507 matches
-
brațele, apoi mă uscam, culcat pe una din stânci. Nu mă grăbeam, îmi plăcea să fiu așteptat, asta îmi dădea, mai ales în atâta lumină, o senzație care semăna foarte bine cu fericirea. Și nici nu venea nimeni să mă sâcâie, să mă deranjeze, puteam să și moțăi puțin, căci totul intrase într-un fel de ritual. Apăream pe peluză când doream eu. Atunci portarul își părăsea în grabă ghereta, venind să tragă și el cu urechea, și până la masa de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ca despărțirea sau frica, dar toți continuau totodată să pună pe primul plan preocupările personale. Nimeni încă nu acceptase în realitatea ei boala. Cei mai mulți erau sensibili mai ales la ceea ce le deranja sau le atingea obiceiurile ori interesele lor. Îi sâcâia sau îi irita și acestea nu sunt sentimente cu care poate fi înfruntată ciuma. Prima lor reacție, de pildă, a fost să învinuiască administrația. Răspunsul prefectului față de criticile al căror ecou se făcea presa ("Nu s-ar putea lua în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
veranda, du-te în vizită la domnișoara Annie, cheam-o pe amica ta Battaglia, exersează cu mingea de popice afară pe alee. Lasă-mă în pace! Sunt într-un ciclu foarte prost. — Ce-i aia „ciclu“? — Dacă nu încetezi să mă sâcâi, am să botez prora Plymouth-ului tău hârbuit cu sticla de vin din cuptor, amenință Ignatius. — Te-ai bătut c-o biată fată pe stradă, spuse cu tristețe doamna Reilly. Nu-i groaznic? Și tocma-n fața unui cărucior cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
-și stăpânească lacrimile, nu reușise niciodată să-și Înăbușe icnetele. Cât ura icnetelele astea. Luptându-se pentru aer. Luptându-de pentru spațiu. Luptându-se pentru afecțiune. S-a oprit o clipă de parcă și-ar fi adunat gândurile. — E ceva care mă sâcâie de ceva timp... În glasul lui, altfel liniștit, se simțea doar o nuanță ușoară de teamă. Lumina lunii pătrundea prin perdele și desena un cerc mic pe covorul turcesc pufos. Și-a concentrat atenția asupra acelui cerc și a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
și tatăl lui l-ar fi făcut pederast, ceea ce, În gura acelui șef de familie, mare cititor al profeților Vechiului Testament, reprezenta mîrșăvia mîrșăviilor. „Pe pederaști Îi miros de la o sută de metri“, Îi spusese el Într-una din zile, sîcÎit de telefoanele prea numeroase pe care un tînăr actor cu glas efeminat i le tot dădea fiului. Dacă tatăl lui voia să știe tot, François i-ar fi putut spune că fusese Într-adevăr Îndrăgostit de un băiat. Și-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
soarele Încălzea tare, iar eu scrisesem vreo douăzeci de pagini pe care le-am recitit după ce am intrat În cameră să-mi iau o pălărie. Am decis să nu trimit scrisoarea. Aceea nu era o scrisoare. Nu te apuci să sîcÎi oamenii cu scrisori de douăzeci de pagini. Mi-am recitit din nou teancul de foi. Fără să-mi dau seama, scrisesem un Început de roman. Foarte ațîțat, m-am Îmbrăcat și am dat fuga În oraș ca să-mi cumpăr o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
cafea proastă lângă pescarii cufundați în tăcerea lor arhaică. Mă atrăgea mereu ceva acolo, deși de fiecare dată regretam, de cum mă izbeam de tăcerea aceea cu multe capete care la început mi se păruse o curiozitate, dar ajunsese să mă sâcâie și chiar să-mi dea fiori de teamă fiindcă n-o înțelegeam. Un om care vorbește știi ce vrea; te înjură, îl înjuri, te amenință, îl ameninți. Dar unul care te privește ostil fără să pricepi de ce, te sperie până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cum spui tu, pe jumătate minciună sau în întregime minciună. Dar e o minciună care mă ajută să mă ridic acolo unde nu m-aș fi putut ridica niciodată altfel. Și ce are mai mult preț: un adevăr care te sâcâie și care te strânge de gât sau o minciună care îți dă aripi și în care poți pretinde până la urmă, și în fața ta, că pe jumătate crezi? Tu nu vezi, tu nu te uiți în jurul tău? Nu observi că toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
brațele, apoi mă uscam, culcat pe una din stânci. Nu mă grăbeam, îmi plăcea să fiu așteptat, asta îmi dădea, mai ales în atâta lumină, o senzație care semăna foarte bine cu fericirea. Și nici nu venea nimeni să mă sâcâie, să mă deranjeze, puteam să și moțăi puțin, căci totul intrase într-un fel de ritual. Apăream pe peluză când doream eu. Atunci portarul își părăsea în grabă ghereta, venind să tragă și el cu urechea, și până la masa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
asta tot dintr-o carte ai scos-o. — Da, mă rog. Ce spui? Nu putem face un soi de aranjament special? Nu sînt cel mai exigent dintre oameni, ca să-l citez pe Frank O’Hara. Pe Diavol Începe să-l sîcÎie șalele, tot stînd așa În ușă, să-l tragă curentul. — Crezi că aș putea să mă așez un minut, amice? N-am nici o obligație legală, mă-nțelegi, dar poate că am putea discuta cererea ta. Așa mai vii de-acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
el surprins. Păi, atunci e clar că n-a petrecut suficient timp cu ea. Rezist tentației de a-l Îmbrățișa pe Richard și-mi dau brusc seama că am În el un aliat, că, indiferent cît de mult m-ar sîcÎi Linda, pe Richard pare a-l sîcÎi chiar mai rău și că, la nevoie, mă va sprijini. Îl privesc ieșind pe ușă. E ciudat, dar, dacă nu i-aș cunoaște atît de bine, dacă aș intra pur și simplu Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
n-a petrecut suficient timp cu ea. Rezist tentației de a-l Îmbrățișa pe Richard și-mi dau brusc seama că am În el un aliat, că, indiferent cît de mult m-ar sîcÎi Linda, pe Richard pare a-l sîcÎi chiar mai rău și că, la nevoie, mă va sprijini. Îl privesc ieșind pe ușă. E ciudat, dar, dacă nu i-aș cunoaște atît de bine, dacă aș intra pur și simplu Într-o Încăpere și m-aș trezi față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
avem foarte multe În comun acum, fiind mame singure, iar Trish, oricît ar ține la mine și ar dori să mă ajute, n-ar putea să Înțeleagă cît de diferit și de dificil e statutul acesta. În ciuda acestor considerații, mă sîcÎie puțin faptul că nu am știut că Trish avea planuri pentru seara asta, că nu am fost eu prima persoană pe care a sunat-o azi-dimineață, că nici măcar nu știu unde merg și cu cine. Și-atunci Îmi trece prin cap că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
fotografii erau - pâlpâiau două numere, alcătuite din câte două cifre, pe care la Început nu le putea desluși. — Regina Coeli? Dar Închisoarea din Roma nu se numește Rebibbia? comentă Fabio Merlo, fără obișnuitu-i respect. — Ce vrei să insinuezi? mormăi Elio, sâcâit de Întrebarea malițioasă a secretarului său. În clipa aceea numerele se fixară: 50,4% și 46,7%. 50,4% sub chipul de matroană al Teclei Molinari, născută În urmă cu patruzeci și opt de ani, la Colleferro, unde a și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de ori asemenea papițoi, chiar mai Înfricoșători. Nu putea să se lase intimidată de ageamiul ăsta. — Am aflat că au fost deja trimise scrisorile de confirmare. Șeful Începu să țăcăne cu pixul pe suprafața de sticlă a biroului. O măsură, sâcâit de Îndrăzneala supusei sale umile. Rămase surprins că era o blondă exemplară. Cam trecută, poate, dar cu siguranță nepotrivită Într-un post de telefonistă În care clienții puteau cel mult să aprecieze timbrul vocal. Confirmă. — Firma a hotărât să ducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
poți să te urci, pentru că acum vine Sfântul Părinte. Eu totuși mă urc, Îi răspunsese Kevin. Își băgase În cap ideea că trebuie să-i arate Camillei cât era de curajos. Poate că așa avea să Înceteze să-l mai sâcâie și să-l considere un nenorocit, pentru că locuia În cartierul acela nenorocit - ba mai mult, un nenorocit urât din cauza bandajului de pe ochi. Și astfel, pe când papa Ioan Paul II se arăta alb, tremurător și Îndepărtat În fața marelui altar, printre coloanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
un multiplex, să creadă În nebuloasa unui viitor mai bun, recurse la repertoriul său de glume și povestiri, pentru care fusese deja foarte apreciat, ironizând temele atavice și slăbiciunile ființei umane. Povesti Întâmplarea cu vaca Înfuriată pe tăun, metafora cetățeanului sâcâit de tot soiul de taxe și povestea cu rusul cel bețiv care se trezește Într-o dimineață din beția lui convins că visase cei șaptezeci de ani de comunism. În scurt timp Începură să râdă și cei câțiva oameni care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
În cap. O, nu, asta nu. În 1998 se Înscrisese În Asociația pentru Extincția Umană Voluntară. Într-o după-amiază, când se odihneau prea aproape unul de altul, pe canapelele pline de păr din mansardă, În timp ce Mabuse Îi lingea și-i sâcâia cu limba lui aspră, după un schimb serios de opinii asupra sistemelor majore (decadența concepției occidentale, tragismul globalizării), Maja găsise curajul de a-i mărturisi că uneori În viața ei se cască o prăpastie, un vârtej, și atunci avea impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de hârtie, pătându-l. Valentina Îl privi pe David Beckham de pe posterul din față. Nu-i plăcea David Beckham - ei nu-i plăcea de nimeni. Nu era normală. Nici o durere, nici o emoție - sentimente zero. Siberia. Axel Rose continua să-i sâcâie buricul. Ace, pensete, vată, alcool - rana o ardea. Era ceva Înfipt În ea. Și sângele continua să curgă. Dacă află mama, are să se Înfurie. Dar ce mai putea face? De-acum, o făcuse. — Hei? Nu fă figuri. Ce, ai leșinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Arătați puțin respect. Și milă, dacă puteți. Îi iert, totodată, și orgoliul inutil. Sărmana Emma, frumoasă În ultima ei zi, așa cum n-a mai fost de ani de zile - neștiutoare, palidă, nehotărâtă, cu eșarfa portocalie atingând trotuarul, mâinile subțiri ce sâcâie Într-una fermoarul poșetei: voia s-o deschidă ca să fumeze o țigară, dar se Înțepenise. Antonio cunoștea poșeta aceea violetă, Îi cunoștea toate hainele. — Mă bucur pentru tine, Îi spuse el rece. Felicitări. Dar eu lucrurile vreau să le pun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
După meci nu avusese Încă timp să facă duș. Ca să se răzbune, Îl Îngropă În joacă sub perne. — Ți s-a urcat la cap, monstrule! Pentru că prietenele tale cele snoabe te-au Împopoțonat ca de carnaval, te crezi cine știe cine, Îl sâcâi ea. Monstru digital, pinguinule, pinguinule! Kevin Încerca să se apere, căci Îi era teamă ca nu cumva să-i strice Valentina smochingul. Iar el trebuia să-l țină În ordine pentru mama. Și ea trebuia neapărat să-l vadă frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
e curată sminteală, dacă cineva mi le-ar fi luat din buzunar aș fi simțit! N-am dormit aproape deloc, vă jur! Fersen, prost dispus, Îi ceru lui Morineau să n-o mai facă pe prostul. Tipul Începea să-l sîcÎie cu adevărat. Apoi se Întrerupse. Tocmai văzuse, pus pe patul Îngust, un dreptunghi de hîrtie. Marie, care Îi urmărise privirea, deschise ușor ușa celulei și-l lăsă pe Lucas să apuce cu precauție ceea ce părea a fi un plic. Stéphane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
plasez sub supraveghere zi și noapte. O oră mai tîrziu, două mașini ale jandarmeriei se poziționau Într-un loc discret de supraveghere În apropierea reședinței familiei Le Bihan și a fabricii de faianță. La Întoarcerea acasă, Philippe Începu să-și sîcÎie soția. - Mi-a venit o idee nostimă În timp ce tu nu mai conteneai să povestești despre amantul tău. Nu e genul tău să-ți etalezi viața privată, În afară de cazul În care lucrul ăsta te ajută să-ți Încurci adversarul. Făcu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nou să lanseze motorul. - Bujiile nu mai funcționează. Soțul tău trebuia să le schimbe În următorul weekend. Gwen dădu drumul cablului care se Încolăci cu un zgomot sec și Începu să rîdă. Blestematul de Philippe, hotărît lucru, avea s-o sîcÎie pînă la capăt. - De ce sau de cine anume voiai să fugi, Gwen? De justiție? De ucigaș? Fiica Yvonnei dădu ușor din umeri și păstră tăcerea. - Sau poate te duceai să recuperezi prada naufragiului? Tot În picioare, În echilibru instabil la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
valuri, de zări Îndepărtate, și doar țipătul pescărușilor, care treceau În zbor razant pe deasupra traulerului, tulbura tihna unei zile atît de pașnice. Eu, eu, eu, păreau ei să spună, la fel ca Marie cînd era fetiță și tropăia de nerăbdare sîcÎindu-l pe taică-său ca s-o ia cu el cînd mergea să golească năvoadele. TÎnăra femeie nu Închisese ochii toată noaptea. Una cîte una, certitudinile ei din copilărie se făcuseră țăndări, pînă la lovitura de grație dată de Gwen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]