4,209 matches
-
deasupra cerului era fumuriu; umbrele, prinse ca într-o menghină; fălcile înfometate ale muntelui scuipau cenușă; muntele tronul judecății; Dumnezeu, după o perdea deasă de fum, moțăia cu fruntea rezemată pe culmi de brazi; mestecenii oblojeau tălpile arse ale bătrânului; salcia, ca întotdeauna sensibilă, plângea pentru o oglindă făcută țăndări deasupra lacului chipul Tatălui ridat de valuri. În cer se doarme, pe pământ se moare, iertați-mă, fraților! Petru, legat de hambar, număra în sens invers desfrunzirile. Coastele strivite de bocancii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
măcar moartea să o poată alege. Altfel și-ar fi dorit îmbrățișarea cea de pe urmă: până la desfacere, până la întregirea în firul de iarbă, până la înălțarea pufului de păpădie. Câte porți i s-au deschis, ferestre până și-n frunza de salcie, în icoană ferestre, în firul de nisip! Și piatra, și apa i-au așternut pat sub cer nicio moarte mai intimă, nicio visare mai adâncă! A trecut de atâtea ori pe lângă Ușile Împărătești, dar nu a pășit dincolo. Între lașitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cine este femeia aceasta șatena cu ochi verzi, păr cârlionțat, buze cărnoase, obraji rumeni, gene lungi, sprâncene arcuite, pleoape proaspete, gât de lebădă, piept de mironosiță, umeri de martiră, mijloc de sirenă, abdomen de câmpie, picioare de căprioară, degete de salcie, degete... Parcă zâmbește, parcă vorbește, parcă citește, parcă leagănă, parcă mă leagănă... Cine este bărbatul ce strunește hățurile și pocnește din bici peste iepele cerului mai ceva ca Sfântul Ilie? Bărbatul cu pufoaica duhnind a transpirație de cal și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nu făcea acest drum, că era tăiat de albia unui torent peste care se usca la soare un pod de bîrne. Asta În timpul verii, cînd și albia era secată, iar noi bîn tu iam În susul și-n josul ei, pe sub sălciile umbroase, pe sub tufele de cucută și rugii de mure. Dar În martie 1965, după o iarnă cu zăpadă multă ce se topea cu repeziciune la so si rea precipitată a căldurii, pîrÎul umflat urla din toate puterile. Era un canal
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
că prima generație de coloniști a avut parte de Tod (moarte), a doua de Not (mizerie) și abia a treia de Brot (pîine). Contele Károlyi, obișnuit cu confruntările ma jore, nici de data asta nu a dezarmat. „Neamțul e ca salcia - avea să afirme peste mai bine de două veacuri Aleksandr Soljeni țîn -, unde-l pui, prinde rădăcini.“ Inima contelui, la vremea aceea, trebuie că simțea asemenea scriitorului rus. În plus, voia să și răsădească populație catolică pe moșiile sale pus
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
în care dorul fiecăruia se împlinește, veniseră să împodobească bradul. De aceea se așează de Crăciun șapte lumânări aprinse la fereastră: pentru ca toți să ne găsim drumul spre casă. Fiindcă nu moartea, ci viața are ultimul cuvânt. Întotdeauna. Crucea dintre sălcii Părea un loc uitat. Oamenii nu vorbeau niciodată de el ca și cum nici n-ar fi existat. Se zărea când treceai podul peste râu un pâlc de sălcii crescut pe malul apei. Dacă te uitai mai bine, vedeai și ceața care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
spre casă. Fiindcă nu moartea, ci viața are ultimul cuvânt. Întotdeauna. Crucea dintre sălcii Părea un loc uitat. Oamenii nu vorbeau niciodată de el ca și cum nici n-ar fi existat. Se zărea când treceai podul peste râu un pâlc de sălcii crescut pe malul apei. Dacă te uitai mai bine, vedeai și ceața care se ridica din apă uneori albăstruie ca fumul, alteori albă ca nourii verii, alteori roșiatică, în asfințit, sau verde-aurie, în faptul dimineții și, pe măsură ce treceam mai des
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Dacă te uitai mai bine, vedeai și ceața care se ridica din apă uneori albăstruie ca fumul, alteori albă ca nourii verii, alteori roșiatică, în asfințit, sau verde-aurie, în faptul dimineții și, pe măsură ce treceam mai des pe pod, pâlcul de sălcii și ceața aceea păreau mai aproape, tot mai aproape, ca și când ar fi mers cu noi. Sau ne-ar fi chemat acolo. Se întâmpla tot mai des, în mijlocul zilei, indiferent ce făceam sau unde eram, să ne răsară-n minte deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
aceea păreau mai aproape, tot mai aproape, ca și când ar fi mers cu noi. Sau ne-ar fi chemat acolo. Se întâmpla tot mai des, în mijlocul zilei, indiferent ce făceam sau unde eram, să ne răsară-n minte deodată pâlcul de sălcii cu ceața lui și ni se făcea, așa, dor, deodată, de ceva... De ce anume, nici noi nu știam... Dar locul acela și asta v-o spun sigur ne chema. Cum stăteam noi pe pod și ne uitam așa, în apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Am ajuns. N-am crezut că e chiar așa de aproape. Ne-am uitat unul la altul noi, marii exploratori ai "necunoscutului" și ne-a fost rușine. Mai-mai să izbucnim în lacrimi. Ca să vezi la ce visasem atâta timp ! Niște sălcii, acolo, pe un petec de pământ. Mare scofală ! Sălcii mai văzusem -chiar mai frumoase decât astea ! Doar toată lumea știe că sălciile bătrâne sunt cele care se apleacă până la apă, sălciile bătrâne au scorburi, au și plete lungi, din care pornește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de aproape. Ne-am uitat unul la altul noi, marii exploratori ai "necunoscutului" și ne-a fost rușine. Mai-mai să izbucnim în lacrimi. Ca să vezi la ce visasem atâta timp ! Niște sălcii, acolo, pe un petec de pământ. Mare scofală ! Sălcii mai văzusem -chiar mai frumoase decât astea ! Doar toată lumea știe că sălciile bătrâne sunt cele care se apleacă până la apă, sălciile bătrâne au scorburi, au și plete lungi, din care pornește vântul de unul singur (doar vântul, așa ni se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
necunoscutului" și ne-a fost rușine. Mai-mai să izbucnim în lacrimi. Ca să vezi la ce visasem atâta timp ! Niște sălcii, acolo, pe un petec de pământ. Mare scofală ! Sălcii mai văzusem -chiar mai frumoase decât astea ! Doar toată lumea știe că sălciile bătrâne sunt cele care se apleacă până la apă, sălciile bătrâne au scorburi, au și plete lungi, din care pornește vântul de unul singur (doar vântul, așa ni se spusese, se odihnește în scorburi de copaci, iar când pleacă, primii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
în lacrimi. Ca să vezi la ce visasem atâta timp ! Niște sălcii, acolo, pe un petec de pământ. Mare scofală ! Sălcii mai văzusem -chiar mai frumoase decât astea ! Doar toată lumea știe că sălciile bătrâne sunt cele care se apleacă până la apă, sălciile bătrâne au scorburi, au și plete lungi, din care pornește vântul de unul singur (doar vântul, așa ni se spusese, se odihnește în scorburi de copaci, iar când pleacă, primii care-l simt sunt copacii, de asta copacii gem și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
lungi, din care pornește vântul de unul singur (doar vântul, așa ni se spusese, se odihnește în scorburi de copaci, iar când pleacă, primii care-l simt sunt copacii, de asta copacii gem și scârțâie în vânt)... dar astea erau sălcii tinere, cu ramuri aproape drepte, galben-aurii... câțiva muguri ici și colo... și cam atât. Ei, asta e! am ridicat din umeri. Măcar acuma știm că nu-i nimic de văzut aici. Dar dacă tot am ajuns, hai să stăm oleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cruce, argintie. Fratele meu, așa cum zisesem atunci într-o doară, s-a făcut preot. E preotul satului. Lumea spune ca seamănă tare bine cu fratele mamei, preotul tânăr, cel care fusese ucis de comuniști și oamenii-l îngropaseră acolo, la sălcii. Acum are la cap cruce mare, de piatră. Dar nu scrie nici un nume pe ea. Așa a vrut mama. Să fie cruce pentru toți cei care muriseră cine știe pe unde, numai fiindcă îi iubeau și-i ajutau pe oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Oglinda; Din punctul de vedere al omului, Dumnezeu este Crucea. De aceea ne luăm în fiecare zi crucea : Ca să fim oglinda perfectă A Lui Dumnezeu. CUPRINS Nu te teme ! 5 De unde vine primăvara 7 Cele șapte lumânări 10 Crucea dintre sălcii 13 Trandafirul Deșertului 17 Amintirea de sine 23 Digul 27 Alb 31 Poveste japoneză 31 Nebunul 36 Vitraliul 39 Urmașii Căii 47 Cel care lipsește 51 Cine sunt eu ? 55 Cei Trimiși 59 Așteptarea 64 Taina 69 Spicul de grâu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de lozie... Întâi am stat cu urechea la pândă, să ne dăm seama dacă inamicul nu se află pe urmele noastre... Era cam după primul cântat al cocoșilor. Mai aveam ceva timp până la ziuă. Toader a tăiat două crengi de salcie groase și Undiță a adus un braț de lozie. În câteva minute, targa era gata... După ce Toader mi-a verificat pansamentul de la picior, m au așezat pe targă și drumul a devenit mai cu spor... Priviți voi la acest om
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
băltoace. Bărbosul smucea cu meșteșug de hățuri și își îndemna caii să tragă, atingându-i cu biciul pe spinările lucioase și ude doar atât cât se cuvenea. Într-un târziu, drumul începu să coboare și din dosul unor răchite și sălcii, peste o apă mare, se ivi un sat. Am ajuns la Argeș, unchiule?... vru să știe Culae, nerăbdător să se vadă ajuns. Drept răspuns, căruțașul mormăi nu se știe ce și dădu bice cailor. Culae se ținu bine, ca să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
în colțul buzelor. Continuând să se țină de mână, intrară în marele parc și o luară pe niște alei lăturalnice, căutând din ochi un colțișor retras și liniștit. În cele din urmă se așezară pe o bancă stingheră, între două sălcii plângătoare și sub privirile complice ale unei statui proletcultiste, de curând ridicate pe soclu. Dragă Einstein, îi dădu Felicia de veste cu un glas senin și foarte calm, ai să auzi acum ce n-am putut să-ți spun mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
lumea asta există lucruri care nu se pot uita și nu se pot ierta, zică unii ce-or vrea să zică!... nu se putu ea reține să mărturisească. Se făcu o lungă tăcere, întreruptă doar de foșnetul vântului printre crengile sălciilor plângătoare și de niște țipete vesele și nepăsătoare, însoțite de hohote de râs, care răzbăteau de undeva, de jos, de pe malul lacului. Apoi Felicia își reluă spovedania. Norocul venise în cele din urmă din partea unor rude îndepărtate, acești Măgureni, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
prin împrejurimile orașului, pe la mănăstiri. Săptămâna viitoare plec la Sibiu, îi dădu de veste în cele din urmă Felicia, în timpul unei plimbări prin Herăstrău. Stăteau pe aceeași bancă pe care stătuseră cu ceva vreme în urmă, când se împăcaseră, și sălciile plângătoare, cu crengile lor lungi, atingând pământul, se clătinau încet în bătaia vântului. Fata rosti aceste vorbe într-un anumit fel, îl privi în ochi și tăcu, așteptând. Victor rămase câteva clipe nemișcat, surprins s-o audă că dorea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
răbdător ca și oamenii locului. * * * Mult s-a bucurat grăjdarul Gheo când la colectivă s-a înființat abatorul de cai, mai bine spus, un cotlon de căsăpire a acestor animale nevinovate, într-un colț mai dosnic al ogrăzii, sub două sălcii pletoase ce-și slobozeau ramurile până către albia pârâului din preajmă. Un gard înalt de nuiele despărțea cazanul colector de sânge ce urma a fi umplut de pulsațiile inimii animalului cu fluidul vital, prin intermediul unei țevi înfipte adânc în aorta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
pe partea de sud a muntelui Handsk. O suprafață uimitor de mică. Inginerul îi spusese s-o facă. Aceasta se numea o vorne și nu era mai mare decât o curte. Brazii seculari trebuiau arși. Apoi urma lăstărișul. Răchite, mesteceni, sălcii, brazi strâmbi. Și câțiva scoruși. îi ardem, a spus inginerul silvic. Te descurci singur, Pettersson. De bună seamă, a răspuns Pettersson din Hugnaden. Și a făcut toate pregătirile. A tăiat după instrucțiuni un șanț de siguranță, care pe o hartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
totuși pe cea adevărată înapoi! Nu era nevoie să lămuresc ce voiam să spun. Dumnezeu știa. Această rugăciune era și mai autentică decât opera vieții mele. Stau culcat pe spate și spun asemenea lucruri. La izvoarele râului Ava au înflorit sălciile. Salcia este un arbore nobil. Nu rar, dar nobil. Ca să-mi limpezesc gândurile, mă tot întreb: Oare chiar erau sonatele lui Brahms cele pe care mi le cânta mama la pian? Sau: O să-mi aducă Manfred Marklund o gamelă plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
pe cea adevărată înapoi! Nu era nevoie să lămuresc ce voiam să spun. Dumnezeu știa. Această rugăciune era și mai autentică decât opera vieții mele. Stau culcat pe spate și spun asemenea lucruri. La izvoarele râului Ava au înflorit sălciile. Salcia este un arbore nobil. Nu rar, dar nobil. Ca să-mi limpezesc gândurile, mă tot întreb: Oare chiar erau sonatele lui Brahms cele pe care mi le cânta mama la pian? Sau: O să-mi aducă Manfred Marklund o gamelă plină cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]