659 matches
-
atingea părul, se forma un efect de prismă. Dar chiar când eu admiram prisma de un centimetru, fata Începu să citească. Mă așteptasem la o voce nazală, monotonă, ciuruită de greșeli de pronunție. Mă așteptasem la hopuri, la devieri, la scârțâit de frâne și la ciocniri frontale. Dar Obiectul Obscur avea o voce foarte bună pentru lectură. Era limpede, puternică, suplă În ritmuri. Era o voce pe care o deprinsese acasă, de la unchi recitatori de poezie care beau prea mult. I
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
dispuși Într-un mare semicerc. Piesa era programată să Înceapă la ora șapte și să se Încheie Înainte de apusul soarelui. Era 6.55. Din spatele scenei auzeam cum se umple terenul de hochei. Vuietul de afară creștea În intensitate - voci, pași, scârțâitul tribunelor și zgomotul de uși de mașină trântite În parcare. Toate eram Îmbrăcate cu robe lungi până la pământ, vopsite neregulat În negru, gri și alb. Obiectul Obscur Însă purta o robă albă. Concepția domnului da Silva era una minimală: fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
meu era acum doar o panglică subțire, răsucindu-se În aer. În cele din urmă veni momentul inevitabil. Obiectul Îmi dădu drumul. Mâna mea zbură În sus, liberă, goală. Luminile de deasupra capului, puternice și rotunde, ca la naștere. Același scârțâit al pantofilor albi. Dar doctorul Philobosian nu era nicăieri. Doctorul care se uita În jos la mine, zâmbind, era tânăr și roșcat. Avea un accent provincial. ― O să te-ntreb câteva lucruri, bine? ― Bine. ― Să Începem cu numele. ― Callie. ― Câți ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de la miază-noapte, cresc ca un rîu ieșit din matcă; îneacă țara și ce cuprinde ea, cetatea și locuitorii ei. Țipă oamenii, și se bocesc toți locuitorii țării 3. de tropăitul copitelor cailor lui puternici, de uruitul carălor lui și de scîrțîitul roților; părinții nu se mai întorc spre copiii lor, atît le sunt de slăbite mîinile, 4. pentru că vine ziua cînd vor fi nimiciți toți Filistenii, și stîrpiți toți cei ce slujeau ca ajutoare Tirului și Sidonului. Căci Domnul va nimici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
În librărie. Sau, mai precis, nopțile și duminicile, dat fiind că nu Îndrăzneam să mă aventurez În subsolul imens, cu lumină pîlpîitoare, la orele cînd era lume În prăvălie. Din ascunzișul nostru din subsolul slab luminat, auzeam murmurul vocilor și scîrțîitul pașilor pe tavan. Le auzeam și tremuram. Uneori, pașii părăseau tavanul și coborau pe treptele de lemn În pivniță. De obicei, această acțiune era urmată de o perioadă de tăcere, Însă uneori putea fi succedată și de icnete și gemete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Proprietarul biroului. Îmi luase foarte mult timp să-mi adun curajul de a privi În jos din Balon, În intervalul cît era deschis magazinul. Însă pînă la urmă, Într-o dimineață devreme, am reușit. Neauzind nici un zgomot de jos, decît scîrțîitul tînguitor al scaunului și foșnetul ocazional al hîrtiei, mi-am lipit cu grijă ochiul de marginea Vizorului Special și l-am zărit acolo, la birou. Citea un ziar, cu coatele pe brațele scaunului. Grație vederii mele ieșite din comun, aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
din beznă, din toate direcțiile. Aveau pachete și valize și unii dintre ei țineau de mînă copii. Se apropiau fericiți de zona luminată din jurul teatrului, Însă nimeni nu alerga și nu scotea nici un sunet sau doar sunete abia discernibile, scîncete, scîrțîituri și altele de acest gen, ce erau acoperite de muzică, oricît de Încet se auzea aceasta. Sute și sute de oameni la coadă, ce se foiau În tăcere avansînd către Îngerii ce ridicau piciorul, de parcă ar fi dansat. Sub poză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
vopsiți în ulei vernil, lucioși în lumina îmbeznată a câtorva becuri chioare. Ca și cu câteva nopți în urmă, am urcat treptele scârțâitoare, de lemn stacojiu, ale scăriței sucite care ducea sub boltă. Când am ajuns în cupolă am auzit scârțâitul primelor trepte de jos sub pașii lui Lulu, care mă urmărea neînduplecat. Marea ușă era dată de perete. Lemnul ei părea să fi stat mii de ani sub o ploaie țârâitoare. Am pășit din nou sub enorma cupolă, pe podeaua
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
în jurul lui pe podea, încercând să descopere ceva ce putea fi folosit pe post de pumnal, ceva ascuțit, iar în cele din urmă rupse o bucată din șina de cale ferată și o înfipse în spinarea atacatoarei. Se auzi un scârțâit de plastic, dar zâmbetul umflat al lui Judy rămase neschimbat, iar atențiile ei nedorite se menținură la fel de implacabile ca și până atunci. Wilt o înjunghie încă o dată, apoi încă o dată, dar fără nici un folos. Atunci aruncă pumnalul improvizat și începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
plecase, acolo fuseseră niște fire de iederă. în momentul în care termină ce-i mai rămăsese în sticla de whisky, mintea i se umplu cu cele mai stranii halucinații. Casa parohială devenise ciudat de zgomotoasă. Pe casa scărilor se auzeau scârțâituri stranii, iar de la etajul de sus veneau sunete inexplicabile, ca și cum cineva sau ceva s-ar fi deplasat pe furiș prin casă, dar când parohul se duse să verifice, zgomotele încetară brusc. Urcă la etaj și-și strecură capul în câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
făceau. O să mă bat pentru ei, dar și pentru mine. Nu sunt încă un moșneag, neputincios, mă simt în putere, iar domnul acela Alzheimer o să mai aștepte mult și bine. Visând așa la cele ce-l așteaptă, percepu parcă un scârțâit de zăpadă și pași grăbiți în sus și în jos. Nu le dădu atenție, Toni nu reacționă, așa că își văzu liniștit de gânduri. Peste ceva timp, iar scârțâit, iar pași, iar liniște. Deschise totuși ușa afară se întunecase, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
și bine. Visând așa la cele ce-l așteaptă, percepu parcă un scârțâit de zăpadă și pași grăbiți în sus și în jos. Nu le dădu atenție, Toni nu reacționă, așa că își văzu liniștit de gânduri. Peste ceva timp, iar scârțâit, iar pași, iar liniște. Deschise totuși ușa afară se întunecase, nu se vedea țipenie de om, dar pe masa mare din fața prispei văzu două papornițe și o damigeană. Se frecă la ochi și papornițele și damigeana tot acolo erau. Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
timpul impresionează prin faptul că vezi „iarna”, iar unii mai sensibili din fire, care cândva au îndurat gerul din toiul iernii, simt pe pielea proprie reacția la ceea ce a redat autorul uimitor de reușit, ba chiar, mai mult, aud și scârțâitul zăpezii de sub picioarele călătorului, care nu se mai vede. În limbajul de specialitate, dar și în contextul acestui studiu, autorul a reușit să impună spectatorului amplificarea pulsației primare, care este timpul (iarna) printr-o pulsație ce vine de la autor și
Revela?ia Eminescu ?ienigma "DA VINCI - CIURLIONIS" by Zaharia Don?u () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83666_a_84991]
-
urmele picăturilor de ploaie și ale melcilor fără casă. Neavând alt chip de ales, tânărul apăsă clanța moale și dădu să tragă ușa. Dar spre spaima lui, ușa cea uriașă se mișcă aproape de la sine, căzând spre el cu un scârțâit îngrozitor. Intimidat, așteptă ca lumea din casă, intrigată de zgomot, să năvălească jos, dar nu se întîmplă nimic. Tânărul intră atunci, încercînd să închidă cât mai bine infernala ușă, și abia înăuntru făcu uimitoarea descoperire că mânerul de os al
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu cunosc... Buimăcit, tânărul stătu locului nemișcat, așteptând o revenire asupra tăgadei. Dar bătrânul, după ce-l privi clipind, cu acea deferență hotărâtă cu care îndemni pe un individ să plece, zise din fundul gîtlejului: "Bună seara!" și porni iarăși, în scârțâituri îngrozitoare, pe scară. Tânărul puse mâna automatic pe mânerul valizei și ieși amețit pe ușa gotică și apoi pe poarta ruginită, trecu prin fața muscalului, care sforăia mereu, și porni dezorientat înainte. Uimirea liceanului va părea nu se poate mai îndreptățită
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de lună. Felix și Otilia se culcară pe spate cu mâinile sub cap și priviră cerul. Se auzeau numai lătrături de câini, unele apropiate, altele pierdute în depărtări, și țârâitul multiplu al greierilor. Urechea nu percepea la început decât un scârțâit confuz, apoi începea să desfacă țârâiturile în infinitele lor componente, distingând semnale și răspunsuri, întreruperi, tonuri felurite. Un glas părea că răsare chiar în apropierea urechii, altul răspundea înăbușit din centrul pământului. Țârâitura curgea cu monotonia tictacului unui ceas, neobservată
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de amărăciunea de a fi înțeles și căuta înverșunat în minte o hotărâre care să fie pentru Otilia un adio sublim. Obosit, la întoarcere se așeză pe o bancă încărcată de zăpadă, și n-auzi nici huruitul unei trăsuri, nici scârțâitul unor pași. Îl deșteptă din toropeală o mână subțire care-i ridica bărbia în sus. Era Otilia. - Felix, ce faci tu aici? De când te caut cu trăsura! Vai, ce fără minte ești, câte supărări îmi faci! Otilia se lăsă pe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
voi binecuvânta toată viața pedumneata și pe nepotul dumitale! Restauratorul îi împinse într-un gang îngust și obscur și-i scoase, pe scări întortocheate și coridoare neașteptate, în birou. Dindărătul unei uși se auzi un râs asculți de femeie și scârțâitul apăsat al unor ghete. Era un "separeu". Moș Costache rumega alune și pipăia pereții, lemnăria, clanțele, mulțumit de ele. - Am vârât o avere, coane, în reparații, îi zise Iorgu, ți-amîngrijit localul ca pe casa mea. Și acum s-o văd
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în curte cu un ciocan în mână. Privi înspre poartă, în fundul curții, în toate părțile, uitând să arunce ochii în sus, apoi se întoarse, călcând în vârful picioarelor chiar pe pământ, ca un hoț. Se auziră din nou huruituri și scârțâituri ca de lungi cuie trase greu cu un clește. Felix se decise să plece în oraș. Tot trebuia să mănânce undeva, de vreme ce Marina nu era acasă. Se dădu jos pe scară fără să fie auzit. În sufragerie însă fu oprit
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
salon forfota îndepărtată a casei, gânguritul Sophiei (la telefonul din hall), o exclamație uimită - dar Titi Ialomițeanu a încetat să mai fie atent ; nu dintr-un exces de bună creștere, ci pentru că zgomotele apropiate îl bucură mult mai mult. Ușorul scârțâit familiar al măsuței de servit ceaiul, zăngănitul lingurițelor și al cleștișorului de zahăr, un țârâit fin, ca de nisip - glaselele, fursecurile, five o’clock-urile care, la o mișcare mai nedibace a madamei Ana, alunecă pe platouri. Tânărului îi este foame
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
încercări, trebuie să rămâi cel, cea care ai fost, păstrându-ți înfățișarea îngrijită și măruntele obiceiuri !... Tușești, enervat de încăpățânarea ei bătrânească, ai vrea să-ți iei încă o dată rămas-bun și totuși nu te înduri s-o lași necăjită, tăcerea, scârțâitul ușii, ce moment prost și-a găsit mezina să te înțepe, împinsă de firea ei certăreață ! Ce proastă inspirație să ți se adreseze astfel, ca și când n-ai mai fi ceea ce ești : fratele-mai-mare, elevul și studentul strălucit, funcționarul model, feblețea, mândria
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
într-o sută de ani n-au s-o eclipseze luminile unei adevărate metropole... O halucinație a auzului sau, într-adevăr, un țârâit de sonerie ? Trezit deodată din visare, ascult încordat, și liniștea casei se umple de inofensive foșnete - un scârțâit de ușă, un trosnet de podele undeva la etaj, un pas atât de ușor încât s-ar părea că pe scară coboară o pisică. Nu mai urmează însă niciun alt țârâit... Poate a fost un ștrengar atras de misterul soneriei
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
că merge să se prepare pentru sindrofie. Din păcate însă, deschide și închide ușa, fără ca nimeni să o întrebe nimic. Poate chiar fără ca nimeni să o observe ? S-a lăsat o liniște atât de mare, încât tic tacul pendulei, apoi scârțâitul pantofilor domnului Ialomițeanu se aud deslușit. Acesta a părăsit colțul șemineului și, apropiindu-se de gheridon, se adresează numai Profesorului : — Totuși, există și pentru lucrurile mai ieșite din comun o explicație... Astfel încât și această impardonabilă vizită a mea, la o
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
târziu, cu picioarele istovite și albul ochilor înroșit, va începe acel interminabil rechizitoriu-interogatoriu din care Sophie se va strecura, va fugi, păstrând doar o ciudă, o nemulțumire enigmatică în ochii ei tot foarte albaștri, sub genele lungi, neîntoarse. Pași ușori, scârțâitul scării de lemn, uși care se închid și se deschid la etaj, câteva note încercate pe un clavir, o rochie fluturând dincolo de grilele sculptate ale balustradei, musafirul, și el ar trebui să se grăbească, să nu fie surprins de ceilalți
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Dar, iartă-mă, dragă Vica ! M-ai întrebat ceva și am uitat ce... — Că mare brânză te-am întrebat ! Ce mai faci, ți-am zis. Ce mai face domnu... — Mersi, bine... Nu-l știi dumneata pe Puiu cât e de scârțâit și de bolnăvicios ? Acum își schimbă lucrarea din față și n-a vrut în ruptul capului să-l vadă lumea așa știrb cum e... Totuși, mi-am spus, eu nu pot să-i fac o asemenea figură Clemenței ! Și m
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]