548 matches
-
domolit și s-au așezat lin în apropiere. Luminile, odată ajunse pe pământ, au încetat să se învârtească și se vedea o navă triunghiulară cu dimensiuni de câțiva zeci de metri, rămânând aprinse doar trei de culoare de un roșu sângeriu în cele trei colțuri. Apoi s-au stins și ele și s-a deschis un fel de trapă prin care se lăsă o scară, iar pe ea au coborât niște făpturi înalte, cu plete blonde, îmbrăcate în straie albe largi
ÎN PĂDURE de DOREL DĂNOIU în ediţia nr. 2233 din 10 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/369151_a_370480]
-
Toate Articolele Autorului Un ceas viu de primăvară Mi-a furat timpul florilor, Ofranda pe ram e roșu cireașă, Renăscută-s din sângele lor. Un ceas de vară mi-a furat Iubirea mării,soarele și-al ei val De apusuri sângerii m-au scăldat, Răsăritul mă aduce la mal. Un ceas nostalgic de toamnă Îmi țese vise-n culorile ei, Frunzele în ruginiu mă pictează Și-mi acoperă anii tinereții. Un ceas alb de iarnă Cândva îmi fură din suflet Foc
CEASUL MI-A FURAT TIMPUL de GABRIELA DOCUȚĂ în ediţia nr. 1919 din 02 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/369239_a_370568]
-
Acasă > Poeme > Devotament > ÎNFLORIRE Autor: Lia Zidaru Publicat în: Ediția nr. 1538 din 18 martie 2015 Toate Articolele Autorului Doi crini roșii și-au deschis ochii într-o nouă, pasionala aventură. Sunt mesagerii nesfârșitelor iubiri ascunse în noi, în sângeriul tumultos, clocotitor unde doar pasiunea tangoului s-ar putea încumeta să danseze. . . . Referință Bibliografica: Înflorire / Lia Zidaru : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1538, Anul V, 18 martie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Lia Zidaru : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea
ÎNFLORIRE de LIA ZIDARU în ediţia nr. 1538 din 18 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374230_a_375559]
-
la Capitală, fiind așteptată cu emoție de către poet. 1879-09-07 Întâlnirea fusese atât de tulburătoare încât Veronica avea să scrie " Scumpul meu drag, nu știu cum să încep, cum vei găsi aceasta... ! Nu mă mai recunosc după noaptea noastră împreună. Inimă bună, garoafe sângerii iubire și numai iubire, scumpul meu drag! Ce-ai visat? Mă vei ierta? Un echo răspunde inimilor noastre în auz de dimineață. Scumpul meu Emin, să-l ascultăm mărit în noi. Cu totul, de-acum, cu totul a ta. Veronica
EMINESCU VÂRF DE LANCE AL SPIRITUALITĂȚII ROMÂNEȘTI de GHEORGHE ŞERBĂNESCU în ediţia nr. 2209 din 17 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374215_a_375544]
-
n-o să mai vii... Trec îngândurată Pe lângă doi murgi, Simt, nepotolit, Cum prin vene-mi curgi... Ce s-a întâmplat Cu iubirea ta, De ce oare-acum Te ascunzi de ea? Văd natura ce Zburdă-n verde viu, O mângâie un Amurg sângeriu... Pașii-ntortocheați Spre casă-mi îndrept, Evadez în neant, Ca să te aștept... Pe aripi de vis Poate c-o să vii, La piept să mă strângi, Așa cum tu știi... Am să te aștept Sub un colț de stea, Dincolo de nori... Ești
IUBIREA MEA... de CAMELIA ARDELEAN în ediţia nr. 1346 din 07 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362167_a_363496]
-
de venin. Când privesc acum în urmă Spre cărări ce au rămas, Văd țesut prin dâra vieții, Printre lacrimi și-al meu glas. Sunt cărări de suflet triste Peste care-am plâns cu jale, Căci târându-mă lăsat-am Urme sângerii și-amare. Pe cărări de suflet triste Printre pași-mi ce gonesc, Azi zăresc bucăți de suflet Ce se mai rostogolesc. Talpa azi îmi plânge urma Pașilor de altă dată, Căci umblând i-am risipit, Iar azi plâng împiedicată. Până
CĂRĂRI DE SUFLET de ANGELA MIHAI în ediţia nr. 2274 din 23 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/378687_a_380016]
-
ăsta al nostru, o priză nebună la dame. Dacă se ivea o trăpașă pe mozaicul voievodal din Piața Unirii una pe tiparul lui ne părăsea fulgerător. Stingîndu-și precipitat țigara, cum altfel!, se repezea la standul cu flori și, cu garoafa sîngerie între degete, fremătîndu-și nările de căpcăun, o ajungea pe urmărită și-o planta în locul ales de el. Îi oferea floarea și-i vorbea necontenit, o oprea pur și simplu să-și continue mersul în buiestru. De era cazul, deci oprita
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Moarte, Nici nu mă chinui-vei; Căci privesc Omul cel Căzut Pe Vala căutînd s-o mîngîie: nu va fi mîngîiata. Ea se ridícă de pe tronul lui și caută ale grădinii umbre Plîngînd după Luváh care-i pierdut în raze sîngerii din mincinoasa-ți dimineață; 280 Omul Căzut zace bolnav, bolnav capul său, inima să slăbită: Puternică înfăptuire a puterii tale! Ia seama la pedeapsa! Refuzînd să privească Divinul Chip pe care toți îl privesc Și trăiesc prin această, el într-
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
o mănîncă, băură vinul cel nervos; Ei ascultară Harfele Stihiilor și Cîntecul cel Sferic: Văzură Orele dansînd, repezi înveselindu-se prin cer, 350 Cu o lucire-naripată răspîndind bucurii prin lumină veșnic schimbătoare 28. Dar stînd Luváh și Vala în cerul sîngeriu Singuri rămaseră-n înalt și părăsiți, în înfricoșătoare gelozie. Stăteau deasupra cerurilor, părăsiți, pustiiți, în sînge suspendați. Și să coboare nu puteau, nici să-și ia ochii Unul de la Altul. 355 Vecia se-arătă deasupra lor sub chipul Unui Om
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Fugit-au de la mine; atunci dureri, necunoscute înainte, mă loviră. Mi-am văzut Pîntecele cum începură să irumpă-n căi ca niște vine și să se răsucească 95 Înaintea-mi, în vînt dînd naștere-unui glob, cu strașnice vibrații tremurînd, Îngrămădirea sîngerie a început să prindă viață. Eu, aplecîndu-mă deasupra, Fără-ncetare-am plîns lacrimi amare. Încă privind cum chipul jalnic Se dezbina, se dezbina din pîntecele mele, plăpînd și jalnic Nor súav de zăpadă, plăpînda, palida femeie, eu dulce-mbrățișatu-mi-am 100 Perechea
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
o pădure abstractă din 1945 la Poemul exorcist din 2000), răsfrânte de o diversitate înșelătoare a formelor, inclusiv a formei eului. În primul număr al „Revistei Cercului Literar”, D. publica prima sa baladă, Forma îngerului - istoria unui înger diform, roșu sângeriu, ce-și contemplă în apa oceanului fața hâdă, hrănindu-se cu speranța că oglinzile mint; până când, sfâșiat de stânci, îngerul se despică în două jumătăți, un bărbat și o femeie, care încearcă în sărutul lor unificator să redescopere în roșul
DOINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
și pământescului ajung la imagini încifrate și puternice ale sacrificiului, demne de Nichita Stănescu: „Să le alung c-un gând? Dar Fiu-Ți va umbla cândva pe ape./ Frunză necăzută-n toamnă! Trunchiu-adânc, fără grămezi/ Verzi, de inimi, la picioare, sângerii. În loc de pleoape,/ Două, numai, niciodată veștejind. Ca să nu vezi,/ Veșnic, Lumea, Ți-ajutară. Una ți-ai pierdut-o. Poate / Porumbelul s-o aducă ...” (Viața din arcă). Rarele recăderi în discursivitatea întâlnită în primele meditații ale lui S. nu știrbesc unitatea
STANESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289877_a_291206]
-
o fericire obligatorie./ La ghișeu, Mona Lisa reclamă/ furtul surâsului”. S. invocă stările de cădere și pustiire, dar preferă convertirea dramatismului în expresie prozaică, în ludic, vădind o înclinație accentuată pentru calambur și combinații insolite, nu întotdeauna inspirate: „Foaie verde sângeriu,/ Doi pustii într-un pustiu. Rană mult apetisantă, / Miere crudă-n agravantă. Două friguri post-restant,/ Tu bacantă, eu vacant.” SCRIERI: Aurul din aripi, Timișoara, 1986; Ascultând ceasornicul în baie, Oravița, 1995; Cochetăria cu fulgerul, Reșița, 1995; Șantier în creier, Reșița
SARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289493_a_290822]
-
este nu o dată supus insolitării generatoare de imagini stranii, simbioză de tehnică expresionistă și suprarealistă: „soția eschimosului își dezbrăca / rochia din blană de focă / și imediat după aceea / săniile pornesc din partea de sus a sânilor / trasează în goană lungi semne sângerii”. Discursul liric e mai puțin segmentat, eliptic și abrupt, conservându-și totuși adresa directă, tensiunea și urgența căutărilor, cum și ambivalența. Căci există în versurile lui P. un paradox al nihilismului, și nu întîmplător este citat Emil Cioran, „scepticul de
POPA-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288915_a_290244]
-
a pântecului ei. Era Îmbrăcată În continuare cu sutienul de la costumul de baie și cu pantalonii scurți. Genunchii Îi erau depărtați și părul ei roșcat atârna peste mine, Întunecând totul. M-am uitat În sus prin acest spațiu maro sau sângeriu și am admirat cât am putut din ea: dunga Întunecată a sutienului, claviculele aplecate. Își rodea o pieliță. Dacă nu se oprea, avea să sângereze. ― Grăbiți-vă! spunea ea din partea cealaltă a părului lăsat pe față. Grăbiți-vă, domnule Burt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
pierde încercând să-i sondeze străfundurile, niciodată ajungând acolo unde dorește. O totală absență a luminii. Gura, asemeni prietenei sale, era micuță, dar nu era limitată de buzele apetisante ale Marcelei, ci de două linii subțiri de un roșu aprins, sângeriu. Părul, negru și lung, era strâns mereu într-un coc splendid aranjat. Deși amândouă sunt răzbunătoare din fire, erau foarte calculate în acțiunile lor. Marcela era impulsivă, iar Maritsu calmă, completându-se una pe alta. Erau foarte comunicative în general
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
steaguri ale Statelor Unite drapate peste animale sacrificate cu ștampila Ministerului Agriculturii, câini eutanasiați și monitoare de calculatoare - sau erau televizoare pe vremea aia? În orice caz, excese peste excese pentru a ilustra risipa imorală care se făcea. Roșul steagurilor era sângeriu, albastrul țipător, iar albul era culoarea „spermei ejaculate“, după cum Îl descria chiar autorul. Fără Îndoială, nu era un al doilea Jasper Johns. Cu toate acestea, după ce picturile lui au fost condamnate, Stefan a fost apărat cu cerbicie de grupurile care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
un fel de ceață care plutea deasupra pământului ca o pătură de binecuvântare. Prietenii mei se Întoarseră și văzură că pantele dealurilor aveau acum culoarea ardeilor iuți roșii, gusturi picante la gândul cărorale dădeau lacrimile. Culoarea se preschimbă În roșu sângeriu, pentru ca apoi soarele să se scufunde dincolo de limita câmpurilor, totul devenind negru, pământul la fel ca și cerul, mai puțin secera lunii, câteva stele risipite și fumul auriu al focurilor pentru gătit. 7tc "7" Jacarandatc "Jacaranda" Î n autocar se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
că sălășluiește spiritul unui om - o senzație curioasă: ca o expansiune a ceva impalpabil, ce-i amintea vag de niște momente trăite în Panonia în vremea adolescenței, momente de o dulce, niciodată mărturisită durere, care-l încerca atunci când, în lumina sângerie a unor splendide apusuri de soare, călărea de unul singur pe calul neînșeuat, în imensa câmpie mângâiată de vânt. Era ceva diferit de dorința de a poseda pe care o încercase pentru alte femei. Era intuiția faptului că poate exista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mea de două ore și jumătate nu se putea asemui decît cu aruncarea undiței Într-un heleșteu. În momentul În care toate posibilitățile păreau să se năruie una după alta, În pieptul meu se stîrni freamătul sîcÎitor al unor larve sîngerii de molii uriașe, gata parcă să iasă din găoace și să-și ia zborul. De Îndată ce se eliberau aceste larve Însîngerate țîșneau drept spre fereastra lămîiatică. O umbră parcă le stătea În cale cînd voiau să treacă prin sticlă și perdele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Valerius nu ți-a jurat credință. Antonius luă mâna de pe pumnal. — Deocamdată ești doar guvernatorul Germaniei Inferior. Îl poți judeca pentru atac, atât și nimic mai mult. Potrivit legilor noastre, atacul nu se pedepsește cu moartea. Soarele apunea. O lumină sângerie inunda amfiteatrul unde mulțimea continua să se îmbulzească spre ieșire, fără să bănuiască ce se întâmpla în pulvinar. Vitellius era singurul care stătea jos. Ceilalți erau în picioare, iar oamenii lui îl înconjuraseră. Antonius și Errius stăteau în fața lui, lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
privirile atente ale soldaților, Antonius salută căpeteniile flaviene, privindu-i pe fiecare în parte, ca și cum ar fi vrut să le ghicească gândurile. Se opri lângă masă, dar nu se așeză. Privi spre cerul căruia soarele la asfințit îi împrumuta nuanțe sângerii. — Suntem aici ca să hotărâm, exclamă. Se întoarse spre soldații care așteptau în picioare în fața Pretoriului și continuă cu glas mai puternic, pentru ca toți să-l poată auzi: — Suntem aici ca să hotărâm, repetă. Să blocăm Alpes, astfel încât vitellienii să rămână în afara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fojgăia de copii - bebeluși și țângăi, sugari, tineri șleampeți. Mai erau cel puțin trei tipi cu figură de tată în bucătăria de alături, îmbrăcați în maieuri sau halate, aplecați peste sticlele de vin fără etichetă și pastele aburinde din sosul sângeriu. Cu ei mai erau chiar și două cerșetoare îmbrăcate în negru, așezate pe scaunele cu spătare înalte de lângă ușă Cu ei mai erau chiar și două cerșetoare îmbrăcate în negru, așezate pe scaunele cu spătarele înalte de lângă ușă. În plus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
împachetez. În timp ce strecuram cartea Martinei între pliurile celui mai bun costum al meu, Felix a bătut la ușă și a intrat, aducând cu sine un pachet alb de mărimea unui coșciug mic, frumos legat ca o fundă de un roșu sângeriu. Selina are un set sutien-chilot de culoarea asta. Selina. Am planuri mari cu Selina. Deci, un alt cadou? — Comision, spuse el, îndreptându-și spatele. Chiar și în poziția asta relaxată, Felix părea să facă jogging. Luă bancnota, totuși, fața toi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
unei Hyene cu botul lăsat Vron ghemuită deasupra unei oglinzi Am dat pagina — Uite, am auzit șoapta lui Vron. Ultimul poster dublu o arată pe Vron în genunchi, cu bucile împortjartierate, săltate spre aparat, lărgindu-și gaura ocupată cu degete sângerii Abia acum am recunoscut-o: Veronica, talentata stripteuză de la Shakespeare. Vron începu să plângă. Tata îmi aruncă o privire bărbătească. . Cred că mai era și o lacrimă sau două în ochii lui. — Sunt... Sunt așa de mândră, spuse Vron. Tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]