718 matches
-
el este acela care mângâie și consolează fetița care se află în femeie [...], micșorează pentru a putea vedea, mărește pentru a putea admira 33. Dar ce iese dintr-un asemenea joc de perspective intersectat aproape continuu cu lumea înconjurătoare atunci când scapără cremenea minții geniului? Ne-o spune "umilul" unei lumi ce nu mai este, "sărmanul" Dionis: ...și tot astfel, dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. De aș avea trei ochi aș vedea-o și mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cu rația zilnică de alcool nu mult, un pahar-două de coniac cînd ajungeam acasă, dar fiind în fiecare zi... Vorba aia: ce nu distruge potopul, macină picătura... Își duce țigara la gură, rămîne cu ea un timp între buze, apoi scapără un chibrit și o aprinde. Don Șef, surîd eu, nu-i voie de fumat în curtea combinatului. Dacă vă vede careva din conducere? Mai dă-i în mă-sa! murmură el, trăgînd din țigară. Stropii mărunți ai ploii reci de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ghicesc ce-ați vrut dumneavoastră să spuneți, așa că spuneți deschis, vorbesc eu calm. Tamara surîde scurt, clătinînd din cap: Ascultă, Mihai, pentru tine, acum, separatorul este deja pornit. Da-da, așa-i! se înfurie ea și ochii încep să-i scapere, în timp ce degetul ei mă amenință din nou. Ți-am observat reacția cînd tovarășa Roman a spus că mai avem gaze pentru zece-douăsprezece ore... De-atunci, tu știi că poți porni instalația, altfel nu ți-ai fi permis să te comporți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și-l lăsă pe Brunetti să sară pe mal. Înainte ca acesta să apuce să se Întoarcă pentru a-i mulțumi cu o fluturare de mână, Monetti plecă, rotindu-se pe loc, Înapoi pe drumul pe care venise, girofarul albastru scăpărând În vreme ce omul se ducea acasă la cină. Brunetti urcă pe jos, cu picioarele obosite de atâta sărit În și din bărci, lucru pe care i se părea că-l făcuse toată ziua, de când Îl luase prima barcă de acolo În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
depărtare peste acoperișurile orașului. Ce ciudat; frumusețea zilei era neștirbită. Vrăbiile zburau În picaj și jucau leapșa aproape la lungimea unui braț, ciripind de bucuria zborului. Și-n ziare, aurul ce acoperea aripile Îngerului din vârful clopotniței bisericii San Marco scăpăra În bătaia soarelui, Îmbăind tot orașul În binecuvântarea lui scânteietoare. 16 Luni dimineață, intră În birou la ora sa normală și stătu locului, uitându-se la fațada bisericii San Lorenzo preț de mai bine de o oră. În tot acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
fel va fi, Îmi Închipui, și maggiore Ambrogiani. — Mulțumesc. — Cu plăcere, Guido. Ne Întoarcem acasă săptămâna viitoare. — Bun. O vacanță plăcută. — Da, vom avea. Noapte bună, Guido. — Noapte bună. Când puse receptorul Înapoi În furcă, un amănunt al discuției Îi scăpără În minte și rămase Încremenit locului, uitându-se țintă la mâna sa, incapabil s-o desprindă de pe receptor. Contele știuse gradul lui Ambrogiani. El Îi spusese ofițer, dar contele Îl numise „maggiore Ambrogiani“. Contele știa de Gamberetto. Avusese legături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Ziua tologit în soare pândind cozile de șoaric Noaptea-n pod, cerdac și streșini heinizînd duios la lună. Filozof de-aș fi? simțirea-mi ar fi vecinic la aman! In prelegeri populare idealele le apăr Și junimei generoase, domnișoarelor ce scapăr Li arăt că lumea vis e - un vis sarbăd - de motan. Sau ca popă, colo-n templul închinat ființei care După chip ș-asemănare a creat mâțescul neam, Aș striga: o motănime! motănime! Vai... Haram De-al tău suflet motănime
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
răcoreală binefăcătoare îl cuprinse pe el, pe care soare-l arsese în somnu-i... merse mereu înainte... peștera se lungea din ce în ce și devenea tot mai întunecoasă. Deodată văzu ca o zare de senin, dar îi păru că-i scapără. Văzând însă că ea nu pierea, el s-apropie și văzu o bortă, cât ai băga mâna, care corespundea undeva... se uită pe ea... văzu tufișuri mari și-i veni un miros adormitor de iarbă. El cercă să mărească borta
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
răcoreală binefăcătoare îl cuprinse pe el, pe care soarele l-arsese în somn... Merse mereu înainte... peștera se lungea din ce în ce și devenea tot mai întunecoasă. Deodată văzu ca o zare de senin, dar îi păru că-i scapără. Văzând însă că ea nu pierea, el s-apropie și văzu o bortă cât ai băga mâna, care corespundea undeva... se uită... văzu tufișuri mari și-i veni un miros adormitor de iarbă. Cercă să mărească borta cu puterea mînilor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
răcoreală, binefăcătoare îl cuprinse pe el, pe care soarele-l arsese în somnu-i... merse mereu înainte... peștera se lungea din ce în ce și devenea tot mai întunecoasă. Deodată văzu ca o zare de senin, dar îi păru că-i scapără. Văzând însă că ea nu pierea, el s-apropie și văzu o bortă, cât ai băga mâna, care corespundea undeva... se uită pe ea... văzu tufișuri mari și-i veni un miros adormitor de iarbă. El cercă să mărească borta
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
capete strâmbate de turbăciune! - Cine-i acel om? strigai din toate puterile mele, cu toate că părea că un demon cu degete de lemn îmi strângea gîtul!... Mă repezii la el... dar un cioclu mă pocni cu pumnul în frunte, încît îmi scăpărară ochii scântei verzi și căzui amețit pe spate. Nu știu cât am zăcut astfel, când m-am trezit însă eram culcat pe-o bancă de piatră din colțul bisericei și la capul meu veghea Ioan! - Cine-i acel om? fură primele cuvinte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
bătrân în fuga lor fără ordine. Amețit, turburat, fugeam fără să știu unde, până ce prigonitorii ne pierdură urmele, până ce noi ne crezurăm destul de siguri pentru de-a sta și de-a răsufla. Ajungând într-un vârf de munte, începurăm a scăpăra din amnare, a clădi care-ncotro câte - un foc uriaș, pe lângă care se așezară toți. Toți erau morți de oboseală și cu toate astea trebuie ca cineva să vegheze. Unii își legau ranele - cele mai multe ușoare - alții, cum erau, se întindeau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
forța sângelui care face numele și îl scoate la înaintare. Nu contează ce nume. Să te cheme Violett Predoi! Dacă ai bun-simț, cazi strivit sub monstruozitatea numelui. Dar dacă nu-ți pasă, îi faci pe oameni să-ți spună numele scăpărând de admirație. Cel mai rău este să nu lași nici un nume, iar pe Zogru îl apuca disperarea când se gândea că nimeni nu va ști că s-a târât pe suprafața pământului. Era într-o zi de februarie când l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
-te, Vadim Vasilievici. ă Ai crezut că asta o să te salveze? Vocea de bariton a acestuia dispăru, lăsând loc vocii sale subțiri. Vorbea repede, fără suflare. ă Despre ce vorbești acolo? Osip Maximovici încercă un zâmbet amical. Însă ochii săi scăpărau numai ură la adresa lui Porfiri. ă Nu minții. E prea târziu pentru minciuni. Am auzit totul. ă N-ai auzit nimic. Acum dă-mi, te rog, cutiuța. Nu îți aparține. Îți mulțumesc că ai recuperat-o. Dar este a mea. ă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
noastră, a fost găsit dormind într-o iesle. Dormise trei zile, așa-i nenea, glumește. Mihu îi mai spuse despre Nenea cum voia să ajungă la capătul pământului și până atunci nu va păți nimic, cum se vor întoarce caii scăpărând din copitele lor mari, dar simți deodată că e ceva în neregulă. Fetița se lăsase moale la pieptul lui cu mâinile sale micuțe atârnând fără viață. Îi luă capul în palme și de abia atunci văzu că în timp ce-i vorbea
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
peste poza aceea, în spatele meu ei toți râdeau, cu focul în obraji mă întorc înspre ei, Dacă cine mi-a pus poza aia acolo nu vine imediat s-o ia, mă duc după Pedagog, îi ameninț eu și ochii îmi scapără fulgere, Nu mă văzuseră niciodată astfel și cred că începuse să le fie frică, fiindcă unul din băieți cu râsul înghețat pe buze s-a grăbit să-și strecoare mâna sub cuvertura mea scoțând poza compromițătoare, apoi privindu-mă nerușinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
simțurilor, ca să mă întorc cu toți ochii mei spre adâncimile nebuloase ale sufletului, Aceste cuvinte spuse acum câțiva ani! mă uit pe furiș la el să-l văd cum reacționează, ce impresie, el tace și de la locul lui nu-i scapără nici un mușchi al feței, cu ochii închiși pare că, Nu trebuie decât să astup bine toate intrările, urmez eu mai departe, intrările înspre urechea învățată cu zgomotul de fond al lumii dinafară, ca să-mi încerc auzul dinlăuntru pregătit să sesizeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
duc într-o zi la mănăstire, oare de ce se, întreabă gândul meu n-am spus cum ar fi trebuit să spun, să vii într-o zi la mănăstire, de ce tocmai eu s-o duc?! Să vezi picturile lui Theo, îmi scapără ochii ori de câte ori vorbesc despre asta, Sunt diferite? Peste două săptămâni ne ducem acolo să terminăm biserica, eu voi pleca săptămâna viitoare, Pleci?! Mai avem de pictat pronaosul, Unde-i pronaosul?! La intrarea în biserică, unde săruți crucea, Da! Mi-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
loc doar cu ochii la Sfânta Treime, și pășim sfioși în tăcerea din naos, scena votivă, Ieremia Movilă cu familia, scaunele înalte de lemn, îngălbenite de vreme, lustruite de atâtea mâini ce s-au sprijinit cu credință pe barele lor, scăpărând o privire în altar, Deisis, rugăciunea, ne închinăm amândoi nu fără teamă la icoane, nu sunt prea obișnuită cu astfel de gesturi, atât de rar ajungând într-o biserică, în naos geneza acum, facerea astrelor, soarele și luna și trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
tot mai frig, învelește-mă, am frisoane, și când m-am întors spre stânga, de acolo vine frigul, ochii mei n-au putut vedea, du-te! Nu! Unde-i vocea? Ajută-mă! Unsprezece ani, un foșnet de frunze, printre frunze scapără soarele, frunzele sunt foarte, foarte sus, Corina, arată-mi! tu mai întâi! Tu! Cântă și păsărelele, amândoi deodată! Acum! Dar eu n-o văd pe-a ta fiindcă m-ai lăsat numai pe mine să fac gestul, m-ai păcălit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Dumitrache, care, după multe stăruinți, îi dă lui Vasile hârtie cum că a deprins meștelugul, am văzut și eu hârtia aceea și meșterul Luca trage ultimele fumuri din țigară și fără să stea pe gânduri își aprinde alta, flacăra chibritului scapără în întunericul din încăpere și pentru o fracțiune de secundă am avut senzația că surprind în flăcăruia chibritului ceva din taina acestei nopți dar, Hârtia era întocmită cam așa, povestește meșterul Luca, acest băiat Vasile din Fălticeni a fost la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
la zece seara, De la opt la zece, se miră ea și nu știe ce să spună, Bine! Dar nu pot chiar în fiecare seară, Și de ce nu? într-o seară faci cu mine într-una cu el? și ochii mei scapără fulgere stârnite de-o forță obscură ce-mi stăpânește ca o plagă mintea, Theo! vocea ei blândă, Și-n furia oarbă nu-mi vine să cred că rostesc cuvintele blestemate, Eu te plătesc să faci cu mine în fiecare seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
să-mi ceri permisiunea să vă predați. Ce prostie, să ne cereți să capitulăm și să plecăm! Nu vezi că suntem hotărâți să rezistăm până la sfârșit? Trebuie că ești nebun, de vii aici să vorbești asemenea aiureli! Ochii celorlalți călugări-războinici scăpărau de emoție, În timp ce-l priveau Încruntați pe Ittetsu. După ce-l lăsă pe marele preot să spună ceea ce avea de spus, Ittetsu Începu să vorbească rar, calculat: — Sfântul Dengyo a Înființat acest templu pentru pacea și conservarea Casei Imperiale și pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
prinse și mâncate, iar cele rămase Încetaseră, În ultima vreme, să mai vină la castel, știind, poate, ce le aștepta acolo. Oamenii devoraseră atât de multe ciori, Încât acum rareori mai reușeau să prindă măcar una. În mijlocul Întunecimii, ochii santinelelor scăpărau la auzul oricărui sunet ca de nevăstuică furișându-se prin apropiere. Instinctiv, Începeau să saliveze și se uitau unii la alții, strâmbându-se: — Îmi simt stomacul stors ca o cârpă udă. În seara aceea, luna era minunată, dar soldații n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
să poată distruge trupele lui Hideyoshi cu atât mai ușor, fiind obosite după lunga călătorie. Din acest motiv, Își declarase hotărârea de a rămâne pe Muntele Oiwa și nu părea dispus să se răzgândească sub nici o formă. Ochii lui Katsuie scăpărau de furie. — Nătărăul! răcni el, aproape ca și cum ar fi scuipat sânge; apoi, cu un geamăt greu care-i zgudui Întreaga ființă, mormăi: Genba se poartă scandalos. Și, privind În jur, spre locul În care războinicii așteptau În camera alăturată, țipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]