590 matches
-
niște pași ușori apropiindu-se de poartă și glasul obosit al ajunse pînă la noi. — Cine-i acolo? Întrebă Isaac. — SÎnt Daniel Sempere, Isaac. Mi s-a părut că-l aud blestemînd În șoaptă. Au urmat cele o mie de scrîșnete și trosnituri ale Încuietorii kafkiene. În cele din urmă, poarta cedă cîțiva centimetri, dezvăluind fața acvilină a lui Isaac Monfort În lumina unui opaiț. CÎnd mă văzu, paznicul oftă și-și dădu ochii peste cap. Și eu, de colo, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
așa, drept imagine, drept expresie artistică. Cică se grăbesc, tună, bat, zoresc pentru fericirea omenirii! „Prea mult zgomot și prea multă industrie se adună în sânul omenirii, puțină e liniștea spirituală“, se plânge un gânditor plecat dintre noi. „Fie, dar scrâșnetul căruțelor care aduc pâine omenirii flămânde este, poate, mai benefic decât liniștea spirituală“, îi răspunde triumfător un alt gânditor, care călătorește prin tot locul și, plin de orgoliu, îi întoarce celuilalt spatele. Nu cred eu, infamul Lebedev, în căruțele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Înainte de arestare el fusese În ordin timp de numai nouă luni. (Depoziția din 27.11.1309) Găsisem În Abulafia și relatarea altor fugi. Și mă gândeam la ele alaltăieri seară În periscop, pe când În Întuneric percepeam o succesiune de foșnete, scrâșnete, scârțâituri - și-mi ziceam să stau liniștit, pentru că acela era modul În care muzeele, bibliotecile, vechile palate Își vorbesc la adăpostul nopții, și că nu-s decât niște dulapuri vechi care se așază mai bine, niște tocuri care reacționează la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
care Îi spunea, Vivien, taci. — Slavă Domnului! spuse Reggie, cînd Începuseră să se urnească din nou În direcția opusă. Parcă spuneai să nu atragem atenția asupra noastră. De ce naiba au fost necesare toate astea? Ești bine? Ea nu răspunse. Simțise scrîșnetele ambreajului, mersul Împiedicat Înainte și Înapoi al mașinii prin toate fibrele, mușchii și oasele ei. Își Încrucișă brațele de parcă intenționa să se mențină Întreagă, să nu se sfarme. Ce s-a ÎntîmÎmplat? o Întrebă Reggie. — Am văzut pe cineva cunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
servitor cu o tavă de băuturi pe care trebuie să o ofere numai anumitor persoane, nu și altora. Iată și șoferii, ținându-le pasagerilor portierele deschise și alergând apoi în jurul mașinilor să dea drumul la motoare și să pornească în scrâșnet de roți. Pran se trezește înghesuit lângă fotograf, în ultima mașină din convoi. Pe drumul care-i zgâlțâie oasele spre pădurile Fatehpurului, el moțăie în timp ce nobilul predică despre onoarea regatului și răsplata fabuloasă pe care o va primi, dacă-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
tragă mâna. Aerul este îmbâcsit și fetid, deși poate e doar din cauza parfumului prea puternic al mediului, care-l lasă fără respirație, îi usucă gâtul și-i umple nările de mosc ieftin. — Blue Pearl? Blue Pearl? Tu ești? Se aud scrâșnete în întuneric. În jurul mesei, cei prezenți se foiesc excitați pe scaune. Vocea doamnei Pereira capătă o tentă onctuoasă. — Blue Pearl? Mai multe zgomote, ca niște lovituri. Apoi, o altă voce mai profundă. — Ești tu, Rosita? M-ai chemat? Tu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Ca acele corpuri celeste ale căror traiectorie necesită riglă de calcul și tabele de conversie pentru a o calcula, Jonathan, o particulă fără casă, intră într-o coliziune. Un eveniment care schimbă totul, pentru totdeauna. Începe cu un clopoțel și scrâșnetul unui lanț neuns. O bicicletă dă colțul de la muzeul Ashmolean, iar pe ea este o fată. Bridgeman se dă la o parte din calea ei, dar pentru o secundă ea îl privește în ochi. Ochi albaștri. Lumea lui devine dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mare de sinucideri și de depresii. La iei depresia ien funcție de anotimp. Uită-te la tipul ăla Ted Moult care a făcut Everest Double Glazing. Ieșim de pe șosea și intrăm pe drumul pietruit care duce la fermă. Hector a auzit scrâșnetul Volvo-ului pe pietriș și a ieșit să ne Întâmpine la fel de călduros și viguros ca de obicei. E tipul clasic de fermier parazit: Îndesat, rubicond, păr alb și barbă, jachetă de tweed, catifea reiată și ghete. — Bună Bruce. — Hector. Ochii i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
fii obișnuită cu treburi de genuăsta Claire, dacă iești din Aberdeen. Tresă fii taren meseria ta să le faci concurență tuturor oilor depacolo. Tresă fii tare. Ai priceput? Nimeni nu pricepe, iar rahatu de Range Rover se oprește cu un scrâșnet, Înțepenindu-se În noroi. Mă uit la ceas, iar mașina bârâie În gol, cu roțile Învârtindu-i-se de pomană și nereușind să facă priză. Hector se răsucește În scaun. — Îmi pare rău Bruce, da avem puțin nevoie de mușchii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
punea încălțările ei micuțe în vreme ce colonelul își fuma cu un aer elegant, cu o mână moale și inele pe fiecare deget, trabucurile fetide, iar ochii săi negri alunecau pe acoperișurile din jur. Păstrez și astăzi în minte cântecul acela și scrâșnetul dinților. Când auzeam cântecul colonelului - încă ne gândeam cu toții la Belle de jour, ne imaginam chipul bestiei care o ucisese -, era ca și cum un burghiu ne-ar fi pătruns în creier, încet, după ce făcuse o gaură în craniu. În fond, cântecul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
că s-a întors, bine că nu va trebui să stau singură lângă Noga cea tristă, dar iată că ea este încă tristă, din cine știe ce motiv, iar el este încă încordat, maxilarele lui urcă și coboară în timp ce mestecă, scoțând un scrâșnet deloc plăcut, deja abia aștept clipa în care amândoi se vor duce la culcare, atât de tare mă apasă prezența lor, iar eu voi sta pe terasă, printre rufele proaspăt spălate, când și când mă mângâie câte o mânecă goală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pe unde să fugă pentru a se ascunde. Vasquez se ridică și se duse să-i ajute pe Hicks și pe Burke să împingă în ușă. Cu toate eforturile lor unite, panoul se deschidea încet spre exterior. Metalele și balamalele scrâșnete de protest. Hicks găsi deștul suflu pentru a striga la Gorman: ― Vino să ne ajuți să închidem ușa asta! Locotenentul ieși din buimăceală și reacționă. Se dădu înapoi scuturând din cap, cu ochii bulbucați. Hicks înjură și împinse cu umărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
sas. Dar transportorul ăsta nu putea fi represurizat și ea nu beneficia nici de protecția iluzorie a unui scafandru spațial. Nu avea ce vicleșug să încerce și nici vreme să găsească vreunul. Călcă pedala frânei. Roțile mari se blocară, iar scrâșnetul lor acoperi zarva exterioară. Se simți aruncată în față și capul îi fu împins înspre gura căscată. Dar centura de siguranță o ținea legată de scaun. Extraterestrul nu avea un astfel de echipament. Încovoiat deasupra parbrizului, avea o priză precară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
slab luminate: suprafața lui Acheron, încadrată de zidurile stației. Într-o clipă, VTT-ul era afară și rula pe drumul ce ducea la terenul de aterizare. Un vacarm asemănător zdrăngănelii unor buloane într-un mixer se auzea din spatele blindatului. Câteodată, scrâșnetele erau asurzitoare. Aceste zgomote indicau niște stricăciuni, poate ireparabile; lubrefianții nu mai puteau face față. Ea mânuia comenzile dar, exact ca în coșmarurile ei cronice, zăngănitul continua obsedant. Hicks veni lângă ea și-i luă mâna de pe accelerator cu blândețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
subsol. Sunetele ajungeau la intervale regulate, și cu toții erau conștienți de semnificația lor. ― Au ajuns la ușa izolatoare, murmură Ripley. Vacarmul era tot mai puternic și mai aproape. Auzeau acum și un sunet care le punea la grea încercare nervii: scrâșnetul ghearelor de oțel. ― Credeți că ar putea să vină până aici? (Ripley era uimită de calmul lui Hicks. Era încredere... sau resemnare)? Cel care a încercat să-l tragă pe Gorman din VTT a reușit să smulgă un tambuchi, ții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
fascicul îngust, antena va trebui să fie orientată cu precizie. Îmi va mai trebui... ― Ascultați! îl întrerupse Vasquez cu un strigăt. ― Ce? Nu aud nimic, făcu Hudson care se răsuci încet. ― Tocmai. A încetat. Operatoarea criblorului avea dreptate. Bubuiturile și scrâșnetul care veneau de la subsol încetaseră brusc. Apoi liniștea fu spartă de vibrația acută a unui detector de mișcare. Hicks se uită pe consola tactică. ― Au reușit să intre. Nu le luă prea mult timp pentru a strânge materialul de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
poate că alergau spre ele pe podea. Nu auzeau decât bâzâitul caloriferului. Ripley trase aer în piept, înghiți, se îndreptă de spate pentru a prinde lamele somierei metalice și începu să o depărteze de perete. Picioarele patului scrijeliră solul, iar scrâșnetul metalic îi păru asurzitor în liniștea profundă. Când spațiul dintre somieră și perete fu suficient, ea se ridică grijulie, cu spatele lipit de perete, și întinse mâna dreaptă spre vibratorul pe care-l pusese pe saltea. Degetele căutară pe cearșaf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
această mașină vie ca într-o armură cibernetică, mergea drept spre regină. Picioarele încărcătoarei bubuiau pe puncte și fața lui Ripley se metamorfoză într-o mască a furiei materne de pe care dispăruse frica. ― N-o atinge, scârboaso! Regina produse un scrâșnet înspăimântător și se năpusti asupra adversarului mecanic. Ripley comandă o mișcare a brațului cu care încărcătoarele și celelalte mașini de acest fel nu erau obișnuite, dar aparatul se supuse docil. Un enorm membru hidraulic se abătu asupra țestei reginei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
EPISOD CENZURAT Episodul 50 EPISOD JUBILIAR întâmplare face - dar nu este oare întâmplarea expresia ghidușă a cauzalității? - ca tocmai acum o parte a personajelor noastre să intre taman în ceea ce, mult mai târziu, imbatabila înțelepciune populară va numi cu un scrâșnet moral de consoane, „crâșmă”. La începutul secolului al XVII-lea, deși cuvântul „crâșmă” nu prea era folosit, așezământul ca atare era binecunoscut. Numai în Stambul existau - martore ne stau documentele vremii - zeci de asemenea stabilimente, unde turcul de rând, oșteanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
execută ca un automat comenzile. * * * Dora plutește pe o spirală vertiginoasă ce o ridică spre discul luminos care o absoarbe cu aviditate lentă. Dintr-o dată, plafonul negru ca smoala frânează rotația discului care se pierde în obscuritate scoțând un mic scrâșnet ca un țipăt de pasăre speriată. Intr-o tăcere de moarte, Dora străbate cu greu o pasarelă inundată de valuri vâscoase pentru a adăsta în sfârșit, epuizată, pe un țărm necunoscut. După un timp indefinit, se regăsește într-un univers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
materie. Dacă o radiografie a acestui spațiu ar fi posibilă, desigur s-ar putea vedea corpuscule minuscule agitându-se ca într-o mișcare browniană. După o oarecare toropeală urechea stângă pare să perceapă din ce în ce mai bine. Zumzetul de albine a devenit scrâșnet de mașină de găurit care perforează o scândură. Așa trebuie să și fie, căci simte rumeguș cu parfum de brad ieșind prin nara stângă. Urechea vigilentă înregistrează un ordin dat de o voce depărtată ca filtrată prin nori groși de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
dubios, dar Alindora sărea în sus de bucurie exclamând: " Mergem la tata ! Mergem la tata în Germania Federală !" Am rămas doar cu imaginea eșarfei azurii cu sclipiri lucioase, fluturând pe fereastra deschisă a mașinii militare care a demarat cu un scrâșnet din fața casei, la fel cum demarase și atunci când o ridicaseră pe Minodora. Oare ce a gândit dânsa, fata mea, despre această coincidență ? Oare nu i-a fost teamă pentru Alindora ? Cred că speranța că scoțând-o de aici va asigura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ce anume merita să cugeți? Toate aceste gânduri o tulburau, o umpleau de mâhnire, se lăsa copleșită de inutilitatea acelor demersuri, neliniștea și îndoiala păreau să-i macine curajul și dramul de inițiativă, ca dintr-odată, apelul unui telefon, un scrâșnet de frână, pași cunoscuți urcând scara, să i se pară a fi de mare importanță, să-i aprindă sângele în vene iar ea să alerge desculță în hol ca să deschidă ușa. Poate dacă n-ar fi existat profesorii Alexe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fumului. Auzi șuieratul stingătoarelor. Unde era extinctorul lui? Probabil că-l lăsase În Cilindrul E. Orbecăi cu mâinile pe perete după un altul, tușind din cauza fumului. Ochii și plămânii Îi ardeau, cu toate că purta masca de gaze. Și deodată, cu un scrâșnet metalic Înfiorător, Începură izbiturile. Habitatul se legăna sub loviturile calmarului care se Întorsese. O auzi pe Fletcher prin intercom, dar vocea Îi era stridentă și neclară. Zgomotul teribil al izbiturilor și al metalului deformat continua. Iar Norman Își zise: „Vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
-i uriașe, pline de ventuze, se Încolăciseră În jurul bazei habitatului. Unul din tentaculele sale lungi plesni peste hublou și o clipă Îi văzu, ventuzele deformate prin sticlă. SUNT AICI. — Harryyy! țipă Beth. O zdruncinătură, provocată de strânsoarea brațelor calmarului. Apoi scrâșnetul lent, agonizant al metalului. Harry intră alergând În cameră. — Ce este? Știi prea bine ce este, Harry! strigă Beth. Nu, nu, ce este? — Este calmarul, Harry! — O, Dumnezeule, nu! gemu Harry. Habitatul se zgâlțâi puternic. Luminile din Încăpere licăriră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]