mitralieră, pe care îl verifică atent și îl ascunse apoi sub pat. Pe stradă se auzi trecând un camion greu, care făcu gemurile să zuruie, apoi liniștea se așternu din nou. CAPITOLUL IV 1 Pe la începutul lunii mai Mafalda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
era cu totul altceva. În a treia zi de viscol, Tanța Trandafir nu mai veni deloc la serviciu, iar Mihai Viniciuc ajunse abia pe la ora prânzului, alb de zăpadă din cap până-n picioare și pe jumătate înghețat, dar cu un rucsac mare plin cu pâine neagră, pe care, ca un tip de treabă ce era, prevăzând o criză alimentară din cauza iernii grele, se gândise să i-o aducă lui Virgil și altor colegi. Nici la Stalingrad și nici la Cotul Donului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
tovărășia umbrelei la fel de uzate ca și el, cu degetele tremurând pe țigara veșnic aprinsă, Justin analiza trecătorii cu pătrunzătoarea lui privirea albă. În preajma spitalizării, Dora l-a revăzut. De data asta, alături de umbrela diformă culcată pe trotuar se odihnea un rucsac uzat de culoare ce fusese cândva neagră și pe care se putea citi, imprimat cu un cenușiu murdar : "Dumnezeu nu există". Justin nu și-a ridicat privirea de pe caldarâmul pe care îl fixa ca și cum ar fi fost într-o transă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Dora a simțit că el îi percepe prezența și totuși nici vechea adiere de zâmbet nu i-a fluturat pe chip, nici privirile nu li s-au întâlnit pentru vreo fracțiune de secundă. Această ultimă întâlnire, ca și mesajul de pe rucsacul negru, o tulburase peste măsură. De fapt atunci a decis : "Trebuie să mă operez neîntârziat ! Nu pot accepta ideea că aș putea să ajung o biată legumă ca el." * * * Din nou pași pe coridor, uși deschise și închise cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
intervențiile și obligațiile programate. Peste numai câteva ore, sună la poarta ferecată a Spitalului unde este internat Justin... După un timp, care i se pare nesfârșit, în sala de așteptare intră un bărbat adus de spate, îmbrăcat ponosit, cu un rucsac și o inutilă umbrelă în mână. Infirmiera care îl însoțește explică jenată: "Nu vrea să se despartă niciodată de rucsac și de umbrelă... Dar, vă las, cred că doriți să fiți numai cu el. Nu este agresiv." Femeia se retrage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
timp, care i se pare nesfârșit, în sala de așteptare intră un bărbat adus de spate, îmbrăcat ponosit, cu un rucsac și o inutilă umbrelă în mână. Infirmiera care îl însoțește explică jenată: "Nu vrea să se despartă niciodată de rucsac și de umbrelă... Dar, vă las, cred că doriți să fiți numai cu el. Nu este agresiv." Femeia se retrage, dar prezența ei în spatele ușilor aparent închise este ca și palpabilă. Marele profesor Grand se simte mic și neputincios, strivit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
iubite... Încearcă să descopere pe chipul necunoscutului un semn de recunoaștere... Ochii, poate ochii... Nu le poate prinde privirea care este albă, pierdută într-un spațiu inaccesibil. Justin ? reușește să articuleze cu greutate profesorul. Necunoscutul ridică la înălțimea ochilor profesorului rucsacul pe fondul căruia, de un gri murdar, se poate citi : "Nu există Dumnezeu." Profesorul este zguduit de ceea ce pare să fie o încercare de comunicare, ce ascunde în ea toate reproșurile inconștiente ale necunoscutului în care nu își poate recunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
scurte pentru urgențe sau amânări, se sfătuiește cu Nicolaï pentru câteva tratamente și pleacă în căutarea fiului cu minți rătăcite, cu speranța că iubirea regăsită și competențele dobândite vor reuși ceea ce pare imposibil. Justin nu opune nici o rezistență. Însoțit de rucsacul și de umbrela lui este în permanență ca într-o transă. Este instalat într-o rezervă a spitalului, alături de cabinetul profesorului și seria minuțioaselor analize și examene preoperatorii începe. Abia atunci profesorul află că starea Dorei se alterase, că fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
într-un cojoc de culoare gri care îi subliniază bine statura suplă și umerii largi, iar pe cap poartă o căciulă îndesată până la sprâncene. Chipul îi este încadrat de o barbă "sare și piper". Străinul își ușurează spatele de un rucsac ce pare destul de greu și fără nici o ezitare se adresează Dorei : Nu este prea multă lume pe-aici, nu-i așa ? Mă întreb ce poate căuta aici pe vremea asta o doamnă ca dumneavoastră, îmbrăcată ca pentru o plimbare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Acesta continuă să îi vorbească cu naturalețe, ignorând că ea nu răspunde. Se comportă de parcă ar cunoaște-o de când lumea. Nu vă este foame ? Am găsit la bufetul gării, care tocmai se închidea, o franzelă și niște cașcaval iar în rucsac am o sticluță de horincă maramureșeană care face bine la frig. Dar, nu mi-ați spus care este ținta călătoriei dumneavoastră prin fundul ăsta de țară... Bărbatul și-a scos căciula ca să o scuture de zăpadă și își șterge fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
bruscă a vremii. Azi dimineață, când am luat trenul spre oraș, cădea doar câte un fulg. Și nu am apucat să previn pe nimeni când mă întorc. M-am uitat printre cărți, am ales câteva cu care mi-am umplut rucsacul și era cât pe ce să pierd ultimul tren. Un instinct m-a împins pe ușa librăriei, dacă nu îl aveam ratam întâlnirea asta. Speranța mea este Atanasie, prietenul și omul meu de încredere. Poate vine cu sania să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
călătorie, ne conformăm zeloși. Mașina este plină până la refuz, iar aerul condiționat nu mai face, nici el, față aglomerației. Broboane de sudoare mi se strâng inestetic pe frunte, regret (tardiv și inutil) că nu mi-am prins părul în coadă, rucsacul bombat ca burta unei gravide îmi apasă umerii, sunt un Atlas postmodern, cuprins subit de vertij, simț enorm și văz monstruos... În fine, ajungem la destinație. Ne năpustim pur și simplu pe ușa larg deschisă a autocarului, facem un pas
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
Nara). După un pelerinaj pe la atâtea lăcașuri impresionante, am sufletul curat și împăcat, însă fratele porc, precum desemnau călugării creștini trupul ignobil, dă semne tot mai accentuate de oboseală. Picioarele imploră odihna unei bănci, umerii infideli vor să divorțeze de rucsac, burta, regina absolută a regatului cărnii, își cere drepturile. În turbionul foamei à la Knut Hamsun, sandala îmi tremură, iar pleoapa îmi scapără. Frustrare însă... În jurul meu, găsesc numai restaurante japoneze, în care aburii sosului de soia descurajează orice tentativă
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
din Călătoriile lui Gulliver. Erau uimitor de asemănători, indiferent de sex și vârstă. Pomeți înalți, buze groase și cărnoase, nasuri plate și bărbii un pic ascuțite, dar totuși masive, ieșite în afară. De umerii puternici, încovoiați, le atârna câte un rucsac. Când pășeau, mâinile greoaie li se mișcau aproape de genunchi. Cel care mergea în frunte a venit la mine și s-a prezentat. Se numea Elis. Aveau o misiune. în vreme ce scruta cu ochi mici, negri, chipul meu jalnic, m-a lămurit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
pe panta sudică a muntelui Ava, mai aveam de făcut doar cerul negru de peste ciuma din Egipt. Uneori luam autobuzul până la Norsjö. Coboram la șosea și mă așezam pe o piatră. Și de cele mai multe ori venea până la urmă și autobuzul. Rucsacul pe care-l cumpărasem la Steinwalls cuprindea mâncare pentru vreo două săptămâni, baterii pentru aparatul meu de radio, câteva pâini de secară, tutun de pipă, chibrituri și o foarfecă pentru barba și părul meu. Plantasem iriși și floarea miresei pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]