1,533 matches
-
noastre aveau un gust bizar, sălciu, de camfor cu puțin ulcerotrat: poate de-aia nici nu mă lăsa s-o ating cu limba. Gurile ni se transformau în depozite bazice, mai bine păzite ca unitatea de la Peenemunde: caninii rămâneau strânși, saliva nu circula dincolo de vârful gingiilor. Buzele se-atingeau prudent, delicat, departe de palatali; dacă nu eram atenți, mișcam din loc dintele, cu tot cu rădăcina lui de-oțel. Doar nopțile curgeau mai liniștit, adormeam imediat, sub plapuma de două kile adusă de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dar nu reușeam. Horcăiam. Parcă mă ridica o macara. Vedeam aerul din ce în ce mai strălucitor, aproape verde, apoi violet. Când să trec spre negru, macaraua mi-a dat drumul. Am aterizat pe-un morman de moloz. Mă țineam de piept și tușeam, saliva nu ieșea din gât. Încă mai simțeam urmele lăboanțelor, ziceai că mă strâng singure. S-a apropiat și posesorul lor; era Rapotan. „Așa, pulică, ușurel, să nu-ți sară plămânii.“ De data asta nu mai rânjea, părea chiar serios. „Fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mintea intra în blocaj tehnic, dar ultima secvență se menținea, precisă și autonomă, pe suportul neuronal. Procesul era simplu, atât de simplu încât puțini îl știau; doctorii îl negau cu vehemență. La fel cum corpul spânzuratului, după ce și-a eliberat saliva și urina, golindu-și pungile și buzunarele de apă ale organelor, continuă o vreme să lucreze, nemișcat, cu metabolismul încă activ, celulele retinale mai funcționează și după ce privirea s-a stins. Ele produc o mișcare optică imperceptibilă, transportă date dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Știți povestea cu tribunalul...“, s-a avântat Mihnea. Vorbea tare, gesticula, se agita ca o clătită în tigaie. Încă puțin, și dădea cu capul de tavan. Se mai și-apleca spre noi în față, să auzim mai bine. Picăturile de salivă săreau în toate direcțiile; nu se vedeau, dar le simțeai. Am tras cu ochiul spre tânărul Lupu; părea scârbit. „N-o știm.“, l-am anunțat. Maria mi-a tras un cot; mai bine tăceam din gură. „După ’99, a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și să-l trag pe erou de cămașă, chiar când trecea pe lângă noi. Sau să-i pun piedică. Răzvan, Chiriac, Trahanache; care cum se nimerea. Nici unul nu stătea degeaba: săreau de colo-colo, gesticulau neobosit și ne împroșcau cu stropi de salivă. Le-aș fi modificat destinele fără milă, sucind scena în direcții imprevizibile. La sfârșit, după rateuri și bâlbe, trozneau aplauzele. Indiferent de piesă, oamenii se ridicau, bubuind frenetic. Îi vedeai pe toți în picioare, la orice porcărie; te simțeai și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și „Ceahlăul prozei românești“ (cine-o fi fost „Făgărașul prozei“, în cazul ăsta?), iar Labiș, „al doilea Eminescu“ (poate chiar al treilea, dacă-l puneai și pe Arghezi). Repovestite, ultimele două secole abundau în avortoni metaforici, rebuturi oratorice alcătuite din salivă și pagini de istorie cleioase și nemestecate: „titani“, „regi“ (ai poeziei sau prozei), „cântăreți“ (ai naturii, patriei sau dragostei, după caz și chef), „corifei“, „maeștri“, „fruntași“ (aici intrau toți pașoptiștii, avansați, ca-n armată), „coloși“, „deschizători de drumuri“, (un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
patul din vila 12, cu palma dreaptă lipită de sexul fetei stewardesei, în timp ce stânga o cuprindea după gât, pe sub șuvițele blonde, pentru a-i apropia buzele. Limbile se-atingeau pe vârf, se încolăceau una sub cealaltă, întinzând picături calde de salivă în colțul gurii, pentru a le purta mai departe pe gât sau pe-obraz, până sub lobul urechii. Mai jos, palma dispărea în spațiul unit dintre pulpe. Degetele se deplasau încet, leneș, într-o porțiune a corpului pe care penumbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
spatele drept, umerii demni, sânii bombați prin tricoul cu „Starbucks“. Între Maria și mama ei de la 25 000 de kilometri și 27 de ani distanță, desenul era trasat corect, viu, promițător. Ne puteam încrucișa liniștit familiile, lichidele, fișele de identitate. Saliva noastră putea să se contopească, sperma pretențioasă și exclusivistă a clanului Robe merita să se deșerte în pântecul sexual și primitor al familiei Dinu, ducând mai departe gena intelectualului rasat (sau poate doar ratat, era o diferență de-o literă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a doua, înghesuiți câte opt în compartiment, lăsând capul pe spate și adormind instantaneu, ca la un semnal. Unii moțăiau pe holuri, în picioare sau rezemați de-un sac. Nu le mișca un mușchi, pleoapele rămâneau închise, obrajii relaxați, doar saliva se prelingea uneori într-un firicel pe bărbie. Se trezeau la capăt, exact în gară, își recuperau sacoșele și papornițele și coborau din tren veseli și proaspeți: Paris, Viena, Sudrigiu, oriunde era nevoie. Dacă le-ai fi dat ordin să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Încă și mai palid În lumina lunii. Trupul ei Înclinat transpărea sub țesătura ușoară a veșmântului cu o plinătate nebănuită. Dante era fascinat de mlădierea șoldurilor ei, de gambele lungi și nervoase, de gura Întredeschisă, În care o picătură de salivă lucea slab la colțul buzelor. Dante Își trase brusc Înapoi mâna ce urcase către femeie. Era suficientă o imagine trupească pentru a da peste cap o minte ordonată? Și ce forță extraordinară putea să aibă Eros, dacă doar vederea plăcerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Înșfăcându-l de gât și scuturându-l cu violență. - Arrigo, chelălăi sienezul, căutând să se elibereze din strânsoare. Dante Îl strânse și mai abitir. Sub mâinile lui, fața trăsnitului său prieten Începuse să se Înroșească. Simțea pe figură stropii de salivă din gura care Încerca cu disperare să respire. Apoi Îi dădu drumul brusc. - Arrigo! murmură el. În fond, la asta se și aștepta. Așa trebuia să fie. Potrivit rațiunii, care nu greșește. Cel care Îi bântuie permanent mintea. Arrigo, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
a tras o cizmă în spate. Era un polițist însărcinat cu paza drumurilor. Purta pălărie de cowboy și pistol la brâu; fața lui inflamată de whisky era roșie ca un măr iernatic și pe bărbie îi strălucea un petec de salivă a nebuniei. Ne-a strigat: Data viitoare vă împușc de vă ia dracu! Așa că am fugit, iar el ne bombarda cu pietre din spate. Mi-am dorit în momentul ăla să pot să stau la pândă și să îl aștept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
din nou, dar se grăbește s-o apuce cu stînga, ridicînd-o pînă ce poate să-și lipească buzele de ea. Profită de gest ca să ridice și mîna dreaptă a lui, numai bine să poată să-și umezească buricele degetelor cu salivă, pe care le întoarce pe mamelon, prinzîndu-l între primele trei, adunate ca atunci cînd faci semnul crucii. Nu strînge deloc, doar pipăie mamelonul regăsit tare. Atingerea salivei are efectul scontat: mamelonul pare să devină mai rebel, iar degetele lui Mihai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
dreaptă a lui, numai bine să poată să-și umezească buricele degetelor cu salivă, pe care le întoarce pe mamelon, prinzîndu-l între primele trei, adunate ca atunci cînd faci semnul crucii. Nu strînge deloc, doar pipăie mamelonul regăsit tare. Atingerea salivei are efectul scontat: mamelonul pare să devină mai rebel, iar degetele lui Mihai împing furoul încet în jos, timp în care gura lui se apropie și-și lasă buzele umede să facă ceea ce făceau degetele mai înainte. Apoi, atingerea devine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
după cum observă mai târziu, pentru că la început fusese prea împietrit de emoție), Rozanov se schimbase mult. Se îngrășase, mișcările îi deveniseră mai lente și înțepenite de artrită. Neglijența și delăsarea țineau acum, evident, de bătrânețe. În timp ce vorbea, un firicel de salivă i se aduna în colțurile buzelor proeminente. Fruntea, pe vremuri netedă, era brăzdată de șanțuri adânci, orizontale, între care se strângeau bulbuci de carne moale. Peri țepoși îi ieșeau din nări și din urechi. Niște bretele cenușii, vizibile pe sub haina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ei de carne moale, la părul foarte scurt, creț, electric, la nasul ca un cioc de pasăre, îngrădit de două șanțuri adânci în care creșteau perișori cărunți, la gura proeminentă, hulpavă, cu buzele-i roșii și umede, și bășicuțele de salivă la colțuri, la ochii gălbui, dreptunghiulari, aprigi, care se străduiau din greu să-i transmită un semnal. Movilițele moi de pe frunte, ciuruite de pori dilatați, aflate atât de aproape de ea, de cealaltă parte a mesei, îi inspirau un ciudat simțământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
divin...! Ce e un semn divin...? bălmăjește Sile dintr-o dată, răsărind-paiață, de-a dreptul dintre coate, cu ochii lui porcini și injectați. O secundă de perplexitate generală și recade ca plumbul la loc, cu cocoașa nasului într-o baltă de salivă și de reflux gastric. Repede, se-neacă! șuieră Dănuț auto-îndemnându-se, fără a-i mai păsa deloc de persoana patronului. Și se și lungește peste masă, înșfăcându-l de piept și ridicându-l forțat, în capul oaselor, pe adormit, care se
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
căscau năpraznice, împodobite devălmaș cu trei perechi de ochișori lipiți, ca de căței abia fătați, căpățânile câinești arborând, în completare, trei rânduri de urechi imense, aspre, sure, blegoșate, membranoase, precum urechile de liliac! Din boturile întreite, se scurgea necontenit, odată cu saliva verde, leșioasă, și un fel de muget țiuitor monoton, egal, exasperant, care servea negreșit, nu doar intimidării adversarului, cât mai ales orientării, prin întuneric și printre obstacolele terestre, a acelei infernale Creaturi. Cățelul Pământului! Cerberus! Fratele Hidrei și Gorgonelor! Mă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Împușcătura, ce-mi amintesc e doar c-a fost ca și când m-ar fi lovit cineva din toate puterile. Glonțul. Mi-a luat un minut înainte să-mi pot focaliza privirea, dar peste tot pe scaunul pasagerului erau sângele și mucii, saliva și dinții mei. A trebuit să deschid portiera și să iau pistolul de unde-l scăpasem. Faptul că eram în stare de șoc m-a ajutat. Pistolul și mănușa sunt într-un burlan din parcarea spitalului, acolo unde le-am aruncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
umed și maieul pe care Îl purta pe sub pijama, pentru că de când trecuse tristul prag al celor cincizeci de ani nu mai suporta curenții de aer și În martie fusese țintuit la pat, anchilozat. Era umedă pijamaua, și era umedă de salivă și fața de pernă. Inima Îi bubuia Înnebunită, aproape să cedeze. Avea În gură un gust de infarct. Scena se desfășurase cu un realism atât de accentuat, Încât Îi era greu să creadă că sediul partidului fusese Închis și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pe vremea când se iubeau ca nimeni alții, iar el, pentru a-și arăta dragostea, nu știa să-și aleagă cuvintele, ci vorbea prin fapte. Și acum făcea la fel. De aceea băgă foaia În plic și Îl lipi cu salivă. Pe cutia poștală din Torre Gaia era lipită o etichetă alb-albastră. Scria că poșta se ridică la orele 11 și 17. Poșta rapidă este livrată În douăzeci și patru de ore. Avocatul Fioravanti avea să primească scrisoarea mâine după-amiază, cel târziu luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Da’ ce, ai făcut lobotomie? Miria scrâșni, clipind furioasă din ochi de parcă ar fi vrut să-i spună ceva. — Îl cunoști pe Jonas? spuse brusc. E fratele lui Yuri. Yuri era penultimul prieten al Miriei. Conform spuselor ei, săruta bine, saliva lui avea un gust bun, era prudent, folosea prezervativul și-ți dădea fiori. Valentina nu-și mai amintea din ce cauză Îl lăsase Miria. Îl privi fără urmă de interes pe băiatul acela atât de Înalt, Înțepenit lângă prietena ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cinci ani. Își Înclină capul. Pe tavanul salonului erau o mulțime de fresce - nu pricepu ce reprezentau, dar albastrul acelui cer părea să o Înalțe spre infinit. Balonașul se sparse: pe vârful degetului Îi rămase doar o substanță vâscoasă, ca saliva. Își șterse degetul de tocul ușii. — Vreți să vă așezați? Îl Întrebă Maja pe Antonio, arătându-i pe canapea locul lăsat gol de cinica mamă de vreo cincizeci de nai, care se Îndepărtase cu o scuză. Copiii cântă karaoke, cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Întoarce-te la mine, nu pot să trăiesc fără voi. Ea se eliberase din strânsoarea lui și se ridicase, iar dintr-un autobuz oprit la semafor, ochii pasagerilor Îi urmăreau și ea simțea În gură gustul sângelui ei și al salivei lui, iar Antonio Îi răsucea brațul și o strângea și o durea și Îi repeta mereu Întoarce-te la mine, Întoarce-te la mine, Întoarce-te la mine, Emma. Și ea se gândea că acesta-i bărbatul meu, de câte ori l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Deschid ochii gîfÎind, mă străbate o senzație de ușurare, văzînd pe geam cîmpul Întunecat derulîndu-și conturul incert și puzderia de stele. E frig și dimineața se simte În mirosul puternic, amărui, putregăios. Ovidiu doarme cu bărbia În piept, firul de salivă Îi strălucește scurt, de cîteva ori, cînd trecem prin șirul de lumini al unui canton. — Ovi, Ovidel, Ovidanie... mă, Ovidescule... mă, nu vrei să mai tragi două fumuri dintr-o țigară? — Cum? Nu fumez. De ce? mormăie el și deschide pe
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]