1,662 matches
-
care se găsea câte un jgheab prin care curgea un firicel de apă fără a reuși Însă să Îndepărteze depunerile. Heidi și-a acoperit nasul și gura cu o mască, a dat drumul la aparatul de purificat aerul și a scotocit În rucsac după diferite produse Împotriva microbilor. Celelalte femei s-au așezat pe vine și și-au Îngropat nasul În mânecă Încercând să nu vomite. În latrina pentru bărbați, Moff a emis un jet atât de puternic că ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
medicale demne de un ipohondru. — Atunci, zise Harry, deocamdată o să folosim pipeta dacă se poate... Sigur, sigur. Heidi era de fapt Încântată. Pentru prima dată, arsenalul ei de doctorii era de folos cuiva. Stai, să-mi iau Întâi valiza. Heidi scotoci după echipamentul medical cu care venise, pe când ceilalți scormoneau prin bagajul de mână după alte obiecte folositoare: o căciulă de lână drept pat pentru cățelușă. O mănușă de spălat pe față drept așternut. O fundă drăguță pentru când va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
soldați japonezi zăcând pe câmp, cu sângele scurgându-li-se În pământ și transformându-se În noroi roșiatic. Și din acest sol fertil creșteau fantome la fel cum creșteau și tulpinile de trestie-de-zahăr. Privind fix siluetele aplecate, Își imagină că scotoceau după oase și cranii să le ia ca suvenire. Când sosi mâncarea, nu putu decât să se uite la platourile Încărcate. Din cauză că locul era atât de prost luminat, nici unul dintre prietenii mei nu putea distinge ce era pe platouri. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
un răspuns. —Uitați-vă acolo, le spuse, arătând cu mâna. Acolo, bărbatul În picioare din barcă. Călătorii noștri Își ridicară capetele și scoaseră strigăte de Încântare când văzură că era vorba de unul dintre celebrii pescari Intha de pe lacul Inle. Scotociră după aparate și se auziră sunetele specifice ca de material sfâșiat când le scoaseră din husele Închise cu arici. Privind prin obiectiv, murmurau extaziați. Walter continuă: — Vedeți cum stă Într-un picior În timp ce cu celălalt ține vâsla? Acest lucru Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
oră mai târziu, Harry bău ultima gură din sticla de șampanie pe care o achiziționase la prețul exorbitant practicat de Heinrich; o luase ca să ciocnească cu Marlena pentru Începutul poveștii lor de amor. Puse jos sticla și se apucă să scotocească În geamantan după litrul de tărie duty-free cumpărat În avion. Iată-l, Johnnie Walker Black, bunul lui prieten scoțian Într-o noapte de singurătate. Afară, un pescar Intha, În stare mai mult decât avansată de ebrietate, Începu să lălăie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
am și asta, adăugă Heidi. Le arătă un băț pentru mers, improvizat dintr-o creangă lungă și subțire. Dwight se hlizi. Și crezi că te vei apăra cu ăla de tigri? De șerpi, spuse ea. Îl Înfig Înaintea mea. Vedeți? Scotoci printr-un morman de frunze de sub care fugi un gândac lucios și umed. — În acest fel, dacă e vreun șarpe sau altceva, o să atace Întâi bățul sau o să se dea la o parte. Ceilalți Începură să caute pe jos bețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
că străinilor nu le place să stea pe rogojini. Vaselină și Os-de-pește aduseră o grămadă de haine și le puseră pe jos. Arătară spre ele: Luați, luați. Hei, uite-mi polarul, spuse Rupert și trase de o bluză portocalie. Ceilalți scotociră și ei În grămadă și găsiră hainele pe care și le luaseră cu ei pentru plimbarea matinală, care acum li se părea atât de Îndepărtată. — Crezusem că au rămas În camion, spuse Marlena. Le-au adus probabil cei care au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
suveniruri romane instalat cu taraba lui la doi pași de bisericuța "gurii adevărului". Acesta, un bărbat cam înaintat în vârstă, ne-a auzit, trecând pe lângă el, vorbind ebraică, m-a prins de mânecă cu mâna dreaptă, iar cu stânga a scotocit sub cămașă ca să scoată la iveală un Magen David care atârna de un lanț de aur și, cu un zâmbet de mare fericire extins pe o față rotundă, îmi spune o dată și încă o dată "și eu sunt yehudi 33". Bineînțeles
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
-i îndruma pe cei ce se consacrau descifrării tainelor sale la renegarea credinței strămoșești, dacă nu chiar, ferească Dumnezeu, la convertire. Și totuși, în pofida prejudecăților insinuate de către enoriașii statornici în sinagoga noastră, tata nu s-a opus intențiilor noastre și, scotocind prin punga lui sărăcăcioasă după banii pentru cheltuielile de drum, a zis: "Un singur lucru vă rog să nu uitați, să nu încălcați regulile de păstrare a sfințeniei zilei de Shabat și prescripțiile noastre privind alimentația". Rugămintea lui, rostită pe
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
viitorului. Acum venise vremea revanșei. Trebuia să ștergem din istorie urmele prețioase ale începuturilor, să nu se mai bucure nimeni de ele. Să tragem un desen gros peste impostor, cum propunea Cezar. Planul era simplu, de-a dreptul rudimentar: să scotocim, Mihnea și cu mine, fiecare anticariat, fiecare tarabă, fiecare depozit de maculatură, raft cu raft, vânzător după vânzător, până dădeam de exemplarele princeps. Ce-i drept, nu le găseai la fel de ușor ca pe-o franzelă la colț și nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
torționarul ei zelos. Îi răscoleam paginile intime cu voluptatea calmă a bibliofilului, le parcurgeam cu grija unui cercetător deschizând la institut cartea preferată: atent, devotat, mereu în același loc. Fosta noastră prietenie mă motiva să privesc peste tot, să-i scotocesc exemplar sertarele cele mai ascunse ale sufletului, scoțând de-acolo aproape cu tandrețe (dacă nu chiar cu ură) materia vie a slăbiciunii. Citeam fiecare cuvânt, lejer, corect, fără patimă; nu scăpam o virgulă. Paul avea apucături de caligraf. Scria sfios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
că Mihnea a făcut ceva rău sau a pățit ceva rău, n-am înțeles bine. O fi vreo dementă!...“ „Dementele astea ale tale sună cam devreme, dimineața! Ia vezi...“ Pericolul trecuse, dar gelozia încă mai vibra undeva în interior; dacă scotoceam puțin, găseam și-un pachet de nervi. N-am scotocit. Am lăsat-o pe Maria în pace. Ani de experiență mă învățaseră când și cum trebuie să tac. Poate chiar îmi imaginam vreo chestie aiurea cu Mihnea, dar nu merita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rău, n-am înțeles bine. O fi vreo dementă!...“ „Dementele astea ale tale sună cam devreme, dimineața! Ia vezi...“ Pericolul trecuse, dar gelozia încă mai vibra undeva în interior; dacă scotoceam puțin, găseam și-un pachet de nervi. N-am scotocit. Am lăsat-o pe Maria în pace. Ani de experiență mă învățaseră când și cum trebuie să tac. Poate chiar îmi imaginam vreo chestie aiurea cu Mihnea, dar nu merita s-o grăbesc. Abia atunci deveneam suspect. Maria era geloasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu care plecase de-acasă; o impregnare străină de cea a pielii (pe gât, pe mâini sau pe-obraz); un intrus printre firele de păr, de-o lungime sau culoare nepotrivită; o pată minusculă pe țesătură. Seara, după dușul interminabil, scotoceam prin coșul de rufe și-i miroseam chiloții. Doar așa poți fi sigur. „Când ne vedem cu Andrei Lupu?“, s-a interesat Maria. „La șapte, la «Safari».“ „Pe faleză?“ „Da, deasupra plajei «La Trei Papuci». N-am nici cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
perdea opacă, nu-ți dădeai seama. Era bleumarin-violet (culoarea carpetelor) și curgeau niște ațe din ea. Ne-am așezat pe canapele fără să mai așteptăm invitația. Eu și Maria pe-un pat, tânărul Lupu și sacoșa pe celălalt. Mihnea a scotocit prin cufăr și-a smuls de-acolo un teanc de prosoape. Ne-a aruncat fiecăruia câte unul. „Ștergeți-vă bine, avem de stat ceva aici.“ „Presupun că e căsuța ta de vacanță...“, a oftat Maria, în timp ce-o frecam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ăsta, cu informația de pe el.“ „Dar ce e globalmind?“, s-a interesat Maria, „Un site, o firmă, o organizație-fantomă? Și cum ai dat de ei?“ „Nu știu exact.“, s-a scuzat Mihnea. „Programele mele de căutare aleatorie au nimerit cuvântul, scotocind prin niște mail-uri.“ Habar n-aveam dacă improviza. „Bidileanu!“, mi-am amintit. „Adresa lui! De-aici îmi suna mie cunoscut cuvântul: bidilov@globalmind.com!“ „Exact. Vecinul tău zgubilitic. Algoritmii mei i-au prins adresa și-au stocat-o într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
după el. Hai să vedem: ai fost dimineața acasă la mine?“ „Da.“, am recunoscut. „Și ce-ai văzut acolo?“ „Casa făcută praf. Zob, una cu pământul. Acoperiș, zidărie, mobilă, tot. Și doi malaci de la poliție (mă rog, de la falsa poliție) scotocindu-ți prin lucruri. Unul dintre ei m-a și luat de gât, și nu ca să-mi verifice ganglionii.“ „Asta crezi tu că ai văzut. În realitate, casa-i la locul ei, în picioare, bine mersi. Până și Brutus e-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
menta în casa lui moș Goriot din Tuzla, fără să știm prea bine de ce. Am coborât vocea și i-am cerut Mariei geanta. Era micuță, neagră, asortată cu cizmele. Mi-a întins-o; nu mai aveam demult secrete, puteam să scotocesc legal. Am extras fotografia și i-am arătat-o lui Lupu, făcându-i un semn cu degetul la gură. N-am lăsat-o din mână, m-am deplasat lângă el ca s-o vadă. Cu vârful degetului, i-am indicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
putut descifra. Cam multe coincidențe pentru-o simplă bucată de pânză, nu credeți?“ „Ba da, dar pista se înfundă aici, la Dimitriu. De acord, avem numele, dar asta e tot. Ce facem mai departe? Urcăm pe primării și începem să scotocim prin armuri, să vedem dacă nu e ceva și-acolo? Pe care din ele: Paris sau București?“ Ne-am uitat unul la altul, tânărul Lupu și cu mine. Era o idee. Dacă lucrurile se legau ca până acum, atunci tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vreo urmă de îndoială, s-a dovedit că Doru nu era numai un bun fotbalist și-un mare cotonogar, dar și un fin economist. Revista ne dădea cu tifla: ascunsă, inaccesibilă, ținută cu un pumn ferm la spate. Ne-am scotocit cu toții prin buzunare și-am plătit pe rând: care cu monede, care-n bancnote, cât șterpelise cu-o seară înainte de la părinți. Mulțumit, Doru a numărat banii, apoi a desfăcut generos revista, fără s-o lase din mână: „Doar aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
care au șters-o pe ușă, fără un cuvânt. Probabil că toată scena n-a durat mai mult de trei minute. Dimineața, au sosit jandarmii tocmai din Târgoviște, înghesuiți pe platforma unei camionete Ford. S-au mișcat care încotro, au scotocit curțile și dealurile, au urcat până la Gâlma la cascadă și până la Fundu’ lui Tămâie, și tot n-au găsit nimic. Pe seară, au adunat satul la cârciumă, să ia declarații. Bărbații au zis fiecare ce i s-a părut, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
au mai găsit niciodată. Din după-amiaza aia vișinie de mai, bunicu’ Vitalian n-a mai fost zărit în Moroieni. Sigur, trei sferturi din sat nici n-ar fi avut cum s-o facă, tremurând sub pânzele alcoolului. Oamenii i-au scotocit casa (unii, mai curajoși, s-au oprit în pivniță să cerceteze damigenele și probabil mai sunt și astăzi acolo, căutându-l pe infractor), apoi s-au întors la cârciumă. Înăuntru găseai celălalt sfert, în frunte cu doctorul Leordeanu. Sătenii s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
organizare retorică. Extemporalul merita examinat îndeaproape. Sentimentul că aveam acces la intimitatea altuia (care, la rândul lui, fusese încastrată de cine știe ce bibliograf anonim în foile dosarului meu existențial) fără să-i cer acordul, îmi amintea de copilărie, de zilele bune. Scotoceam prin poșeta maică-mii ca hoțul nevăzut din „Maiorescu“; mișcam degetele printre rujuri, chei și oglinjoare, în căutarea dropsurilor chinezești. Cotrobăiam prin sertarele scrinului din dormitor (semăna cu un automobil de epocă), în care, dacă m-aș fi culcat pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
terminat cu asta! Dacă știam, îți împrumutam și eu niște mărar din grădină.“ „Nu fi tembel. Și închide ușa, poate ne-aude cineva.“ De data asta, m-a ascultat. I-am făcut semn să se-apropie și-am început să scotocim prin sertare. Nimic. Apoi pe rafturi, printre cărți și ziare. Tot nimic. Ne-am împărțit pe grupe: Mihnea lucra sub dulapuri și mese, eu trăgeam de covoare. Era aberant (oricum n-aveam decât o singură lanternă, așa că trebuia să ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
proteze. Stau la dungă, după vitrină, cu paginile netăiate.“ „Du-te-n babardeli cu donația ta!“, a recuperat Mihnea lanterna. „Nu mai pot eu că ți-au trecut numele pe-o etichetă... Zi mai bine: ce facem mai departe?“ „Nu scotocim ca boii. Luăm la puricat doar anumite sectoare, pe etaj; le știu eu. Și, pentru curiozitatea ta, nu, nu mi-au trecut numele. Fondul de Carte Robe încă nu există.“ „Hai, bagă mare, că deja m-am plictisit.“, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]