1,573 matches
-
la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, omilia XV, p. 293-294) „Așadar, dacă raționamente greșite războiesc cugetul nostru, noi să punem înainte credința; dacă fapte absurde ne muncesc, de credință să facem uz; și în definitiv dacă durerile și scârbele se grămădesc asupra noastră, numai pe credință ne putem repauza. Ea este cu drept cuvânt păzitoarea și apărătoarea tuturor celorlalte arme, și dacă nu o posedăm, apoi și acelea toate se frâng”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariile sau Explicarea
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
continuă și anxietatea permanentă se tocesc. Nu mai suntem răniți continuu de ceea ce ar trebui să ne rănească la fiecare pas. O plimbare de un sfert de oră pe un bulevard bucureștean ar trebui să te facă să vomezi de scârba. Treci nepăsător și doar din când în când câte ceva - ca o epifanie negativă - te izbește. Dar șocul durează câteva clipe, câteva minute, pentru că apoi să se risipească. Lozinci, imagini propagandistice, sunete, frânturi de conversație, figuri sinistre, clădiri delabrate, toate ar
Un umanist îsi contemplă viata by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18150_a_19475]
-
își populează menajeria / precum un bătrîn filosof” (Copilul nostru). Acestea sunt cele două puncte de reper antinomice ale poeziei în cauză, pe de-o parte o imagine rebarbativă, cu „norii urîți ai prezentului”, cu „obrazul pudrat al nepăsării”, în care „scîrba crește și înflorește precum / borhotul de după primul must”, pe de altă parte Îngerul, făptură neștiutoare de tertipurile esteticii: „Îngerul care mă ține în brațe / ca pe un prunc al nimănui / nu știe că scriu acum un poem”. Situat la mijloc
Un poet oximoronic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5742_a_7067]
-
în parte, de atâtea ori glorificând o măreție neagră, toate acestea m-au convins că locul lor cel mai potrivit după lectură este pagina de revistă și raftul bibliotecii. Și, totuși, sunt cuvinte, cuvinte doar, nu viziuni, cu convingeri, nu scârbele asasine de care suferim, cuvinte numai în textele dvs. care ar putea fi înlocuite cu termeni civilizați, la fel de elocvenți, dar nu atât de urât mirositori. Cum spuneți exemplar "O, fericit pământul/ pe care nu cad avioane" sau "Adesea îmi zâmbește
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14293_a_15618]
-
Mircea Mihăieș Am privit cu uimire și cu un început de scârbă felul deprimant în care oamenii din răposata Convenție Democrată acceptau, cu ani înainte de termen, ideea că vor pierde alegerile. Și, mai apoi, resemnarea de miel dus la cuțit la știrea că vor fi dați afară din funcții. Fără îndoială, mulți
Răutatea vine pe unde radio by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16062_a_17387]
-
nu mai e deformat de prisma unei lacrimi. O perversiune fără pereche este sfințenia. Un viciu al cerului". Și, imediat, adaugă: "Acel ce nu cunoaște dezgustul de sfinți este pierdut. Dacă nu m-ar apuca uneori o ură, susținută de scîrbă, împotriva acestui doliu al inimii care este sfințenia, nici lepră n-ar putea fi numită boală căreia i-aș fi căzut pradă. Tot farmecul vieții se epuizează într-o legănare plină de uitare, în visul unei seninătăți melancolice; dar sfințenia
Cioran în 1937 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16014_a_17339]
-
tot ea îl neagă și că, odată anulat de un exces de durere, nimic nu-l va mai putea reface. Negația Divinității, în numele raționalismului, al îndoielilor sau al indiferenței este o aprobare binevoitoare față de refuzul născut din efervescența unei însîngerări. Scîrba de Dumnezeu la un om religios ajuns în stadiul final al suferinței determină o singurătate atît de copleșitoare, că, de-ai putea scăpa o lacrimă, ea ar otrăvi întreg pămîntul, stelele s-ar învineți iar soarele ar răspîndi o lumină
Cioran în 1937 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16014_a_17339]
-
a doua din București. Ar fi putut ajunge în cel mai bun caz un actor de mâna a doua la un teatru de prima mână, dar nimic mai mult. Avea o nevastă răutăcioasă, geloasă și isterică și un copil, o scârbă de fetiță plângăcioasă. Amândouă erau în 2 Mai, la etajul doi al unui hotel. Cică aia mică ar putea face insolație dacă merge dimineața la plajă. Valul nu le putea face nimic, hotelul era o construcție stabilă. Altceva? Un apartament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
rotunzi și soarele galben. CUMPĂRĂTURI, DECI Pentru că sunt dur, frate, am intrat ieri la Alimentara să cumpăr brânză, salam, pâine și biscuiți. Ajuns la casă, am dat să plătesc, dar m-am ciocnit de privirea plină de ură, dispreț, dezgust, scârbă și moarte a vânzătoarei. La prima mână m-am gândit că o fi mama sau sora lui Ionuț, unul căruia i-am rupt mâna în trei acum niște săptămâni. Dar pe ecusonul de la halatul femeii scria Geta Pascu, ori pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
o obligam să rămână cu mine. Foarte bine, du-te, îi aruncam eu cu răutate. Du-te! Pentru că eram așa de înfricoșătoare, nimeni, nici măcar Helen, nu avea curajul să-mi spună că eram incredibil de egoistă și, vorbind cinstit, o scârbă și jumătate. Îmi terorizam toată familia cu nebunia mea și cu schimbările mele imprevizibile de dispoziție. Kate era singura pe care o tratam cu respect. Și asta numai ocazional. O dată, când a început să plângă, am țipat la ea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
amestec îngrozitor de sentimente. Era o combinație de rușine, umilință, jenă din cauza comportamentului meu copilăresc, stare defensivă din cauză că eram certată, furie fiindcă eram tratată ca un copil și conștientizarea faptului că venise momentul să încetez să mă mai port ca o scârbă egoistă. Tata s-a așezat cu toată greutatea pe pat, strivind o cutie goală de bere pe care nu o observasem zăcând pe pilotă. Tata a recuperat-o de sub el și mi-a arătat-o cu tristețe. —Ce-i asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
a spus el zâmbindu-mi. Mă simțeam de parc-aș fi avut din nou trei ani și jumătate. Știu că nu ți-e ușor, mi-a zis el. — Dar asta tot nu e o scuză ca să mă comport ca o scârbă, am recunoscut eu. Preț de câteva minute, am tăcut amândoi. Singurele sunete care se auzeau erau cele produse de Kate, care sforăia fericită - poate că și ea era la fel de fericită ca toți ceilalți că-mi primisem pedeapsa - și de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
ușă cu un braț de haine noi. —O, Claire! a zis ea tresărind vinovată și scăpând pe jos una din cizmele mele noi. Credeam că dormi. Asta văd și eu, am răspuns eu sec. Și-acum pune totul la loc. —Scârbă! a bolborosit Helen, aruncând pe jos un teanc enorm format din hainele mele noi. Era limpede că intenția fusese să le ia și pe ele într-o călătorie la Belfast. Îmi pare rău, copii, le-am spus hainelor. Vă duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
s-a supărat. — Îmi pare rău, am îngăimat venindu-mi să mor de rușine. Dacă până atunci Adam avusese vreun motiv să mă considere isterică și nevrotică, chestia asta nu putea decât să-l convingă de faptul că eram o scârbă totală căreia îi plăcea să iște scandaluri. —De ce pleci? m-a întrebat el supărat și jignit. Îmi cer scuze că a durat atât. Dar am crezut c-o să mă aștepți. Am crezut c-ai plecat, am bolborosit. — Dar de ce? m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
prins în vârful capului și, ca de obicei, era superbă. Când ne-a vezut, s-a oprit în loc și s-a holbat la noi cu mare atenție. —Uită-te la ele, a zis ea cu amărăciune. Uită-te la ele, scârbele astea norocoase. —Bună, Helen, a spus Anna cu prudență. —Vaci leneșe ce sunteți! Toată ziua zaceți și nu faceți nimic, în timp ce eu trebuie să învăț de-mi sar capacele, a continuat Helen ofticată. Eu mi-am pus mâna streașină la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
pe Kate și am încercat s-o liniștesc. Era un copil minunat, dar, pe cuvântul meu, uneori își alegea foarte prost momentul. O auzeam pe Helen râzând în continuare în timp ce cobora scările. După o vreme, s-a întors în cameră. —Scârbă nenorocită, mi-a zis ea veselă, așezându-se pe pat, lângă mine. Ne-ai dus pe toți de nas. Te-ai prefăcut distrusă din cauza lui James și când colo ție ți se aprinseseră câlcâiele după Adam. Nu, Helen... am protestat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
ei. Ar fi preferat sincer ca el s-o trântească pe o masă, să-i smulgă hainele de pe ea și să i-o tragă fără a-i cere permisiunea în mod explicit. Mă tot mângâia, povestea apoi, strâmbându-se de scârbă. Într-un mod delicat, sinistru, de parcă ar fi citit o carte despre cum să le dea femeilor ceea ce își doresc. Al dracului Mângâietor Delicat, îmi venea să-mi jupoi pielea de pe mine! Și așa a apărut expresia. Sugera o notă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
pe la asfințit, pe un anume Remo, parcă așa Îl chema, la volanul micului său Fiat Balilla negru. Mustăți negre, păr negru, creț, cămașă neagră și dinți negri, oribil de cariați. Și se săruta cu o fată. Iar mie mi-era scârbă de dinții ăia negri care sărutau un lucru așa de frumos și de blond, nu-mi mai amintesc nici măcar ce față avea, dar pentru mine ea era fecioară și prostituată, era eternul feminin. Și mult fierbeam În mine, ca să zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
sunteți voi? Un nenorocit de Sindicat al Mamelor? — Eu nu fac decât să-ți atrag atenția, a spus Alice calmă, că tu scrii despre niște copii vulnerabili. Judecătorilor nu le va plăcea treaba asta. Ce-mi pasă mie de niște scârbe de copii de celebrități? a mârâit Amanda. Sau, de fapt, de orice fel de copii? Copii, puradei! Oricine are așa ceva, merită tot ce primește. Alice s-a uitat la ea la fel de calmă. Iată personificarea curvei carieriste, care urăște copiii, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ieftin, ușor de obținut, accesibil și, sincer, nu există nimic mai bun. Și, evident, e și ecologic. A urmat un zgomot ca de explozie. Tatăl lui Alice își scuipase varza de Bruxelles în șervet. Fața i s-a înverzit de scârbă. Apoi a așezat ghemotocul pe suprafața de plastic a perdelei de duș care, dacă tot nu fusese folosită la nașterea Rosei, ținea acum loc de față de masă festivă. Mama lui Alice și-a privit îngrozită fiica. —Scuzați-mă, a bolborosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
stupidă, dar îmi dădea un sens, o direcție în care să apuc. Închis în carapacea mea de elev antipatic și apoi de student încăpățânat, mă simțeam util și important: colegii turnători mă amuzau, iar la profesorii activiști mă uitam cu scârbă și ironie; „aveam valoare“, pluteam deasupra lor, și asta conta. Și unii, și alții îmi întăreau dorința de-a merge la bibliotecă și a citi cărțile lui Monciu-Sudinski, atâtea câte se mai găseau după ce fuseseră arse sau confiscate. Parcă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
spahiul, la fel de calm. Important este ca Ștefan să scape din aceste locuri prea apropiate de Dunăre! Deși, Între noi fie vorba, domnitorul nu este obiectivul nostru. Iar căpitanul nu va fi ucis. Aveți cuvântul meu! - Cuvântul unui spahiu! scuipă cu scârbă Simion. - Ajunge! spuse căpitanul. Ați auzit! Nu e vorba decât despre un schimb de informații! Ne vedem după-amiază la cetate! Încolonarea și Întoarcerea la galop! Încet, parcă nedumeriți, Apărătorii ieșiră din formație. Ienicerii se dădură la o parte, făcând un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
se refuză de-a publica procesele verbale care - ar fi s-o probeze aceasta. Aduceți-vă aminte de atentatele asupra lui Friedrich Wilhelm IV și atentatul din 1866 asupra principelui Bismarck. Blind desigur nu era socialist. Se vorbește totdauna despre scârba pe care ar fi producînd-o un asemenea eveniment asupra întregei societăți culte. Spre a caracteriza această aserțiune amintesc că în vremea acelui atentat circula în Germania de sud o gravură pe care într-un colț era Blind, ochind cu revolverul
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
de o crimă a unuia din partizanii săi. Însă când, în fața evidenței, în loc de a tăia un membru cangrenat, acel partid se scoală întreg pentru apărarea vinovatului, când îndrăzneala apologiștilor crește cu mărimea crimelor, atunci țara nu poate privi decât cu scârbă o asemenea adunătură. Numai partid nu se mai poate numi, ci bandă de scelerați care desfide morala, se folosește de piroteala națiunii și de nemaipomenita indiferență morală acelui care ar avea drept sfântă datorie a ocroti pe cei slabi și
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
alții. Pe niciunul nu-l cheamă nici Giani, nici Pherekydis, nici Carada. Între miile de cranii ce formează plebea guvernantă de politiciani de meserie, unul nu e în stare a scrie un șir pe care să-l poți citi fără scârbă morală. Daca cităm în teatru pe Millo, în pictură pe Grigorescu, în muzică câțiva germani, am încheiat-o. Nicăiri nu vedem Caradale. Incapabile de a pricepe un adevăr, fie științific, fie artistic, daca le întîlnim le vedem lipsite de umbră
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]