523 matches
-
vrut să se culce cu dulgherul, părăsindu-l, încât destinul se arăta dispus să se îndrepte spre un sfârșit care iartă totul. Numai că băiatul a dispărut după un timp, iar fata n-a rezistat și acestui șoc; disperată, dezorientată, scârbită, a ajuns curând o depravată. Un student i-ar fi dat atunci, în glumă, la un chef, porecla „Mefista”, pentru că, zicea el, Mefista le propunea tuturor bărbaților care-i plăceau cât de cât un târg: să-i vândă ei trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
om normal și-ar fi vărsat și inima, nu numai mațele? Cerul limpede, strălucitor, tot atât de limpede pe cât era mlaștina de murdară, miasmele rele, infecte, care ardeau în lumină, duhorile de stârv putrezit, pe care dimineața le mirosea ca o hienă scârbită, îmi arătau ce erau de fapt ceasurile petrecute acolo. M-am aplecat spre un ochi de apă tulbure, noroioasă, și mi-am văzut chipul. Îmi căzuse o parte din păr. Apăruseră și câteva riduri noi. Începeam deci să îmbătrânesc. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
clădirile din Praga. De asta am și inventat noi Art Nouveau, se strîmbă, dîndu-i un cot lui Tiffany. CÎnd eram copil, le iubeam pe doamnele acelea de piatră și voiam să arăt ca ele cînd o să fiu mare. Susan privește scîrbită către lașa de soră-sa și Art Nouveau. — Vrei să spui că gagicile din Cehia se fac așa frumoase numai ca să concureze cu niște clădiri? — Și ce vezi rău În asta? Femeile de piatră pot sta goale tot anul, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
manevrându-și cu dibăcie picioarele lungi. A ajuns primul pe punte și a privit în jos la cei doi, cu fața lui lungă. — Frumoasă! Voia să spună, probabil, că Tomoe e frumoasă și i-a oferit mâna cu familiaritate. Tomoe, scârbită, nu a putut să-l refuze categoric, așa că i-a întins, în schimb, geanta. El râse fericit, cu gura lui de crocodil. Când au ajuns sus, pe punte, soarele strălucea drept în ochii lor, care tocmai se obișnuiseră cu întunericul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
aceea, în clipa în care am zărit un fost discipol. M-am îndreptat, bucuros, spre el, să-l îmbrățișez. Numai că, spre uluirea mea, el s-a grăbit să traverseze strada. Am tras o înjurătură și m-am întors acasă scârbit. Mi se îmbulzeau prin cap numai gânduri care-mi sfârtecau creierul. Făcusem penitență, recitând, conștiincios, cei șapte psalmi obligatorii, sub ochii reci ai unei supraveghetoare, dar să fac penitență și după aceea, pentru că oamenii erau lași, mi se părea prea
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
-mă pe jos și strigând: - Tocmai tu, care la douăzeci și șase de ani ești un angajat al acestui palat! Am încercat să-i sărut încălțările, asemenea câinelui care linge picioarele stăpânului pentru a-l îmbuna. M-a respins însă scârbit și revoltat. Fără a-mi lăsa timp să răspund, a adăugat privindu-mă disprețuitor: - Vorbești limba noastră, precum și celelalte din regat, vorbești ca un învățat în apărarea credinței ariene, cunoști legile noastre și pe cele ale Bizanțului, și totuși nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
erau convinși, dar s-a făcut cum am zis, și după două zile femeile puțeau precum o cangrenă. Când un tarhan s-a apropiat de o tânără la vremea popasului ca să-i facă felul, a dat înapoi brusc, strâmbându-se scârbit și înjurând. S-a întors însoțit de hagan și de alți nobili. După ce au adulmecat femeile și au vorbit ceva între ei, Bayan m-a întrebat: - De ce duhnesc așa? M-am arătat mirat, am adulmecat și eu o femeie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
veneau cu treburi la cancelaria ducală din Cividale: cu un amestec de neîncredere și dispreț. Ne-a lăsat să așteptăm în drum; când a revenit, comportarea i se schimbase puțin și, trecând pe lângă el, l-am văzut strâmbând din nas scârbit de cum miroseam. Am trecut printr-un hol cu podeaua dintr-un mozaic în felurite culori, care dădea într-un peristil dreptunghiular, totul împrejmuit de un portic cu coloane având, în mijlocul unei grădini, o fântână cu trei jeturi înalte. Peste tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pe care să-i elibereze din Închisorile stăpânilor. Nu-și dorea să devină nimic. Voia să fie ceva - să dea un sens vieții sale. Până acum nu avea nici unul. Își așeză cartela electronică pe catedră. Ferrante Îi acordă aceeași atenție scârbită pe care ar fi adresat-o unei muște. Intră și un alt student pe care Îl luă În primire pramatia aceea de asistent, care-și căuta ceva de făcut, Încercând să pară util, astfel Încât la sfârșitul doctoratului profesorul să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Secretarul lui Elio veni alergând. Era răvășit, uimit. Pentru a-l ajuta să se ridice, Îi Întinse mâna: lui Zero Îi părea că atinge o cârpă udă. Polițistul, nedumerit, ținea gheata sportivă de parcă ar fi fost propria lui armă. Părea scârbit - dar Zero nu putu să-și dea seama dacă el Îi făcea scârbă sau polițistul era dezgustat de sine Însuși. — Buonocore, nu l-ai recunoscut? Îi spunea Merlo, speriat că vina pentru acest incident avea să cadă asupra sa. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu? Apoi lăsă baltă lecția de istorie, căci ospătarul Începuse să aducă prăjituri mamelor micuților invitați. — Țin să precizez că nu sunt rasistă, spuse absentă mama Guendalinei. Cufundându-și lingurița În tort, observă că era plin de fișcă, și așeză scârbită farfurioara pe măsuță, fără a-și da seama că atinsese poșeta Majei - un săculeț Gucci deosebit de elaborat din piele ce imita pielea de piton. — Nu vreau ca Guendalina să crească În preajma unei persoane de culoare, dar nu din rasism - dimpotrivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Dacă știați deja, nu merita osteneala... Bine, În afară de asta, ADN-ul conținut În țigările de foi e același cu cel din firele de păr de pe anexa ambarcațiunii furate... Lucas păru de data asta interesat; luă raportul și făcu o mutră scîrbită. - Dobitocul! - Cine? - Vrei să te pun la treabă? Stéphane bătu rapid În retragere, Lucas formă pe mobil numărul de telefon al Mariei. Ticălosul de Bréhat scufundase barca și ascusese anexa la Morgat, lăsînd să se creadă că era opera lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
că fusese manipulată. - Adunările au degenerat, iar catolicii s-au pus sub protecția IRA, Îi explicase Ryan, evocîndu-și iubirea zbuciumată cu o tînără protestantă din Belfast. - A falsificat registrele de stare civilă pentru ca decesul lui să nu apară, adăugase ea, scîrbită, și se slujise de actul de naștere pentru a face o cerere de pașaport În ianuarie 1962. - O lună mai tîrziu, Erwan de Kersaint era ucis la volanul mașinii lui Ryan, completase Lucas. - Așteaptă... Și Erwan s-a născut În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
altul. - E țicnit! Doar n-o să credeți așa ceva! El e cel care a venit după mine! El e cel care mi-a propus un plan ca să recuperăm lingourile și să ne descotorosim de bătrîn! urlă PM. Ryan scutură din cap, scîrbit. - Termină, PM. Tu ești cel care mi-a dezvăluit că tata a ucis-o pe Mary, tu ești cel care i-ai ucis pe Gildas, pe Yves... PM Începu să zbiere ca un apucat: totul era fals, tipul nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
oricum, termenul era depășit cu trei săptămâni. Michel puse scrisoarea pe birou, Într-o stare de profundă incertitudine. De un an, era liber să-și stabilească singur domeniul cercetărilor; la ce rezultat ajunsese? În fond, la nici unul. Deschizând computerul, constată scârbit că pe e-mail apăruseră optzeci de pagini noi; și nu lipsise decât două zile. Una dintre comunicări provenea de la Institutul de biologie moleculară de la Palaiseau. Colega care Îi ținea locul Începuse un program de cercetări asupra ADN-ului mitocondriilor; spre deosebire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Mi s-au răcit picioarele! BRUNO: Ia te uită! Altul! GRUBI: Asta e bătaie de joc. AL DOILEA BĂRBAT (Către BRUNO.): Nu aveți cumva o pereche de ciorapi? BRUNO: Nu am. AL DOILEA BĂRBAT: Cine vorbea de ciorapi aici? GRUBI (Scârbit.): S-au, dus. PRIMUL BĂRBAT (Către MAMA.): Doamnă, nu are nici un rost să vă lăsați cuprinsă de durere. Așa e viața. MAMA: Vai, domnule, ce gentil sunteți. AL DOILEA BĂRBAT: Doamnă, ce ne este scris... BRUNO: Zău, n-are nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
unicul obiect care dă liniște constantă spiritului și calmează simțurile. Tomberonul devine real și monumental, devine un simbol: al prosperității și al civilizației, el este o deschidere optimistă către viitor și un limbaj prin care poate fi interpretat prezentul... MAJORDOMUL (Scârbit.): Ce discurs! BRUNO: Lasă-l... N-avem timp d-alde d-astea... FETIȘCANA (Enervată.): Nu înțelegeți nimic Nu puteți trece dincolo de fapte. Sunteți orbi, sunteți surzi... GRUBI: Ia te uită! Ne-nveți tu pe noi... FETIȘCANA: Sunteți niște îngâmfați! (Către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
culoarea normală; personajele plictisite; unii nici nu se mai uită la funie; figuranții își adună ustensilele și se retrag plictisiți; imaginea eșecului pe fața lor; se retrag dansatorii, acrobații, orchestranții, mașiniștii, POMPIERUL și POLIȚISTUL; rămân ceilalți combatanți.) BRUNO (Așezându-se, scârbit, într-un colț.): Crezi că asta o să mai cadă vreodată? MAJORDOMUL (Se așază ceva mai departe de BRUNO.): Nu știu. Nu-mi mai pasă de nimic. (O parte din lumini se închid; rămâne spațiul de joc, maltratat, cu personajele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
geană.) Na! Nnnna! (Mirat până la demență, își privește pupila, și-a lipește de fața oglinzii, fluieră nemulțumit; își lustruiește oglinda de pantalon, reia contemplarea schimbându-și mereu poziția corpului; se oprește și se privește în tăcere câteva zeci de secunde; scârbit.) Vax! (PARASCHIV apare, speriat, în deschizătura din tavan; coboară repede câteva trepte, stropind cu apă în jur, trântește capacul, se asigură că e bine închis și se așază pe scară, epuizat, cu găleata între picioare, are fața răvășită.) PARASCHIV: Ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
O să ne jucăm șase zile pe săptămână... iar duminica o să-ți dau liber... (Îl lasă în mijlocul încăperii; MACABEUS gâfâie, icnește.) Da’ știi că m-ai obosit? Ești al dracului de greu. Am să mai tai ceva din tine... MACABEUS (Obosit, scârbit, la capătul puterilor.): Auzi... Du-te... lasă-mă să mor... Lasă-mă să stau singur... Măcar o zi... Da-te... Ești tânăr... Ai studiat la Göteburg... Du-te dracului... Lasă-mă în pace... Lasă-mă singur... Tot voiai să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
data aceasta receptiv la spusele CASIERULUI.): Nu! Nu-i adevărat! Domnule! Sunteți o victimă a minciunii! IOANA: Nu-i ascultați, domnule, toți sunt nebuni. ȘEFUL GĂRII: Duceți fata de aici! IOANA. Nu plec nicăieri! Vreau să văd totul. HAMALUL (Scuipând scârbit.): Ce porcărie! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Domnilor! Domnilor! E păcat... CASIERUL: Nu-i ascultați, nu-i ascultați, nu le dați atenție. Asta e obsesia lor, sunt niște ratați, fiecare a vrut să fie cândva călător prin ploaie, de aici a pornit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cândva prin acele păduri frumoase... Asta e. Totul se poate reîntoarce, poate că într-o dimineață ne vom trezi și-o vom lua razna, pur și simplu, prin ploaie... Înțelegeți? Poate că de asta suntem așa triști și înrăiți și scârbiți și păcătoși, poate că de asta... poate că am fost cu toții călători prin ploaie și acum nu știm nimic... nu ne mai amintim nimic... Eu, domnule, de mulți ani aștept să visez un vis... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Care îl ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
în vreun ceas norocos, sub ocrotirea unei stele prielnice. În altele, conform logicii, domnesc gâlceava, scandalul, ura, mânia și răzbunarea. Necruțătoare e cauza împlinindu-și întotdeauna necruțătoare efectul. Astfel cel mai ades în călătoriile cu autobuzul, lumea e morocănoasă și scârbită, gata să scuipe înjurături și ghionturi. Femeia cu două sacoșe vernil, de pildă, abia așteaptă s-o îmbrâncească puștiul ăla de liceu, ca să înceapă să-l huiduie și să dea naibii ziua de azi și mama lui de guvern și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ascultam unul altuia cuvintele. Auzeam doar melodiile din vocile noastre. Ceea ce ascultam nu conținea mai multă inteligență ca mârâitul sau torsul unor feline mari. Dacă am fi ascultat mai mult, dacă ne-am fi gândit la ce auzeam, ce cuplu scârbit am fi fost! Ieșiți de pe teritoriul suveran al imperiului nostru pentru doi, începeam să vorbim la fel ca toți nebunii patrioți din jurul nostru. Dar nu conta. Un singur lucru conta... Imperiul pentru doi. Și când acel imperiu a încetat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
spionat din toate părțile. Știa asta. Intraseră pe fază și cei de sus, tov. colonel Ghiță, mai ales. Simțea că-i pusese pe urmă pe cineva, dar încă nu reușise să afle cine-i. „O fi din ăștia noi“, gemu scârbit. „Are Facultate și-i pune să stea să raporteze cu cine mă regulez!“ Ultima dată, în povestea cu inginera de la S.T.C.L., umbra avusese bunul simț și-l prevenise. „Tov. Goncea, am sarcina să vă filez. A ajuns la șefu problema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]