361 matches
-
numără tacticos și cu voce tare banii. Stelian îi mai numără și el o dată, apoi îi dădu trei lei bacșiș și două creioane chimice noi, pe care poștașul le primi zâmbitor și le făcu să dispară iute în tolba lui scorojită, odată cu bacșișul. La urmă, ridică păhărelul cu vișinată, pe care i-l umpluse Stelian dintr-o sticluță aflată la îndemână, și-l goli repede, dintr-o singură înghițitură. Ei, să ne fie de bine! plescăi satisfăcut poștașul, săltându-și tolba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și binevoitor, care stătea în ghereta lui și mânca, pe un ziar, brânză cu ceapă și cu pâine neagră, îi îndrumă și mulțumi, atunci când una din fete îi întinse, drept bacșiș, un pachet de țigări. Împinseră o ușă cu vopseaua scorojită și intrară. Străbătură apoi un coridor nu prea bine luminat, urcară la etaj și în cele din urmă se opriră în fața ușilor unui salon. Prima intră Bianca, apoi ceilalți. Victor rămase la urmă, cu inima zvâcnind de emoție. Era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
din patul lui la încăperea în care se afla. Pereții mari erau proaspăt spoiți până la jumătate cu o vopsea întunecată. În partea de sus fuseseră cândva albi, dar acum erau acoperiți până în tavan cu un strat de var gălbui și scorojit. Paturile erau așezate pe două rânduri, câte șase de fiecare parte. Numai unul era desfăcut, la celălalt capăt al rândului în care se afla el, și acela era gol. Dar, auzind un zgomot din stânga, se întoarse către ușă, în pragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
facă la toți felul, intra panica în unii mai slabi de înger. Se mai întoarce el cînd o să-mi văd eu ceafa, zice Roja. Deasupra intrării vede o firmă care stă să cadă, pe care e scris cu litere galbene, scorojite, Feroviarul, și se oprește în prag. Să intre, să nu intre? O fi vreo bombă ordinară, se gîndește zgîindu-se la ușa din lemn din dosul căreia răzbat înjurături și vociferări. Cam asta este diferența, i-ar fi spus Bătrînul dacă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
smălțuită, cât să Înghită o aspirină, și se apropie de fereastră. Nu doar gustul aspirinei era cel cunoscut, ci și inventarul sumar al lucrurilor pe care memoria le restituia Într-o ordine Întâmplătoare: mărul care se usca lângă cișmea, pereții scorojiți ai casei de peste drum, pe care tremura umbra dantelată a viței de vie, pisica gestantă și chioară a doamnei Lang În drum spre răcoarea stătută a magaziei de lemne, gardul smolit al curții de păsări, sânii strălucitori și grei ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
arși nu mai vedeau, iar vântul arsese și el de tot odată cu trestia. 13. Mai privi o dată În jur: machete de vitrine, desene, afișe, colecția veche de Domus Împrăștiată peste tot, soba albă de teracotă, desenele lui Szántó Înnobilând pereții scorojiți din loc În loc, apoi trase ușa după ea fără părere de rău. Pocnetul yalei, liniște, coborî o treaptă, se Întoarse ca să verifice ușa, apoi coborî scara de lemn, Încet, fără grabă, lăsându-și parcă timp ca să aleagă, odată ajunsă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
evit urzicile, ocolind o barcă unsă cu catran care nu mai văzuse cu siguranță apa de multă vreme, și m-am trezit într-un fel de prispă putredă. Acolo am ezitat. În fața mea era o ușă roasă de carii și scorojită. Trebuia să mă decid să apăs pe zăvor și întârziam să iau această hotărâre. Și, probabil, dacă nu mi-ar fi fost teamă că Dinu va zâmbi aprobator, văzând că mă întorc atât de repede, aș fi renunțat. Când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Fără să mă gândesc prea mult, am pătruns în curtea liceului. Nisipul scârțâia sub tălpi ca amintirile. Doamne, cum au trecut anii. Nu m-am putut stăpâni și am pătruns în clădire. Rea inspirație. Am regretat imediat. Pardoseala tocită, zidurile scorojite, în loc să-mi stimuleze melancoliile ca nisipul din curte, mi-au arătat cum se pot degrada amintirile. Am făcut și greșeala de a urca la etaj. M-au ispitit scara în spirală strânsă și o mică vanitate. Vroiam să-mi revăd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
posibilităților mele de înțelegere. Dimineața, zăream câteodată de la azil bărcile negre, date cu smoală, plecând la pescuit, dar la ora când mă duceam în cătun pescarii erau totdeauna, din nou, în fața ceștilor de aramă, la măsuțele de tablă albe și scorojite. Parcă nu plecaseră niciodată de-acolo, îmbătrânind, alții sau aceiași, fără să se ridice de la mese. Parcă stăteau acolo de când erau copii; creșteau, îmbătrâneau, ca Profetul, tăcând și sorbind câte o înghițitură de cafea rece și uitându-se în răstimpuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o zi, un bassidji care îi oprise din drum le ceru actele la toți trei. Șoferul, cu cioturile lui îmbrăcate în zdrențe de piele cicatrizată, se execută cel dintâi. Se întinse spre torpedou și de-acolo își scoase un portofel scorojit. Cu o clipă înainte ca milițianul să li se vâre prin geamul deschis, Ghazal nu făcu decât să se cuibărească sub clavicula iubitului ei și să-nchidă ochii. Era o îndrăzneală vecină cu moartea, iar Sebas îi auzi inima bubuind
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
parte dărâmați. Încă mai păstrau pereții aceia urme de fum, de mucigaiuri, mirosuri grele de jeg și cărămidă spartă, cu damfuri de pivnițe, întunecimi țâșneau din cotloane cu bârne arse. Erau aievea sau doar mintea mea le deslușea în tencuiala scorojită inscripțiile scrijelite cu litere șchioape, găurile îndelung râcâite, piroanele masive de care mai atârnau capete de funii, fierăraie și sârmăraie, lanțurile și zdrențele de pături, hârtiile zburătăcite, saltelele pline de pete negre, sfâșiate, cu paie vineții ieșind din acele răni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în urma vieții care se trece. Clipe ca acestea, moi, toropite de zăpușeala miezului de zi. Căldură sufocantă, anihilantă. Gândurile moi, lichefiate, vâscoase se preling în mătci coșcovite, vaduri secate. Încinse urme ale unor elanuri rămase de demult în aceste urme scorojite. Curg vorbele celor din jur fără sevă, uscate și ele în arșița acestui fără de gânduri timp. Vorbim în virtutea marii inerții care ne mai duce. Cuvinte albicioase, tocite de îndelunga lor rostogolire, fără duh, fără mireasmă, fără abur. Cei bătrâni parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
încă răspândesc otravă. Dar valurile nu mai ajung până la țărm. Se naște mereu în jurul nostru o cu totul altă viață. Rămân ei depărtați, și nu noi ne depărtăm. Noi rămânem doar împietriți aici, în lentoarea unor astfel de clipe pustii, scorojite, schiloade, un fel de crustă a unor amintiri mincinoase. Viața reavănă, adevărată se naște și se trăiește tot mai departe de noi. Nu știu dacă-i mai plină, mai generoasă, mai pură sau mai autentică în frumusețile ei urzite. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
frig. Peste capot pusese un palton vechi. Lațele rare se confundau cu gulerul de blană gălbuie. Matei îi aruncă o privire întîmplătoare. "Dumnezeule! E hidoasă. Parcă ar fi un păianjen." Sprâncenele desenate inegal dispăruseră, lăsând un chip pleșuv cu fardul scorojit, ca o a doua pieliță, de var. Melania Lupu ieși din bucătărie mestecând. ― Firește că vor veni. Popa o privi iute: ― De ce? Formalitățile s-au terminat, pe Panaitescu ― ideea dumitale ― ni l-au rambursat. Râse sinistru: Acum îl veghem. Mâine
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
o deschizi, dar acum nu era cazul; din motive de căldură trebuia ținută permanent deschisă. Din fericire, canapelele din lemn erau încă solide și asigurau opt locuri comode pentru norocoșii ce le ocupau. Deasupra lor mai exista și o oglindă scorojită, în care, la nevoie, cei interesați și-ar putea aranja freza sau mustața. Lipsa becurilor nu prezenta nici o importanță, deoarece soarele de vară, ridicat mult deasupra orizontului, lumina atât de puternic, încât și un orb ar fi putut citi "Scânteia
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
total neașteptat și nebănuit în calea mea, m-am trezit lângă o fereastră nu tocmai mare, cu gratii subțiri și atinse ici și colo de rugină, ce aparținea unui apartament de la un parter sărăcăcios, cu pereții crăpați și cu tencuiala scorojită toată. Atunci, pentru că nimic nu mă împiedica, uitând de normele bunei cuviințe, mi-am lăsat privirea slobodă să cuprindă camera din spatele ferestrei, care mi s-a dezvăluit limpede, căci nici storurile și nici vreo perdea nu erau trase. Era una
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
invitat în încăperea lui secretă. Urmându-l, văd că din culise, pe scările în spirală, coboară undeva la demisol, în holul lung unde erau rezemate de o parte și de cealaltă a pereților igrasioși, năclăiți cu vopsea de ulei deja scorojită, tot felul de obiecte de decor: uși din carton, ferestre din polistiren, arbori, munți, dealuri, văi, scări din placaj, fațade de case, stâlpi de telegraf, măști râzânde, măști plângânde, o fântână, o Scufiță Roșie din placaj, un Lup din polystiren
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
apară. Parcă trebuia să vină în balcon, nu tocmai prin apartament, ci să urce roata, de jos, de pe mormanul de pământ argilos, galben, aproape ca gălbenușul oului, pe o scară alcătuită din cuie de lemn, potcoave de cal și balustrade scorojite, de piele. Gândul nu că Epa era propriul ei soț, ci că musafirii o prinseră pe nepuse masa, chiar neajutorată, o impacientă la culme. Niciodată nu crezuse în vise. Bunica ei dinspre mamă, credea și le interpreta. Dacă ar fi
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
ei a ars Biblioteca din Alexandria un turn fumegă asemenea unei guri de foc liftul s-a oprit la ultimul etaj nu va mai coborî niciodată În această dimineață pîcloasă mi-aș scărpina creierul ca un porc de toate zidurile scorojite iadul e ferecat raiul are flori de hîrtie oare ajunge să-ți oprești bicicleta cînd trece o căruță pe lîngă tine ca să fii un sfînt ajunge pălăria aruncată În praf și piciorul acela lovindu-te Între buci cu o deosebită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și de jos a cotoarelor. Mă duseră cu gândul la vechea armată britanică, armata imperială, abandonată și lăsată în urmă, continuând să stea în formație. Pe măsură ce coboram, soldații-cărți deveniră tot mai bătrâni - oamenii lui Wellington, gătiți în foi de aur scorojit făcând loc regaliștilor înalți și tăcuți, cu înscrisuri înflorate și abia lizibile pe fiecare spate bătut de vremi. După un timp, cărțile dispărură cu totul, fiind înlocuite de manuscrise in-folio îngălbenite, legate cu panglici de mătase putrede. — Scout, unde mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
așezate și în interiorul conturului pentru a umple spațiile goale. Scândurile erau un amestec de lemn proaspăt și podele vechi, rafturi, plinte, stinghii, pervazuri, părți din panouri de ușă etc. Unele scânduri erau vechi și fosilizate sub straturi de vopsea albă, scorojită, unele găurite și marcate de locurile unde s-au aflat cândva cuie și zăvoare, și altele noi și mirosind a rumeguș dulce, zemos. Au fost incluse și bucăți de plăci dure, placaj și plăci aglomerate, însă mare parte din planul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pentru și mai târziu, ca să‑i aibă la ananghie, ceea ce să sperăm că nu va fi cazul. Acum începe în toată casa, ca la comandă, gătitul de seară; mirosuri urâte sau plăcute străbat casa scării și se depun în tencuiala scorojită, unde întâlnesc vechi cunoștințe cu care stau la taclale: varză și conopidă, cartofi și fasole. A doua serie de copii pălmuiți zbiară de se aude în toată casa. Tati e obosit și stă prost cu nervii. Pst, liniște, sau îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
multor situații similare și care acum, în mod excepțional, se dovedește a fi cel corect. Spărtura se găsește în compania altor spărturi de același fel, provenite din acțiuni asemănătoare din trecut, care urâțesc și mai tare peretele și așa destul de scorojit. E straniu, dar ziua mai are și o a doua parte - fiindcă prima a fost așa de bună - iar aceasta se numește după‑amiază. Are loc după masa de prânz, în timpul căreia Rainer îi proorocește tatei, cu multe vorbe, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
eroului necunoscut pe care scrie „A murit din neatenție“. Supraviețuitorii, la fel, neatenți, prinși în capcana clipei : fiecare clipă îi unește și îi desparte : legea coliviei. „Neatent, mereu neatent, eu, acum el, cineva neatent și.“ Revede, pentru o clipă, rama scorojită a ferestrei, chiuveta adâncă și îngustă ca o oală, caietul cu coperțile verzi de pe măsuță, papucii scâlciați, taburetul înalt, vopsit în roșu. Nu-și suportă maturitatea, așa sugerase, ironic și iritat, colegul Vornicu într-un bâlbâit dialog cu colegul Manole
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
contemplă personajul care își duce fetița de mână și meditează la toate acestea, pe cărarea dintre șoseaua națională și liziera pădurii. Profesorul îi simte degețelele în podul palmei, calde și fremătând, ca niște muguri gata să străpungă scoarța inertă și scorojită a pământului. Da, cam acesta-i adevărul: el însuși ca un pământ vechi, spălat de ploi, macerat de înghețuri și dezghețuri succesive. Iar ființa Clarei, fragilă, dar energică, urcă din acest pământ spre lumina solară a cunoștinței. Se uită la
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]