409 matches
-
soțiile lor. Cinematograful era Îmbrăcat În lumini colorate, care păreau că strălucesc mai sinistru, mai luminos, pentru simplul fapt că luceau În amurg, nu În Întuneric. Vedea mici detalii ciudate și fără legătură: licărirea unui cercel, luciul părului unui bărbat, scînteierea ca de cristal a pietrelor din pavaj. Reggie puse frînă și apăsă pe claxon. Cineva se aventurase pe drum În fața lui și mergea nepăsător Înainte. Își ridică mîinile a neputință. — Nu mă băga În seamă, domnule, nu! Sfinte Cristoase! Urmări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
în picioare, privindu-l mereu cu mirare. ― Ți se pare așa de ciudat că vine să te vază prietenul tău din copilărie și de mai tîrziu? întrebă Pălăgieșu cu o clipire șireată, care lui Apostol îi scăpără în suflet o scânteiere de ură. Ehei, strașnic te-ai schimbat, frate... De acum trei ani te-ai schimbat de nici nu te mai recunosc! Siguranța notarului transformă mirarea lui Apostol într-o nerăbdare ascuțită ca briciul. ― Ce vrei, Alexandre? Spune, aide, ce vrei
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și iar rămâne țintuit pe loc, încercînd să-și mulcomească inima și înfricoșat să n-o sperie... "De ce nu închide ușa?" își zice apucat de o nouă disperare. Dar chiar atunci aude zăvorul și sufletul i se aprinde într-o scânteiere de bucurie. Ilona încremeni două minute lângă ușă... În tindă se auziră alți pași, grei, târâți... Bologa și Ilona se cutremurară, ca și când, fiecare în parte ar fi așteptat ivirea unui vrăjmaș pedepsitor... În curând zgomotul din tindă se potoli... "A
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cer orașul Îi părea probabil un model strălucitor de licăriri pestrițe, Împânzite În toate direcțiile, artificniște artificii explodând În mijlocul Întunecimii dese. În clipa asta modelul urban strălucitor e colorat În nuanțe de portocaliu, roșu și ocru. E o configurație de scânteieri, unde fiecare punct e o lumină aprinsă de cineva care e treaz la ora asta. De unde e situat Ochiul Divin, de acolo, de deasupra, toate aceste becuri aprinse sporadic trebuie să pară Într-o perfectă armonie, licărind necontenit, de parcă i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
folosesc apa caldă. Zorile s-au ivit. În momentul ăsta orașul e o entitate vâscoasă, aproape gelatinoasă, ceva amorf, pe jumătate lichid, pe jumătate solid. Ochiului Divin din Înaltul cerului, casa familiei Kazanci Îi pare probabil o sferă strălucitoare de scânteieri murdare În mijlocul umbrelor nopții. Majoritatea Încăperilor sale sunt tăcute și Întunecate, doar În câteva e aprinsă lumina. Unul dintre locuitorii casei familiei Kazanci treji la ora asta e Armanoush. S-a trezit devreme și a intrat imediat pe internet, dornică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
dificultăți create de greutate, pe care nimeni nu a avut pretenția să le nege, Veșmântul Îi Îngăduie purtătorului să se deplaseze În siguranță. Constă din sectoare metalice, care sugerează scafandrul, cavalerul medieval și balanța de farmacie, nu fără a lansa scânteieri rotative, care Îl enervează pe pieton. Emite clinchete discontinue, care țin locul unui claxon plăcut. Două școli pornesc de la baroneasa de Servus, care Își dă (conform unei persoane perspicace) cel mai de soi consimțământ pentru a doua. Prima e a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
a văzut că biruitor nu iese un astfel de om liber, mândru și așteptat; ci bruta lașă, care, eliberată de orice morală, se selecționează rapid și se unește cu alte brute împotriva oricăror veleități de libertate și mândrie omorând orice scânteiere a spiritului și aruncând omul în perversiunea delațiunii, a corupției și fanatismului. Spinoza, în singurătatea sa unde șlefuia lentile ca să-și câștige existența, a fost mult mai liniștit decât Nietzsche și mai profund, fiindcă a fost mai adânc lovit: renunțând
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
satele de dincolo de baltă. Obrazul ars de soare a lui Hazu avea o lumină ușoară de mâhnire, care parcă izvora din ochii lui căprii. Trupu-i nalt ședea încovoiat asupra chimirului lat de piele roșcată lustruită, în care bătaia razelor trezea scânteieri. Drumul drept dintrodată începu să se încovoaie lung și tărăgănat într-o vale. În fund, o fântână își înălța de la marginea păpușoaielor cumpăna neagră singuratică. Lângă ghizdele, adăpătoare pentru vite - ș-alături o răchită deasă, care răsfira ramuri neclintite în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Băieșu încremenit, cu boii de funie; își simți brațul drept prins ca-n clește: bolnavul din car zvâcnise năprasnic asupra-i. Simți o lovitură tare și o săgeată, în deșert, în stânga. Țiganul se înălță, el căzu. Văzu a doua oară scânteierea cuțitului. Răcni lung, cu glas chinuit: Nu mă omorâți, oameni buni! Vă dau paralele, numai nu mă omorâți!... Țiganul nalt, cu nasul coroiat, se avântase ușor în car. Dumitrache Hazu cercă să se scoale. Simți că cineva îi smulge punga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cuvenea unui târgovăț, făceam ziua a doua de marș în ambulanță, în tovărășia doctorului Andronescu, un om foarte vesel, cu burta mare. Pornisem pe un drum întortochiat, prin ținutul Botoșanilor. Coloana își întindea înainte furnicarea neagră în care se țeseau scânteieri, se încovoia printre muncele, cobora în văi, se ridica pe costișe. Și în trăsura cu pânze, mare cât o corabie, legănat și scuturat pas cu pas prin bolovanii și gropile drumului, stăteam de vorbă cu doctorul. Priveam cum rămân în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe care nu mă îndur să-l trec sub tăcere, deși ne îndepărtează de tema noastră, este altul: iată-mă, umbră pustie, la calculator, în seara de 30 decembrie. Este miezul nopții și, afară, desigur, ninge din nou, într-o scânteiere fără sfârșit, de ceasuri bune. O lopată scrâșnește. Mă reped la geam, incredulă. Presimțirea mă cuprinde cu groază. Groaza devine sfântă atunci când gândul abia înflorit mă dezvăluie, într-adevăr, Pythie internațională: sub pervazul ferestrei, se mișcă, vioaie, o umbră în
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
nu te minte, copile, niciodată Și nici dușman nu poate să-ți fie vreodată, Chipul mamei blând, eu îl păstrez și acum Cu drag în amintire și într-un vechi album. Dragostea de mamă este atât mare, E ca o scânteiere, bucată dintr-un soare, Ne este oferită, nicicând nu o cerșim, Dar, vai, se - întâmpl- ades să o nesocotim! MIROS DE TRANDAFIR Zboruri tandre cu fiori Sunt c-ale pădurii flori, Cu imensa strălucire Ard ca torță-n amintire. Ca
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
Nu este deloc plăcut să scrii o asemenea carte. E preferabil să te joci cu un pumn de diamante și să le răstorni dintr-o palmă în cealaltă, când soarele scapără scântei în boabele de preț, vânturate cu îndemânare. Câteodată, scânteierea lor mă înșală, după cum adeseori, privighetoritul se confundă cu schelălăitul unui cățel, rămas cu labele retezate pe linia tramvaiului. E un punct negru în fațeta unui briliant, e o poznă a sufletului. ...Mereu frământat de asemenea nimicuri, în cartea despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mișcîndu-și buzele uscate, căci se temea că el Însuși s-ar fi putut trezi din vraja lunatică, Încît toți s-ar fi prăvălit În adîncurile neguroase pe deasupra cărora bîjbîiau acum purtătorii săi cu tălpile goale În grota jilavă, luminată de scînteieri vîscoase; glasul său -, deșteptarea sa -, i-ar fi tras pe toți În bezna hăului pe deasupra cărora Îl purtau ei pe umeri, tot mai pieziș și mai sus, așa că toți ar fi pierit la grozăvia trezirii, În abisul care se căsca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
în fața unei ferestre mari, acoperită de draperii din catifea. O fantă îngustă între cele două revărsări de falduri bordo lăsau să se vadă o coloană de lumină și îi permiteau să vadă smochingurile rotindu-se pe parchet, tapiseriile de pe pereți, scânteierile paharelor ciocnite. Danny își lipi fața de geam și privi înăuntru. Atât de aproape, încât i se puse o ceață pe ochi. Omul Cameră dădea rateuri. Se trase înapoi, în așa fel încât privirea lui să poată cuprinde întreg tabloul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
vechi vorbesc ca de ceva tabu? Pasărea, de aceea, era de neajuns. Era «Dislocatul». Când am încercat să mă apropii de ea, a zburat în altă parte. Cu bătaia aripilor a rupt monotonia albului de la orizont și a fugit spre scânteierea unei lumini în depărtare. Pasărea aceea sunt eu... A zburat spre lumina puternică a răsăritului, neștiind ce o așteaptă. Sunt la fel ca ea... Nu aștept milă de la alții, numai de la mine însumi”. Vântul suflă peste mica ambarcațiune. Navigatorul solitar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
în urmă? Erai doar cu un pas înaintea lui Hitler? Dar tot la țanc, ungur viclean ce ești. Pentru cei ca noi, care au venit după, a fost o altă poveste. Soarele revărsa lumină de pe un cer alb și trimitea scânteieri în apa unsuroasă a râului. Pescărușii țipau ca niște bătrâne nebune, fluierul vaporului despica aerul sărat și oamenii strigau unul la altul într-un Babel al limbilor. Chiar dacă nu puteai înțelege cuvintele, puteai interpreta entuziasmul și teroarea. Eram sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
pentru Mrs. Flory... La fel cum e pentru mine o parte din lumea străbătută cu privirea preț nu de unsprezece, ci de vreo opt ani de viață conștientă. Ea avea optsprezece sau nouăsprezece ani cînd a coborît pe insula Ellis. Scînteierile paradisului din amintirile ei s-au suprapus Raiului copilăriei mele, din care scăpătarea luminii Încă nu mă alungase. Am putut așadar să-mi reprezint prin asocieri de tot felul, prin comparații ceea ce Încă nu-mi ieșise În cale. Astfel, bunăoară
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
sînt acolo și Închid În ele crîmpeie de lume. Priveliști care au fost și nu mai sînt, Însă de care el leagă anume identități. Peisajele nu sînt tocmai cele de altădată, s-au alterat cu timpul, au căpătat patine și scînteieri proprii de la regimul lor recluzionar, alimentat numai de inten si tatea amintirii, nu de contactul cu modelul. Lanțurile de cris tale rupte, Împrăștiate, așchiile, pulberile, lăcrămările lor rănite, oglindind un cer de demult, conțin nu tocmai culori, ci emit nuanțe
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Spry, și rotundă ca un semn de circulație. Această lună circulară sau imagine circulară rămasă pe retină Încă mai era În mintea lui. Și cunoaștem acum din fotografii făcute de astronauți, frumusețea pământului, albul și albastrul său, mițele lui, marea scânteiere plutindă. O planetă magnifică. Dar nu se făcea totul ca să devină intolerabil locuitul aici, o colaborare neconștientă a tuturor sufletelor răspândind nebunie și otravă? Ca să ne evacueze? Nu Într-atât aspirație faustiană, se gândi domnul Sammler, cât o strategie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
care atârnau la capătul unor firișoare și sclipeau la orice mișcare printre vălătucii de fum. Corpurile lor pudrate cu alb erau acoperite de o peliculă ca sudoarea, Însă parcă vâscoasă. Johan ar fi zis că e rece și rezistentă, iar scânteierile steluțelor argintii de pe sfârcurile sânilor l-au dus cu gândul la stelele cerului scăpărând printre nori. Asta i a adus În minte Crăciunul de la orfelinat. Fusese sărbătorit doar o dată, chiar În anul În care el avea să fie luat de-
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
a fi cu picioarele bine înstăpânite pe pământ. Vișinel era bine zidit, ca un atlet, demn de a deveni în anii ce veneau un stâlp de nădejde al șatrei. Multe codane îi cercetau mersul, gesturile, ascunzând cu grijă vorbele și scânteierile de dor ce se perindau necontenite pe sub sprâncenele frumos creionate de o natură darnică; dar nu era dreptul fetelor de a alege. Cei care le hotărau soarta erau băieții, uneori și părinții. Părinții băiatului sprijineau, cu toate puterile, dorința odraslei
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
vegheați de ochii atenți, binevoitori, dar străini de cauză ai unui sergent. Acesta nu găsi nici o cale de a încropi un dialog care să macine timpul celor doi flăcăiandri. Tăcerea pusese stăpânire pe întreaga incintă. Copiii se arătară rezervați. Singura scânteiere de bine, ce lumina încăperea, era zâmbetul binevoitor al lucrătorului Ministerului de interne. Rămași numai cei maturi în încăpere, Ina îi solicită colonelului posibilitatea de a-i adresa mamei lui Vișinel câteva întrebări. I se acceptă intervenția: - Te cheamă Rafira
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
stare muzicală ce-ți face sufletul să rezoneze cu lumea, să-i simți Nordul și, pătruns de forță, să i te aliniezi.” V. tînăr caut să-mi limpezesc gîndurile. Țipătul nepămîntean și continuu nu trebuie să mă tulbure. Deșertul are scînteieri cînd, pentru fracțiuni de secundă se îmbracă în vegetație și devine junglă. Apoi totul dispare lăsînd în jur nisipul strălucitor „-Scopul e distorsiunea”-îi răspund Doctorului care mă privește mirat. „-Care e valoarea perenă? Totul se macină și rămîne numai
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
i se pare că zeul frumos născut în mine capătă brusc furia și hidoșenia carnivorului. Sînt, în același timp, Marele Preot și victima de toți adulată. Îmi spune: „-Cei vechi, împărțind oamenii după chipurile animalelor cu care se aseamănă, intuiau scînteierea adevărului. Căci unii privesc lumea prin fixitatea unei pupile reptiliene, ucigînd-o printr-o tăietură fină cu venin rece iar alții, mulți din cei blînzi, se pomenesc deodată sfîșiind și distrugînd doar din plăcerea sîngelui. Și tot cei vechi spuneau că
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]