2,446 matches
-
lăsat dezgolită...Nu m-am opus deloc...Abia așteptam să mă pătrundă...Eram în stare să mă arunc în el și, ticălosul, știa că ardeam de nerăbdare...A rămas surprins că eram virgină. Dar i-am simțit orgoliul de tăuraș satisfăcut. A rânjit: „mă, tu mi-ai plăcut cel mai mult! Celelalte cutre, măritate sau nu, au ele vechime îndelungată în activitate, e drept, cunosc o meserie...nu ca tine. Dar tu, ești fierbinte și pasională...Mașinăria îți funcționează la maxim
CAP. 2 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2211 din 19 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383076_a_384405]
-
Nu i-am spus nici măcar mămichii. De rușine, sau din mândria mea prostească? Poate din amândouă...Sau de frică?.. Timpul trecea ireversibil și, după câteva luni, trupul meu aduse la cunoștință publică schimbările petrecute în el. Evident că „binevoitoarele” rânjind satisfăcute, foarte îngrijorate de „soarta” întreprinderii, i-au „prezentat” lui Nicușor grava „problemă” care trebuia urgent „rezolvată”. Evident, spre binele întreprinderii. De data asta, „îngrijoratul” Nicușor a intrat în pielea secretarului de partid care era și a bătut cu pumnul său
CAP. 3 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2215 din 23 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383078_a_384407]
-
care o simte omul, se exprimă în rugăciunea lui Iisus. Inima este izvorul sentimentelor, deci și al iubirii. Iar iubirea înseamnă întâlnire cu celălalt. Și fiindcă iubirea este animată de un avânt infinit, ea nu ar putea fi pe deplin satisfăcută decât în întâlnirea cu Dumnezeu, Cel infinit. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae în lucrarea deja citată ne spune că „în întâlnirea cu Dumnezeu - Infinitul este perceput ca o bucurie nesfârșită, ca o lumină. Exprimându-le prin cuvinte, omul sugerează această bucurie
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92655_a_93947]
-
istoricului Dan Berindei nu reprezintă doar o biruință biologică prin care au fost înfrânte toate relele care se abat asupra trupului, ci triumful spiritului care la această vârstă nu a dat și nici nu dă semne de oboseală, nici de satisfăcută contemplare a ceea ce a lăsat în urma sa. Viața nu a fost clementă pentru tânărul Dan Berindei, născut dintr-o familie cu frumoase tradiții intelectuale înscrise în istoria țării noastre, dar asupra căreia avea să se abată „în cadența anilor ce
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92799_a_94091]
-
închipuiți ce a urmat. Toți s-au repezit ca hăbăucii după moneda blestemată, păruindu-se, mușcându-se, dându-și pumni ca turbații. Moneda sprințară îi fugărea prin curtea școlii ca matca fugărită de trântori. Și toată scena asta sub privirile satisfăcute ale “domnului” Dode, care îi încuraja: - Pe el, mă, pe el! Nu-l lăsați să fugă cu banul! Așa, dați-i, dați-i! Să se învețe minte cum se câștigă banul! Așa, așa! Dar băiatul cel isteț stătea deoparte și
DOMNUL DODE de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1888 din 02 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383077_a_384406]
-
doi colegi supravegheau curtea și strada. Astfel că, atunci când a intrat în clasă gâfâind, toți eram cu nasul în cărți, mimând silința noastră de a învăța buchiile lor pe de rost. A exclamat încântat: „ce copii cuminți și silitori!”. Zâmbind satisfăcut, ne-a spus: - Mâinile la spate și fiți atenți la ce scriu pe tablă! Vă închipuiți că ne-a stârnit curiozitatea. Eram numai ochi și urechi. A tușit în pumni și ne-a mai spus: - Mai întâi, cinci minute să
DOMNUL ARSU (DIN VOL. DOMNIȘOARA IULIA) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383080_a_384409]
-
intra pe terasa să verifice dacă florile pa care le adusese de la garsoniera, erau toate, daca nu trebuiau curățate de frunzele uscate. Așeza, în așa fel ghivecele cu flori potrivind soiul, culorile, mărimea. Avea o mulțime de flori și gândea satisfăcută că a făcut foarte bine, aducându-le încă de la plecarea ei după căsătorie, din vechea locuința. Îi atrase privirea un trandafir japonez a caror frunze și flori parcă, erau și mai frumoase decât acolo, în înghesuitul balcon de la bloc. — Frumosule
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383190_a_384519]
-
de ce nu acum, când fantezia sa Încălzită de vin se găsea În cele mai bune condiții pentru a avea câștig de cauză? Își făcu intrarea În sală În timp ce maestrul asista la finalul polemicii dintre doi studenți, din Înaltul catedrei. Părea satisfăcut de mersul discuției. Partizanul lui sic Își isprăvise argumentația, În timp ce susținătorul lui non se pregătea să Încheie. Tânărul citea În picioare, În fața catedrei maestrului, În timp ce, În spatele său, ceilalți studenți, o jumătate de duzină, ascultau șezând pe o bancă și luând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În centrul perspectivei acelor cercuri. Părea să fie o floare, un soi de trandafir care bătea În alb. — Acela e Raiul, messere! se simți Îndatorat să-l lămurească omul, care Îl urmărise Încotro privise. Vezi drumul astrelor? Cercurile? Părea foarte satisfăcut să poată ajuta un prior să interpreteze complexitatea scenei. Dante Îi azvârli o privire Înghețată. — Și pentru ce e o floare În centrul cercurilor? — Asta-i bună... Acolo e Dumnezeu. Iaca de ce! Și de ce o floare? — Și de ce nu? pufni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ceas - gest aproape mecanic, cu care, În amfiteatru, din când În când, verificam cât mai aveam la dispoziție până la Încheierea prelegerii: Îmi plăcea mult ca semnalul sonor care anunța pauza să coincidă cu ultima mea frază și mă simțeam foarte satisfăcut dacă șmecheria Îmi ieșea la fix. Cel mai adesea Îmi ieșea. Am tresărit violent și m-am frecat la ochi, nevenindu-mi să cred ce vedeam: după ceasul meu, potrivit preventiv Încă de ieri după fusul orar al Franței, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
al cărui palat de aur și nestemate Împodobește centrul capitalei fabulosului meleag. Derutantă, orice s-ar spune, includerea misticei Kapala Într-o enumerare de regiuni aparținând geografiei reale. Derutantă, dar și Întâmplătoare? - this is the question. După momentele de vertij satisfăcut În care mă aruncase teribila revelație (sau ceea ce mi se păruse mie a fi o revelație teribilă), mi-am dat seama că nu avansasem nici măcar un milimetru pe drumul elucidării enigmelor ce mă Împresurau la fel de compacte și de aberante ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
la Întâlnire cu lecția bine Învățată. Mult prea bine. Știam la ce se referea, dar un facil orgoliu de autor m-a făcut să recitesc cu atenție rândurile pe care mi le Întindea, În chip de habeo documenta, cu fizionomia satisfăcută a dirigintelui care și-a prins elevul În recreație cu țigara În gură. Ca să te convingi că, Într-adevăr, te așteptam, iată textul: ți-l pregătisem deja. Poți să-l păstrezi; nu va fi ultimul. Așadar: De ce, oare, greșeala primordială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
aproximativarea timpului nu-mi putea crea probleme, ți-am mai spus că la cursuri obișnuiam să-mi consult neobservat ceasul și să-mi dozez expunerea În așa fel Încât țârâitul soneriei care anunța pauza să se declanșeze imediat după ce rotunjisem satisfăcut fraza de Încheiere. Am gestionat binișor cele mai lungi zece minute din viața mea. Spectaculos chiar, aș putea să spun, fără să mă laud prea tare. În mijlocul tiradei care amenința să nu se mai sfârșească (așteptam din clipă-n clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
spus și eu chiar din primul moment. - Sud-africanul arătă spre girba pe care beduinul o lăsase la umbră: Pot să...? Am gura plină de nisip. Celălalt făcu un ușor gest de încuviințare, și, când în sfârșit Sam Muller se simți satisfăcut, scoase un oftat de ușurare zgomotos și exclamă: — Dumnezeule mare! Eu personal niciodată nu mi-am dat seama de incredibila importanță pe care o are apa. Poate că ar fi interesant ca guvernele țărilor bogate să-i oblige pe locuitorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
în care l-a spus, mi-am dat seama că nu poate fi nimic de bine. M-am uitat la Bruce, crezând că o să vină să se bage între noi, dar el stătea pur și simplu acolo și părea al naibii de satisfăcut. Atunci a venit prima lovitură. Mă țintise în cap, chiar deasupra ochiului, și am început să plâng iar, doar că de data asta mai tare. Cred că s-au aruncat toți deodată asupra mea. Mi-am dat seama că o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Pentru numele lui Dumnezeu - mi-am smucit capul din mâna lui. S-a aplecat și m-a sărutat apăsat, luându-mi toată gura într-a lui, bând din ea, cu dinții înfipți în buza mea. Apoi s-a retras, părând satisfăcut, și s-a aplecat iar să mă sărute pe gât. M-am arcuit înspre el. Una din urechile lui era aproape de gura mea; mi-am plimbat limba pe ea, suflând aer cald în același timp. Apoi i-am apucat lobul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
excitant. Ne-am luptat toată noaptea ca niște animale, într-o liniște stranie, singurul sunet fiind cel al corpurilor noastre care se întâlneau, se pătrundeau, se luptau disperate unul cu altul, găsind eliberare numai ca să o ia de la început, niciodată satisfăcute, fără liniște și lacome, din când în când violente. Voiam să îl rănesc, să îl pedepsesc, și toate emoțiile mele își găseau ecou în ochii lui ca și cum m-aș fi văzut pe mine în el. Deși muream de somn, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
că agenția de asigurări le-ar plăti furtul comis de unul dintre angajați. Dar nu aveam de gând să-i spun lui Harriet asta. Am văzut-o cum i-a înghețat sângele în vine când a auzit de poliție. Eram satisfăcută. — Deci ne-am înțeles? am întrebat-o. Harriet și-a ridicat capul. Plânsese din nou și avea fața udă de lacrimi. — Da, promit. Oricum e în Manchester. A plecat după ce... și vocea i s-a stins. —OK. —Sam, nu înțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
lucru imposibil de anticipat la o privire din exterior. De-acolo părea o obișnuită clădire neorenascentistă franceză; e-adevărat însă, nu chiar ca una franceză, ci o palidă copie, întrucât ne aflam în Jackson City, nicăieri altundeva. În timp ce tocmai admiram satisfăcut nesfârșitele oglinzi ce păreau că se rabatează la fiecare privire aruncată mai puțin convingător spre vreuna dintre ele și care dădeau impresia că se sprijină una pe cealaltă la capătul lor, într-o negură absolută, iată că deodată am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
vă rugăm!”. Clinchete de pahare: cliinkkkkk!!! și alte clinchete cristaline ale râsetelor mai multor femei se răspândiră în spațiul imens al acestei clădiri, lovindu-se de pereți. Bună dispoziție. Mânat și avântat de nestăvilita mea curiozitate, de pofta mea niciodată satisfăcută de a petrece zile întregi, m-am avântat pe scările ce urcau către o uriașă sală de lemn. Vocile se auzeau dinspre o ușă aflată în stânga mea, o monstruozitate de stejar de aproape trei ori mai înaltă decât un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
totul peste Aurora, morfolind-o cu fălcile sale puhave, râgâind și încercând s-o dezbrace, lucru care aproape că îi reușise. Spre uimirea mea, auzise cele spuse de Maro. Și-a întors fața spre noi cu o figură atât de satisfăcută, cu un rânjet atât de hâd, de lat și de adânc întipărit pe figură, încât am fost convins că visez. Ne-a privit fără să spună nimic, gâfâind monstruos, și iată că abia într-un târziu a răcnit, desființând tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
e ziua în amiaza mare, nu suntem în pericol. Nu numai că atacă oameni singuri, dar o face numai noaptea. Pe de altă parte, așa cum am stabilit mai devreme, a atacat de două ori noaptea trecută, poftele lui sunt acum satisfăcute. Cred că nu se mai află în zonă. Se bucură de isprăvile lui nocturne, pe undeva prin partea cealaltă a drumului forestier. Rămân la părerea mea că bârlogul lui se află pe Muntele Rău, acolo unde am fost eu ieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Vlad Mihailovici, ducând mâna dreaptă în față, cu palma întinsă înainte, de parcă s-ar fi ferit de ceva, e inuman. Dă-i drumul la treabă, îmi place planul tău! rosti el apoi repede, întinzându-i schițele lui Godunov, în timp ce rânjea satisfăcut. Știi, mă gândeam... Ei, vezi că de acum începi să mă obosești, îl întrerupse șeful, dintr-o dată plictisit, ți-am spus să dai drumul la treabă. Ce vrei mai mult? Hai, lasă-mă să mă odihnesc, mai e o oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să ții mâinile cât mai departe de corp și stai nemișcat! Cu dinții, apucă de mijlocul nodului, încercând să-l slăbească. Bineînțeles că nu reuși din prima încercare. Perseveră, până ce simți că nodul cedează. Cred că am reușit, spuse el satisfăcut, unul din capete e desfăcut. Nu trage încă, legătura e destul de complicată. Mai trebuie să văd cum o descâlcim de tot. De dincolo de intrare răzbăteau până la ei zgomote înfundate. Se auzi o ușă trântită și apoi pași apăsați ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Barceló mi-a oferit un zîmbet lupesc. Ce zici, tinere? Patruzeci de duros nu-i rău la prima vînzare... Sempere, băiatul ăsta al dumitale va face carieră În afacerea asta. Cenacliștii au rîs la poanta lui. Barceló m-a privit satisfăcut, scoțîndu-și portofelul din piele. A numărat cei patruzeci de duros, care pe atunci Însemnau o avere, și mi i-a Întins. Eu m-am mărginit să refuz În tăcere. Barceló s-a Încruntat. — Vezi că lăcomia e un păcat mortal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]