455 matches
-
ucenicii alegoriei și ai lecturii duhovnicești, bazată pe efortul ascetic al minții de a decela înțelesul originar și eshatologic al Scripturii; (b) poziția asumată de autorii moderni care justifică delirul subiectivist al interpretării, favorizat de conflictul deschis între limitele textualității scripturistice și imaginația necenzurată a interpretului 1. În primul caz, tâlcuitorul se lasă „născut prin Cuvântul adevărului” (Iacov 1, 18) și va fi astfel inițiat în geografia simbolică a Scripturii. În al doilea caz, exegetul refuză excursia mistagogică și descoperă „infinitul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
datorită zelului cu care folosește dihotomia „Occident” - „Orient” într-un discurs apologetic totalizator 2. Heidegger și Areopagitul reprezintă un demers speculativ care ne reamintește că, în marea tradiție reprezentată de Sf. Dionisie Areopagitul, dintre cele două tipuri simbolice de nume scripturistice folosite pentru descrierea economiei divine a lucrărilor lui Dumnezeu în lume, simbolurile neasemănătoare (anómoia sýmbola) sunt favorizate 3. În acest mod, Sfânta Scriptura își păstrează misterul în fața bulimiei cognitive a celor neinițiați - foarte adesea tentați să cadă în idolatria conceptelor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
e unul nuanțat, mergând pe dialog și participare, în defavoarea unei fixări istorico-dogmatice a discursului teologic ortodox. E vorba, cu alte cuvinte, despre o hermeneutică mobilă care caută să deschidă Ortodoxia către problematica modernității fără a ieși din orizontul patristic și scripturistic.” Adrian Romila, Luceafărul * „Ineditul cărții este dat de concurența mai multor elemente: stilul autorului - proaspăt și atât de străin de stereotipiile limbajului de lemn al teologiei, practicat la scară largă în strâmta noastră cetate -, temele și autorii puși în discuție
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Pentru Însuși Mesia e o sumă absolut jignitoare! După Exod 21,32, „dacă un taur Împunge un slujitor sau o slujitoare, să se dea treizeci de didrahme de argint stăpânului lor”. Isus echivalat cu un rob Împuns de taur! Conexiunile scripturistice trimit la Zaharia 11,12 (kaˆ œsthsan tÕn misqÒn mou tri£konta ¢rguroàj) și, desigur, la episodul vinderii lui Iosif de către frații săi ismaeliților. După Gen. 37,28, Iosif a fost vândut pe douăzeci de galbeni, la originea târgului aflându
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
aici au ajuns la Iuda și apoi la proprietarul Câmpului olarului. Inventatorul legendei spune că ar fi văzut o asemenea monedă la Nürnberg, turnată după un original aflat la Rhodos. Prin urmare, motivul celor „treizeci de arginți” este un construct scripturistic care accentuează kenoza Mântuitorului: Dumnezeu vândut cu prețul unui rob! La fel stau lucrurile și În privința Cinei de Taină. Matei sporește numărul de informații, conversația dintre Isus și discipoli transformându-se Într-o veritabilă dramă cu suspans. Iată fragmentul (Mt.
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
Dovadă că teologia nu ajunsese ancilla disciplinarum, ci se afla Încă În centrul atenției intelectuale. Epoca a cunoscut, de altfel, o adevărată explozie a studiilor liturgice și teologice. De asemenea, asistăm la nașterea misiologiei, ca atitudine față de lumea necreștină, fundamentată scripturistic. Pentru a schița contextul cultural, ajunge să amintesc câteva titluri marcante: Être et avoir, de Gabriel Marcel, L’Être et les êtres, de Maurice Blondel, ambele apărute În 1935. Atât Marcel, cât și Blondel vor deveni nume de referință pentru
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
întâmplat. „Cuvintele instituirii”, amplu atestate (Mc 14,22-25; 1Cor 11,23-25; Didahia 9,1-5), ne furnizează o mărturie în plus că Isus și-a anticipat moartea și a încercat să o înțeleagă. Cuvintele sale fac aluzie la mai multe pasaje scripturistice (Ex 24,8; Ier 31,31; Zah 9,11). Prin vărsarea sângelui, Isus află o garanție a alianței și împărăției lui Dumnezeu. Adăugarea cuvântului „nou”, ca în „noua alianță” de către Luca (Lc 22,20), ar putea reflecta o corectură creștină
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
se împotriviseră și încheiaseră alianță cu un dușman străin (Războaiele iudaice 1.97-98; cf. Antichități iudaice 13.380). Mărturia lui Josephus ne ajută să explicăm o informație din manuscrisele de la Marea Moartă care, într-un pesharim (un tip de interpretare scripturistică comună în manuscrisele de la Qumran) îl menționează pe „Leul mâniei” (care se referă la Alexandru Ianeu) care „obișnuia să atârne oamenii de vii” (4Q169 fragmentul 3-4, coloana I, linia 7). Această precizare ar putea fi foarte bine o aluzie la
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
el...”. Intrarea lui Isus în Ierusalim este un text citit în cea mai mare parte dintre bisericile creștine, cel puțin de două ori pe an: în Duminica Floriilor și, ca introducere, în prima Duminică din Advent. Este un mic fragment scripturistic, care ne amintește intrarea lui Isus în Ierusalim, și marchează începutul Săptămânii Patimilor: „Când s-au apropiat de Ierusalim, la Betfaghe și Betania, lângă Muntele Măslinilor, a trimis doi dintre discipolii săi și le-a spus: Mergeți în satul dinaintea
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
diferită de cea a exilaților. După unele studii recente, comunitatea ebraică rămasă în Iuda nu a trăit nicidecum un gol religios, ci a continuat practicarea cultului inițial propriu, profesând religia de dinainte de exil (Blenkinsopp, 1998; Middlemas, 2005). Există slabe elemente scripturistice (Ez 33,24 ș.u.; Ier 41,4 ș.u.) care lasă să se înțeleagă cum un cult yahwist a continuat la Betel și Mițpa. În afară de aceasta, putem considera cu certitudine că religiozitatea privată, la nivelul familiei și al comunității
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
a comunității de la Ierusalim. La fel ca în cazul documentării despre exilați, nici pentru teritoriul lui Iuda nu deținem o documentație suficientă despre religia practicată, astfel încât să obținem un cadru istorico-religios clar al acestei perioade. În urma analizei asupra unor texte scripturistice, în ultimul deceniu din secolul al XX-lea, pare plauzibilă opinia că și în Iuda a continuat un cult limitat non-yahwist în continuitate cu elementele religiei preexilice (cf. de ex. Ackerman, 1992). Conform acestor studii, Cartea lui Ieremia ar demonstra
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
s-au pierdut aproape toate. Mai târziu, însă, imnografia a reînflorit în mod și mai puternic. În mod progresiv, mai întâi în Orient și apoi în Occident, sub impulsul Sf. Ambroziu, începe uzanța imnodiei strofico-metrice, de natură populară, cu conținut scripturistic, mesajul vehiculat având ca scop și apărarea ortodoxiei credinței de ideile eretice. Imnul vechi cel mai celebru este Gloria. Ritmica, formularea literară și conținutul teologic i-a determinat pe specialiștii în domeniu să dateze acest imn în prima epocă creștină
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
vocii unui confrate de-al nostru este cea care îndeamnă sufletul la o rugăciune vie”. Concluzionând, putem spune că sfinții părinți, cu excepția unor poziții contrare din anumite contexte ascetice radicale, susțin cântecul liturgic, acesta fiind motivat prin exemplificarea unor pasaje scripturistice. Lectura și interpretarea lor biblică nu este exclusiv spiritualistă, dar acceptă și înglobează și valențele antropologice sau efectele psihologice ale muzicii, precum bucuria sufletului, sănătatea fizică sau psihică. Sunt subliniate îndeosebi aspectele simbolice și celebrative ale coralității în diferitele sale
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
ei trebuiau să permită o nouă căsătorie pentru că acesta era sensul primit în ambientele lor înseamnă, așa cum am scris mai sus, a refuza apriori creștinismului o originalitate în această sferă, și a nu ține cont de texte, atât de cele scripturistice, cât și de cele patristice. Într-adevăr, căsătoria este „dizolvată” de adulter, care este el însuși o ruptură, iar a trăi împreună nu mai este posibil. Pe de altă parte, „femeia este legată de soț până când acesta trăiește” (1Cor 7
Divorţaţi "recăsătoriţi" : practica Bisericii primare by Henri Crouzel S.J. () [Corola-publishinghouse/Science/100979_a_102271]
-
În afară de blocul marcat cu o cruce adâncită, descoperit în puțul unei fântâni secrete, s-au m-ai găsit alte două: unul la așezarea civilă cu semnul creștin flancat de «A», indicație evidentă a literei biblice Alfa, desemnând Începutul teologic sau scripturistic ca o aluzie limpede la Dumnezeul Întrupat, și altul în dărâmăturile de la colțul de S-E al cetății, unde, pe brațul superior al crucii, întâlnim cuvântul Cristos. S-au descoperit numeroase catarame, decorate în mijlocul lor cu câte o cruce. Numeroase
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
toate cuvintele Vechiului Testament sunt citite în cheie tipologică. Toate întâmplările din viața lui Iisus converg, acum, către evenimentul pascal prin care noul Adam a biruit moartea, putând fi mărturisit, fără tăgadă, ca „Domn și Dumnezeu”. Recunoașterea retrospectivă a profețiilor scripturistice conduce teologia creștină în exercițiul liturgic, doxologic și euharistic al recunoștinței. Ca analogie pentru acest extraordinar efect hermeneutic ne putem gândi la felul în care învățăcelul aflat în uimire curată la picioarele maestrului își interpretează cursul întregii sale vieți - fără
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în căutarea lui Hristos. Formarea canonului biblic a avut loc înăuntrul Bisericii, în absența unor structuri formale de decizie. Este remarcabil faptul că Biserica n-a avut nevoie de convocarea unui sinod ecumenic pentru a decide lista normativă a textelor scripturistice, atât pentru Vechiul, cât și pentru Noul Testament. Toate etapele de formare a canonului au fost opera discernământului duhovnicesc al comunității ecleziale. Duhul dăruit sfinților la Cincizecime nu s-a îndepărtat de comunitatea apostolică în procesul compunerii Evangheliilor și epistolelor (prezente
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pierdut fără urmă, dar și fără disperare, în anacolutele metafizicii moderne. Nu poate fi aici vorba despre sola Scriptura fiindcă - trebuie repetat - condițiile de posibilitate ale canonului se regăsesc doar în conceptul pneumatologic de tradiție. Odată consensul stabilit în privința canonului scripturistic, divergențele hermeneutice n-au întârziat să apară. Diferite luări de poziție pe plan teologic și, inevitabil, filozofic, s-au cristalizat. Avem deci pe de o parte, preocuparea constantă a primilor teologi creștini ai Bisericii primare nu atât pentru interpretarea Scripturilor
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
unitatea revelației aceluiași Dumnezeu depindea de înțelesul dat dumnezeirii lui Hristos. Este Cuvântul - subiectul teofaniilor veterotestamentare - divin prin participare, sau prin consubstanțialitate deplină cu ființa Tatălui? La această întrebare, Scripturile nu mai puteau fi prin ele însele un răspuns. Canonul scripturistic - lista scrierilor autorizate de Biserică pentru lectura liturgică și gândirea teologică - nu putea furniza o viziunea organică asupra Revelației. Prezența intactă a notelor muzicale într-o partitură veche nu înseamnă nimic fără cunoașterea gamei în care acea piesă trebuie cântată
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
apostolică a decis să recunoască un singur Hristos - Cel vestit în Scripturi de către profeți. Implicațiile acestei afirmații, în plan dogmatic, urmau să fie gândite și formulate pe perioada câtorva secole, înainte și după sinodul ecumenic de la Calcedon (431). Odată canonul scripturistic stabilit, precum și principiul tacit care identifica pe Hristos ca subiect central al Revelației biblice, urma să rezulte definiția formală, inevitabil paradoxală, pentru că era doar asimptotic completă, a identității lui Hristos. Cuvântul întrupat trebuia văzut din perspectiva dublei Sale relații - cea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
modernitatea a însemnat pentru teologie mai ales o îndelungată „captivitate babilonică”, exercitată asupra învățătorilor și cărturarilor creștini prin opera de seducție a metodei istorico-critice. Așezată sub imperativul „obiectivității”, teologia academică și-a pierdut subit contactul cu viziunea patristică despre cunoașterea scripturistică. Un neconstestat consensus Patrum ne spunea că teologia în sens propriu se practică în prelungirea liturghiei Bisericii și se reflectă prin unitatea dintre dogme și sacramente, acțiune și contemplație. Deghizată în spatele unei „metodologii ariene” (pentru a prelua sintagma arhimandritului Iustin
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
cultivate însă de creștinism și-au făcut apariția într-un climat urban, beneficiar al eredității culturii păgâne greco-romane. Aproape șase secole (al IV-lea î.Hr. - al II-lea d.Hr.) preced instaurarea creștinismului, iar Foucault își propune să citească vestigiile scripturistice ale acestei epoci ca pe un imens palimpsest, saturat de corespondențe. Pentru scopul limitat al studiului de față, ceea ce ne interesează este modul în care M. Foucault vede succesiunea între cele două „episteme” (i.e. paradigme sau constelații valorice care generează
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
așadar de la exegeză, N.T. Wright redescoperă virtuțile politice ale Evangheliei, cu ajutorul cărora poate discuta apoi problemele puse Bisericii creștine de moștenirea culturală postiluministă. Oliver O’Donovan, preot anglican și profesor de științe politice la Universitatea din Oxford, nu ignoră temeiurile scripturistice pentru reflecția teologică asupra socialului. El își demarează totuși proiectul analizând momentele de cumpănă din istoria Bisericii, mai cu seamă cele care definesc relația acesteia cu puterea seculară. Fără să nutrească vreo simpatie pentru viziunea lui Eusebiu al Cezareei despre
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
conflicte sociale și politice, a violențelor dintre națiuni și în interiorul acesteia. Pe plan teologic, imediat după adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului, în 1948, s-a început o serie de analize pentru a se vedea care este relația dintre preceptele scripturistice și principiile pe care conceptul „drepturile omului” le presupune. Din partea catolică și protestantă s-a observat de-a lungul timpului o implicare deosebită pentru promovarea drepturilor omului, exprimată prin adoptarea unei serii exercițiu împotriva căderii 199 de documente și acte
Demnitatea umană şi drepturile omului în perspectivă ortodoxă. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Elena Bărbulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2306]
-
Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997, p. 42. footnote>. Ceea ce Dumnezeu promite prin botez: iertarea, eliberarea de moarte și diavol, mântuirea este o necesitate pentru toți oamenii, inclusiv și pentru nou născuți<footnote Argumentele scripturistice de până acum, argumente cu referire la botezul copiilor, pot fi rezumate în patru puncte. Mai întâi, din cauza păcatului originar, nou-născuții au mare nevoie de botez. În al doilea rând, nou-născuții au capacitatea de credință, după cum clar arată Hristos Domnul
Sfânta Scriptură despre Botezul copiilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]