376 matches
-
decât o existență meteorică, ca și alte puncte deținute la un moment sau altul de sarazini în sudul Italiei, Sicilia a constituit o regiune ferm ocupată de către musulmani și a fost nevoie de intervenția acestui nou factor politic pentru ca dominația sarazinilor să fie treptat eliminată. Emiratul de Sicilia a început să se fragmenteze pe măsură ce disputele interdinastice se înmulțeau. Începând din secolul al XI-lea, statele din sudul Italiei continentale angajau mercenari normanzi, care erau descendenți creștini ai vikingilor; normanzii au fost
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
divizat ducatul între cei doi fii ai săi, Lambert I și Guy al II-lea, cel din urmă primind ca partea sa senioria de Camerino, care a devenit ducat cu acea ocazie. Lambert I a fost un consecvent luptător împotriva sarazinilor, care își începuseră raidurile asupra Italiei, dar el a atacat în egală măsură și pe bizantini (cum s-a întâmplat în 867), motiv pentru care a fost depus în 871, apoi restaurat în 876 și în cele din urmă excomunicat
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
Landenulf, principe de Capua; și Laidulf care au ajuns, cu toții, la un moment sau altul, la conducerea principatelor longobarde din sudul Italiei. Landulf al IV-lea a dispărut într-o bătălie luptând pentru împăratul occidental în 982, împotriva bizantinilor și sarazinilor. Fratele său Landenulf i-a succedat, însă, fiind prea tânăr, împăratul Otto I "cel Mare" l-a învestit cu principatul de Capua, astfel încât Aloara să poată guverna în comun cu el. Această hotărâre a fost confirmată de Theofano, văduva împăratului
Aloara de Capua () [Corola-website/Science/324709_a_326038]
-
succedat lui Athanasie ca episcop de Napoli. În conformitate cu "Chronicon ducum et principum Beneventi, Salerni, et Capuae et ducum Neapolis", Grigore a domnit vreme de 16 ani și 8 luni. Sudul Italiei se afla în acea perioadă sub constantele atacuri ale sarazinilor. În jurul anului 900, Grigore a distrus în mod preventiv "castrum Lucullanum", o fortăreață napolitană din afara cetății, tocmai pentru a preveni preluarea acestei baze de către musulmani. Pe de altă parte, el a fortificat zidurile orașului și l-a aprovizionat cu suficiente
Grigore al IV-lea de Neapole () [Corola-website/Science/324720_a_326049]
-
de mai târziu, Leon de Ostia, Grigore a încheiat un pact cu principele longobard de Benevento și de Capua, Atenulf I, și cu locuitorii din Republica Amalfi, creând o forță comună care i-a atacat și i-a înfrânt pe sarazini. La 2 iulie 911, el a semnat un alt "pactum" cu fiii lui Atenulf, co-principii Atenulf al II-lea și Landulf I, prin care se realiza împărțirea disputatului teritoriu al regiunii "Liburia". În același an, Grigore a participat la atacurile
Grigore al IV-lea de Neapole () [Corola-website/Science/324720_a_326049]
-
conduse de ducele Alberic I de Spoleto și de papa Ioan al X-lea. Împreună, ele au condus un nou asalt asupra fortăreței de la Garigliano. În bătălia de acolo, a fost urmat sfatul lui Gregory de a ataca direct liniile sarazinilor. Confruntarea s-a încheiat cu un succes și musulmanii s-au retras în pădure, unde au fost capturați și masacrați. Grigore nu a apucat să mai trăiască mult pentru a beneficia de roadele victoriei, el murind la sfârșitul anului 915
Grigore al IV-lea de Neapole () [Corola-website/Science/324720_a_326049]
-
Landulf i-a garantat acel oraș. Anterior, Landulf luptase pentru Sicard împotriva Neapolelui, insă încheiase un tratat de pace cu napolitanii tocmai pentru a se dedica integral luptei împotriva lui Radelchis. Radelchis, la rândul său, a făcut apel la mercenarii sarazini, care au jefuit Capua în 841. Ruinele cetății sunt ceea ce a mai rămas din "Capua Veche" (vezi Santa Maria Capua Vetere). Landulf a întemeiat atunci actualul oraș, "Capua Nouă", pe colina din apropiere de Triflisco, pe care a fortificat-o
Landulf I de Capua () [Corola-website/Science/324730_a_326059]
-
el a fost asociat la domnie de către tatăl său, o practică ce se instituise odată cu dinastiile anterioare și caer va continua până la sfârșitul independenței salernitane, în 1078. Guaimar a venit în sprijinul împăratului Carol cel Pleșuv pentru a lupta contra sarazinilor în 877, însă acesta din urmă nu s-a implicat în luptă, ci a părăsit Italia. În schimb, sarazinii s-au instalat la Agropoli în 881, de unde constituiau o amenințare constantă pentru Salerno însuși. Pe lângă sarazini, Guaimar trebuia să facă
Guaimar I de Salerno () [Corola-website/Science/324738_a_326067]
-
va continua până la sfârșitul independenței salernitane, în 1078. Guaimar a venit în sprijinul împăratului Carol cel Pleșuv pentru a lupta contra sarazinilor în 877, însă acesta din urmă nu s-a implicat în luptă, ci a părăsit Italia. În schimb, sarazinii s-au instalat la Agropoli în 881, de unde constituiau o amenințare constantă pentru Salerno însuși. Pe lângă sarazini, Guaimar trebuia să facă față și ducelui-episcop Athanasie de Neapole, care domina Capua, care nominal era vasală a Ducatului de Salerno. În 886
Guaimar I de Salerno () [Corola-website/Science/324738_a_326067]
-
pentru a lupta contra sarazinilor în 877, însă acesta din urmă nu s-a implicat în luptă, ci a părăsit Italia. În schimb, sarazinii s-au instalat la Agropoli în 881, de unde constituiau o amenințare constantă pentru Salerno însuși. Pe lângă sarazini, Guaimar trebuia să facă față și ducelui-episcop Athanasie de Neapole, care domina Capua, care nominal era vasală a Ducatului de Salerno. În 886, el s-a deplasat la Constantinopol alături de principele Lando al II-lea de Capua, unde a prestat
Guaimar I de Salerno () [Corola-website/Science/324738_a_326067]
-
său fiu, Atenulf, a fost căsătorit cu Rotilda, fiica lui Guaimar. Odată grupată laolaltă, armata greco-longobardă s-a unit cu forțele pregătite de papa Ioan al X-lea și de ducele Alberic I de Spoleto și au obținut victoria asupra sarazinilor în bătălia de la Garigliano. Potrivit cronicarului Liudprand de Cremona, Landulf a fost cel care a inițiat această alianță care a condus la alungarea musulmanilor din fortăreața de la Garigliano. În 921, el a acordat sprijin unei răscoale anti-bizantine din Apulia, provocând
Landulf I de Benevento () [Corola-website/Science/324731_a_326060]
-
Ca urmare a căsătoriei sale cu Marozia, fiică a senatoarei Theodora cu contele Teofilact I de Tusculum, Alberic a primit titlul de "patrician al romanilor" ("patricius Romanorum"). Alberic a fost unul dintre conducătorii ligii creștine care i-a înfrânt pe sarazini în bătălia de la Garigliano din iunie 915. El și-a condus trupele din Spoleto și Camerino, împreună cu Teofilact de Tusculum, raliindu-le celor ale papei Ioan al X-lea: contingentul din Latium și cele ale lui Adalbert de Toscana. Armata
Alberic I de Spoleto () [Corola-website/Science/324736_a_326065]
-
a oferit acesteia numeroase proprietăți și subsidii. În pofida statutului său de principe creștin, el nu s-a aflat mereu în război cu musulmanii și, potrivit cronicarului Erchempert, chiar le-a acordat acestora "foedus" la un moment dat. Cu toate acestea, sarazinii i-au asediat cetatea de reședință în 871-872, fiind respinși. Guaifer a fost nevoit să se retragă la mănăstirea din Montecassino în 880, unde a murit la puțină vreme.
Guaifer de Salerno () [Corola-website/Science/324737_a_326066]
-
bani, însă până la urmă Ludovic al II-lea, succesorul lui Lothar I, a reușit să pună capăt perioadei de instabilitate, impunându-se ca împărat din 850. Între timp, în 846, Guy a reușit de unul singur să îi stăvilească pe sarazini și să îi alunge din Latium, după ce aceștia prădaseră Roma și chiar Bazilica Sfântul Petru din Roma. În anul 858, el l-a sprijinit pe Ademar de Salerno împotriva contelui de Capua, Lando I și, prin intervenția sa, a fost
Guy I de Spoleto () [Corola-website/Science/324773_a_326102]
-
ale unui ’’piissimus rex’’ (în pofida câtorva tentative de a prelua controlul asupra Romei). În două rânduri, în Sardinia și în regiunea Arles (unde a fost solicitat de către aliatul său, majordomul francilor Carol Martel), el a luptat cu succes împotriva piraților sarazini, atrăgându-și reputația de rege creștin. Alianța sa cu francii, pecetluită prin adoptarea simbolică a tânărului majordom Pepin cel Scurt, și cea cu avarii de la frontierele răsăritene, i-au permis să aibă mână relativ liberă în chestiunile italiene, însă după
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
În 828, Bonifaciu a primit titlurile de "prefectus" și "tutela" asupra insulei Corsica de la Lothar, ca și legația papală din partea episcopului de Luni. În iulie și august 828, el a condus o mică flotă, cu misiunea de a găsi pirați sarazini. Negăsind nimic în largul mării, flota a debarcat în Sardinia, iar acolo a luat decizia de a ataca Africa. A fost atacată cu succes coasta sarazină din Tunisia, între Utica și Cartagina, după care flota a revenit în Corsica. În
Bonifaciu al II-lea de Toscana () [Corola-website/Science/324849_a_326178]
-
În cele din urmă, Pandenulf s-a văzut nevoit să îl recunoască pe Lando ca stăpânind în Caiazzo, în condițiile în care apăreau alți pretendenți . După ce ducele Docibilis I de Gaeta a rupt relațiile cu papalitatea din cauza relațiilor sale cu sarazinii, cu care Docibilis se alise, papa Ioan i-a acordat lui Pandenulf anutorizația de a achiziționa posesiunile papale aflate sub guvernarea ducelui de Neapole, Athanasie. Trupele lui Pandenulf i-au constrâns pe cei din Gaeta să își restrângă controlul la
Pandenulf de Capua () [Corola-website/Science/324856_a_326185]
-
acordat lui Pandenulf anutorizația de a achiziționa posesiunile papale aflate sub guvernarea ducelui de Neapole, Athanasie. Trupele lui Pandenulf i-au constrâns pe cei din Gaeta să își restrângă controlul la propria lor peninsulă, însă Docibils a făcut apel la sarazinii stabiliți în Agropoli și a recucerit Fondi, provocând ravagii asupra teritoriului papal. Pandenulf a fost însă rechemat de noile evenimente din Capua, iar papa a fost nevoit să încheie un tratat cu Docibilis, prin care cel din urmă se recunoștea
Pandenulf de Capua () [Corola-website/Science/324856_a_326185]
-
al papei. Pandenulf a găsit un nou aliat în persoana ducelui de Neapole, Athanasie. Dornic să îi mențină pe cei din Capua în stare de război, ducele napolitan a răspuns imediat apelului. Fiind între timp excomunicat din cauza relațiilor sale cu sarazinii, Athanasie a devenit supus al bizantinilor, schimbându-și tabăra și asediind Capua. Din aprilie 881, el l-a alungat pe Pandenulf și a trecut el însuși la conducerea Capuei, ca vasal al lui Guaimar I de Salerno.
Pandenulf de Capua () [Corola-website/Science/324856_a_326185]
-
Preasfintei Fecioare Maria. În poem, Roland folosește sabia să rețină o armată musulmană de sute de mii pentru ca armata lui Carol să se retragă în Franța. Roland in încercarea sa să distrugă sabia pentru a împiedica să fie luată de sarazini, a creat La Brèche de Roland în Pirinei. Însă, s-a dovedit a fi indestructibilă, așa că a ascuns sub corpul său, împreună cu olifant, cornul folosit pentru a-l alerta pe Carol. Folclorul local pretinde că Durendal încă mai există, fiind
Durendal () [Corola-website/Science/329545_a_330874]
-
a ducelui, drept răzbunare pentru relația acestuia cu una dintre fiicele lui Osmond. Ducele Richard i-a cruțat viața life, însă l-a exilat. Osmond a plecat în Italia, pentru a se ralia trupele bizantine aflate în luptă cu longobarzii, sarazinii, susținătorii papalității și cei ai Imperiului german. Înainte de a părăsi Normandia, Osmond a adunat o trupă de circa 250 de războinici: aventurieri, proscriși, fii mai tineri de nobili (lipsiți de vreun viitor în Franța), alături de patri dintre frații săi, anume
Osmond Drengot () [Corola-website/Science/328109_a_329438]
-
a considerat că doar printr-o acțiune decisivă poate asigura susținerea abatelui de Montecassino. Această atitudine a condus la convocarea unui important sinod la Benevento (1087), în care Clement a fost excomunicat, învestitura laică pusă în afara legii, iar războiul împotriva sarazinilor din Africa declarat. Restul carierei lui Iordan nu a fost remarcabil prin ceva deosebit, iar el a murit în noiembrie 1090 sau 1091 la Piperna (în apropiere de Terracina), fiind înmormântat la mănăstirea pe care o sprijinise atât de mult
Iordan I de Capua () [Corola-website/Science/328127_a_329456]
-
1295), pe care a dedicat-o sfântului al cărui nume îl purta, Sfântul Petru. În 1054, Petru a reușit în cele din urmă să captureze Trani. El a preluat de asemenea și Canosa, ca și "alte orașe" aflate în stăpânirea sarazinilor, conform "Cronaca Cavese". În 1059 Petru a emis legi pentru noile sale posesiuni. În 1057, el a început să îi primească alături de sine pe acei normanzi deposedați de pe urma ascensiunii lui Robert Guiscard, ulterior morții contelui Umfredo, ai cărui fii, Abelard
Petru al II-lea de Trani () [Corola-website/Science/328201_a_329530]
-
poate la fel de bine să fi fost originar din Bretagne sau din Île-de-France. Tatăl său, Amicus (Amico), ar fi putut fi înrudit cu neamul Hauteville prin căsătorie. În 1038, Peter a participat la campania bizantină comandată de generalul George Maniaces împotriva sarazinilor din Emiratul de Sicilia. În timpul luptelor, el s-a aflat de obicei alături de Guillaume Braț de Fier, comandantul trupelor normande și primul conte normand de Apulia. După divizarea operată la 1042, Petru a fortificat regiunea din jurul Trani, construind noi așezări
Petru I de Trani () [Corola-website/Science/328199_a_329528]
-
conte de Apulia fratelui său, Guillaume Braț de Fier, împreună cu care sosise în sudul Italiei în jurul anului 1035. Împreună cu fratele său mai mare, Guillaume, Drogo a participat la campania întreprinsă de catepanul bizantin George Maniaces în Sicilia în 1038 împotriva sarazinilor din Emiratul de Sicilia, iar apoi în campania împotriva bizantinilor din Apulia împreună cu principele longobard Guaimar al IV-lea de Salerno. În 1042, normanzii l-au ales pe Guillaume drept conte la Melfi, iar Drogo a dobândit Venosa din partea lui
Drogo de Hauteville () [Corola-website/Science/328211_a_329540]