362 matches
-
ontologice, resimțite romantic sau modernist, ca un har deturnat, uneori, în blestem. Ele nu sunt deloc străine de aspirația romantică a contopirii contrastelor în numele unui ideal al identității precum cel definit de Schelling sau Fichte, dar nici de problematica alterității scripturale, convertită în dat inexpugnabil al ființei artistice, după cum au mărturisit-o figuri de prim rang ale modernității estetice, de la Rimbaud sau Baudelaire la Ungaretti ori Pessoa. Eul poetic care se cere descoperit printr-un simț poetic practic nou, numit încă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
aspectul non-verbal12 al situației (gesturi, mimică, intonații...). Însă, cu toate că admitem că descriptorul urmărește cu precădere să fie exhaustiv, el nu va putea evita să se confrunte cu scriitura a cărei principală proprietate este liniaritatea. Este ceea ce J. Ricardou numește "temporalizarea scripturală" a oricărui obiect descris. Perceput în simultaneitatea componentelor lor (volum, culoare...) obiectul referențial se transformă, atunci cînd devine obiect textual, într-o succesiune de atribute, suspendînd cursul acțiunilor: Dacă descrierea conferă consistență povestirii prin diverse detalii, aceasta din urmă va
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
sau, mai mult, face ca violența lingvistică să marcheze lucruri motivînd succesiunea temporală narativă printr-o succesiune temporală reală, adică descriind obiectul pe măsură ce apare, haina pe măsură ce este îmbrăcată etc.". (1973, p. 17) 12. " Oralitatea realizează alăturarea dintre segmental și suprasegmental, scripturalul le disociază. Gesturile și decorurile nu mai reprezintă doar cadrul lor, ci li se asociază în secvențe. În oral, sincretism, în scris, analiză. Scriitura fixează fiecare element în secvența precedentă. Marca scripturalului este succesiunea, ca o consecință a unei dezordini
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
12. " Oralitatea realizează alăturarea dintre segmental și suprasegmental, scripturalul le disociază. Gesturile și decorurile nu mai reprezintă doar cadrul lor, ci li se asociază în secvențe. În oral, sincretism, în scris, analiză. Scriitura fixează fiecare element în secvența precedentă. Marca scripturalului este succesiunea, ca o consecință a unei dezordini. Astfel se instaurează o tensiune majoră între verbal și non-verbal, între verbal și "comentariu"". (Jean Peytard, 1971) 13. "Viteza povestirii se va defini în raportul dintre o durată, cea a povestirii, măsurată
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
de discurs: audio-scripto-vizual, global, sacadat, într-un tempo trepidant ce interzice analiza structurală a fenomenelor, corelarea între cauzele și efectele evenimentelor), iar presa scrisă cotidiană se "săptămînalizează" (spațiu enorm acordat bîrfelor din viața politică și lumea spectacolului ,altfel spus actualizarea scripturală a talk-show-ului) cf. și U. Eco, 1998: 43-44; mai mult decît atît, acolo unde nu există știri, ele trebuie inventate într-o accentuată ficționalizare a realității (o lansare de carte sau prezentarea unei personalități nu devine eveniment cultural decît atașată
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
teatrale“. Elementele spectacolului vizează arta literaturii și arta dramatică, reunind „perechi“ multiple ale instanțelor teatrale, sub regimul unui principiu specific, numit de Anne Ubersfield „principiul dublei enunțări“: - dualitate auctorială (dramaturgul și regizorul sunt emițătorii care își asumă paternitatea spectacolului) - dualitate scripturală: discursul scenic (textul propriuzis) și discursul didascalic - dualitate actorială: actorul este persoana reală, în vreme ce personajul pe care îl interpretează este persoană ficțională; - dualitate semiotică - discursul dramatic este dublat de limbajele scenice, care au, și ele, rol de semnificare. Limbajele scenice
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Biblia ebraică, amintind poporului ales să nu își uite angajamentele luate față de Dumnezeul său (Yerushalmi, 1982, p. 5). Cu o persistență ciocănitoare, în cadențe ritmice agasante, poporul lui Israel este chemat la rememorare. Poporul Cărții - cartea fiind înțeleasă ca fond scriptural în care sunt păstrate aceste bântuitoare stăruințe spre neuitare - întruchipează, din acest motiv, exemplaritatea comunității memoriei. Memoria este consubstanțială religiei ebraice. Lucrul acesta se verifică din plin și în cazul creștinismului, care a absorbit, spongios, etica ebraică a neuitării. Imperativul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a răspuns aproape în întregime unor necesități liturgice, după cum arată calculele estimative realizate de D. Barbu, care propune următoarea distribuție: 75 la sută din totalul operelor tipărite în limba română de-a lungul secolului al XVIII-lea au fost cărți scripturale și lucrări reclamate de practica liturgică; 18 la sută au fost tratate teologice și cărți cu conținut religios; doar 7 la sută erau tipărituri ce serveau scopurilor administrative și pedagogice (Barbu, 1990, cf. Drace-Francis, 2006, p. 55). Figura 3. Producție
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
realizeze, fiecare prin datele ei temperamentale, cuplul cu un partener ideal. „Vămile iubirii” fiind numeroase și repetabile, la capătul unor istorii erotice paralele se consemnează eșecul tentativei de atingere a absolutului în dragoste. Doar Scriitorul ar putea închipui, prin mecanica scripturalului, cuplul exemplar în „cartea-femeie” - o carte care nu își poate găsi modelul decât prin apelul la „prototipul irealizabil” al femeii ideale. Ar fi de reținut motoul atribuit unui Anonim: „Nu citiți cărți de dragoste. Iubiți-vă! Cea mai frumoasă carte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288688_a_290017]
-
rămași în viață după dispariția prematură a cuiva drag este lupta cu uitarea. Resimți ca o datorie și ca un dat necesar să refaci periodic traseul intelectual și artistic al celui care a dispărut de lângă tine, să lași o urmă scripturală, se editezi sau să reeditezi, dacă e cazul, cărțile celui pe care vrei să-l păstrezi în memoria contemporanilor, astfel încât am o simpatie necondiționată pentru orice efort legitim și izbăvitor de acest fel. De aceea, împărtășesc și sprijin speranța profesorului
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
comunicare (ori refuz al comunicării) și, În celălalt plan, cu tensiunea spațiului de exprimare al acestui preaplin. Artele plastice au surprins mai pregnant ceea ce Baudelaire numește, referitor la arta lui Delacroix, l’intime du cerveau 5, adică inexprimabilul din artele scripturale. Explicația nu e dificil de dat, ea trebuie căutată În viteza de decodare a unui mesaj care, În cazul unui tablou, se prezintă În instantaneitatea sa, iar În textul literar e o expunere sinuoasă, lacunară și nesistematică. În mod curent
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
vastelor populații de către o administrație. De altfel, apariția sistemelor educative bazate pe scriere, în locul folosirii imaginilor și a sunetului, a transformat legile transmiterii culturale în asemenea manieră încât nu este greu să ne imaginăm modalitățile de transmitere lipsite de tehnici scripturale. Cu toate acestea, oralitatea și ritualul își iau revanșa până și în societatea modernă. În studiile consacrate mijloacelor de comunicare în masă s-a vorbit despre "televiziune ceremonială", de "cotitură etnografică" sau de "punere în scenă a cuvântului la televiziune
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
cuibărească într-un teritoriu unic, ce nu seamănă cu niciun altul. În cele din urmă, rana se închide unilateral, într-un eu care nu aderă la sine, instalînd nedumerire și angoasă, fără putință de scăpare de această dată. Noul referent scriptural se substituie unei realități dezamăgitoare și o nouă identitate, mai liberă, dar și mai dureroasă, vede lumina zilei. Mă culc și înainte de a adormi vorbesc în mintea mea cu Lucas, așa cum o fac de mulți ani. Îi spun că dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ritm și rimă trădând alienarea ființei poetice. S. nu aglomerează discursul critic cu pedante disecări de text, ci doar înlesnește o „cuprindere” a operelor cu ajutorul „figurilor”, detectate folosindu-se îndeosebi de teoria literară franceză postbelică. Interesat mai ales de condiția scripturală, el se mișcă dezinvolt printre concepte și citate și își distribuie eseurile oarecum tematic în jurul discuțiilor ce țin de starea creatoare. Astfel, memorialistica este văzută, în contextul anilor ’90 ai secolului al XX-lea, ca o formă de ieșire din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289832_a_291161]
-
susțin]torii tot mai îndoctrinați și legaliști ai normei dharma, au loc dezvolt]ri paralele și continue pe care le vom grupa în ceea ce numim etică smarta (derivat]). Școală de la Mimamsa este cea mai categoric] în ceea ce privește citirea rigid] a imperativelor scripturale. Consecință este c] toate îndatoririle - atât religioase, cât și seculare - ar putea fi împ]rțite între cele care sunt opționale sau prudente și cele obligatorii, si c] toate acțiunile înf]ptuite sunt instrumente pentru obținerea unui anumit rezultat sau scop
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
a putea aprecia diversitatea moștenirii islamice în ceea ce privește gândirea și modul de viat] etic. îi. Începuturi și dezvoltare: valori fundamentale Normele și premisele ce au caracterizat credință și acțiunile în Islam au dou] surse de inspirație fundamentale. Prima este de natur] scriptural] și cuprinde mesajul dezv]luit de Dumnezeu profetului Mohamed (632), înscris în Coran. Cel de-al doilea cuprinde exemplificarea acelui mesaj, structurat în modelul de conduit] perceput de Profet, acțiunile, zicalele și normele sale, numite colectiv Sunnah. Musulmanii consider] Coranul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
a invita și de a conduce poporul înspre „c]ile p]cii”. Odat] cu apariția statului musulman, s-a manifestat și necesitatea stabilirii tipurilor de relații și a atitudinilor fâț] de cei ce nu erau musulmani și care aveau tradiții scripturale similare, în special evreii și creștinii. În Coran, aceștia sunt numiți „Poporul C]rții”. În cazul în care ei ar fi tr]it printre musulmani, ca subiecți, trebuia s] li se acorde un statut „protejat”, stabilit de comun acord. Ei
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ai campusurilor universitare, despărțiți de ocean, dar amici, trec unul pe lîngă altul, în zbor de avion, fiecare propunîndu-și să ia locul celuilalt, beneficiind de generozitatea soțiilor care abia așteaptă tentanta schimbare. Parșivul romancier își pune în lucrare întreg arsenalul scriptural, pentru a nuanța, infinitezimal, situarea cazurilor în noile date conjugale. Totul, evident, într-un climat de uluitoare facilități moderne. (Inaccesibile, vai, nouă, aici, mai ales într-o materie atît de gingașă.) Dacă tot se vorbește de irelevanța unei antinomii stînga
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
dispunerea textului și principiul de ordonare ales, lucrările lexicografice sau enciclopedice „serioase”: cuprinde nume de persoane, ordonate alfabetic și însoțite, fiecare, de o fișă caracterologică pretins „tipică” pentru purtătorii acelor nume. Procedeul permite desfășurarea neîngrădită a fanteziei, subiectivității, ironiei, „travaliului scriptural”. „Fișele” sau „articolele” pseudodicționarului pot avea de la câteva cuvinte (uneori simpla semnalare a prezenței în cartea de telefon a numelui, bizar, la care se referă) până la mai multe pagini de text (e vorba, atunci, de schițe sau adevărate nuvele, a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
a biografiei ș.a.m.d.), aceleași trăsături esențiale, atât în ce privește construcția și tehnicile, cât și sensul global. Criticii au semnalat, cvasiunanim, predominanța discursului ironic, burlesc, parodic, afectat livresc și erudit (cu subtext ludic), ingeniozitatea tehnicii narative (se întâlnesc adevărate broderii scripturale, cascade de „sertare” narative, deschise fie prin „punere în abis”, fie „în paralel” față de textul principal, performanțe de jonglerie în materie de atribuiri succesive sau alternative ale secvențelor unor naratori diferiți, exploatarea virtuților polifoniei, dezbaterii și dialogului, recursul la digresiune
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
tot, găsim ecouri, citări și aluzii din Vechiul Testament. Psalmii, Isaia, Daniel, Zaharia și alte cărți au asigurat materialul care, apoi, a fost împletit în structura povestirii. Întorcând pagina către relatările pascale, ce s-a întâmplat cu toate aluziile și ecourile scripturale? Pur și simplu lipsesc. Ioan afirmă că cei doi ucenici care au mers la mormânt „nu știau încă Scriptura, că el trebuie să învie din morți”, dar nu spune despre care Scriptură este vorba. În Luca, Isus le explică Scripturile
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
deja bine încorporate în teologia creștină de la început. În schimb, în aceste narațiuni evanghelice nu există nicio mențiune a unui pasaj particular și nici măcar un ecou al unui text din Vechiul Testament. Îmi închipui că unii se gândesc că această absență scripturală e motivată de faptul că cei care au scris acele narațiuni - ne aflăm în a doua generație de creștini - deja au cercetat amănunțit povestirile și au dat la o parte toate aluziile și ecourile. Ipoteza nu ține, deoarece există patru
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
reflecție, colaterale totuși demersului nostru: problematica impactului cultural, a specificului național "caragialoeminescian" (Radu Cosașu), a negativismului asociat îndeobște cu "atitudinea Caragiale"39. Ceea ce ne va interesa este, așa cum am precizat deja, captarea unei imagini cât mai cuprinzătoare exclusiv a fluorescenței scripturale caragialiene, deci a succesoratului vizibil pe tărâmul literaturii românești. Trebuie să precizăm de la început că această moștenire literară caragialiană cuprinde scriitori de diferite orientări, dar nu exclusiv pe baza unei explicite declarații de apartenență, a unor confirmări a descendenței așa cum
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
așa cum vom vedea în capitolul respectiv, și la descendenții din rândurile "Școlii de la Târgoviște". În privința scriitorilor din generația '80, majoritatea criticilor au remarcat efortul acestora de a resuscita formele prozei scurte, văzute ca spații ideale de experimentare a noilor strategii scripturale 170. În plus, autorii înșiși recunosc intenția de recuperare a modelului caragialian și pe această dimensiune a opțiunii pentru textul concentrat sau constituit din fragmente. Pledoaria pentru un astfel de gen se face prin recursul frecvent la tranșarea continuumului textual
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a revela derizoriul cantonării într-o singură poziție, sau, dimpotrivă, al pendulării conjuncturale marcate de ridicol, ci și o atitudine dialectică, emblematică atât pentru Caragiale, cât și pentru ilustrul său descendent, Eugen Ionescu. 4.4.6. Lista O altă practică scripturală inaugurată de Caragiale și recuperată în textele prozatorilor optzeciști care au¸ în acest sens și exemplul târgoviștenilor Mircea Horia Simionescu și Costache Olăreanu, este "lista", emblematic utilizată în bucata Moșii (Tablă de materii), în care avalanșa de concepte denotează direct
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]