677 matches
-
indiscutabile, atât cu magia (cf. Cap. 5, pp. 90-94), cât și cu simpla rugăciune, avea și mai multă relevanță în viața cotidiană concretă a omului. Pentru a exemplifica foarte sumar acest lucru, să ne amintim de textul așa-numitei „binecuvântări sacerdotale” din Num 6,24-26 care are un prețios paralelism arheologic în două lame de argint, subțiri, descoperite în 1979 pe colina Ketef Hinom, în afara zidurilor antice ale Ierusalimului (Barkay et al., 2004) asupra cărora este oportun să ne oprim. Descoperirea
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
ca un fel de talisman cu rol apotropaic. Textul acestei binecuvântări, după cum am afirmat în paragraful precedent, amintește de limbajul binecuvântării din Num 6,24-26, text care mai apoi va dobândi o semnificație mai amplă și „ortodoxă” în cadrul succesivei teologii sacerdotale a alianței. Pentru vechii evrei, defuncții continuau și după moarte să aibă o anumită legătură cu cei vii. Chiar dacă nu se puteau reîntoarce la viață (Is 26,14), morții aveau puterea de a influența lumea celor vii cauzându-le neplăceri
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
și să devină punctul privilegiat de contact dintre Dumnezeu și poporul său. Teologia templului, care considera că Dumnezeu își manifesta aici maxima sfințenie în jurul căreia se va reuni poporul sfânt al lui Israel, va dobândi o deosebită relevanță în teologia sacerdotală din perioada postexilică (cf. Ez 40-48; Num 2; Mih 4,1-2), dar își trage rădăcinile din vechea teologie regală a templului, documentată în multe inscripții semitice din mileniu I î.C., în care regii se mândresc de zelul lor religios
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
a început să fie dislocată și în afara teritoriului său originar iudaic (diaspora). Odată cu exilarea în Babilon a regelui și a unei părți a clasei conducătoare, comunitatea iudaică s-a găsit într-o situație aproape „bipartită”: pe de o parte, comunitatea sacerdotală și ceilalți exilați în Babilon care nu acceptau comportamentul și pretențiile de autonomie ale celor rămași în patrie (Ez 11,14 ș.u.; 33,24 ș.u.), iar, pe de altă parte, comunitatea rămasă în Iuda care, probabil, intenționa să
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
tradiții religioase (Is 40,28-31). Pentru prima dată religiozitatea ebraică a început să gândească în termeni de exclusivitate a credinței proprii, fundamentând propria identitate religioasă pe exclusivismul yahwist, contestând existența reală a altor divinități în afară de Yhwh. În textele atribuite tradiției sacerdotale exilice - ca de exemplu, povestirea creației din Gen 1 - se notează cu ușurință polemica dură împotriva divinităților și a teologiei babiloniene. În precedență însă, când exista încă regatul lui Iuda această polemică era inutilă, întrucât supremația lui Yhwh se manifesta
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
reorientare spre monoteism a religiei ebraice, dar putem presupune că exilații și-au consolidat destul de repede propria identitate religioasă. Fără îndoială, ceea ce Biblia prezintă drept o „rechemare la puritatea originară” yahwistă a fost o concepție religioasă de factură rigoristă. Familiile sacerdotale ale exilaților, dorind să-și mențină identitatea lor religioasă, evitând să se adapteze și să se piardă în ambientul în care au fost transferați, probabil, au pus în mișcare un intens proces de apartenență și de memorie colectivă care se
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
care se va vedea împlinit doar după reîntoarcerea în patrie, în timpul epocii persane. Programul viitoarei reconstrucții religioase iudaice se observă în conținutul Ez 40-48 care, între altele, mută prerogativele cultuale uzuale de la rege (cf. Cap. 4, pp. 71-72) la grupul sacerdotal sadocit, realizând astfel un fel de monopol, și-i declasează atât pe cei rămași în patrie, cât și pe leviți din cauza (presupusei) lor infidelități (cf. Ez 44,6-31). Situația iudeilor rămași în patrie pare să fi fost foarte diferită de
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
religiozitate, non-monoteist, deschis la influențele exterioare, este cel care a fost exportat în diaspora egipteană și care se va găsi apoi atestat ulterior în colonia iudaică din Elefantina (cf. Dion, 2002; Contini, 2009), în timp ce „modelul babilonian”, mai rigorist, tipic teologiei sacerdotale, este cel care va fi readus în Iudeea după întoarcerea din exil și care, în ciuda unor opoziții, se va impune în religia iudaică din epoca persană și elenistă (cf. Boccaccini, 2008). Numai acest ultim tip de religiozitate va fi considerat
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
persane; în mod asemănător, și celebrarea sâmbetei pare să fi obținut o atenție specială în epoca persană (Is 56,2 ș.u.) și la fel se poate spune despre organizarea preoției, chiar dacă sunt mari dificultăți în schițarea detaliilor. Organizarea claselor sacerdotale este reformată complet după reîntoarcerea familiilor sacerdotale provenite din Babilon (cf. Cardellini, 2002; Schaper, 2000), care au trebuit să înfrunte problema cultului care a continuat în Iuda în timpul exilului și pretențiile celor care au organizat și practicat acest cult. Prin
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
pare să fi obținut o atenție specială în epoca persană (Is 56,2 ș.u.) și la fel se poate spune despre organizarea preoției, chiar dacă sunt mari dificultăți în schițarea detaliilor. Organizarea claselor sacerdotale este reformată complet după reîntoarcerea familiilor sacerdotale provenite din Babilon (cf. Cardellini, 2002; Schaper, 2000), care au trebuit să înfrunte problema cultului care a continuat în Iuda în timpul exilului și pretențiile celor care au organizat și practicat acest cult. Prin urmare, a fost nevoie de mult timp
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
care au trebuit să înfrunte problema cultului care a continuat în Iuda în timpul exilului și pretențiile celor care au organizat și practicat acest cult. Prin urmare, a fost nevoie de mult timp pentru realizarea programului de revizuire propus de clasa sacerdotală, iar organizarea preoției, așa cum ne este cunoscută din izvoarele biblice, trebuie interpretată drept rezultatul final al unui proces care s-a desfășurat pe durata întregii epoci persane (Grabbe, 2004, pp. 224-230). Cât privește sfera credințelor religioase, monoteismul ebraic s-a
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
școli și spitale proprii, adepții lui Zoroastru sunt foarte prudenți și se comportă ca o comunitate închisă, care nu acceptă imixtiunile. Căsătoriile au loc doar între membrii aceleiași comunități, iar preoții oficianți, succesori direcți ai magilor zoroastrieni, sunt o castă sacerdotală ereditară, în care rangul religios al tatălui se transmite celui dintâi descendent masculin din familie. Deși m-au primit în templu și au împărțit cu mine satum-ul oferit morților, nu am fost acceptată la ceremoniile de inițiere, în care băieții
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
fie prin comunicare științifică (despre arhitectură), fie prin comunicarea artistică (despre viața preoților) și ipostaza de credincios, de oficiant și de om. Veșmântul preotului ȘI, MAI ALES, ÎMBRĂCĂMINTEA MÂINILOR este un semn impus cu diferite aplicații, conceput într-un ansamblu sacerdotal, în biserică față de haina credinciosului, cu norme clare. În practica ortodoxă pentru rugăciune este folosită mâna dreaptă. Degetul mare, indexul și degetul mijlociu sunt împreunate într-un singur punct, în timp ce inelarul și degetul mic sunt ținute în palmă. Cele trei
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
comună a credincioșilor și preoția ministerială este expresia evidentă a faptului, că nici o comunitate nu-și poate dărui singură mântuirea. Dumnezeu «are nevoie» de oameni, care să-l reprezinte pe El și mântuirea sa în fața altor oameni. Preocuparea pentru vocațiile sacerdotale stă în adâncul inimii întregii Biserici și a tuturor comunităților. Isus a spus: «Rugați-l deci pe Domnul secerișului să trimită lucrători în secerișul lui» (Lc 10, 2). 7. Căsătoria Fiecare are un tată și o mamă. Fiecare își datorează
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
veți putea Încredința numai mie, la ureche. Acum pun să vă dea jos și știu că dumneavoastră Îmi veți spune un cuvânt, unul singur.“ Iar Belbo: „Poftim?“ Atunci Agliè schimbase tonul. Pentru prima oară În viața lui Îl vedeam poruncitor, sacerdotal, excesiv. Vorbea de parcă ar fi fost Îmbrăcat Într-una din mantiile egiptene ale amicilor lui. Mi-am dat seama că tonul lui era fals, părea că-i parodiază pe cei cărora el le acordase din belșug Întotdeauna indulgenta-i compătimire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
femeie de carieră necăsătorită, probabil că ți se pare greu de înțeles lucrul ăsta. Fran tânjea să-i spună cât de bine îl înțelegea, dar de-abia dacă se cunoșteau și, oricum, se afla acolo în interes profesional. Aerul oarecum sacerdotal al lui Laurence probabil că atrăsese oricum nenumărate confesiuni de acest gen. — Uite, vino să bei o cafea și s-o cunoști pe sora Moira. Ea administrează lucrurile de fapt. Eu sunt doar reprezentantul masculin. Fran zări o asistentă atrăgătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
episcop, simbolizează harul Sfântului Duh”, zise preotul. Apoi i se adresă direct copilului. „Victor, spuse el, acum ai devenit creștin. Prin această miruire cu Sfântul Duh, ești În trupul lui Cristos. De-acum Înainte faci parte din misiunea lui profetică, sacerdotală și regală.” Spectacolul m-a impresionat atât de mult că m-am Înscris Într-un grup Credință și Viață care se aduna În fiecare miercuri. În grup era o tânără coreeancă, foarte drăguță, imediat mi-a venit s-o Încalec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
istorie e numai pă străzile noastre, ce să te mai gândești la lustrația asta care o prelucrează ăia din București. Pă cine să mai lustrezi?! Ai? Biluță terminase sendviciul. Își pusese din nou botnița. Cu bidineaua, cu aceleași largi gesturi sacerdotale, stropea acum cea de-a patra cabină. Vergilică se foi nemulțumit pe bancă. - Dom’ Aulius, nu le mai puneți dom’le la inimă pe toate. Ce vă gândiți la viața ăluia, când concentrarea tre’ să fie acu pe răbdare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
clerului de acele obligații specifice mai degrabă ritmului monastic. Această fază de de-monahizare - este îndeajuns să ne gândim la scurtarea Liturgiei Orelor - este un «semn al timpurilor» ce trebuie aprofundat și nu refuzat, așa cum, uneori, se poate vedea la mișcările sacerdotale și laicale. De-monahizarea - care din păcate a afectat și unele mănăstiri - a fost de bun augur pentru laicismul sănătos, atât de mult amintit de conciliul Vatican al II-lea. Contactul cu tradiția și viața monastică nu ar trebui să fie
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
o stare de suferință care îl face să se simtă nemulțumit și nesatisfăcut. 3.2 Fericirea și sensul vocațional al existenței Multe studii au confirmat corelația dintre sensul vieții și orientarea vocațională, în mod particular în contextul vieții consacrate și sacerdotale. Pentru aceste persoane o existență fericită indică o viață deschisă aspectelor vocaționale și transcendente, o perspectivă care trece dincolo de căutarea unei stări de bine imediate. Într-un studiu recent prezentat cu ocazia unui simpozion care s-a ținut în Noddfa
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
calități dar, totodată, să le recunoască și pe cele ale celorlalți și să le folosească spre binele comun. „De când am învățat să mă cunosc mai bine”, spunea un preot care participase la un workshop despre Bunăstarea și sănătatea în ministerul (sacerdotal) care s-a ținut în St Luke’s Centre di Manchester, „îmi dau seama că sunt mai capabil să mă confrunt cu echipa educatorilor cu care lucrez. În timp ce înainte percepeam caracterul lor, ideile lor, ca pe o amenințare la adresa mea
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
de Viață Consacrată Claretianum, de Conferința Italiană a Superiorilor Majori. În plus se bucură și de susținerea Universității Pontificale Antonianum și de cea a Uniunii Superiorilor Generali. Este o cercetare necesară pentru a înțelege unele aspecte ale vocației religioase și sacerdotale. Colaborarea ta ar putea fi foarte importantă pentru a ne permite să cunoaștem mai bine această chemare și să reflectăm asupra darurilor primite, mai ales în acest an special dedicat vieții consacrate, în care fiecare este chemat „să iubească vocația
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
Inspirația asigurată odinioară de înger se transformă într-o difuză exaltare a genialității: genial fiind autorul unui text, atunci genial trebuie să îi fie și interpretul. Emul al lui Leopold von Ranke (1795-1886), care comparase demersul istoriografic cu un oficiu sacerdotal 1, Wilhelm Dilthey va căuta o formulă hermeneutică prin care să depășească dogmatismul istorismului hegelian, dar care să conserve unitatea de sens a istoriei umanității. În primul rând, Dilthey este cel care va recunoaște clivajul între „științele naturii” și „științele
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a religiei prin prisma creștinismului. Etapizarea ternară (stadiile magic/mistic/secular) a istoriei religiei e datorată în bună măsură lecturii sociologice a Vechiului Testament propusă de E. Troeltsch. Istoricul german simplifică evoluția credinței israeliților prin postularea unui clivaj între vocația sacerdotală (mistică, rutinizantă, autoritar-tradiționalistă) și vocația profetică (harismatică, ascetic-intramundană). Analogia între atributele „vocației profetice” și proclamația reformatorilor din secolul al XVI-lea aproape că nu mai trebuie subliniată. Astfel, „pentru Weber lumea modernă este în mod fundamental o fuziune între monoteismul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
conformiste, să seducă spiritele avide de ludic și ironie și, mai cu seamă, să se plaseze într-un izbitor contrast cu spiritul dominant al poeziei românești de până la el, un spirit mai degrabă ceremonios, avid de decorativism și de gesturi sacerdotale, speculativ-metafizic și emfatic, nesățios cu metaforele și simbolurile și prea puțin dispus să se detașeze ironic de propriile-i născociri. În acest context, poezia lui Mircea Ivănescu surprinde tocmai prin naturalețe și (aparentă) simplitate. Încă din volumul de debut (Versuri
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]